Social Media

Local

VIDEO | Puși pe scandal și arestați, trei tineri încearcă să scape din spatele gratiilor

Actualizat:
Timp de citire: 2 minute
arest lovire

• miercuri, 5 noiembrie, la Judecătoria Brăila s-a dispus arestarea inculpaților Alexandru M., Ciprian M. și Gabriel T., pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe și tulburarea ordinii și liniștii publice • inculpații au formulat contestație împotriva măsurii primei instanțe • la data de 2 noiembrie, în jurul orei 18:00, cei trei se aflau pe strada Cezar Boliac, din cartierul Lacu Dulce, unde l-au agresat pe un tânăr de 21 de ani

Trei tineri arestați pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, după un scandal pe o stradă din cartierul Lacu Dulce, încearcă să își recapete libertatea.

La ședința din 5 noiembrie, Judecătoria Brăila a dispus arestarea inculpaților Alexandru M., Ciprian M. și Gabriel T. (nume postate pe site-ul instanței), în vârstă de 18, 19, respectiv 23 de ani. Aceștia au fost reținuți de polițiști, iar procurorul i-a prezentat în fața instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, măsură acceptată de Judecătoria Brăila. Astfel, cei trei vor sta după gratii până pe 4 decembrie, pentru

”săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice”. În 48 de ore, inculpații aveau posibilitatea legală de a contesta această decizie a instanței, iar la scurt timp, mai exact pe 6 noiembrie, ei au formulat contestație, după cum se arată pe site-ul Judecătoriei Brăila. Decizia finală se va lua la Tribunalul Brăila.

Tinerii acuzați de comiterea infracțiunilor cu violență au fost reținuți de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila-Biroului Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, la data de 4 noiembrie, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore. Cei trei tineri, de 18, 19 și 23 de ani, s-au mutat în spatele gratiilor, după decizia instanței.
Potrivit polițiștilor, în urma probatoriului administrat a reieșit că, la data de 2 noiembrie, în jurul orei 18:00, tinerii care se aflau pe strada Cezar Boliac, din cartierul Lacu Dulce, l-au agresat pe un alt tânăr, de 21 de ani. Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Brăila, iar acum așteaptă decizia instanței superioare.

Local

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Publicat

în

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.

În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.

Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.

La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet

Local

Polițiștii verifică modul în care sunt protejate animalele

• polițiștii au discutat cu oamenii din municipiu și comuna Chiscani – localitatea Vărsătura cu privire la obligațiile care le au ca deținători de animale • la nivel național a crescut abandonul de animale și incidentele în care sunt implicați câini și pisici

Publicat

în

Polițiștii verifică modul în care sunt protejate animalele

Deținătorii de animale au unele obligații și riscă sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniu. În contextul creșterii la nivel național a abandonului de animale și a numărului de incidente în care sunt implicați câini sau pisici, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila desfășoară în mod constant activități preventive și de informare a cetățenilor.

La data de 10 noiembrie, polițiștii IPJ Brăila au desfășurat trei acțiuni preventiv-reactive, în municipiu și comuna Chiscani – localitatea Vărsătura, având ca principal obiectiv informarea proprietarilor și deținătorilor de animale cu privire la obligațiile care le revin.

”Au fost desfășurate activități de informare privind responsabilitățile proprietarilor și deținătorilor de animale, prevenirea situațiilor de risc și consecințele faptelor de cruzime și rele tratamente aplicate animalelor, fiind prelucrate prevederile O.U.G. nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

De asemenea, polițiștii au desfășurat activități de informare cu privire la regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, fiind aduse în atenția cetățenilor prevederile O.U.G. nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, precum și prevederile Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor”, arată reprezentanții IPJ Brăila.

În cadrul activităților desfășurate au fost  purtate discuții cu 78 de cetățeni cu privire la obligațiile legale care le revin în calitate de proprietari sau deținători de câini periculoși ori agresivi, fiindu-le puse la dispoziție și materiale informative.

Polițiștii au urmărit, prin aceste activități, creșterea gradului de responsabilizare a proprietarilor și deținătorilor de animale și prevenirea producerii unor incidente care pot pune în pericol siguranța persoanelor sau bunăstarea animalelor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧