Editorial
Vaccinul, falsul “miracol” al libertății
Anul trecut, la începutul pandemiei, sociologii afirmau că nimic nu va mai fi la fel ca înainte, chiar și atunci când aceasta va fi de domeniul trecutului. În acel moment era o idee greu de înțeles și mai ales greu de acceptat. Poate fiecare, în sinea noastră, ne-am întrebat de ce să nu mai fie la fel, de ce să nu putem reveni, după o perioadă, la cum am fost înainte. Această întrebare este cât se poate de pertinentă pentru că ne-am născut și trăit în vremuri aparent normale, fără să cunoaștem ce înseamnă molime, războaie ori alte aspecte radicale ale vieții.
Dar iată că nu am fost feriți în bula în care trăiam, vedeam la știri informații despre tot ce se întâmplă pe glob dar aproape de fiecare dată ne-am gândit “La noi nu se va întâmpla!”. Când spun noi, nu mă refer strict la mine, cel ce am scris, sau la tine, cel care citești. “Noi” înseamnă toți cei care trăim într-o societate organizată, într-un colectiv în care ordinea este menținută, surpriză!, prin reguli.
Și aici se pune întrebarea cât de educați suntem încât nu am reușit nici după un an să înțelegem și să acceptăm pe deplin că bula noastră nu mai există și că într-adevăr nu mai este la fel ca înainte. Să vedem în prezent cum aproape totul s-a împărțit în două: persoane care au înțeles pericolul virusului și coronasceptici, persoane care se bazează pe argumente și conspiraționiști, înfricoșați de așa-zisa microcipare sau care văd apocalipsa în semnalul 5G al telefonului dar folosesc 4G fără probleme, persoane care au înțeles și acceptat toate măsurile de siguranță luate în diverse momente – fie ele eficiente sau mai puțin eficiente – și adepții libertății de orice fel, indiferent de context și consecințe.
În tot acest timp am așteptat o minune care să stopeze coșmarul pandemiei, și când spun asta mă refer la recâștigarea acelei libertăți a cărei lipsă o simțim din ce în ce mai greu. Minunea nu a venit pentru că nimic nu poate șterge cu buretele, peste noapte, tot ce a schimbat pandemia, dar a venit, ca o speranță spre mai bine, vaccinul.
Cum era de așteptat, vaccinul anticovid, indiferent de cine l-a produs, a stârnit un val de controverse în rândul populației deja sceptică chiar în ceea ce privește adevărul despre existența virusului. Și, încă o dată, societatea s-a împărțit. În provaccinare și antivaccinare. Cu un start greu, campania de vaccinare a pornit cu scopul declarat de “scăpa” de acest virus. Din păcate, autoritățile nu au mers în paralel și cu o campanie temeinică de informare a populației, astfel încât fiecare individ să înțeleagă, în primul rând, ce este un vaccin, cum acționează el, care sunt beneficiile și, de ce nu, ce riscuri implică pentru anumite categorii de persoane. Cel mai important ar fi fost ca oamenii să fi avut acces la informații corecte și să înțeleagă toate aceste aspecte, dar tocmai aici autoritățile au eșuat. Pentru că nu poți convinge un om să facă ceva ce-i trezește suspiciuni, chiar și sub formă de voluntariat. Dacă la începutul campaniei de vaccinare se punea problema că nu existau suficiente doze, ei bine, acum sunt destule, dar populația, mare parte în continuare neinformată, ezită să să vaccineze.
Autoritățile au greșit atunci, greșesc și acum prin măsurile propuse ca făcând parte din “relaxarea” plănuită peste puțin timp, măsuri care nu fac altceva decât să adâncescă și mai mult falia căscată în rândul societății civile: vaccinați și nevaccinați. Să sugerezi că avantajale vaccinării sunt căștigarea libertății de mișcare și a dreptului de a fi în fața celui nevaccinat sună a șantaj, ca ultimă soluție de a convinge oamenii să se vaccineze. Dar oare nu era mai important ca ei să înțeleagă, printr-o informare corectă, că principalul avantaj este propria lor protecție împotriva virusului?
Măsuri de relaxare vor fi. Sunt curios cum va arăta “viața normală” cu vaccinați și nevaccinați deopotrivă. Aș vrea să văd cum două familii se vor bucura de același spectacol sau același concediu, una fiind imunizată, cealaltă nu. Și sper să exagerez când spun că nu vreau să văd oameni cu semne disctincte pe mânecile hainelor, la plimbare prin parcuri.
Editorial
Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!
Liderul PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a fost citat ca martor de DNA Iași. Popa a dat declarații cam două ore joi, 1 octombrie. A doua zi, vineri, 2 octombrie, Ilie Bolojan a fost la DNA Iași unde a stat cam trei ore, tot în calitate de martor.
Dosarul este legat de o presupusă mită uriașă de 1,5 milioane euro pe care omul de afaceri din Vaslui Fănel Bogos ar fi dat-o ca să intre la premierul demis pentru a-l schimba pe directorul DSVSA Vaslui.
De altfel, în aceeași oală cu șeful DSVSA Vaslui este și Alexandru Bociu, șeful suprem al ANSVSA, care-ar fi refuzat să-l schimbe din funcție pe subalternul lui din Vaslui.
Conform unor surse de încredere, Alexandru Bociu a deranjat multă lume bună din PNL tocmai pentru că el aplică legea și nu execută ordine de partid.
Conform altor surse, inclusiv Alexandru Popa, liderul PNL Brăila, s-ar fi străduit să-l schimbe după ce Bociu nu l-a ”executat” pe Costică Peltea omul PSD din fruntea DSVSA Brăila. Cică Peltea nu i-ar fi dat lui Popa autorizație pentru un abator! Mai mult, după scandalul uriaș cu variola la ovine care-a lovit ferme din Brăila unde s-au depistat animale neînregistrate legal, Bociu a demis întreaga conducere a DSVSA, inclusiv adjunctul care era omul PNL.
La acest moment, DSVSA Brăila este condusă de specialiști trimiși de la București de același incomod Bociu. Pe de altă parte, ziarul Comunitatea a obținut o declarație de la deputatul Alexandru Popa, conform căreia el a fost citat ca martor al apărării: „Sunt un profesionist în agricultură (…) Nu am avut nicio treabă cu dosarul propriu-zis, dar am fost citat de doamna Trăilă (Cristina Trăila, secretar general al Guvernului Bolojan, în prezent inculpată în acest dosar- n.n) ca martor din partea dumneaei, ca să pot să dau o expertiză mai mult tehnică”.
Logic, asta înseamnă că Trăilă are încredere în Popa, că doar nu este singurul profesionist în agricultură din țara asta. Mai mult, am putea afirma că Popa i-ar putea fi dator! Cu ce , nu se știe! În fond, nimănui nu-i convine să depună mărturie la DNA, decât dacă nu are loc de întors.
Apoi, dacă știi că ești total neimplicat în practicile toxice ale demiterilor și numirilor după propriile interese în acest caz, de ce mergi cu avocatul de mână? Sincer, când ești complet nevinovat, când nu ai făcut nimic care să miroasă a trafic de influență, de ce ai nevoie de avocat?
Un răspuns ar putea fi legat de maniera controversată de instrumentare a dosarelor, dar și de măsurile preventive care au un puternic iz politic, de aici și scăderea dramatică a credibilității justiției în general. Ca să nu mai vorbim de maniera în care se face justiție la televizor.
În acest context, nu putem să nu ne aducem aminte cum a tratat PNL Brăila, în frunte cu Alexandru Popa și numitul Chivu Cătălin, episodul în care, în urma unui denunț, DNA a ridicat documente de la Consiliul Județean legate de HC Dunărea.
Vă aduceți aminte că Francisk Chiriac, președintele CJ, și Adrian Manole, președintele HC Dunărea, erau deja condamnați de liderii PNL și Chivu? Acum aceiași liberali în frunte cu numitul Chivu nu mai scot o vorbă! Culmea, nu se mai aude nimic în legătură cu acel dosar in rem, deși au trecut atâtea luni! Sau poate procurorii așteaptă alegerile locale… Orice e posibil!
Editorial
Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei, și? De parcă ar fi primul!
Constituția este stâlpul democrației! Când se încalcă o dată legea fundamentală a statului, puteți fi siguri că vor urma și alte încălcări, din ce în ce mai ”justificate”, până se va ajunge ca respectarea Constituției să devină excepția.
În ultimii ani au fost multe încălcări și aș aminti de încălcările flagrante ale drepturilor și libertăților cetățenești în perioada pandemiei. Pe o ură colectivă – vacciniști versus anti-vacciniști – guvernele (Orban, dar mai ales Câțu) din acea perioadă și-au bazat așa-zisele reguli, care-au încălcat în lanț drepturile și libertățile cetățenești.
Un singur aspect reamintesc: cum să impui vaccinarea cu un vaccin experimental, când cetățenii sunt atât de diferiți, au boli, au alergii, au slăbiciuni etc etc. Ei bine, s-a putut și poporul plătește și va plăti în continuare pentru milioanele și milioanele și milioanele de doze, care ar fi trebuit administratate tuturor, cam câte 6 de căciulă. ”Noroc” că a izbucnit războiul Rusia – Ucraina astfel că, peste noapte, a dispărut și Covid-ul și regulile absurde.
Următoarea încălcare flagrantă a Constituției a fost atunci când i s-a interzis Dianei Șoșoacă, președintele S.O.S România, să candideze la președinția țării. Ion Iliescu care se bucura de o popularitate imensă nu a avut curajul să facă așa ceva atunci când a candidat Corneliu Vadim Tudor din partea PRM. Să ne aducem aminte cât de dur și amenințător era în limbaj C.V. Tudor. Până la urmă, liderul PRM a fost învins democratic la vot.
Dacă Diana Șoșoacă era lăsată să candideze, cu siguranță ”mânca” din voturile lui Călin Georgescu și niciunul nu ajungea în turul 2. Părerea mea! Sau poate ajungea, dar nu cu un scor atât de mare și atunci ”proeuropenii” se aliau în spatele candidatului pro-occidental, care câștiga democratic alegerile.
Acum, după atâtea luni de la învestirea lui Nicușor Dan, sincer, nu era mai bună Elena Lasconi? A treia oră când s-a încălcat fragrant legea fundamentală a țării a fost când s-au anulat alegerile prezidențiale – turul I -, când s-au calificat Călin Georgescu și Elena Lasconi. Pe ce motiv? Nicușor Dan a promis desecretizarea documentelor, că le va face publice ca să priceapă toată lumea de ce s-au anulat alegerile prezidențiale, o premieră în România post-comunistă. Nu s-a desecretizat nimic, că nu aveau ce. În schimb, Călin Georgescu a fost martirizat și a intrat în categoria adulaților. Ferească Dumnezeu să zici ceva de Georgescu!
Dar cum a fost sacrificată Elena Lasconi pentru Nicușor Dan, vă mai aduceți aminte? Iar acum progresiștii nu-l mai înghit pe președintele Dan! S-au lipit de Ilie Bolojan care este și el un ”Mesia”, adulat, indiferent ce-ar face. Să te ferească Dumnezeu să zici ceva de Bolojan!
În fine, abia acum vine lovitura de grație: preaiubitul și întâiul matematician al țării, Nicușor Dan a început să interpreteze Constituția ca pe un text de la Limba Română. Fără nicio legătură cu Matematica. Astfel că, întâi l-a propus pe Tomac, al cărui partid nici nu a intrat în Parlament. Acum l-a desemnat pe Veștea, peste capul Bolojan al PNL, ceea ce a dus deja la împărțirea liberalilor în două tabere. În plus, o dă încontinuu că el ”nu vrea” un guvern votat de AUR sau cu membri AUR pe post de miniștri.
Păi, cum vine asta? Votanții AUR nu sunt români? Nicușor Dan nu este președintele tuturor românilor, ci doar al ”proeuropenilor”? Am zis-o și-o repet: întâi președintele să fi desemnat un premier de la PSD, partidul situat pe locul I la ultimele parlamentare. Dacă Grindeanu&Co nu treceau un guvern de Parlament, la rând intra AUR! Dacă nici AUR nu făcea nimic, a treia oară votau toți parlamentarii cu ochii închiși, orice guvern. Asta-i formula rezultată după ultimele parlamentare! Este practic imposibil fără PSD sau fără AUR. Și dacă partidele ”proeuropene” nu se înțeleg între ele, atunci hai la anticipate! De ce-i este frică lui Nicușor Dan să respecte Constituția?
Ce crede el sau altcineva – Bolojan, Veștea, Grindeanu, Fritz – că dacă împart, pe față, alegătorii românii în cetățeni de mâna întâi și cetățeni de mâna a doua, după votul exprimat la ultimele alegeri, Europa va ajuta România cu bani, dacă nu-și îndeplinește jaloanele pe care tot ai noștri conducători le-au negociat? Nu, fraților! Stați liniștiți! Uitați-vă la țările din jur cum tratează interesul național. Cu atenție! Că vremurile se schimbă!
Ai noștri conducători însă, par din ce în ce mai mult rupți de realitatea în care trăiesc românii și își permit să facă ”fițe” de parcă am fi o țară bananieră, fără Constituție, fără democrație, fără reguli.






















