Local
Violatorul minorei de 14 ani din Jirlău, la un pas de libertate
* Judecătoria Brăila a admis propunerea formulată de Penitenciarul Brăila şi a dispus liberarea condiţionată a condamnatului M. Mădălin, condamnat la 4 ani închisoare pentru viol * procurorul a contestat decizia, iar Tribunalul Braila urmează să ia decizia finală, pe 20 octombrie * inculpatul a primit pedeapsa finală de 4 ani închisoare în aprilie 2019, însă i s-a dedus din pedeapsă perioada arestului preventiv şi la domiciliu, adică un an şi jumătate * în decembrie 2017, tânărul din Jirlău a obligat-o pe o minoră de 14 ani să întreţină cu el un act sexual oral, în autoturismul Audi A4
Condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru viol, tânărul din Jirlău acuzat că a obligat-o pe o minoră de 14 ani să întreţină cu el un act sexual oral, în autoturismul său Audi A4, a obţinut liberarea condiţionată. La începutul lunii septembrie, Judecătoria Brăila a admis propunerea Penitenciarului Brăila şi a dispus liberarea inculpatului Mădălin M., numai că procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila a formulat contestaţie, decizia finală urmând să fie luată de Tribunalul Brăila spre sfârşitul lunii octombrie, mai exact pe data de 20. Inculpatul a primit pedeapsa finală de 4 ani închisoare pentru infracţiunea de viol în aprilie 2019, însă i s-a dedus din pedeapsă perioada arestului preventiv şi la domiciliu, adică aproximativ un an şi jumătate, de la 18 decembrie 2017, până la 24 aprilie 2019, după cum se arată pe site-ul instanţei.
Inculpatul a cerut liberarea condiţionată şi în vara acestui an, însă instanţa nu i-a admis solicitarea, astfel că tânărul acuzat de viol a rămas în spatele gratiilor. Acum însă, prima instanţă a admis propunerea unităţii de detenţie, însă rămâne de văzut dacă instanţa superioară va fi de acord cu punerea în libertate, mult mai devreme, a condamnatului. “Admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Penitenciarul Brăila în baza art. 100 Cod penal. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului M. Mădălin de sub puterea mandatului de executare a pedepsei emis de Judecătoria Făurei. Pune în vedere petentului condamnat dispoziţiile referitoare la conduita sa viitoare şi consecinţele la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni. Dispune punerea în libertate a condamnatului, dacă nu este arestat în altă cauză. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, este soluţia pronunţată de Judecătoria Brăila la data de 7 septembrie.
Pedeapsă mai aspră în primă instanţă. Acuzaţiile procurorului
În primăvara anului trecut, magistraţii Curţii de Apel Galaţi au decis ca inculpatul M. Mădălin să stea mai puţin cu doi ani în penitenciar. Prima instanţă, respectiv Judecătoria Făurei, l-a condamnat pe tânărul de 21 de ani la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru infracţiunea de viol. În urma apelului formulat la Curtea de Apel Galaţi, inculpatul a avut câştig de cauză, pedeapsa aplicată fiind redusă la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor M. Mădălin şi R. Z. (minor de 14 ani), primul pentru comiterea infracţiunii de viol, iar celălalt pentru complicitate la viol. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, în data de 17 decembrie 2017, în jurul orei 18.00, persoana vătămată C.I. cu domiciliul în Jirlău a ieşit la o întâlnire cu câţiva amici în zona staţiei de autobuz din localitate. În ziua respectivă, a stabilit procurorul de caz, inculpatul Mădălin a plecat de la domiciliul său din comuna Jirlău la volanul autoturismului marca Audi A4, apoi s-a întâlnit cu inculpatul R. Z. şi cu un alt tânăr, luând hotărârea de a se plimba cu toţii cu autoturismul. Inculpatul Mădălin M. a pus ochii pe fata de 14 ani aflată în staţia de autobuz şi a decis să o oblige să întreţină cu el acte sexuale orale. Inculpatul a oprit maşina şi a chemat-o pe fată, apoi i-a făcut propuneri indecente, însă aceasta l-a refuzat. El i-a cerut celuilalt inculpat, R. Z., să o aducă pe fată în maşină, acesta reuşind să o constrângă pe minoră să urce în interiorul autoturismului, după ce a tras-o de mână şi a împins-o. Potrivit procurorului, minora a încercat să fugă, însă nu a reuşit. La ieşirea din localitatea Jirlău, Mădălin M. a oprit autoturismul şi le-a cerut tinerilor aflaţi cu el în maşină să plece, apoi el s-a urcat pe bancheta din spate a autoturismului alături de persoana vătămată şi i-a cerut să îl satisfacă oral. Fata a refuzat, din nou, fiind lovită şi bruscată de inculpat. Victima nu a reuşit să scape de batjocură. A depus apoi plângere şi s-a dat startul anchetei, iar în final violatorul a fost pus să plătească pentru fapta comisă.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















