Local
Violenţa domestică, coşmarul de zi cu zi a sute de brăilence
• la iniţiativa deputatului PNL Brăila Antoneta Ioniţă, sâmbătă, a fost organizată o întâlnire la Muzeul Brăilei “Carol I”, pe tema combaterii violenţei împotriva femeii şi nu numai • chiar dacă numărul participanţilor nu a fost foarte mare, subiectele atinse au fost foarte interesante şi s-a încercat recomandarea de sfaturi utile pentru persoanele aflate într-o astfel de situaţie
Organizaţia Femeilor Liberale încearcă să combată violenţa domestică şi nu numai, astfel că, în acest weekend, la Brăila a avut loc o întâlnire interesantă pe această temă, la care au participat reprezentanţi din mai multe domenii de activitate care se confruntă cu astfel de cazuri. Iniţiativa îi aparţine deputatului PNL Brăila Antoneta Ioniţă, care, deşi s-a arătat puţin dezamăgită de numărul redus al participanţilor la eveniment, susţine că astfel de cazuri în care femeile şi copii sunt agresaţi în familie şi nu numai, trebuie combătute pe toate căile.
“ În calitate de deputat al Brăilei, în calitate de femeie, în calitate de medic, vă mulţumesc încă o dată că sunteţi alături de noi într-o zi atât de importantă. Astăzi, 25 noiembrie, marcăm Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor. (…) În această zi, trei surori din Republica Dominicană, activiste politic, au fost asasinate (n.r. – Minerva Mirabal, Patria şi Maria Teresa). Aceste trei surori au avut curajul să lupte cu un dictator (n.r. – Rafael Leonidas Trujillo) care a ucis peste 30.000 de persoane, printre care şi pe aceste trei doamne. Motivul pentru care sărbătorim, deşi este o zi de adâncă tristeţe, este pentru că aceste doamne au avut curajul să spună ceea ce «nu trebuia». De ce la Muzeul Brăilei? Pentru că în urma decesului acestor 3 doamne, în Republica Dominicană există un muzeu care a fost ridicat în cinstea dumnealor şi în fiecare an, în data de 25 noiembrie, lumea merge în pelerinaj în acel loc”, a declarat Ioniţă.
În cadrul întâlnirii s-a vorbit despre mai multe forme de violenţă, nu doar cea împotriva femeilor, sau violenţa domestică. A fost adusă în discuţie şi violenţa verbală, emoţională, sexuală (pentru că poate exista infracţiunea de viol chiar şi în cadrul unei familii), economică şi spirituală. De asemenea, s-au prezentat cazuri concrete cu care autorităţile brăilene s-au confruntat de-a lungul timpului, unele dintre acestea sfârşindu-se chiar cu decesul victimelor agresionate. Totodată, au fost punctate sfaturi pentru persoanele aflate în astfel de situaţii, printre care şi posibilitatea de a apela la numere gratuite de telefon unde se pot semnala cazuri de violenţă domestică şi abuzuri. De exemplu, pentru cazuri în care sunt implicate persoane vârstnice numărul de telefon la care se poate telefona este 0800800082. De asemenea, victimele pot telefona şi la la numărul 0239983 – telefonul copilului (inclusiv noaptea, deoarece este serviciu de permanenţă). În plus, trebuie reţinut că Direcţia Judeţeană de Asistenţă Socială Brăila a înfiinţat în anul 2014 două centre de găzduire pentru victimele violenţei în familie. Două apartamente de tip familial, integrate în comunitate, cu o capacitate de 10, respectiv, 8 locuri, unde mame şi copii, sau persoane vârstnice, pot beneficia de găzduire, consiliere şi chiar însoţire la instituţii cu rol relevant în asemenea situaţii.
« Chiar şi mie mi s-a întâmplat, în calitate de medic, să fiu agresată în propriul cabinet»
În cadrul întâlnirii de sâmbătă, pe lângă Ioniţă, au luat cuvântul: Simona Cimpoae, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Viorica Iuga, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Marinela Turcu, asistent social în cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean, Adrian Ritzingher, director la Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Liliana Neagu, psiholog în cadrul Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Brăila, Adriana Bogatu, scriitoare şi profesor la Colegiul Naţional “Nicolae Bălcescu”, Florentin Diveică, avocat în cadrul Baroului Galaţi, Valentin Popa, filosof, scriitor şi muzeograf la Muzeul Brăilei “Carol I” şi Vlad Mazilu, profesor de psihologie şi filosofie, reprezentant al Asociaţiei Geofilosofice de Studiu Antropologice şi Culturale. De asemenea, trebuie punctat că au fost invitate şi Gina Ilie, şefa Serviciului de Medicină Legală, precum şi Nicoleta Oancea, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială Brăila, însă cele două nu au putut participa.
“Violenţa asupra femeilor este una dintre cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului. Problema se ştie că a apărut din cele mai vechi timpuri, femeia fiind considerată inferioară bărbatului, de multe ori fiind asuprită şi discriminată. De aceea m-am gândit că trebuie să lansez această provocare pentru societatea brăileană. La noi, în Brăila, aţi văzut, se întâmplă foarte multe cazuri de violenţă. Şi nu mă refer numai la cazurile în care femeia este agresată fizic, efectiv. Chiar şi mie mi s-a întâmplat personal, în calitate de medic, să fiu agresată în propriul meu cabinet medical. Şi nu vă mai spun că până la urmă nu s-a întâmplat nimic cu cel care a săvârşit acea faptă neplăcută. (…) De asemenea, vreau să vă spun, ca fost medic la Unitatea de Primiri Urgenţe, m-am confruntat cu foarte multe asemenea cazuri. Chiar am avut o pacientă care deşi mi-a fost adusă în viaţă, a murit apoi în mâinile mele. Acesta este motivul pentru care v-am adunat astăzi aici să vă spun că există asemenea cazuri şi că trebuie să conştientizăm şi să atragem atenţia societăţii”, a adăugat Ioniţă.
Aceasta a mai amintit şi despre faptul că există un cadru legislativ la care victimele în astfel de situaţii pot apela. Deputatul a precizat că în anul 2012, prin Legea 25, s-a introdus ordinul de protecţie. Ulterior, în 2014, printr-o hotărâre de Guvern s-a înfiinţat Departamentul pentru egalitate de şanse între femei şi bărbaţi, cu atribuţii în coodonarea domeniului violenţei domestice. În 2015, s-a introdus prevederea judecării dosarelor cu cerere de emitere a ordinului de protecţie în 72 de ore, iar în 2016 a apărut Legea 30 pentru ratificarea convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, care s-a adoptat la Istanbul în mai 2011. Convenţie care îşi propune să protejeze femeile împotriva tuturor formelor de violenţă.
Sfaturile avocatului
Florentin Diveică, avocatul care a participat la eveniment, a ţinut să puncteze că în urma experienţei sale în acest domeniu a ajuns la concluzia că oamenii în esenţă nu se schimbă, astfel că, dacă o persoană a agresionat pe cineva, în mod cert va recidiva în cele din urmă. Acesta a profitat de ocazie pentru a prezenta câteva sfaturi utile pentru victimele unor astfel de acte de violenţă.
“Cadrul legal există! A fost introdusă această Instituţie a Ordinului de Protecţie sau Ordinului de Restricţie. Există într-adevăr un formular tipizat, să-i spunem, pentru că această cerere are o anumită formă, nu se face la întâmplare. În 72 de ore, ba chiar şi în acea zi, se poate emite acest ordin de protecţie, care stipulează anumite interdicţii în sarcina elementului violent: să nu se apropie de persoana respectivă mai mult de 100 m, să nu frecventeze anumite locuri. Atenţie! Chiar şi dacă este coproprietar al imobilului poate fi evacuat! «Păi este jumătate casa lui, jumătate casa mea», o să spuneţi. Poate fi dat afară! Proprietatea rămâne. Dar rămâne suspendată acolo. Când se face băiat de treabă se întoarce. Însă poate fi evacuat chiar şi din proprietatea lui. E un lucru foarte bun! E adevărat, se poate întinde această interdicţie pe 6 luni de zile, dar poate fi reiterată cererea pentru alte 6 luni de zile. În condiţiile în care sare din cadrul legal acea persoană şi încalcă interdicţiile care sunt impuse de către judecător, nu cred că trec 24 de ore şi este în celulă. Reţineţi aspectul acesta! Nu există dubiu şi nu există alternativă. Dacă prima dată îl amendează, într-o astfel de situaţie, în 24 de ore este în celulă. Din păcate, instituţiile nu au marşat pe această idee să sprijine în continuare victimele acestei forme de violenţe şi mai devreme sau mai târziu persoanele îşi reiau convieţuirea sau se separă judiciar printr-un partaj la liberul lor arbitru. Eu m-aş fi aşteptat ca instituţiile statului să sprijine în continuare acea femeie, acea persoană şi să o pună la adăpost de această violenţă. Pentru că de multe ori, după interdicţia de 6 luni, lucrurile revin «la normal», din păcate”, a afirmat avocatul.
Pe parcursul întâlnirii, dar şi la finalul discursurilor invitaţilor, participanţii au avut ocazia să participe activ la dialog şi să îşi expună punctele de vedere.
Local
Polițiștii verifică modul în care sunt protejate animalele
• polițiștii au discutat cu oamenii din municipiu și comuna Chiscani – localitatea Vărsătura cu privire la obligațiile care le au ca deținători de animale • la nivel național a crescut abandonul de animale și incidentele în care sunt implicați câini și pisici
Deținătorii de animale au unele obligații și riscă sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniu. În contextul creșterii la nivel național a abandonului de animale și a numărului de incidente în care sunt implicați câini sau pisici, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila desfășoară în mod constant activități preventive și de informare a cetățenilor.
La data de 10 noiembrie, polițiștii IPJ Brăila au desfășurat trei acțiuni preventiv-reactive, în municipiu și comuna Chiscani – localitatea Vărsătura, având ca principal obiectiv informarea proprietarilor și deținătorilor de animale cu privire la obligațiile care le revin.
”Au fost desfășurate activități de informare privind responsabilitățile proprietarilor și deținătorilor de animale, prevenirea situațiilor de risc și consecințele faptelor de cruzime și rele tratamente aplicate animalelor, fiind prelucrate prevederile O.U.G. nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.
De asemenea, polițiștii au desfășurat activități de informare cu privire la regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, fiind aduse în atenția cetățenilor prevederile O.U.G. nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, precum și prevederile Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor”, arată reprezentanții IPJ Brăila.
În cadrul activităților desfășurate au fost purtate discuții cu 78 de cetățeni cu privire la obligațiile legale care le revin în calitate de proprietari sau deținători de câini periculoși ori agresivi, fiindu-le puse la dispoziție și materiale informative.
Polițiștii au urmărit, prin aceste activități, creșterea gradului de responsabilizare a proprietarilor și deținătorilor de animale și prevenirea producerii unor incidente care pot pune în pericol siguranța persoanelor sau bunăstarea animalelor.
Local
Lt. col. Beatrice-Elena Turiac de la Comandamentul Flotilei, speaker la „Women – Reporting for Duty”
• conferința tematică a avut loc pe 4 noiembrie la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, în cadrul „Bucharest Leaders’ Summit: Empowering the Future” • au participat femei cu funcții de conducere și responsabilități importante în instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională
Pe 4 noiembrie 2026, locotenent-colonel Beatrice-Elena Turiac, din cadrul Comandamentului Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” Brăila, a participat la Conferința tematică „Women – Reporting for Duty”, desfășurată la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, în cadrul Bucharest Leaders’ Summit: Empowering the Future.
Potrivit Grupului de Presă MediaUno, evenimentul a reunit femei cu funcții de conducere și responsabilități importante în instituțiile de apărare, ordine publică și siguranță națională, oferind un cadru de dialog și schimb de experiență privind leadershipul feminin, responsabilitatea, curajul și provocările carierei în domenii în care profesionalismul și capacitatea de decizie sunt esențiale.
Printre temele abordate s-au numărat: rolul femeilor în structurile de securitate, depășirea stereotipurilor, egalitatea de șanse și importanța mentoratului în dezvoltarea profesională.
„Participarea la acest eveniment reconfirmă faptul că profesionalismul, competența și vocația de a servi nu au gen, iar femeile în uniformă au o contribuție valoroasă la îndeplinirea misiunilor și la consolidarea capacității instituționale”, a precizat sursa citată.
Locotenent-colonel Beatrice-Elena Turiac își desfășoară activitatea în cadrul Comandamentului Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” Brăila începând din anul 2016. ”În această perioadă, a demonstrat dedicare, responsabilitate și profesionalism în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Prin seriozitatea, implicarea și perseverența de care dă dovadă, lt.-col. Beatrice-Elena Turiac contribuie constant la buna desfășurare a activităților instituției, fiind un exemplu de echilibru între exigențele profesionale și vocația de a servi în uniforma militară.
Felicitări doamnei locotenent-colonel Beatrice-Elena Turiac pentru participare și pentru reprezentarea Flotilei Fluviale în cadrul acestui eveniment! O carieră în uniformă înseamnă vocație, responsabilitate și dedicare”, a mai precizat sursa citată.






















