Economie
Vești bune: sunt zone din județul Brăila unde se irigă din nou, după 20 – 30 de ani
* este rezultatul investițiilor făcute în ultimii ani, care vor continua și în perioada următoare * unele probleme se dovedesc, însă, foarte greu de rezolvat, în contextul distrugerilor făcute în ultimelor decenii și a greutății cu care agricultorii reușesc să se asocieze, în anumite zone din județ
După o serie mare de investiţii – modernizări şi reabiltări de staţii, canale şi infrastructură mare – dar şi cu o dotare modernă, cu agregate performante , un grad mare de automatizare şi randament ridicat, prin cele peste 100 de proiecte ale Oarganizațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (OUAI) pentru modernizarea infrastructurii secundare, Brăila este acum pe primul loc, pe ţară, la irigat. Iar lucrurile nu se opresc aici. Asta deoarece şi în 2021, sau chiar începând din acest an, Sucursala brăileană a Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) va “ataca” şi alte zone, unde nu se mai irigă de 20-30 de ani, din cauza furturilor şi distrugerilor din sistemele de irigat.
“Mai întâi, precizez că cele aproximativ 1.000 de hectare din inelul de încercări CFR de la Făurei şi până la Deduleşti, nu s-au irigat în acest an deoarece agricultorii s-au bazat pe ploi și nu a fost încheiat un contract pentru livrarea gratuită a apei. Abia acum, odată cu instalarea secetei şi când se resimte acut lipsa apei, comanda de apă este neapărat necesară… Pentru zona Ruşeţu – Surdila Găiseanca există un proiect la SPP1 şi SP2C , spre a se putea iriga şi aici. Da, sunt probleme şi la Traian-Silistraru, cu staţia D18, unde pe 640 hectare nu s-a mai irigat din 1992. Staţia a fost atunci complet distrusă, iar în plus mai este necesară şi o linie electrică. Deci, o cheltuială serioasă, mai ales că acolo s-a ales praful de toată reţeaua de irigat, iar canalul a fost (ilegal şi condamnabil n.n.), astupat!”, ne-a informat Vasile Turcitu, directorul ANIF Brăila.
Probleme prin tot județul
În zona Scorțaru Vechi se constituie abia acum un OUAI pentru 4.000 de hectare, însă pentru asigurarea apei legea obligă ca cel puţin 2.100 hectare să fie în asociere. Până în prezent s-a ajuns la 1.500 hectare, în contextul în care în zonă nu se mai irigă din 1998. Canalul fiind plin, se cere însă urgentarea asocierii oamenilor, pentru ca apoi apa să se tragă direct din canal, cu motopompele sau orice alt tip de agregat…
Alt aspect: nu există nici o sursă de apă pentru cele 6.400 hectare din zona Galbenu, Sătuc, Zamfireşti etc, iar singura şansă rămâne reluare/terminarea lucrărilor la mult discutatul canal Siret-Bărăgan! Însă asta nu depinde de Brăila… Un lucru bun este că din acest an se constituie un OUAI şi la Gradiştea, pentru 3.400 hectare; de la Custura, şi până sus la Maraloiu, Ibrianu, chiar Plăsoiu, suprafaţa făcând parte din cele 17.000 hectare pentru care s-a investit în modernizarea sistemelor de irigații, începând chiar de la Măicăneşti –Nămoloasa… Nu i-am uitat nici pe cei din judeţul vecin, Ialomiţa. Unde, pe 23 km de canal , apa vine de la noi din Dunăre, prin Tătaru – Colţea (prin cele trei pompe de la Dudescu), până la Griviţa – Ialomiţa…
După investiţiile pentru puternicul bazin legumicol Jirlău, lucrurile se vor schimba total şi la Vişeni: canalul fiind dalat, cele două noi pompe din necesarul de patru, asigură acum apă pentru 3.200 hectare, inclusiv suprafețe unde se cultivă legume. Aşadar, cu aceste noi investiţii dar şi cele din 2021, se rezolvă şi ultimile mari suprafeţe unde nu s-a mai irigat deloc sau foarte puţin, în ultimii 20-30 de ani.
Vorbeam de Dunăre, unde o serie întreagă de staţii au fost modernizate/reabilitate după darea lor în exploatare în anii ’60. Iar cu toată automatizarea, randamentul şi performanţele agregatelor, se consumă foarte multă energie electrică pentru “fluviile “ de apă care ajung până la limita opusă a judeţului…
Reducerea consumului este semnificativ redusă, la o capacitate maximă de pompare, dar fără energie electrică nu se poate. De exemplu, cele 18 agregate de la Dunăre au un consum de 500 kwh/agregat , iar în continuare, la Spiru Haret, Lacu Rezi şi Cuza Vodă sunt alte pompe care preiau apa în trepte, acestea (câte 2-4 /staţie) având un consum între 800, 1100 sau 5000 kwh. Ceea ce necesită cheltuieli importante, nu glumă…
Economie
60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru
• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent
Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.
Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.
Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.
Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.
„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.
Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.
Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.
Economie
Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale
• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).
Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.
Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.
În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă; neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.
„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.






















