Social Media

SPORT

Victorie importantă pentru Viitorul Cireşu la Jirlău

Timp de citire: 3 minute

• cu un hat trick, Mihai Popa a fost jucătorul partidei • Tricolorul Lanurile a fost egalată în prelungiri • FC Urleasca a câştigat la “masa verde”
 
În weekend-ul abia încheiat, în Liga a V-a la fotbal nu s-au înregistrat surprize, favoritele au obţinut victorii, iar în Seria I, în două meciuri rezultatele au fost stabilite la “masa verde”. FC Urleasca s-a deplasat la Olimpia Cazasu, însă partida nu s-a disputat deoarece echipa gazdă nu a asigurat asistenţa medicală, astfel că lidera grupei a câştigat fără să joace. Şi Siretul Vădeni şi-a trecut în cont o nouă victorie şi s-a apropiat la un singur punct de ocupanta locului al doilea în clasament. Tricolorul Lanurile a condus cu 3-1 până în minutul 91 în deplasarea de la Voinţa Bărăganul, însă în minutele de prelungire echipa gazdă a reuşit să smulgă, in extremis, un punct şi să se menţină pe poziţia a doua în clasament. Cele mai multe meciuri spectaculoase au fost în Seria a III-a. Pe stadionul Ştefan Vrăbioru din Ianca, Viitorul 2 Ianca a condus cu 3-0 la pauză şi partida părea jucată numai că în repriza a doua Voinţa Găiseanca a înscris de patru ori şi a întors soarta meciului în favoarea sa. Un meci spectaculos, cu nouă goluri, care mai de care mai frumos, a avut loc la Jirlău, acolo unde lidera, Viitorul Cireşu, pentru care Mihai Popa a marcat un hat trick, s-a impus cu 6-3 şi îşi păstrează avansul de cinci puncte faţă de a doua clasată, Voinţa Găiseanca.
Ordinea primelor clasate în play-off: Seria I: 1 FC Urleasca 48 puncte, 2 Victoria 2 Traian 38, Siretul Vădeni 37; Seria a II-a: 1 Tricolorul Lanurile 38 puncte, 2 Voinţa Bărăganul 32, Dunărea Gropeni 29; Seria a III-a: 1 Viitorul Cireşu 42 puncte, 2 Voinţa Găiseanca 37, 3 Viitorul 2 Ianca 30.
 
Rezultatele înregistrate în Liga a V-a:
Seria I – play-off:
Olimpia Cazasu – FC Urleasca 0-3 omologat
Spicul Râmnicelu – Victoria 2 Traian 2-3 (1-1)
Nodoleanu (min. 27), Morgan (min. 75) / Ciocan (min. 19), Bratosin (min. 48), Dinu (min. 59)
Siretul Vădeni – Dinamo Măxineni 3-0 omologat
Seria I – play-out:
Speranţa Măxineni – Unirea Grădiştea 2-2 (1-0)
Mocanu (min. 15), Ţigănuş (min. 66) / Cristea (min. 54), Răileanu (min. 60)
Romgal Romanu – Înfăţirea Gemenele 1-1 (1-1)
Stan (min. 35) / Constantin (min. 25)
Dinamo Salcia Tudor – Voinţa Racoviţa 3-2 (1-2)
Toader (min. 18), Şerbănescu (min. 80), Munteanu (min. 86) / Cîşu (min. 5), Paraschiv (min. 8)
 
Seria a II-a – play-off:
FC Tufeşti – Dacia Berteşti 2-0 (1-0)
Spînu (min. 36), Ceapă (min. 73)
Dunărea Gropeni – Şoimii Unirea 2-1 (1-1)
Pandră (min. 25, 80) / Jinga (min. 44)
Voinţa Bărăganul – Tricolorul Lanurile 3-3 (1-1)
Balică (min. 5), Leşu (min. 91), Dimache (min. 94) / Văsii (min. 35), Bertescu (min. 48, 52)
 
Seria a III-a – play-off:
AS Jirlău – Viitorul Cireşu 3-6 (1-3)
D. Bulancea (min. 32), M. Bulancea (min. 53, 78) / Dumitru (min. 14), A. Popa (min. 33), M. Popa (min. 37, 67, 68), Nenciu (min. 70)
Viitorul 2 Ianca – Voinţa Găiseanca 3-4 (3-0)
Bratosin (min. 10), Priceputu (min. 37), Irimia (min. 38) / Barbu (min. 52), Bardaş (min. 85, 92), Vlăducă (min. 86)
Voinţa Plopu – Voinţa Făurei Sat 5-4 (3-1)
Dinu (min. 14, 54), Jalbă (min. 25, 32), Iliescu (min. 78) / Dumitru (min. 20, 87), Călătoaie (min. 58, 65)
Seria a III-a – play-out:
Victoria Deduleşti – Pescăruşul Drogu 2-3 (0-0)
Taiciu (min. 81), Şerbuleţ (min. 88) / Băbătie (min. 48, 73), Coman (min. 70)
AS Ulmu – AS Bordei Verde 3-5 (2-1)
Bîtcă (min. 28), Dumitraşcu (min. 42, 83) / Miclaru (min. 9), Moise (min. 50), Andrei (min. 56), Dumitru (min. 64), Tudor (min. 70).

SPORT

Performanță în primul an la seniori. Paul Scurtu a devenit campion național la Ne Waza

Publicat

în

Performanță în primul an la seniori. Paul Scurtu a devenit campion național la Ne Waza

Brăileanul Paul Scurtu, sportiv format la CSM Brăila de antrenoarea Carmen Constantin, a obținut recent o performanță notabilă, medalia de aur la seniori, la naționalele de Ne Waza.

La competiția de la Satu Mare, la categoria 81 kg au fost înscriși 18 sportivi iar brăileanul a avut de disputat patru meciuri.

Paul Scurtu s-a impus de fiecare dată înainte de limită și a devenit campion național la seniori, la această categorie de greutate.

”În finala de Ne Waza seniori 2026, deși a fost primul meu an la seniori, am reușit din prima să obțin cea mai strălucitoare medalie, prin muncă și cu încrederea antrenorilor mei, Bogdan Bărbulescu și Carmen Constantin. La startul competiției au fost 18 persoane, iar eu am avut 4 meciuri, toate încheiate înainte de limită. Mă antrenez acum la CS Dinamo București, iar anul trecut am fost campion, dar la tineret U23.

Urmează să avem în noiembrie Campionatul National pe echipe, voi concura cu echipa bucureșteană”, ne-a declarat Paul Scurtu.

Citește articolul complet

SPORT

Viitorul Ianca rămâne lider în Liga a IV-a și după etapa a 7-a

Publicat

în

Viitorul Ianca rămâne lider în Liga a IV-a și după etapa a 7-a

Cel mai important eveniment al rundei a 7-a din Liga a IV-a a fost, fără îndoială, derby-ul de la Stadionul ”Ștefan Vrăbioru”, unde, pe un gazon impecabil, Viitorul Ianca și Victoria Traian au oferit un spectacol fotbalistic frumos din toate punctele de vedere.

Victoria Traian a condus de trei ori, Viitorul Ianca a replicat imediat. Ambele formații au irosit ocazii rarisime, oaspeții prin Ghiță, gazdele prin Dobrin. Formația gazdă, mai activă în partea a doua, a ratat în minutul 92, prin Alexandru Cazacov, golul care îi putea asigura toate punctele puse în joc.

”Meci plăcut, rezultat pozitiv, meritam mai mult. Noi nu am câștigat un punct, am pierdut 2 puncte. A fost un meci plăcut ochiului, cu o primă repriză echilibrată, cu ratări monumentale de ambele părți și cu o repriză a doua în care eu consider că am fost superiori în fața celui mai valoros adversar din primele 7 etape. Echipa din Traian se va bate cu șanse reale la podium. Dar ușor, ușor, ne omogenizăm, avem o echipă tânără, iar copii aceștia au nevoie de antrenamente pentru a crește în valoare. De aceea cred că o să trecem de la două la trei antrenamente pe săptămână”, ne-a declarat Cosmin Necoară, președintele clubului Viitorul Ianca.

”Cred că rezultatul final este unul echitabil, după un meci echilibrat, cu multe ocazii de ambele părți. Am condus de fiecare dată, dar adversarii au găsit de fiecare dată resursele necesare pentru a reveni. Îi felicit pe băieți pentru atitudine și pentru lupta dusă până la final. Mergem înainte cu încredere, pentru că avem un grup valoros și obiective importante de îndeplinit în acest sezon”, ne-a declarat Adrian Andrei, președintele clubului Victoria Traian.

Etapa a 7-a s-a încheiat duminică, 18 octombrie, cu partida Viitorul Galbenu – CS local Mircea Vodă, scor 3-1.

După această rundă, Viitorul Ianca are 17 puncte și rămâne pe primul loc, pe doi se află Victoria Traian cu 16 puncte, iar pe al treilea Daous Dava 2018 Brăila cu 15 puncte, cu mențiunea că formația brăileană are un joc mai puțin.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧