SPORT
“Victoria Traian se înscrie, joi, în Liga a III-a”
• spune primarul Nicuşor Abăseacă • sâmbătă, 15 iulie, are loc reunirea lotului • şi tot sâmbătă, Victoria Traian va susţine un meci amical
După ce a promovat en fanfare în Liga a III-a, Victoria Traian se înscrie oficial, joi, în acest eşalon fotbalistic. Mare susţinător al sportului şi al fotbalului în mod special, primarul comunei Traian, Nicuşor Abăseacă a declarat, luni, pentru cotidianul “Obiectiv Vocea Brăilei” că a analizat tot ce înseamnă participarea echipei în Liga a III-a şi că va găsi mijloacele legale de susţinere a acesteia în eşalonul în care a promovat.
“Joi ne înscriem în Liga a III-a şi, tot atunci, vom discuta cu cei abilitaţi de la FRF să aflăm care sunt condiţiile impuse de regulament ca baza noastră sportivă să fie omologată pentru acest eşalon. Eu am spus încă de la început, dacă promovăm, vom juca la Traian şi nu mi-am schimbat părerea. Vom stabili priorităţile, vom angaja o firmă şi, în două trei săptămâni, vom pune la punct baza sportivă, aşa cum cere regulamentul. Nu vreau să avem emoţii la omologarea stadionului şi a anexelor”, a declarat Nicuşor Abăseacă, primarul comunei Traian.
Sursa citată a mai adăugat că lotul se va reuni sâmbătă, 15 iulie, şi, tot atunci, echipa va susţine un meci amical, dar a vorbit şi despre câteva transferuri, imperios necesare, pentru întărirea lotului.
“Sâmbătă va avea loc reunirea lotului în vederea începerii pregătirilor pentru sezonul 2017-2018. Şi vom începe cu un meci amical. Am dicutat cu staff-ul tehnic şi probabil că fie sâmbătă, fie la începutul săptămânii viitoare vom aduce şi întăriri la echipă, dar aceasta va fi obligaţia antrenorului principal. Eu mă voi ocupa numai de capitolul financiar, să găsesc sponsori ca echipa să aibă stabilitate financiară”, a mai spus Nicuşor Abăseacă.
SPORT
Performanță în primul an la seniori. Paul Scurtu a devenit campion național la Ne Waza
Brăileanul Paul Scurtu, sportiv format la CSM Brăila de antrenoarea Carmen Constantin, a obținut recent o performanță notabilă, medalia de aur la seniori, la naționalele de Ne Waza.
La competiția de la Satu Mare, la categoria 81 kg au fost înscriși 18 sportivi iar brăileanul a avut de disputat patru meciuri.
Paul Scurtu s-a impus de fiecare dată înainte de limită și a devenit campion național la seniori, la această categorie de greutate.
”În finala de Ne Waza seniori 2026, deși a fost primul meu an la seniori, am reușit din prima să obțin cea mai strălucitoare medalie, prin muncă și cu încrederea antrenorilor mei, Bogdan Bărbulescu și Carmen Constantin. La startul competiției au fost 18 persoane, iar eu am avut 4 meciuri, toate încheiate înainte de limită. Mă antrenez acum la CS Dinamo București, iar anul trecut am fost campion, dar la tineret U23.
Urmează să avem în noiembrie Campionatul National pe echipe, voi concura cu echipa bucureșteană”, ne-a declarat Paul Scurtu.
SPORT
Viitorul Ianca rămâne lider în Liga a IV-a și după etapa a 7-a
Cel mai important eveniment al rundei a 7-a din Liga a IV-a a fost, fără îndoială, derby-ul de la Stadionul ”Ștefan Vrăbioru”, unde, pe un gazon impecabil, Viitorul Ianca și Victoria Traian au oferit un spectacol fotbalistic frumos din toate punctele de vedere.
Victoria Traian a condus de trei ori, Viitorul Ianca a replicat imediat. Ambele formații au irosit ocazii rarisime, oaspeții prin Ghiță, gazdele prin Dobrin. Formația gazdă, mai activă în partea a doua, a ratat în minutul 92, prin Alexandru Cazacov, golul care îi putea asigura toate punctele puse în joc.
”Meci plăcut, rezultat pozitiv, meritam mai mult. Noi nu am câștigat un punct, am pierdut 2 puncte. A fost un meci plăcut ochiului, cu o primă repriză echilibrată, cu ratări monumentale de ambele părți și cu o repriză a doua în care eu consider că am fost superiori în fața celui mai valoros adversar din primele 7 etape. Echipa din Traian se va bate cu șanse reale la podium. Dar ușor, ușor, ne omogenizăm, avem o echipă tânără, iar copii aceștia au nevoie de antrenamente pentru a crește în valoare. De aceea cred că o să trecem de la două la trei antrenamente pe săptămână”, ne-a declarat Cosmin Necoară, președintele clubului Viitorul Ianca.
”Cred că rezultatul final este unul echitabil, după un meci echilibrat, cu multe ocazii de ambele părți. Am condus de fiecare dată, dar adversarii au găsit de fiecare dată resursele necesare pentru a reveni. Îi felicit pe băieți pentru atitudine și pentru lupta dusă până la final. Mergem înainte cu încredere, pentru că avem un grup valoros și obiective importante de îndeplinit în acest sezon”, ne-a declarat Adrian Andrei, președintele clubului Victoria Traian.
Etapa a 7-a s-a încheiat duminică, 18 octombrie, cu partida Viitorul Galbenu – CS local Mircea Vodă, scor 3-1.
După această rundă, Viitorul Ianca are 17 puncte și rămâne pe primul loc, pe doi se află Victoria Traian cu 16 puncte, iar pe al treilea Daous Dava 2018 Brăila cu 15 puncte, cu mențiunea că formația brăileană are un joc mai puțin.
























