Local
Ucigaşii din Vişani: trei membri ai clanului de spoitori Muti
• ieri, trei localnici au fost identificaţi, în urma unor percheziţii, aceştia fiind reţinuţi pe ordonanţă, pentru 24 de ore, pentru infracţiunea de omor • potrivit procurorului criminalist, este vorba despre fraţii Muti Emilian şi Muti Marian, plus un nepot de frate, Muti Valentin • s-a stabilit că cei trei sunt autorii oribilei fapte, comise pe DJ 203A, între localităţile Vişani şi Câineni Băi, duminică seara • cei trei au fost conduşi în teren şi au recunoscut infracţiunile, ba chiar le-au arătat anchetatorilor cum au acţionat • culmea, altercaţia dintre cei trei şi buzoienii care vindeau var şi sare, tată şi fiu, a pornit de la o ceartă banală, însă, din păcate, s-a ajuns la crimă
Ancheta la foc continuu, cu percheziţii la zeci de persoane şi audieri, efectuată în ultimele zile de ofiţerii de la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Brăila şi procurorul criminalist, Mircea Ciutac, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, a dus la identificarea criminalilor din Vişani. Este vorba despre trei membri ai familiei Muti, de romi spoitori, cunoscută cu un comportament violent, mai ales la băutură, după cum spun localnicii.
Potrivit procurorului criminalist Mircea Ciutac, ieri, faţă de cei trei localnici din Vişani, respectiv fraţii Muti Emilian şi Muti Marian, plus un nepot de frate, Muti Valentin, s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, ei fiind încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Autorii oribilei crime au fost identificaţi şi chiar au recunoscut fapta de care sunt acuzaţi, ei fiind conduşi în teren, la locul faptei, unde au arătat anchetatorilor cum au procedat. Procurorul susţine că doar unul dintre cei trei are antecedente penale, însă a fost vorba despre o faptă mult mai puţin gravă. Oricum, în baza probelor, s-a stabilit clar că cei trei au comis infracţiunea. “Vor fi duşi la Tribunalul Brăila cu propunere de arestare preventivă. Au recunoscut toţi. Cei trei agresori au lovit victimele cu bâtele, bărbatul de 65 de ani, care a decedat, fiind lovit în mai multe zone ale corpului. Totul a pornit de la o ceartă măruntă”, a transmis procurorul care s-a ocupat de caz.
Crima de la Vişani a fost comisă în seara de duminică, însă abia luni dimineaţă s-a dat alarma la numărul de urgenţă 112, anchetatorii deplasându-se de urgenţă la faţa locului. Din păcate, unul dintre buzoienii bătuţi cu bestialitate, adică cel de 65 de ani, nu a mai putut fi salvat. În schimb, fiul său, de 41 de ani, Marian N., a scăpat viu şi a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale.
După cum v-am informat, cei doi erau vânzători ambulanţi şi au picat în plasa unui clan de spoitori violenţi, din Vişani, persoanele de etnie romă fiind printre cele care împrăştie teamă în rândul localnicilor. Vânzătorii din judeţul Buzău, tată şi fiu, au fost bătuţi cu bestialitate. Încă de la început, în cercul suspecţilor se aflau spoitorii din Vişani, chiar cei din familia Muti, potrivit unor surse. Agresorii i-au prins după lăsarea întunericului pe cei doi buzoieni, care umblau prin diferite judeţe cu căruţa în care aveau var şi sare, pe drumul judeţean 203A ce leagă comuna Vişani de satul Câineni Băi. După o bătaie soră cu moartea, buzoianul în vârstă de 65 de ani şi-a dat ultima suflare, iar fiul său, care nu avea telefon, nici nu a putut să ceară ajutor. Spoitorii s-au întors la casele lor, în timp ce victimele lor au rămas în câmp, neajutorate. Nu se ştie după cât timp, bărbatul de 41 de ani şi-a revenit după conflictul extrem de violent. Norocul său a fost că un cetăţean trecea fix pe DJ 203A în acel moment şi a oprit pentru că i se păruse suspectă căruţa abandonată în câmp. Buzoianul l-a rugat să sune la numărul de urgenţă 112, căci el nu avea telefon, pentru a cere ajutorul medicilor şi poliţiştilor. Abia atunci autorităţile locale s-au mobilizat: o ambulanţă l-a preluat pe fiul de 41 de ani şi l-a dus la spital, având mai multe fracturi, în timp ce poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului criminalist, au început să investigheze oribila crimă săvârşită asupra bărbatului de 65 de ani.
Cercetarea la faţa locului s-a întins pe parcursul întregii zile de luni şi a continuat şi în următoarele două zile, însă, în final, autorii crimei au fost prinşi.
Mai mulţi localnici din Vişani ne-au povestit încă de luni că sunt şocaţi de cele întâmplate în comunitatea lor şi că ei bănuiesc că ar fi vorba despre spoitorii ce au “acaparat” zona. “Ne fac de râs spoitorii ăştia! Cu romii simpli te mai înţelegi, dar cu nemernicii ăştia de spoitori nu! Aşa vorbeşte lumea prin sat, că ei au fost cei care l-au omorât pe omul ăla. Nu e prima dată când spoitorii fac probleme aici, în sat. Când se îmbată, se bat între ei. Fac rău la băutură!”, ne-au spus câţiva dintre săteni.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















