Social Media

Local

Ucigaşii de la Vişani au fost arestaţi. Victima a fost călcată în picioare

Timp de citire: 5 minute

• ieri, inculpaţii Muti Valentin, Muti Marian şi Muti Emilian au fost duşi în faţa Tribunalului Brăila, cu propunere de arestare preventivă, pentru infracţiunile de omor şi lovire sau alte violenţe • procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a arătat, în faţa instanţei, pericolul care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a celor trei • judecătorii nu au stat mult pe gânduri, ci au dispus arestarea, pentru 30 de zile, faţă de suspecţi • practic, după cum arată procurorul, victima, bărbatul de 65 de ani care a decedat, a fost călcată în picioare
 
O mică ceartă, izbucnită anterior între victimele şi agresorii din Vişani, a dus la crimă. Spoitorii din familia Muti au venit cu bâtele şi s-au năpustit asupra comercianţilor de sare şi var, care îi enervaseră cu ceva timp în urmă, pentru a arăta că ei sunt şefii şi nimeni nu îi poate călca pe bătături. Bărbatul de 65 de ani, din judeţul Buzău, care şi-a dat sfârşitul, a fost lovit cu bâtele, în mod repetat, apoi agresorii s-au urcat efectiv cu piciorele pe el şi i-au rupt coastele. Nu mai avea vreo şansă de scăpare, după cum reiese chiar din certificatul medico-legal.
Ieri, cei trei indivizi din Vişani, acuzaţi de crimă, respectiv Muti Valentin (28 de ani), Muti Marian (42 de ani) şi Muti Emilian (de 39 de ani), au fost aduşi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, cu maşinile de poliţie, de către lucrători ai Serviciului de Investigaţii Criminale (SIC). Procurorul criminalist Mircea Ciutac a propus arestarea preventivă a acestora, arătând, în faţa judecătorilor Tribunalului Brăila, pericolul care l-ar reprezenta lăsarea în libertate, fiind totuşi vorba despre o faptă extrem de gravă. Valentin şi Marian Muti sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi lovire sau alte violenţe, în timp ce Emilian este acuzat numai de omor. La data de 29 august, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţi, ei fiind prinşi în urma anchetei de amploare efectuate de ofiţerii de la SIC, sub coordonarea procurorului criminalist.
Potrivit procurorului, în seara de 26/27 august, inculpaţii Muti Valentin şi Muti Marian i-au aplicat lovituri cu pumnii victimei N.D., iar ulterior, în cursul aceleaşi seri, toţi cei trei inculpaţi au lovit victima, în mod repetat, cu corpuri dure şi au comprimat-o între planuri dure. I-au provocat bărbatului de 65 de ani, comerciantul de sare şi var, venit din judeţul Buzău, leziuni extrem de grave.
În certificatul medico-legal se arată că acesta a suferit un “şoc traumatico-hemoragic, consecinţa unui politraumatism cu echimoze, zone escoriate multiple, plăgi ale scalpului, traumatism toracic forte cu fracturi costale pe mai multe linii, bilateral, contuzii pulmonare şi plăgi pleuropulmonare, hemotorax bilateral, precum şi traumatism abdominal cu plagă splenică, cu hemiperitoneu, şi hematom retroperitoneal masiv”. Aceste leziuni au condus, în mod direct şi necondiţionat, arată anchetatorii, la decesul victimei.
 
“S-au urcat cu picioarele peste victimă, provocându-i fracturi multiple”
După cum a arătat procurorul criminalist, în faţa instanţei, în sarcina inculpaţiilor Muti Valentin, Muti Marian şi Muti Emilian, s-a reţinut săvârşirea unei infracţiuni de omor, pedeapsa prevăzută de lege mai mare de 5 ani, iar privarea lor de libertate era necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. Potrivit pocurorului Mircea Ciutac, inculpaţii au ales ca, după un conflict complet lipsit de importanţă şi fără nicio o urmare vătămătoare pentru cei implicaţi, să se întoarcă mai mulţi şi înarmaţi cu bâte, pentru a agresa persoanele vătămate. “Inculpaţii au aplicat lovituri multiple cu bâtele şi picioarele victimei N.D. şi chiar s-au urcat cu picioarele peste acesta, provocându-i fracturi multiple la nivelul tuturor coastelor, pe ambele părţi. Jignirile anterioare şi eventualele lovituri nesemnificative suferite de inculpaţi nu justifică în niciun mod, explozia aceasta de violenţă. Cu aceeaşi ocazie, inculpaţii au lovit-o cu mare intensitate şi pe persoana vătămată (nr. – fiul decedatului), provocându-i leziuni multiple, inclusiv o fractură la nivelul cotului stâng. Manifestarea de violenţă gravă şi complet nejustificată, soldată cu uciderea unei persoane, în faţa fiului său, probeză starea de pericol ce s-ar crea prin lăsarea în libertate a inculpaţilor. Lăsarea în libertate a inculpaţilor ar putea să creeze sentimente de revoltă şi indignare în rândul membrilor societăţii, precum şi neîncredere în eficienţa sistemului judiciar, şi temere că o nouă infracţiune similară se poate săvârşi oricând”.
S-a propus arestarea preventivă a inculpaţilor, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 30 august şi până la data de 28 septembrie, inclusiv. Judecătorii Tribunalului Brăila nu au stat prea mult pe gânduri şi au emis mandate pentru cei trei ucigaşi, ei fiind conduşi la Arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
La ieşirea de la Parchet, unul dintre inculpaţi, Muti Valentin, a răspuns “Da”, fără a se gândi prea mult, în urma întrebării venite din partea jurnalistului: “Eşti vinovat?”. Oricum, procurorul a precizat că toţi cei trei inculpaţi şi-au recunoscut faptele, ba chiar au fost conduşi în teren, adică pe DJ 203 A, între localităţile Vişani şi Câineni Băi, unde s-a comis crima de duminică seara, ei arătând cum au acţionat şi cum i-au adus sfârşitul buzoianului.

Local

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere

Publicat

în

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.

Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.

Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.

Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei

Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.

În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.

Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.

Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic

În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.

Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată

Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.

Citește articolul complet

Local

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Publicat

în

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.

În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.

Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.

La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧