Social Media

Local

Ucigaşii lui Brot contestă rechizitoriul procurorului

Timp de citire: 5 minute

• după ce, luna trecută, s-a dispus trimiterea în judecată faţă de Iulian Mădălin Pentelie şi Florin Pîtea, pentru infracţiunea de omor, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila • nu s-a putut începe judecata însă, pentru că în cauză au fost invocate unele excepţii, iar judecătorii trebuie să decidă dacă acestea sunt sau nu fondate • cei acuzaţi că i-au luat viaţa lui Cristian Brot stau la arest
 
S-a stabilit vinovăţia inculpaţilor Mădălin Pentelie şi Florin Pîtea, ucigaşii lui Brot, din punctul de vedere al procurorului criminalist, însă judecata stă deocamdată pe loc. Dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului Brăila, la jumătatea lunii noiembrie, dar în cauză au fost invocate excepţii de către cei doi brăileni acuzaţi de infracţiunea de omor. Până când instanţa nu dă verdictul cu privire la acestea, procesul nu poate începe efectiv. Oricum, cei doi inculpaţi, Pentelie şi Pîtea, sunt arestaţi preventiv şi aşteaptă decizia instanţei.
În rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, procurorul a stabilit întregul “scenariu” în cazul oribilei crime, comise în mijlocul străzii şi în apropierea unei şcoli, în luna mai 2017. Potrivit acuzării, cel care avea să îşi dea sfârşitul, după ce a fost împuşcat cu un pistol letal, Cristian Brot, aflase anterior că i se pregăteşte ceva, întrucât primise mesaje de ameninţare cu moartea din partea lui Mădălin Pentelie. Cearta dintre cei doi a pornit de la iubita care a fugit de la unul la altul şi, din păcate, dintr-un motiv banal s-a ajuns la moarte.
Brot şi Pentelie chiar s-au întâlnit anterior, la un hotel, pentru a sta de vorbă, iar Brot l-a pălmuit pe inculpatul Pentelie. Au urmat apoi mesaje cu ameninţări cu moartea de genul: “tu mi-ai dat două palme, eu te las în baltă de sânge”,  “consum gloanţele pe tine şi nu meriţi”. Totuşi, după cum arată procurorul, şi Brot a avut partea lui de vină, întrucât şi el a venit înarmat cu o baionetă la întâlnirea cu inculpaţii, ba chiar a lovit cu baioneta în geamul maşinii în care se aflau cei ce aveau să îi aducă moartea.
Măcelul din stradă s-a produs în ziua de 26 mai, când inculpaţii au convenit cu victima să se întâlnească în faţa locuinţei lui Pentelie, la intersecţia străzilor Ardealului cu Ion Ghica. În jurul orei 11.30, inculpaţii au mers la întâlnire cu autoturismul Volkswagen Passat, model britanic, aparţinând lui Florin Pîtea, care se şi afla la volan. În maşină inculpaţii aveau o sabie/macetă, o toporişcă, un spray iritant lacrimogen, iar în cotiera dintre scaunele din faţă aveau pistolul militar marca “Pietro Beretta Gardone VT”, model 92 FS, calibrul 9 mm, cu încărcător cu capacitate de 15 gloanţe plin.
Victima s-a apropiat de portiera din stânga faţă a autoturismului VW Passat şi a lovit cu baioneta geamul care s-a spart. Din interiorul maşinii, inculpatul Pentelie a executat 4 focuri de armă către victimă, iar aceasta din urmă a încercat să se îndepărteze. În continuare, inculpatul Pîtea Florin a preluat pistolul şi ambii inculpaţi au coborât din maşină, Pentelie Mădălin având asupra sa toporişca şi spray-ul, iar Pîtea Florin pistolul şi maceta. În timp ce se afla lângă portiera din dreapta faţă a autoturismului, inculpatul Pîtea a mai tras 2 focuri de armă. Victima, Cristian Brot, s-a prăbuşit lângă bordură. Oricum, Pîtea a mai tras 5 focuri de armă în timp ce se deplasa pe stradă. Inculpatul Pentelie a mers apoi la Cristian Brot, iar acesta i-a cerut să nu îl lovească şi apoi a devenit inconştient. S-au tras 11 gloanţe şi acestea l-au nimerit pe Brot în zone vitale. El a ajuns la spital însă medicii nu au reuşit să îl ţină în viaţă.
Ucigaşii au fugit de la faţa locului şi i-au pus pe jar pe poliţişti, aceştia răscolind prin municipiu şi judeţ, pentru a găsi arma cu care s-a tras. După câteva zile, pistolul a fost găsit la Cazasu, într-un lan de porumb, în timp ce suspecţii de crimă au fost depistaţi ascunşi în hornul unei case din Surdila Greci. Cei doi au fost duşi direct în Arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
În urma anchetei, s-a aflat că pistolul “Beretta” aparţine unui carabinier şi fusese furat dintr-o locuinţă din Italia. Cine l-a furat şi cum a ajuns arma în Brăila, nu se ştie deocamdată.

Local

Elevii de la Liceul cu Program Sportiv, implicați în discuții interactive cu polițiștii

• polițiștii le-au oferit elevilor exemple concrete privind identificarea situațiilor de risc și le-au recomandat adoptarea unui comportament preventiv • s-au abordat teme de interes și s-a pus accent pe prevenirea și combaterea bullyingului, prevenirea portului și folosirii obiectelor periculoase • o echipă canină de la Serviciul Criminalistic a fost printre elevi

Publicat

în

Elevii de la Liceul cu Program Sportiv, implicați în discuții interactive cu polițiștii

Polițiștii au fost alături de elevii Liceului cu Program Sportiv și au purtat discuții pe teme de interes, dar au dat și sfaturi care să îi determine pe tineri să adopte un comportament preventiv.

La data de 10 noiembrie, polițiștii Biroului Siguranța Școlară, Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității, o echipă canină din cadrul Serviciului Criminalistic, Biroul Ordine Publică și Biroul Proximitate au desfășurat o acțiune în sistem integrat, în incinta și zona adiacentă Liceului cu Program Sportiv Brăila.

A fost vorba despre activități dedicate creșterii gradului de siguranță în unitățile de învățământ și prevenirii comportamentelor de risc în rândul elevilor. În cadrul întâlnirilor cu elevii, polițiștii au abordat teme de actualitate și de interes pentru siguranța acestora.

“S-a pus accent pe prevenirea și combaterea bullyingului și a discriminării; prevenirea portului și folosirii obiectelor periculoase în incinta unităților de învățământ; respectarea regulilor de circulație și adoptarea unui comportament responsabil în trafic; siguranța în mediul online și prevenirea riscurilor asociate utilizării internetului”, au spus polițiștii.

Totodată, polițiștii au purtat discuții interactive cu elevii, oferindu-le recomandări și exemple concrete privind identificarea situațiilor de risc, adoptarea unui comportament preventiv și solicitarea sprijinului adulților sau al autorităților atunci când se confruntă cu situații care îi pot pune în pericol.

Potrivit oamenilor legii, siguranța elevilor reprezintă o prioritate, iar astfel de activități vor continua și în perioada următoare, scopul acestora fiind crearea unui climat de siguranță în mediul școlar, dezvoltarea spiritului civic și consolidarea parteneriatului dintre poliție, școală și comunitate.

Citește articolul complet

Local

Polițiștii verifică modul în care sunt protejate animalele

• polițiștii au discutat cu oamenii din municipiu și comuna Chiscani – localitatea Vărsătura cu privire la obligațiile care le au ca deținători de animale • la nivel național a crescut abandonul de animale și incidentele în care sunt implicați câini și pisici

Publicat

în

Polițiștii verifică modul în care sunt protejate animalele

Deținătorii de animale au unele obligații și riscă sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniu. În contextul creșterii la nivel național a abandonului de animale și a numărului de incidente în care sunt implicați câini sau pisici, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila desfășoară în mod constant activități preventive și de informare a cetățenilor.

La data de 10 noiembrie, polițiștii IPJ Brăila au desfășurat trei acțiuni preventiv-reactive, în municipiu și comuna Chiscani – localitatea Vărsătura, având ca principal obiectiv informarea proprietarilor și deținătorilor de animale cu privire la obligațiile care le revin.

”Au fost desfășurate activități de informare privind responsabilitățile proprietarilor și deținătorilor de animale, prevenirea situațiilor de risc și consecințele faptelor de cruzime și rele tratamente aplicate animalelor, fiind prelucrate prevederile O.U.G. nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

De asemenea, polițiștii au desfășurat activități de informare cu privire la regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, fiind aduse în atenția cetățenilor prevederile O.U.G. nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, precum și prevederile Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor”, arată reprezentanții IPJ Brăila.

În cadrul activităților desfășurate au fost  purtate discuții cu 78 de cetățeni cu privire la obligațiile legale care le revin în calitate de proprietari sau deținători de câini periculoși ori agresivi, fiindu-le puse la dispoziție și materiale informative.

Polițiștii au urmărit, prin aceste activități, creșterea gradului de responsabilizare a proprietarilor și deținătorilor de animale și prevenirea producerii unor incidente care pot pune în pericol siguranța persoanelor sau bunăstarea animalelor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧