Sănătate
Victimele ambroziei
* ambrozia, planta care agravează alergiile și astmul bronșic din cauza diseminării unei cantități uriașe de polen, încă face victime la Brăila, multe chiar * aproximativ 200 de pacienți se programează, lunar, la un medic alergolog pentru o testare sau un consult de rutină, majoritatea după apariția simptomelor specifice alergiilor la polen * și cum în intervalul august-septembrie ambrozia atinge perioada maximă de polenizare și adresabilitatea la cabinet crește, din cauza simptomelor tot mai supărătoare din această perioadă
S-a triplat numărul pacienților alergici la ambrozie, buruiana care înflorește bine-mersi, an de an, la Brăila, pe care autoritățile nu se grăbesc să o combată nicicum. În perioada maximă de polenizare, adică în intervalul august-septembrie, expunerea la ambrozie complică alergiile și provoacă polinoze, unul dintre factorii agravanți ai astmului bronșic. Și cum o singură plantă matură, potrivit studiilor de specialitate, poate elibera până la 8 miliarde de grăunțe de polen (n.r. – 20 microni în diametru) și până la 30.000 de semințe, care își păstrează calitățile germinative timp de 40 de ani, imaginați-vă ce pot face culturi întregi. Tot specialiștii susțin că este suficientă o concentrație de polen în aer de sub 30 grăunțe de polen/m3 pentru a induce o reacție alergică, iar persoanele foarte sensibile pot fi afectate chiar și de 1-2 grăunțe de polen/m3. Numai la Brăila, de exemplu, într-o singură lună, un singur medic alergolog are, în medie, 200 de pacienți ”și vorbim doar de cei care au reușit să prindă o programare”, ne spune medicul specialist Alergologie și Imunologie, Alina Urse. Contactat de redactorii ”Obiectiv” și întrebat despre evoluția alergiilor la polen, îndeosebi din cauza plantelor precum ambrozia, medicul din Brăila ne-a mărturisit că față de anul trecut, în 2022, adresabilitatea la cabinet a crescut de cel puțin 3 ori. ”Sunt foarte mulți! Sunt cel puțin triplu față de anul trecut! Știți cum este omul. Vine atunci când îi este rău sau când se lămurește despre ce este vorba. Și abia apoi vine la medic pentru confirmare. Numărul pacienților este mult mai mare decât cel care se prezintă la medic, la ora actuală. Garantat! Nu pot să vă spun acum exact câți sunt într-un an, dar pot să vă dau un exemplu. Săptămâna aceasta (n.r.- 29 august- 1 septembrie a.c.) cred că am văzut, cel puțin, 10 pacienți pe zi, deci ar fi 50 pe săptămână, cel puțin. Și vorbim doar de cei care au reușit să prindă o programare. Vorbim de câteva mii de pacienți pe an. Dar ei nu vin imediat la medic. Ei tratează, inițial, alergia ca o răceală obișnuită, în special dacă este primul sezon în care au simptome. Nu-și dau seama despre ce este vorba și trebuie să aibă simptome chiar supărătoare ca să ajungă la medic. În medie, trec cam 3 sezoane până când ajunge un pacient la medic. Cam așa se întâmplă. Deci adresabilitatea este încă mică, dacă luăm în calcul și acest aspect”, a precizat pentru ”Obiectiv”, medicul alergolog, Alina Urse.
Care sunt simptomele și în ce perioadă se manifestă acestea cu precădere?
În general, simptomele alergiei la ambrozie sunt similare cu cele ale alergiei la alte polenuri. Vorbim, așadar de strănut, congestie nazală, rinoree ( n.r. -secreție nazală apoasă), prurit ocular, prurit faringian sau la nivel de urechi, potrivit medicilor. Sunt simptome care se manifestă începând cu jumătatea lunii iulie și până la sfârșitul lunii octombrie, chiar noiembrie, dar cu un grad de afectare mai mare în intervalul august-septembrie, când ambrozia atinge perioada maximă de polenizare. ”Majoritatea pacienților, anul acesta, au prezentat și simptome respiratorii de tip bronhospasm, ca niște crize de astm, cu tuse, cu dispnee, respirație șuierătoare, în special noaptea și în spații deschise”, a mai adăugat medicul alergolog, Alina Urse. Având o cantitate mare de polen, ambrozia, poate așadar să agraveze simptomele astmului, provocând tuse intensă și acea respirație șuierătoare sau wheezing, cum îi mai spun medicii.
Cum se face un diagnostic corect?
Cum la Brăila încă întâlnim ambrozie pe toate drumurile, n-ar strica să ne facem o programare la medicul alergolog pentru a afla dacă suntem sau nu sensibili la polenul acestei plante, pentru a ști ce-i de făcut dacă apar simptome. ”Diagnosticarea se face printr-o testare cutanată PRICK, în cele mai multe cazuri. Numai la pacienții la care nu reușim să scoatem medicația sau care au necesar de medicație pe bază de cortizoni recurgem la o analiză de sânge. Și se face identificarea alergenului, iar în anii care urmează se începe desensibilizarea. Ce înseamnă asta? Desensibilizarea este tratamentul modificator de boală, deci care modifică răspunsul sistemului imun astfel încât să nu mai răspundă la alergen și să nu mai producă simptomele”, a mai explicat medicul specialist Alergologie și Imunologie din Brăila, Alina Urse.
” Prevenția nu ține de medic și nici de pacient!”
Cea mai bună soluție pentru a ține polenul de ambrozie la distanță, spun medicii, stă în mâinile autorităților, care pot depista și elimina buruiana prin mai multe căi, atât mecanice prin lucrări agricole, smulgere sau tăierea repetată, cel puțin de 3 ori, înainte de înflorire, pentru a nu provoca dispersia polenului, cât și prin stropire, cu ajutorul erbicidelor. ” Prevenția nu ține de medic și nici de pacient! Ține de instituțiile locale, care ar trebui să facă, dar nu se face nicăieri în țara noastră, din păcate, deci nu suntem noi mai cu moț din punctul ăsta de vedere. Nicăieri în țară nu se face udarea terenurilor cu ambrozie, pentru că noi știm unde crește ambrozia, cu substanțe chimice, cu erbicide, încă din luna mai. Deci, acum chiar dacă îmbibăm terenul cu substanțe chimice, nu mai ai cum să eviți polenul. Polenul este în aer, îl respirăm toți. Cosirea este egal cu zero, pentru că această plantă crește la loc (…) Sunt terenuri pline de ambrozie. Azi ( n.r.- joi, 1 septembrie a.c.) mi-a venit o doamnă la cabinet, din zona rezidențială, spre Cazasu. Acolo este ambrozie. Mulți pacienți am cu probleme din zona aceasta. Mai este Cimitirul Evreiesc. Este plin de ambrozie. Spațiile verzi, care nu sunt îngrijite sunt favorabile ambroziei. Pe marginea drumului crește ambrozie. Și nu e doar acolo, că alergenul este purtat de vânt. Este peste tot”, a mai transmis medicul alergolog din Brăila.
Cea mai răspândită dintre speciile de buruieni aparținând Ambroziei o reprezintă specia Ambrosia artemisiifolia, cunoscută sub denumirea populară de iarba de paragină, iarba pârloagelor sau floarea pustei, în funcție de zonă. În țara noastră, ambrozia crește spontan în mai toate zonele, mai puțin pe dealurile înalte și în zona montană, iar la Brăila se găsește din belșug, din păcate, în lipsa unui plan concret de acțiune și uniform la nivel de județ.
Amintim că, luna trecută, la Brăila, în perioada 09.08.2022 – 29.08.2022, potrivit unui comunicat de presă emis de Poliția Locală, au fost descoperite 14 de cazuri de persoane și agenți economici care dețineau terenuri pe raza municipiului Brăila și care nu au luat măsuri pentru combaterea ambroziei. Era vorba despre 6 persoane juridice și 8 persoane fizice care nu au curățat terenurile pe care le aveau în proprietate de ambrozia. Astfel, polițiștii locali din cadrul Compartimentului Protecția Mediului al Poliției Locale Brăila au aplicat mai multe sancțiuni contravenționale, conform prevederilor legale în vigoare, care au constat în avertismente scris, urmând ca, ulterior, cei care nu iau măsuri pentru combaterea buruienii să fie sancționați contravențional, conform Legii 62/2018, cu sume cuprinse între 1.000 lei și 5.000 lei (pentru persoanele fizice) și 10.000 lei și 20.000 lei (pentru persoanele juridice).
Sănătate
Glicemia, un test mic pentru o problemă mare. Diabetul nu așteaptă! Medicii vin în mijlocul comunității
• diabetul și obezitatea devin două dintre cele mai serioase provocări pentru sănătatea publică, iar medicii atrag atenția că prevenția nu mai poate fi amânată • cu ocazia Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, Revista Repere Medicale aduce în prim-plan această realitate printr-o amplă campanie de informare și testare gratuită, desfășurată la Galați, Brăila și Ianca, cu implicarea medicului diabetolog Dr. Cristina Chiriță-Voineag, doctor în Științe Medicale
Un test de glicemie poate dura doar câteva minute, însă informația pe care o oferă poate reprezenta începutul unui drum important către un diagnostic precoce și o viață mai sănătoasă. Pornind de la această realitate, Revista Repere Medicale organizează, cu prilejul Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, o amplă campanie de informare, educație pentru sănătate și testare gratuită, care va aduce prevenția mai aproape de comunitățile din Galați, Brăila și Ianca.
Un rol important în această campanie îl are dr. Cristiana Chiriță-Voineag, medic primar și doctor în Științe Medicale, care se implică frecvent în acțiuni de informare, educație pentru sănătate și prevenție, considerând că astfel de inițiative sunt esențiale pentru conștientizarea riscurilor asociate diabetului și obezității.
Prin participarea activă la întâlnirile cu publicul, medicul trage un semnal de alarmă asupra consecințelor unui stil de viață nesănătos și insistă asupra importanței depistării precoce a factorilor de risc, a controalelor medicale periodice și a adoptării unor obiceiuri sănătoase, subliniind că prevenția trebuie să înceapă înainte de apariția bolii, nu după instalarea acesteia.
Marcarea Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, sărbătorită anual pe 14 noiembrie, nu înseamnă doar o serie de evenimente dedicate unei afecțiuni cronice, ci reprezintă un prilej de a readuce în atenția publică o problemă medicală cu implicații profunde asupra sănătății individuale și colective. Diabetul zaharat continuă să fie una dintre marile provocări ale medicinei contemporane, iar asocierea tot mai frecventă cu obezitatea, sedentarismul și dezechilibrele metabolice impune o abordare complexă, în care prevenția și educația medicală trebuie să ocupe un loc central.
În spatele unui diagnostic de diabet se află, de multe ori, ani întregi în care factorii de risc au fost ignorați, controalele medicale au fost amânate, iar semnalele transmise de organism nu au primit atenția necesară. Tocmai de aceea, campaniile de screening și informare au o importanță deosebită: îi ajută pe oameni să-și cunoască starea de sănătate, să înțeleagă riscurile și să solicite ajutor medical înainte ca eventualele dezechilibre să evolueze către complicații.
Dr. Cristiana Chiriță-Voineag, implicare activă în promovarea prevenției
Unul dintre momentele importante ale campaniei va avea loc sâmbătă, 14 noiembrie, la Brăila Mall, unde brăilenii vor putea beneficia de testare gratuită a glicemiei și informații medicale de specialitate, sub îndrumarea șef lucrări dr. Cristiana Chiriță-Voineag, medic primar, doctor în Științe Medicale și șef de lucrări la disciplina Diabet, Nutriție și Boli de Metabolism din cadrul Facultății de Medicină și Farmacie a Universității ”Dunărea de Jos” din Galați.
Prezența medicului într-o astfel de campanie depășește cadrul unei simple acțiuni de testare. Este vorba despre o întâlnire directă între specialist și comunitate, într-un spațiu accesibil, în care oamenii pot primi informații medicale corecte, pot înțelege mai bine factorii care le influențează sănătatea și pot afla ce pași trebuie să urmeze atunci când rezultatele testărilor indică posibile probleme. Experiența clinică și activitatea universitară îi permit medicului să abordeze prevenția dintr-o perspectivă complexă, care îmbină practica medicală, cercetarea și educația. În cazul diabetului zaharat, această abordare este cu atât mai importantă cu cât boala nu trebuie privită exclusiv prin prisma valorilor glicemiei, ci în contextul întregului profil metabolic al pacientului. Un aspect asupra căruia specialistul atrage atenția în mod deosebit este legătura dintre obezitate și diabetul zaharat de tip II.
Excesul ponderal, în special acumularea grăsimii la nivel abdominal, favorizează apariția rezistenței la insulină, mecanism care poate conduce, în timp, la creșterea glicemiei și la instalarea diabetului. De aceea, evaluarea unei persoane nu trebuie să se oprească la o singură valoare. Glicemia, tensiunea arterială, colesterolul și trigliceridele sunt indicatori care trebuie urmăriți împreună, deoarece dezechilibrele lor pot indica un risc metabolic și cardiovascular crescut. Pentru Dr. Cristiana Chiriță-Voineag, asemenea acțiuni reprezintă și o oportunitate de a transmite un mesaj esențial: prevenția nu începe în cabinetul medicului, atunci când boala este deja instalată, ci în viața de zi cu zi, prin alegeri alimentare corecte, mișcare, monitorizare medicală și informare.
Diabetul și obezitatea, două probleme care nu mai pot fi privite separat
Tema centrală a campaniei a fost dezvoltată și în cadrul conferinței ”Diabetul zaharat și obezitatea: o asociere cu impact major asupra sănătății”, organizată de Revista Repere Medicale în data de 12 noiembrie 2026, începând cu ora 09:00, la Grădina Botanică din Galați. Evenimentul și-a propus să aducă împreună profesioniști din domeniul medical pentru o dezbatere asupra relației dintre diabetul zaharat și obezitate, două afecțiuni strâns legate, care contribuie semnificativ la creșterea riscului de boli cardiovasculare și a altor complicații cronice. Obezitatea nu reprezintă doar o problemă de ordin estetic sau o consecință a unui stil de viață dezechilibrat. Este o afecțiune complexă, cu mecanisme metabolice și hormonale, care poate influența funcționarea întregului organism.
În special obezitatea abdominală este asociată cu un risc crescut de rezistență la insulină, hipertensiune arterială, dislipidemie și diabet zaharat de tip II. În acest context, controlul greutății corporale devine o componentă importantă a prevenției. O alimentație echilibrată, reducerea consumului de produse ultraprocesate, limitarea zaharurilor, activitatea fizică regulată și respectarea controalelor medicale pot contribui la reducerea riscului metabolic. Mai mult, depistarea precoce a prediabetului oferă posibilitatea intervenției înainte de instalarea diabetului zaharat de tip II. Acesta este unul dintre motivele pentru care medicii insistă asupra evaluărilor periodice, în special în cazul persoanelor supraponderale, sedentare sau cu antecedente familiale de diabet.
De ce este important să ne testăm glicemia?
Unul dintre mesajele centrale ale campaniei este că diabetul poate evolua mult timp fără manifestări evidente. Setea excesivă, urinările frecvente, oboseala persistentă, vederea încețoșată sau scăderea inexplicabilă în greutate pot reprezenta semnale ale unei probleme metabolice, însă absența simptomelor nu exclude existența bolii. Testarea glicemiei este un prim pas în evaluarea riscului, însă o valoare obținută în cadrul unei acțiuni de screening nu reprezintă, singură, un diagnostic de diabet.
Rezultatele care ridică suspiciuni trebuie urmate de consult medical și investigații de laborator recomandate de specialist, precum glicemia à jeun (sau pe nemâncate) și hemoglobina glicată (HbA1c). Tocmai această diferență dintre screening și diagnostic trebuie înțeleasă de populație. O testare gratuită poate atrage atenția asupra unei posibile probleme, dar confirmarea diagnosticului și stabilirea conduitei medicale aparțin medicului. Prin participarea specialiștilor, campania își propune să transforme simpla testare într-un demers real de educație pentru sănătate.
Testări gratuite în Galați, Brăila și Ianca
Acțiunile dedicate Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului se vor desfășura în mai multe locații, astfel încât cât mai multe persoane să poată beneficia de evaluarea gratuită a glicemiei și de informații despre prevenirea diabetului zaharat. Programul campaniei este următorul:
– 12 noiembrie 2026 | Grădina Botanică din Galați | ora 09:00 – Conferința ”Diabetul zaharat și obezitatea: o asociere cu impact major asupra sănătății”, dedicată profesioniștilor din domeniul medical.
– 14 noiembrie 2026 | Selgros Galați | 10:00–13:00 – Testarea gratuită a glicemiei, cu sprijinul echipei medicale Regina Maria.
– 14 noiembrie 2026 | Brăila Mall | 10:00–18:00 – Testare gratuită și informare medicală, sub îndrumarea șef lucrări dr. Cristiana Chiriță-Voineag.
– 15 noiembrie 2026 |Selgros Galați | 10:00–13:00 – Continuarea acțiunii de screening, cu sprijinul echipei medicale Regina Maria.
– 15 noiembrie 2026 | Casa de Cultură Ianca | 10:00–13:00 – Determinarea gratuită a glicemiei și promovarea prevenției diabetului zaharat, sub îndrumarea șef lucrări dr. Cristiana Chiriță-Voineag.
Participarea este o ocazie pentru cetățeni de a acorda câteva minute propriei sănătăți, de a-și verifica glicemia și de a afla care sunt factorii ce pot favoriza apariția diabetului.
Sănătate
O nouă materie ar putea deveni obligatorie în școli. Ce vor învăța elevii, potrivit planului ministrului Alexandru Rogobete
Educația pentru sănătate ar putea deveni materie obligatorie în școlile din România, după ce ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că pregătește, împreună cu Ministerul Educației, introducerea unor module dedicate acestui domeniu.
Acestea ar urma să fie adaptate în funcție de vârsta elevilor și să includă teme precum alimentația, prevenția bolilor, vaccinarea, sportul și adoptarea unui stil de viață sănătos. Ministrul susține că disciplina trebuie să fie obligatorie, deoarece varianta opțională riscă să nu fie aplicată în școli.
Anunțul a fost făcut în cadrul conferinței naționale România Inteligentă, „Soluții pentru boala secolului XXI – Parteneriat în lupta cu obezitatea”, organizată de Antena 3 CNN. Alexandru Rogobete a explicat că prevenirea problemelor de sănătate trebuie să înceapă încă din copilărie și că școala are un rol important în formarea unor obiceiuri sănătoase.
Ministrul Sănătății vrea ca educația pentru sănătate să fie obligatorie
Alexandru Rogobete a precizat că a discutat deja cu ministrul Educației despre introducerea acestei componente în programa școlară și că există deschidere pentru proiect.
Oficialul consideră că educația pentru sănătate nu ar trebui să rămână o disciplină opțională, deoarece experiențele anterioare arată că o astfel de abordare nu garantează desfășurarea efectivă a cursurilor.
„Educația în școli va fi o materie obligatorie. Va fi obligatorie, pentru că, dacă rămâne opțională, nu se va face. Am avut experiența asta în trecut și cred că trebuie să depășim această barieră”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Acesta a explicat că demersul trebuie să aibă o abordare mai amplă, care să nu se limiteze la informațiile medicale.
„Cred că în această situație, pentru această componentă, este nevoie de o abordare 360 de grade, pentru că aici nu discutăm doar despre medicină, discutăm și despre educație pentru sănătate. Și aș începe cu acest aspect”, a afirmat Alexandru Rogobete.
Ce vor învăța elevii la noua materie
Potrivit ministrului, modulele de educație pentru sănătate ar urma să fie organizate în funcție de grupele de vârstă, astfel încât informațiile să fie adaptate nivelului de înțelegere al copiilor.
Printre subiectele care ar putea fi abordate se numără alimentația, prevenția, screeningul, vaccinarea, activitatea fizică și adoptarea unui stil de viață sănătos.
„Mă bucur că avem un ministru al Educației deschis la această propunere. Am avut discuții prealabile deja cu dumnealui și pregătim pentru anul viitor un modul de educație pentru sănătate în școli, structurat pe grupe de vârstă, care să includă, pe lângă zonele specifice, și această componentă, de exemplu, alimentația”, a declarat ministrul.
Alexandru Rogobete a insistat și asupra importanței explicării unor noțiuni medicale de bază încă din primii ani de școală.
„Cred că este important să le explicăm copiilor, în funcție de vârstă, cât de importante sunt screeningul și prevenția, vaccinarea, care este tot o componentă a prevenției, sportul și stilul de viață”, a mai spus acesta.
Obezitatea, una dintre problemele majore de sănătate publică
Ministrul Sănătății a făcut anunțul în contextul discuțiilor despre obezitate, o problemă care afectează un număr tot mai mare de persoane.
Potrivit datelor prezentate în cadrul conferinței, aproximativ șapte din zece persoane din România sunt supraponderale, iar aproape patru din zece adulți suferă de obezitate. Boala este asociată cu peste 200 de complicații și generează costuri importante pentru sistemul medical.
În acest context, autoritățile consideră că prevenția trebuie să înceapă înainte de apariția problemelor de sănătate, iar educația copiilor privind alimentația și mișcarea poate contribui la formarea unor comportamente sănătoase.
Deocamdată, introducerea disciplinei obligatorii nu este o măsură adoptată. Ministerele urmează să stabilească forma concretă a modulelor și modalitatea în care acestea vor fi incluse în programa școlară.






















