Politică
Verdict final al ANI pentru primarul de la Măraşu. Incompatibil
• primarul liberal a pierdut în luna octombrie 2017, definitiv, procesul cu ANI în care era acuzat de incompatibilitate, astfel că urmează să fie demis • prefectul judeţului George Paladi a precizat, ieri, că a primit recent o adresă din partea inspectorilor în care i se solicită să emită un ordin privind demiterea din funcţie a lui Niţescu • primarul nu a putut fi contactat pentru a-şi expune punctul de vedere • preşedintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, a confirmat că Niţescu s-a judecat pentru două speţe, însă a pierdut la una dintre ele • acesta a adăugat că deşi regretă plecarea lui Niţescu, Primăria Măraşu va rămâne tot pe mâinile unui liberal, viceprimarul Marian Nistor
Primarul comunei Măraşu, liberalul Nicolae Niţescu, ar putea fi demis din funcţie cât de curând, după ce a pierdut la finele anului trecut procesul cu Agenţia Naţională de Integritate, în care era acuzat de incompatibilitate. Prefectul judeţului, George Paladi, a precizat, ieri, că a primit recent o adresă din partea ANI în care i se comunică rezultatul procesului şi i se cere să emită ordinul de demitere a primarului din Măraşu, procedură care deja a fost demarată. Din păcate, primarul Nicolae Niţescu nu a putut fi contactat, ieri, de redactorii “Obiectiv – Vocea Brăilei” pentru a-şi expune punctul de vedere.
Precizăm că în cazul acestuia, ANI a anunţat constatarea existenţei stării de incompatibilitate “Începând cu data de 13 august 2010, întrucât, simultan cu funcţia de primar, deţine şi calitatea de reprezentant al comunei Măraşu în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. Compania de Utilităţi Publice Dunărea Brăila S.A. Totodată, acesta a întreprins în perioada 2008-2012 şi alte activităţi remunerate pe lângă cea de primar, de pe urma cărora a încasat venituri de la Instituţia Prefectului Judeţului Brăila, Direcţia pentru Agricultură Brăila şi Primăria Oraşului Făurei, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. f) şi k) din Legea nr.161/2003”. În momentul în care a fost contactat la vremea respectivă, primarul liberal s-a arătat extrem de contrariat de constatarea inspectorilor ANI, subliniind că toţi primarii din judeţul nostru se regăsesc în situaţia sa, fiind reprezentanţi în Adunarea Generală a Acţionarilor la CUP Dunărea.
Cu toate acestea, din precizările făcute de către Alexandru Dănăilă, Niţescu a pierdul procesul cu ANI în cealaltă speţă, nu cea legată de CUP “Dunărea”.
Pe pe site-ul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie unde a ajuns în cele din urmă dosarul, se precizează că decizia a fost luată pe 24 octombrie 2017. “DECIZIA nr.3179/24.10.2017. Admite recursul declarat de Niţescu Nicolae împotriva Sentinţei nr.259 din 22 decembrie 2014 a Curţii de Apel Galaţi – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal. Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, admite în parte acţiunea şi în consecinţă: Anulează în parte raportul de evaluare nr. 28950/G/II/11.07.2014 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate în ceea ce priveşte situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. f din Legea nr. 161/2003 Menţine raportul de evaluare în ceea ce priveşte situaţia de incompatibilitate prevăzută de 87 alin. (1) lit. k din Legea nr. 161/2003. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 octombrie 2017”.
De altfel, în luna decembrie 2017, când s-a discutat despre modificările propuse de PSD-işti la Legea ANI, redactorii “Obiectiv” au punctat pe lista Agenţiei de Integritate privind exemple de aleşi care ar scăpa basma curată ca urmare a acestui demers, dosarul primarului de la Măraşu, care figura ca fiind definitiv şi irevocabil câştigat de agenţie.
Prefectul se pregăteşte să emită ordinul de demitere
Prefectul judeţului Brăila, George Paladi, a explicat că ANI a transmis către instituţie toate informaţiile legate de procesul pe care l-a avut cu primarul comunei Măraşu.
“Am fost informaţi că s-a pierdut odată cu directiva de la ei, ca să zic aşa, de a duce la îndeplinire încetarea de drept a mandatului de primar. Noi am dat drumul la procedură. În momentul ăsta sunt hârtiile trimise către secretarul Primăriei Măraşu care trebuie să întocmească un raport. Pe baza acelui raport pe care îl primim noi, ca Prefectură, vom da ordinul de prefect”, a declarat Paladi.
Dănăilă regretă situaţia, dar se bucură că proiectele PNL vor merge mai departe
La rândul său, preşedintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, a confirmat faptul că primarul comunei Măraşu se pregăteşte să se despartă de fotoliu. Acesta a precizat că în locul lui Niţescu, la conducerea comunei va rămâne viceprimarul Marian Nistor, tot de la PNL.
“Partidul nostru a câştigat alegerile pentru patru ori acolo. În momentul acesta şi primarul şi viceprimarul sunt membri ai PNL. Este o echipă care a performat. Au făcut lucruri bune pentru comună şi aveau în continuare proiecte în derulare. Din păcate, sunt unele aspecte ale legii care nu au fost clarificate de ajuns. Şi se mai întâmplă situaţii de genul ăsta. Nu s-a pus problema unui conflict de interese sau chestiuni care să fie de natură penală. Pur şi simplu este o chestiune legată de administraţie, o incompatibilitate pe o decizie a Consiliului Local, prin dispoziţia primarului. Sunt lucruri care, în schimb, trebuie puse în aplicare. Aşteptăm ordinul prefectului. Să vedem ce scrie în el, care sunt paşii de urmat şi bineînţeles că administraţia publică de la Măraşu va trebui să continue proiectele pe care le are. Domnul Ninţescu este un om care şi-a făcut treaba. Din punctul meu de vedere este o decizie nemeritată”, a declarat Dănăilă.
Reamintim că, de la Brăila, pe lângă Niţescu alţi cinci aleşi locali, unii dintre ei încă pe funcţii au mai avut probleme cu inspectorii ANI, cu care se judecă. Lista este deschisă de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, urmat de primarii încă în funcţie de la Însurăţei, Gheorghe Ionel, de la Mircea Vodă, Alexandru Moşescu, şi se încheie cu fostul viceprimar Alexandru Dănăilă şi ex-consilierul municipal Tudorel Arbunea.
Politică
Proiectul ”preț mai mic la combustibili pentru agricultori” al lui Popa, încă nu a apărut la Comisia de Agricultură
* asta ne-au transmis surse politice legat de acest subiect și informația potrivit căreia proiectul anunțat de președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, care vizează ca fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili, încă nu ajunsese la Comisia de Agricultură a Camerei, până ieri, ne-a fost confirmată de Ionel Ciunt, președintele acestei entități * contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, Popa a afirmat că el s-a ținut de cuvânt și a depus proiectul în data de 9 noiembrie, așa cum a anunțat, dar nu direct la Comisie, ci la grupul Parlamentar al PNL, pentru a trece prin comisia juridică și a primi o formă adecvată * Parlamentarul a afirmat că proiectul va ajunge astăzi sau cel târziu luni și la Comisia de Agricultură
Proiectul de lege care propune un preț mai mic la combustibili pentru fermierii români, așteptat la Comisia de Agricultură.
Așa cum am precizat într-o altă ediție a cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a anunțat la finele săptămânii trecute că dorește să inițieze un proiect prin care fermierii ar putea obține un preț mai bun la combustibili.
Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori. Așa cum am informat la vremea respectivă, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PNL Brăila, Popa a afirmat că are de gând să depună acest proiect, luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului.Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” la începutul săptămânii, Popa a precizat că urma să ajungă la Parlament și să depună proiectul.
Interesant este că zilele trecute, surse politice ne-au semnalat că la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților încă nu ajunsese proiectul ”trâmbițat” de liberal. Ulterior, informația a fost confirmată pe adresa redacției ziarului de către Ionel Ciunt, președintele Comisiei de Agricultură.
Contactat din nou în acest context, Alexandru Popa a afirmat că nu a mințit ci chiar a depus proiectul, doar că procedura este una mai complicată. Mai precis, acesta ne-a transmis că înainte de a ajunge la Comisie proiectul trebuie să treacă prin filtrele grupului PNL, astfel că a fost depus luni și în prezent se află în analiză la comisia juridică a grupului.
”Procedura este următoarea: proiectul se depune întâi la noi, în comisia de specialitate internă, serviciul juridic al grupului parlamentar. Teoretic, trebuia să ajungă a doua zi (n.r. – la Comisia de Agricultură), dar probabil că nu a ajuns. Întâi se verifică legalitatea la noi la grup. Așa pleacă de aici. Deci proiectul este depus la noi la grup, se dă aviz de legalitate, i se dă o formă juridică, pentru că eu am făcut proiectul strict ca un inginer agronom.
Abia atunci când are forma juridică și este totul corect din acest punct de vedere, ajunge la Comisie. Acesta este fluxul. Nu pot să merg eu să o depun direct la Comisie. Trece prin grupul nostru și abia apoi ajunge la Comisie.
Dacă nu a ajuns, probabil că se va întâmpla mâine (n.r. – vineri) sau zilele următoare. Oricum, a fost înregistrat la noi la grup și pot oricând să solicit numărul de înregistrare și să vi-l pun la dispoziție. Dar cei de la grup le adună și le duc la comisii. Nu duc câte un proiect, duc mai multe”, a declarat Popa.
Ulterior, Alexandru Popa a revenit cu un apel telefonic pentru a ne informa că a discutat cu reprezentații grupului parlamentar din care face parte și ne-a transmis că i s-a confirmat că proiectul încă se află la serviciul juridic al grupului parlamentar PNL și că va fi depus la Comisie, cel mai probabil vineri, în a doua parte a zilei, cel târziu luni.
”Repet, aceasta este procedura. Eu l-am depus în forma brută și acum trece prin compartimentul juridic care îi dă o formă corectă din punct de vedere juridic”, a mai adăugat Popa.
Ce propune deputatul
În cadrul conferinței de presă în care a anunțat că are în plan să depună acest proiect, Popa a declarat că acesta: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. (…) Am scos din contabilitate. Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii.
M-am uitat: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.
Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici și nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul, cu mențiunea că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă.
La vremea respectivă, întrebat despre propunerea liberalului, senatorul PSD Brăila, Sorin Moise a precizat că ideea a spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, astfel că aceasta pare ”împrumutată” de Popa, mai ales că a fost prezent la acel eveniment.
Chiar și așa, Moise a punctat că ar susține orice inițiativă benefică pentru fermieri, dar doar dacă proiectul este unul fundamentat, avizat de miniștrii de resort și nu bazat pe declarații populiste.
Politică
Preț mai mic la combustibili pentru agricultori
• președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat săptămâna trecută că va depune luni, 9 noiembrie, în Parlament, la Comisia de Agricultură, un proiect prin care fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili • mai precis, Popa are în plan scutirea de TVA și accize direct la pompă pentru fermieri • deputatul a dorit să sublinieze că propunerea sa nu ar avea un impact negativ pentru bugetul statului român • întrebat dacă ar susține o astfel de inițiativă legislativă, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, fermier la rându-i, a precizat că ideea ar fi spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, dar că va susține orice proiect care vine în sprijinul agricultorilor • deputatul-fermier Vasilică Priceputu (PSD) nu a oferit niciun punct de vedere
Președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a ieșit recent ”la rampă” pentru a anunța un proiect de lege pe care dorește să îl inițieze, de pe urma căruia fermierii ar putea obține un preț mai mic la combustibili.
În cadrul unei conferințe de presă susținută săptămâna trecută la sediul PNL Brăila, Popa a vorbit despre propunerea sa, cu mențiunea că are de gând să depună proiectul la începutul acestei săptămâni, mai precis luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului. Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori.
Proiectul, potrivit lui Popa: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. Luni, voi depune un proiect în Camera Deputaților, un proiect la Comisia de Agricultură, prin care fermierii vor fi scutiți din momentul achiziției motorinei, de acciză și de subvenții (n.r. – contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în data de 9 noiembrie, Popa a precizat că urma să depună proiectul până în ora 16.00).
Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii. M-am uitat în contabilitate: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.
Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul.
Economia ar putea merge în investiții ale agricultorilor
În plus, sursa citată a mai adăugat că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă. După cum a mai punctat Popa, cu excepția ultimului an agricol, în istoria recentă, fermierii din județul Brăila nu au reușit să facă profit sau să aibă o producție mulțumitoare, astfel că lucrurile s-ar putea regla prin măsura pe care o propune.
”Astfel, cei 4 lei sunt investiți în alte lucruri, cum ar fi inputurile (semințe, îngrășăminte etc n.red.). În momentul în care cumperi inputurile cash, reușești să ai un discount mult mai mare, reușești să nu mai mergi să iei linii de credite. Sunt multe lucruri care se pot acoperi. Repet, impactul bugetar pentru statul român este zero. Doar în limita cotelor pe care le-am primit de la APIA, și aici mă gândesc la cereale. Avem 78 litri pe hectar, în fiecare an, care sunt subvenționați de Uniunea Europeană și de statul român.
La oleaginoase tot 78 l, iar la legume avem 148 litri pe hectar. Achiziția motorinei cu 6 lei, repet – poate spun a 3-a, a 4-a oară-, nu are impact bugetar, dar ajută foarte mult fermierul român. Pentru că, la acest moment, achiziția motorinei și achiziția îngrășămintelor devine una dintre cele mai costisitoare pentru un fermier. La un hectar înființat, până la momentul recoltării, consumul este între 80 și 100 litri – depinde de tehnologia pe care o folosești. Cu 4 lei sunt 300 – 350 litri, pe care, oricum îi iei, dar nu-i mai aștepți de la statul român. Cu lunile. Uneori cu anii”, a conchis Popa.
Sorin Moise: «Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine. Dar măsură concretă și nu populism!»

Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în legătură cu anunțul făcut de Popa, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, a precizat că ideea pare împrumutată de la actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), care ar fi atins subiectul în timpul audierilor din Parlament, la momentul formării Guvernului Luca Niculescu, audieri la care a participat și Alexandru Popa.
”Am auzit această idee la audierile ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu, unde a participat și domnul deputat Popa. Probabil de acolo a împrumutat ideea. Deci este cumva o idee copiată. Nu știu dacă au avut discuții împreună, ca domnul deputat Popa să depună acest proiect de lege sau nu.
Din câte cunosc, inițiativa ar trebui să vină, cel mai probabil, și ca o ordonanță de urgență sau ca hotărâre de Guvern. De asemenea, este interesant de văzut dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe (n.r. – Alexandru Nazare). Am prea puține date ca să știu ce a stat la baza deciziei domnului Popa. Dacă are deja niște discuții purtate cu ministrul de Finanțe, în acest sens și are ok-ul ministrului pentru a face această propunere legislativă, e foarte bine. Adică ar fi un lucru bun dacă s-ar întâmpla.
Domnul deputat, dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe, ar putea să ne spună dacă are «ok-ul» ministrului de Finanțe pentru acest PLx. Și care este punctul de vedere al ministrului. Pentru că fiind vorba despre acciză și TVA trebuie să aibă punct de vedere de la Ministerul de Finanțe”, a declarat Moise.
Întrebat dacă ar susține acest proiect în condițiile în care întrunește condițiile amintite, Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului.
”Sigur că aș susține proiectul. Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine! Dar măsură concretă și nu populism!”, a mai afirmat senatorul.
Tot pe acest subiect am încercat să obținem un punct de vedere și de la deputatul PSD Brăila Vasilică Priceputu, la rându-i fermier, însă parlamentarul nu ne-a transmis nimic până la acest moment.






















