Social Media

Sănătate

Vaccinuri anti-Covid. Efecte secrete

Timp de citire: 9 minute

* deși unii au prevăzut că vaccinurile anti-Covid ar putea avea și efecte nebănuite, puțini i-au luat în seamă * unele studii post-vaccinare demonstrează însă că tot mai mulți vaccinați au reacții dintre cele mai ciudate * totuși, cei mai mulți dintre aceștia caracterizează efectele ca fiind mai degrabă surprinzătoare, decât neplăcute
 
Lumea nu i-a crezut pe cei care au criticat noile vaccinuri anti-Covid și au acuzat faptul că au fost dezvoltate prea repede și insuficient testate. Mulți i-au numit „conspiraționiști” când aceștia reclamau că rezultatul vaccinării nu a fost suficient analizat înainte de punerea acestor produse noi pe piață și de începerea vaccinării în masă a populației și că e posibil să apară și efecte adverse nedescoperite în timpul testelor. Mulți le-au spus „antivacciniști”, când aceștia doar se arătau sceptici sau prudenți, așteptând să vadă adevăratul efect al vaccinurilor pe „cobai”, așa cum ei îi numesc pe cei care se vaccinează acum.
Și totuși, iată, pare că au avut dreptate atunci când au primit cu reticență vestea începerii vaccinării. Cele 3 vaccinuri apărute și aprobate inițial de autoritățile medicale – Pfizer/BioNTech, Moderna și Oxford/AstraZeneca – au reacții adverse ciudate, neevidențiate de rezultatele testelor clinice. O demonstrează câteva noi studii făcute pe primii oameni vaccinați și ale căror date încep acum să răzbată în mediul public. Reacțiile sunt nu doar ciudate, ci de-a dreptul surprinzătoare, însă se pare că în sensul bun al cuvântului, după cum o arată cercetările și după cum declară chiar subiecții care au făcut obicetul studiilor.
 
Efectul Pfizer/BioNTech
Primul vaccin anti-Covid aprobat de autoritățile de reglementare reprezentative la nivel global, FDA – Food and Drug Administration – din SUA și EMA – European Medicines Agency – a Uniunii Europeane a fost cel dezvoltat de gigantul pharma american Pfizer, în colaborare cu compania germană BioNTech. Având o tehnologie nouă, denumită ARN Mesager, vaccinul Pfizer/BioNTech a creat de la bun început suspiciuni în rândul multor sceptici. Ideea cea mai vehiculată a fost aceea că vaccinul acesta are puterea de a modifica ADN-ul uman, ceea ce, în opinia lor, l-ar face extrem de periculos.
Ceva-ceva bănuiau ei, dar totuși greșeau. Tehnologia folosită de acest vaccin acționează, într-adevăr, la nivel celular, dar în sensul „întăririi” celulelor, astfel încât să le facă de neatins de către coronavirus. Compania Pfizer este însă cunoscută pentru altceva în lumea medicală: a inventat Viagra, celebra pastilă albastră destinată celor cu disfuncții erectile – probleme inevitabile mai ales în cazul bărbaților ajunși la vârsta a treia.
După cum relevă studiile post-vaccin citate, Pfizer a folosit în crearea vaccinului bazele aceleiași tehnologii de „întărire”, aplicată pe celule, iar efectul secundar este cu totul neașteptat: o parte dintre bărbații vaccinați cu Pfizer/BioNTech au constatat că au parte de erecții prelungite, uneori necontrolate (chiar deranjante), care apar mai ales dimineața. Compania a dorit să ascundă acest lucru de ochii publicului, temându-se de faptul că scopul vaccinului va fi „deturnat” înspre această direcție, care însă nu este garantată. De altfel, în istoria medicală a rămas faptul că efectul Viagra a fost descoperit de Pfizer accidental, dintr-un simplu „noroc”, în timp ce dezvolta un medicament pentru inimă. „Da, chiar mă simt norocos în fiecare dimineață” – a fost declarația cel mai des folosită de bărbații care au făcut obiectul cercetării post-vaccin.
Noua reacție a fost înregistrată la circa 6 luni după vaccinare în cazul a cel puțin 20% dintre pacienții bărbați din grupul de voluntari care au făcut parte dintre cei vaccinați în cadrul testelor clinice. Un efect asemănător a fost constatat și în cazul a circa 20% dintre femeile participante la teste, care – arată studiul post-vaccin – s-au declarat a fi mult mai ușor de satisfăcut din punct de vedere sexual de către partenerii lor. „Are cu adevărat un efect remarcabil”, au precizat o parte dintre femeile vaccinate cu Pfizer.
 
Efectul Moderna
Moderna a fost cel de-al doilea vaccin împotriva Covid, dezvoltat de compania cu același nume, o firmă americană relativ nouă, de biotehnologie și cercetare medicală. Vaccinul Moderna folosește aceeași tehnologie ARN Mesager, ca și Pfizer, doar că accentul a fost pus într-o altă direcție: transformarea la nivel celular, astfel încât coronavirusul să fie „păcălit” și să nu atace celula. Practic, celula nu este „întărită”, dar va fi capabilă să transmită un mesaj virusului cum că nu are rost să încerce să o atace. Nivelul de „șmecherie” indus celulei o face inatacabilă de către coronavirus. Iar efectele secundare derivate din această caracteristică a vaccinului au apărut după 6 luni de la vaccinare în cazul a circa 30% dintre subiecți, care s-au trezit mai dezinhibați și mai descurcăreți în viața de zi cu zi, cu un grad mult mai ridicat de încredere în propriile forțe. De altfel, studiul post-vaccin relevă faptul că, atât la nivelul bărbaților cât și al femeilor, vaccinul a produs aceste schimbări în plan psihologic, vizibile de către cei apropiați. „Parcă sunt alți oameni, se comportă cu totul altfel, dar în sensul bun. Sunt mai descurcăreți în viața de zi cu zi, mai curajoși, mai dispuși să facă față unor noi provocări”, sunt mărturiile unora dintre membrii familiilor celor vaccinați în testele clinice.
 
Efectul Oxford/AstraZeneca
Despre vaccinul AstraZeneca, dezvoltat împreună cu renumita Universitate din Oxford, Marea Britanie, s-a vorbit în ultima vreme mai mult de rău. În contextul unor posibile efecte adverse ce ar presupune formarea de cheaguri de sânge în cazul unor vaccinați – cazuri oricum extrem de rare, pentru care încă nu s-a putut demonstra o relație directă de cauzalitate – AstraZeneca a devenit, pentru mulți, un fel de oaie neagră a vaccinurilor.
Considerat inițial cel mai bun și mai dorit vaccin de către foarte mulți oameni, pentru că se baza pe tehnologia oarecum clasică a vaccinurilor – inocularea unui virus inactiv –, Oxford/AstraZeneca s-a transformat într-un fel de sperietoare, motiv care a determinat compania să anunțe nici mai mult nici mai puțin decât schimbarea numelui vaccinului în Vaxzevria.
Doar că s-ar putea ca efectul secundar principal al vaccinului să fie altul. Unul care să-l facă din nou vedetă. Fiind dezvoltat împreună cu Universitatea Oxford, cercetătorii acesteia au folosit și o tehnologie secundară, bazată pe „instruirea” neuronilor – celulele nervoase, elementele de bază ale creierului – să învețe celulele să lupte cu coronavirusul. Practic, vaccinul face celulele mai deștepte, numai că s-a descoperit că, la nivelul creierului uman, efectul este și mai accentuat. Practic, persoana vaccinată cu AstraZeneca devine în timp mult mai deșteaptă și mai inteligentă, aspect care nu fusese reliefat de testele clinice. Un studiu post-vaccin arată însă că unii dintre cei vaccinați experimentează o „iluminare” bruscă la nivel mental, existând cazuri în care, chiar după prima doză, pacienții au devenit mai curioși, mai înclinați spre citit, spre căutarea de informații din surse credibile, spre documentare, spre lărgirea ariei de cunoaștere, ba chiar spre reflexie și autocunoaștere.
Un exemplu cât se poate de elocvent în acest sens este unul cunoscut de toată Planeta: cel al cancelarului german Angela Merkel. Toată lumea își amintește că Angela Merkel era decisă să instituie în Germania un lockdown dur, complet, de Paștele catolic, o măsură pe care o și anunțase public. Doar că, imediat după vaccinarea cu AstraZeneca, Merkel s-a luminat și a realizat că planul era o prostie, renunțând complet la el. Cancelarul Germaniei a avut tăria să recunoască faptul că a greșit și și-a cerut scuze germanilor pentru ideea prostească inițială. Practic, germanii se vor bucura de un Paște normal, weekendul care vine, datorită efectelor vaccinului AstraZeneca.
Nu se știe exact când vor apărea efectele secundare în rândul populației generale, dat fiind faptul că a trecut puțin timp de la începerea vaccinării. Dar, ținând cont de situația voluntarilor din testele clinice, este de așteptat ca acest gen de reacții secundare să se manifeste undeva pe la începutul verii, mai ales în cazul Pfizer și Moderna.
 
Politicienii brăileni și reacțiile lor
Puși în fața noilor informații, politicienii brăileni au avut reacții diverse, declarând însă la unison că încă nu au întâmpinat și reacții adverse, dar că le așteaptă cu nerăbdare.
Prima reacție a venit de la europarlamentarul PSD Mihai Tudose, care a ținut să ne transmită un punct de vedere pe facebook: „Eu, unul, mă felicit că m-am vaccinat cu Pfizer, pentru că nu mai sunt nici eu chiar flăcău, iar reacțiile adverse menționate îmi vor prinde bine. De deștept sunt destul, de descurcat m-am descurcat toata viața, dar viril ca la prima tinerețe nu mai am cum să fiu. Era bine dacă printre efecte s-ar fi numărat însă și creșterea testiculelor, pentru că știu unii colegi pe la Brăila care ar fi avut nevoie de așa ceva”.
Întrebat dacă s-a vaccinat și ce variantă a ales, Alexandru Popa, deputat PNL de Brăila, ne-a declarat: „Nu m-am vaccinat încă, dar cred că voi alege AstraZeneca. Sunt tânăr, descurcăreț nu mai vorbesc, așa că vreau să fiu mai deștept. De fapt, și mai deștept decât sunt deja, să moară dușmanii de ciudă. Ăia care au nevoie urgentă de un vaccin Pfizer”.
În ceea ce-l privește pe Viorel Botea, liderul PMP Brăila, modest cum îl știm, ne-a declarat că îi este indiferent cu ce se vaccinează, când o va face, deoarece nu are nevoie de niciuna dintre reacțiile adverse ascunse, dar are o sugestie pentru actualul inspector general școlar, liberalul Cătălin Canciu: „Cred că i-ar trebui două vaccinuri. Propun să facă mai întâi AstraZeneca și la rapel Pfizer. Ați văzut că nu se întâmplă nimic dacă sunt amestecate. În felul ăsta nu va duce învățământul de râpă, dar are toate șansele să fie zburat din funcție pentru hărțuire sexuală”.

Sănătate

Glicemia, un test mic pentru o problemă mare. Diabetul nu așteaptă! Medicii vin în mijlocul comunității

• diabetul și obezitatea devin două dintre cele mai serioase provocări pentru sănătatea publică, iar medicii atrag atenția că prevenția nu mai poate fi amânată • cu ocazia Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, Revista Repere Medicale aduce în prim-plan această realitate printr-o amplă campanie de informare și testare gratuită, desfășurată la Galați, Brăila și Ianca, cu implicarea medicului diabetolog Dr. Cristina Chiriță-Voineag, doctor în Științe Medicale

Publicat

în

Glicemia, un test mic pentru o problemă mare. Diabetul nu așteaptă! Medicii vin în mijlocul comunității

Un test de glicemie poate dura doar câteva minute, însă informația pe care o oferă poate reprezenta începutul unui drum important către un diagnostic precoce și o viață mai sănătoasă. Pornind de la această realitate, Revista Repere Medicale organizează, cu prilejul Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, o amplă campanie de informare, educație pentru sănătate și testare gratuită, care va aduce prevenția mai aproape de comunitățile din Galați, Brăila și Ianca.

Un rol important în această campanie îl are dr. Cristiana Chiriță-Voineag, medic primar și doctor în Științe Medicale, care se implică frecvent în acțiuni de informare, educație pentru sănătate și prevenție, considerând că astfel de inițiative sunt esențiale pentru conștientizarea riscurilor asociate diabetului și obezității.

Prin participarea activă la întâlnirile cu publicul, medicul trage un semnal de alarmă asupra consecințelor unui stil de viață nesănătos și insistă asupra importanței depistării precoce a factorilor de risc, a controalelor medicale periodice și a adoptării unor obiceiuri sănătoase, subliniind că prevenția trebuie să înceapă înainte de apariția bolii, nu după instalarea acesteia.

Marcarea Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, sărbătorită anual pe 14 noiembrie, nu înseamnă doar o serie de evenimente dedicate unei afecțiuni cronice, ci reprezintă un prilej de a readuce în atenția publică o problemă medicală cu implicații profunde asupra sănătății individuale și colective. Diabetul zaharat continuă să fie una dintre marile provocări ale medicinei contemporane, iar asocierea tot mai frecventă cu obezitatea, sedentarismul și dezechilibrele metabolice impune o abordare complexă, în care prevenția și educația medicală trebuie să ocupe un loc central.

În spatele unui diagnostic de diabet se află, de multe ori, ani întregi în care factorii de risc au fost ignorați, controalele medicale au fost amânate, iar semnalele transmise de organism nu au primit atenția necesară. Tocmai de aceea, campaniile de screening și informare au o importanță deosebită: îi ajută pe oameni să-și cunoască starea de sănătate, să înțeleagă riscurile și să solicite ajutor medical înainte ca eventualele dezechilibre să evolueze către complicații.

Dr. Cristiana Chiriță-Voineag, implicare activă în promovarea prevenției

Unul dintre momentele importante ale campaniei va avea loc sâmbătă, 14 noiembrie, la Brăila Mall, unde brăilenii vor putea beneficia de testare gratuită a glicemiei și informații medicale de specialitate, sub îndrumarea șef lucrări dr. Cristiana Chiriță-Voineag, medic primar, doctor în Științe Medicale și șef de lucrări la disciplina Diabet, Nutriție și Boli de Metabolism din cadrul Facultății de Medicină și Farmacie a Universității ”Dunărea de Jos” din Galați.

Prezența medicului într-o astfel de campanie depășește cadrul unei simple acțiuni de testare. Este vorba despre o întâlnire directă între specialist și comunitate, într-un spațiu accesibil, în care oamenii pot primi informații medicale corecte, pot înțelege mai bine factorii care le influențează sănătatea și pot afla ce pași trebuie să urmeze atunci când rezultatele testărilor indică posibile probleme. Experiența clinică și activitatea universitară îi permit medicului să abordeze prevenția dintr-o perspectivă complexă, care îmbină practica medicală, cercetarea și educația. În cazul diabetului zaharat, această abordare este cu atât mai importantă cu cât boala nu trebuie privită exclusiv prin prisma valorilor glicemiei, ci în contextul întregului profil metabolic al pacientului. Un aspect asupra căruia specialistul atrage atenția în mod deosebit este legătura dintre obezitate și diabetul zaharat de tip II.

Excesul ponderal, în special acumularea grăsimii la nivel abdominal, favorizează apariția rezistenței la insulină, mecanism care poate conduce, în timp, la creșterea glicemiei și la instalarea diabetului. De aceea, evaluarea unei persoane nu trebuie să se oprească la o singură valoare. Glicemia, tensiunea arterială, colesterolul și trigliceridele sunt indicatori care trebuie urmăriți împreună, deoarece dezechilibrele lor pot indica un risc metabolic și cardiovascular crescut. Pentru Dr. Cristiana Chiriță-Voineag, asemenea acțiuni reprezintă și o oportunitate de a transmite un mesaj esențial: prevenția nu începe în cabinetul medicului, atunci când boala este deja instalată, ci în viața de zi cu zi, prin alegeri alimentare corecte, mișcare, monitorizare medicală și informare.

Diabetul și obezitatea, două probleme care nu mai pot fi privite separat

Tema centrală a campaniei  a fost dezvoltată și în cadrul conferinței ”Diabetul zaharat și obezitatea: o asociere cu impact major asupra sănătății”, organizată de Revista Repere Medicale în data de 12 noiembrie 2026, începând cu ora 09:00, la Grădina Botanică din Galați. Evenimentul și-a propus să aducă împreună profesioniști din domeniul medical pentru o dezbatere asupra relației dintre diabetul zaharat și obezitate, două afecțiuni strâns legate, care contribuie semnificativ la creșterea riscului de boli cardiovasculare și a altor complicații cronice. Obezitatea nu reprezintă doar o problemă de ordin estetic sau o consecință a unui stil de viață dezechilibrat. Este o afecțiune complexă, cu mecanisme metabolice și hormonale, care poate influența funcționarea întregului organism.

În special obezitatea abdominală este asociată cu un risc crescut de rezistență la insulină, hipertensiune arterială, dislipidemie și diabet zaharat de tip II. În acest context, controlul greutății corporale devine o componentă importantă a prevenției. O alimentație echilibrată, reducerea consumului de produse ultraprocesate, limitarea zaharurilor, activitatea fizică regulată și respectarea controalelor medicale pot contribui la reducerea riscului metabolic. Mai mult, depistarea precoce a prediabetului oferă posibilitatea intervenției înainte de instalarea diabetului zaharat de tip II. Acesta este unul dintre motivele pentru care medicii insistă asupra evaluărilor periodice, în special în cazul persoanelor supraponderale, sedentare sau cu antecedente familiale de diabet.

De ce este important să ne testăm glicemia?

Unul dintre mesajele centrale ale campaniei este că diabetul poate evolua mult timp fără manifestări evidente. Setea excesivă, urinările frecvente, oboseala persistentă, vederea încețoșată sau scăderea inexplicabilă în greutate pot reprezenta semnale ale unei probleme metabolice, însă absența simptomelor nu exclude existența bolii. Testarea glicemiei este un prim pas în evaluarea riscului, însă o valoare obținută în cadrul unei acțiuni de screening nu reprezintă, singură, un diagnostic de diabet.

Rezultatele care ridică suspiciuni trebuie urmate de consult medical și investigații de laborator recomandate de specialist, precum glicemia à jeun (sau pe nemâncate) și hemoglobina glicată (HbA1c). Tocmai această diferență dintre screening și diagnostic trebuie înțeleasă de populație. O testare gratuită poate atrage atenția asupra unei posibile probleme, dar confirmarea diagnosticului și stabilirea conduitei medicale aparțin medicului. Prin participarea specialiștilor, campania își propune să transforme simpla testare într-un demers real de educație pentru sănătate.

Testări gratuite în Galați, Brăila și Ianca

Acțiunile dedicate Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului se vor desfășura în mai multe locații, astfel încât cât mai multe persoane să poată beneficia de evaluarea gratuită a glicemiei și de informații despre prevenirea diabetului zaharat. Programul campaniei este următorul:

– 12 noiembrie 2026 | Grădina Botanică din Galați | ora 09:00 – Conferința ”Diabetul zaharat și obezitatea: o asociere cu impact major asupra sănătății”, dedicată profesioniștilor din domeniul medical.

– 14 noiembrie 2026 | Selgros Galați | 10:00–13:00 – Testarea gratuită a glicemiei, cu sprijinul echipei medicale Regina Maria.

– 14 noiembrie 2026 | Brăila Mall | 10:00–18:00 – Testare gratuită și informare medicală, sub îndrumarea șef lucrări dr. Cristiana Chiriță-Voineag.

– 15 noiembrie 2026 |Selgros Galați | 10:00–13:00 – Continuarea acțiunii de screening, cu sprijinul echipei medicale Regina Maria.

– 15 noiembrie 2026 | Casa de Cultură Ianca | 10:00–13:00 – Determinarea gratuită a glicemiei și promovarea prevenției diabetului zaharat, sub îndrumarea șef lucrări dr. Cristiana Chiriță-Voineag.

Participarea este o ocazie pentru cetățeni de a acorda câteva minute propriei sănătăți, de a-și verifica glicemia și de a afla care sunt factorii ce pot favoriza apariția diabetului.

Citește articolul complet

Sănătate

O nouă materie ar putea deveni obligatorie în școli. Ce vor învăța elevii, potrivit planului ministrului Alexandru Rogobete

Publicat

în

O nouă materie ar putea deveni obligatorie în toate școlile din România. Ce vor învăța elevii, potrivit planului ministrului Alexandru Rogobete

Educația pentru sănătate ar putea deveni materie obligatorie în școlile din România, după ce ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că pregătește, împreună cu Ministerul Educației, introducerea unor module dedicate acestui domeniu.

Acestea ar urma să fie adaptate în funcție de vârsta elevilor și să includă teme precum alimentația, prevenția bolilor, vaccinarea, sportul și adoptarea unui stil de viață sănătos. Ministrul susține că disciplina trebuie să fie obligatorie, deoarece varianta opțională riscă să nu fie aplicată în școli.

Anunțul a fost făcut în cadrul conferinței naționale România Inteligentă, „Soluții pentru boala secolului XXI – Parteneriat în lupta cu obezitatea”, organizată de Antena 3 CNN. Alexandru Rogobete a explicat că prevenirea problemelor de sănătate trebuie să înceapă încă din copilărie și că școala are un rol important în formarea unor obiceiuri sănătoase.

Ministrul Sănătății vrea ca educația pentru sănătate să fie obligatorie

Alexandru Rogobete a precizat că a discutat deja cu ministrul Educației despre introducerea acestei componente în programa școlară și că există deschidere pentru proiect.

Oficialul consideră că educația pentru sănătate nu ar trebui să rămână o disciplină opțională, deoarece experiențele anterioare arată că o astfel de abordare nu garantează desfășurarea efectivă a cursurilor.

„Educația în școli va fi o materie obligatorie. Va fi obligatorie, pentru că, dacă rămâne opțională, nu se va face. Am avut experiența asta în trecut și cred că trebuie să depășim această barieră”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Acesta a explicat că demersul trebuie să aibă o abordare mai amplă, care să nu se limiteze la informațiile medicale.

„Cred că în această situație, pentru această componentă, este nevoie de o abordare 360 de grade, pentru că aici nu discutăm doar despre medicină, discutăm și despre educație pentru sănătate. Și aș începe cu acest aspect”, a afirmat Alexandru Rogobete.

Ce vor învăța elevii la noua materie

Potrivit ministrului, modulele de educație pentru sănătate ar urma să fie organizate în funcție de grupele de vârstă, astfel încât informațiile să fie adaptate nivelului de înțelegere al copiilor.

Printre subiectele care ar putea fi abordate se numără alimentația, prevenția, screeningul, vaccinarea, activitatea fizică și adoptarea unui stil de viață sănătos.

„Mă bucur că avem un ministru al Educației deschis la această propunere. Am avut discuții prealabile deja cu dumnealui și pregătim pentru anul viitor un modul de educație pentru sănătate în școli, structurat pe grupe de vârstă, care să includă, pe lângă zonele specifice, și această componentă, de exemplu, alimentația”, a declarat ministrul.

Alexandru Rogobete a insistat și asupra importanței explicării unor noțiuni medicale de bază încă din primii ani de școală.

„Cred că este important să le explicăm copiilor, în funcție de vârstă, cât de importante sunt screeningul și prevenția, vaccinarea, care este tot o componentă a prevenției, sportul și stilul de viață”, a mai spus acesta.

Obezitatea, una dintre problemele majore de sănătate publică

Ministrul Sănătății a făcut anunțul în contextul discuțiilor despre obezitate, o problemă care afectează un număr tot mai mare de persoane.

Potrivit datelor prezentate în cadrul conferinței, aproximativ șapte din zece persoane din România sunt supraponderale, iar aproape patru din zece adulți suferă de obezitate. Boala este asociată cu peste 200 de complicații și generează costuri importante pentru sistemul medical.

În acest context, autoritățile consideră că prevenția trebuie să înceapă înainte de apariția problemelor de sănătate, iar educația copiilor privind alimentația și mișcarea poate contribui la formarea unor comportamente sănătoase.

Deocamdată, introducerea disciplinei obligatorii nu este o măsură adoptată. Ministerele urmează să stabilească forma concretă a modulelor și modalitatea în care acestea vor fi incluse în programa școlară.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧