Economie
Un nou focar de pestă porcină africană în județul Brăila, la începutul anului
* acesta a fost depistat pe raza localității Tudor Vladimirescu, într-o gospodărie unde erau crescuți 10 porci * toate exemplarele au fost eutanasiate, s-au făcut dezinfectări la fața locului, iar timp de 45 de zile vor fi în vigoare restricții specifice, pe o rază de 10 kilometri în jurul focarului
Dacă pandemia Covid-19 durează de aproape un an și pare că nu se mai sfârșește, în domeniul zootehnic o altă boală continuă să provoace probleme de mai mult de doi ani și jumătate și încă nu se poate spune când va fi eradicată definitiv. Este vorba despre pesta porcină africană, maladia apărută în județul nostru în vara anului 2018, pentru care nu există niciun tratament viabil, singura metodă de combatere fiind eutanasierea tuturor porcilor aflați într-un focar confirmat. În a doua zi a noului an, mai exact pe 2 ianuarie, un nou focar a apărut în județul nostru, pe raza comunei Tudor Vladimirescu, într-o gospodărie particulară în care erau crescuți 10 porci. Conform procedurilor, toate cele zece exemplare au fost eutanasiate, spațiul respectiv a fost dezinfectat, iar timp de 45 de zile sunt interzise comercializarea sau transportul porcilor, pe o rază de 10 kilometri în jurul focarului. După cele 45 de zile vor fi prelevate din nou probe la fața locului, iar dacă se constată că virusul pestei porcine africane nu mai este prezent, focarul va fi stins oficial, iar restricțiile ridicate.
La sfârșitul anului trecut, pe raza județului nostru mai erau active 11 focare de pestă porcină. Ultimul focar luat în evidență era într-o gospodărie din orașul Ianca. În rest, mai erau opt focare în comuna Mărașu și două în Tătaru. Toate acestea se află în prezent în perioada de 45 de zile, cât durează procedura de anihilare a virusului.
Din 2018 și până în prezent au fost eutanasiați sute de mii de porci, în încercarea de a eradica pesta porcină africană de pe raza județului Brăila. Asta deoarece virusul a pătruns și în incinta unor mari crescătorii comerciale, unde se aflau efective de zeci de mii de suine. Unele crescătorii, cum este cea de la Tichilești, au fost închise definitiv, altele au făcut repopulări și și-au reluat activitatea.
În ceea ce privește gospodăriile particulare, prezența pestei porcine i-a determinat pe mulți crescători să renunțe la creșterea porcilor. Acest fapt se reflectă și în numărul sacrificărilor făcute în perioada Crăciunului, la sfârșitul anului trecut. Astfel, la laboratoarele subordonate Direcției Sanitar Veterinare și la circumscripțiile veterinare din județ au fost aduse de către crescătorii particulari doar 734 mostre de carne, în vederea efectuării examinării trichineloscopice, numărul fiind cu cel puțin 30% mai mic decât cel din anii trecuți.
În ceea ce privește exploatațiile comerciale, în cele trei abatoare autorizate care funcționează pe raza județului au fost sacrificați 14.000 de porci, în perioada Crăciunului. Pentru fiecare exemplar s-au făcut examinări trichineloscopice, toate rezultatele fiind negative.
Economie
60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru
• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent
Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.
Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.
Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.
Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.
„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.
Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.
Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.
Economie
Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale
• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).
Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.
Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.
În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă; neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.
„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.






















