Sport
Victorii pe linie pentru voleibalistele de la Sport Plus
• “panteruţele” brăilene au avut evoluţii foarte bune la turneul al doilea al Campionatului Naţional de minivolei • competiţia s-a desfăşurat la Brăila şi a fost finanţată de Primăria Brăila
“Panteruţele” brăilene au obţinut victorii pe linie la turneul de minivolei care a avut loc în weekend-ul trecut, la Brăila. Echipa pregătită de Elena Ivan şi Constantin Baciu a deschis seria succeselor cu buzoiencele de la BP Haşdeu. Cu un joc precis pentru acest nivel de vârstă, sub 12 ani, voleibalistele brăilene s-au impus în mai puţin de o oră, în minimum de seturi, în faţa adversarelor lor. În reuniunea de sâmbătă dimineaţă, care a avut loc în sala de la LPS Brăila, CSS Focşani a trecut tot în trei seturi de CSM Ploieşti.
Seara au fost programate derby-urile. CSS Buzău a trecut fără probleme de echipa din Ploieşti şi şi-a consolidat poziţia a treia din grupă. Meciul zile s-a desfăşurat între Sport Plus şi CSS Focşani. După ce pierduseră la limtă, 2-3, în primul turneu, “panteruţele” au trăit intens şi în aceat joc. S-au mobilizat exemplar în primele două seturi pe care le-au câştigat fără emoţii, fiind superioare partenerelor de competiţie în cele mai multe momente. Pentru că regulamentul obligă formaţiile la modificări în loturile lor, noua formulă a Focşaniului a redus din diferenţă. Eşecul dureros din primul turneu a revenit în memoria brăilencelor, care s-au văzut depăşite de o echipă cu moralul refăcut. Jucătoarele echipei gazdă au primit doza de încurajări de pe bancă şi de la frenetica galerie care a venit să le susţină şi au fost stăpânele terenului din punct de vedere emoţional, iar tabela de marcaj a reliefat acest lucru: Sport Plus a condus în setul al patrulea cu 6-1, 8-3, 11-6 şi 15-9. Iar lacrimile amare de la Focşani s-au transformat în lacrimi de bucurie la hora campioanelor.
Ultimele jocuri de duminică au adus rezultatele scontate: Brăila – Ploieşti 3-1; Buzău – Focşani 0-3.
După turneul al doilea CSS Focşani şi Sport Plus conduc grupa cu câte 15 puncte. Acestea sunt urmate de CSS Buzău cu 6 puncte şi CSM Ploieşti cu 0 puncte.
“Am depăşit încă un prag important în munca noastră, atât din punct de vedere tehnic, cât şi psihologic. Mă bucur că fetele noastre au dovedit că au fost cele mai bune la acest turneu. Ne dorim să fim pe primul loc la capătul celor patru turnee”, a declarat Constantin Baciu, preşedintele clubului Sport Plus.
“Muncim cu seriozitate şi implicare. La acest club se văd toţi factorii puşi în slujba performanţei. Suntem abia la un început de drum şi ne dorim ca acesta să fie lung şi la fel de frumos ca în acest weekend”, a punctat Elena Ivan.
Următorul turneu va avea loc la Buzău la sfârşitul lunii ianuarie. Până atunci Sport Plus va avea două stagii de pregătire, la Bucureşti, sub îndrumarea cunoscutului antrenor Felix Văraru.
Sport
HC Dunărea Brăila a pierdut la un gol diferență cu Molde. Calificarea în grupele EHF European League se va juca la Brăila
• HC Dunărea Brăila a fost învinsă la un gol, 30-29, în Norvegia, de Molde • returul se va juca duminică, 15 noiembrie, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila • formația brăileană păstrează șanse reale de calificare în grupele EHF European League
În returul de la Brăila, HC Dunărea Brăila are nevoie să se impună la cel puțin 2 goluri în fața celor de la Molde pentru a se califica în grupele acestei competiții. După partida tur, echipa antrenată de Bogdan Burcea păstrează șanse importante de calificare în EHF European League.
Meciul cu nordicele a început într-o notă de echilibru. Tveiten a marcat pentru gazde, Laslo a marcat de la 7 metri și a restabilit egalitatea, 1-1.
Molde s-a desprins la 5-1 în minutul 10, apoi a urmat un gol semnat de Mohamed. Echipa gazdă s-a detașat la cinci lungimi, 7-2, în minutul 11, dar treptat jocul s-a echilibrat iar în minutul 25 Necula a egalat la 13-13.
Molde a gestionat însă mai bine finalul de repriză și după primele 30 de minute conducea la o diferență de 2 goluri, 16-14.
Pauza a fost un sfetnic bun pentru echipa brăileană, iar acest lucru s-a regăsit și pe tabelă.
Deși Molde a condus la trei lungimi în două rânduri, în minutul 38 Boiciuc a egalat la 19-19 și tot ea a marcat pentru 20-20.
Molde s-a mai desprins o dată la patru lungimi în minutul 47, 26-22.
Ultimele 10 minute au fost decisive în privința victoriei. Elena Roșu a egalat la 27-27 în minutul 54 și echipa brăileană a avut șansa de a conduce pentru prima dată în meci dar a irosit-o.
Cu câteva secunde înainte de final a fost din nou egalitate, 29-29, însă ultimul cuvânt l-a avut Molde, care a înscris golul victoriei prin Tveiten, iar formația norvegiană a câștigat partida tur cu 30-29.
Returul dintre HC Dunărea Brăila și Molde se va juca duminică, 15 noiembrie, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila. Câștigătoarea acestei ”duble” se va califica în grupele EHF European League, care vor începe în luna ianuarie a anului 2027.
Pentru Dunărea Brăila au marcat
- Kirdiasheva – 6 goluri
- Mihai 5
- E. Roșu 5
- Boiciuc 3
- Laslo 3
- Jezic 2
- Mihăilă 1
- Mohamed 1
- Lixăndroiu 1
- Rebeca Necula 1
- Klikovac 1
Elena Șerban a avut 7 intervenții, Bianca Curmenț 2 intervenții, Trusova o intervenție.
Pentru Molde au înscris
- Tveiten 8 goluri
- Obaidli 7
- Kamburce 5
- Petersson 3
- S. Obaidli 2
- Loseth 2
- Eiriksson 1
- Røhne 1
- Simonsen 1
Skogstrand a avut 11 intervenții.
Sport
Fotbal Liga a IV-a | Derby-ul etapei a 10-a se dispută la Urleasca: Victoria Traian – Daous Dava 2018 Brăila
Etapa a 10-a din Liga a IV-a programează sâmbătă, 7 noiembrie, un nou derby, Victoria Traian – Daous Dava 2018 Brăila, o partidă care va avea loc la Urleasca, de la ora 11:00, între liderul campionatului și echipa de pe locul al 3-lea.
Victoria Traian are 22 de puncte, adversara sa are 18 puncte, dar și un joc mai puțin disputat.
Se anunță un meci echilibrat între două formații care au în componență fotbaliști experimentați, cu multe partide în Liga III-a, unii dintre ei și cu jocuri în Liga a II-a.
Un alt meci interesant se dispută la Făurei, între CS Făurei, locul al 9-lea, și ACS Comunal Cazasu, poziția a 5-a.
Sunt două formații avide de puncte, echipa gazdă pentru a urca în clasament, formația din Cazasu pentru a-și menține șansele de a prinde turneul play-off.
Viitorul Însurăței – Viitorul Galbenu este de asemenea o partidă care suscită interes în această rundă.
Duminică, de la ora 11:00, la Baza Sportivă Chiscani, se dispută ultimul meci al rundei a 10-a, adversare fiind Suporter Club Progresul Brăila, o formațe care mizează pe tineri fotbaliști, și CS Local Mircea Vodă, una dintre revelațiile acestui sezon competițional.
Etapa a 10-a programează meciurile
Sâmbătă, 7 noiembrie, ora 11:00
- Viitorul Ianca – CSC Tricolorul Viziru
- Șoimii Tudor Vladimirescu – Viitorul Cireșu
- Victoria Traian – Daous Dava 2018 Brăila
- Viitorul Însurăței – Viitorul Galbenu
- CS Făurei – ACS Comunal Cazasu
Duminică, 8 noiembrie, ora 11:00
- Suporter Club Progresul Brăila – CS Local Mircea Vodă
Clasamentul la zi
- Victoria Traian – 22 puncte
- Viitorul Ianca – 21 puncte
- Daous Dava 2018 Brăila – 18 puncte
- Viitorul Cireșu – 17 puncte
- ACS Comunal Cazasu – 15 puncte
- CS Local Mircea Vodă – 13 puncte
- Viitorul Galbenu – 13 puncte
- Viitorul Însurăței – 12 puncte
- CS Făurei – 8 puncte
- Suporter Club Progresul Brăila – 7 puncte
- CSC Tricolorul Viziru – 4 puncte
- Șoimii Tudor Vladimirescu – 0 puncte






















