Social Media

Local

Ucigaş de mamă în faţa instanţei

Timp de citire: 8 minute

• procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a dispus trimiterea în judecată pentru infracţiunea de omor în condiţii de violenţă în familie a inculpatului Marian Başa, zis “Bulă” • în luna ianuarie, bărbatul de 42 de ani şi-a bătut mama cu scaunul şi o coadă de topor, apoi a sunat la 112 şi a spus că a găsit-o inconştientă şi plină de sânge • anchetatorii au stabilit că femeia de 67 de ani fusese agresată chiar de Marian Başa, după o ceartă izbucnită pe fondul consumului de alcool • victima a ajuns la spital, însă a murit după o săptămână • mesaj de la fratele ucigaşului: «20 de ani scrie în spinarea ta»
 
Începe judecata ucigaşului de mamă din Chiscani. Bărbatul de 42 de ani, care i-a adus sfârşitul propriei mame, după o bătaie cu scaunul şi coada de topor, a fost trimis în faţa instanţei. În ianuarie, Marian Başa, zis “Bulă”, un individ cu antecedente penale, a lovit cu sete, apoi a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a spus că şi-a găsit mama inconştientă şi plină de sânge. Numai că el fusese cel care o adusese în această stare. Femeia a ajuns la spital, însă după o săptămână a murit. Altercaţia sângeroasă s-a produs chiar în locuinţa comună din Chiscani, unde stăteau mama – Georgeta G. şi fiii. Poliţiştii au emis ordin de protecţie provizoriu faţă de bărbat, chiar după comiterea agresiunii. Acesta s-a sustras cercetărilor, însă poliţiştii l-au prins şi l-au dus la arest. Recent, procurorul crimalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a dispus trimiterea în judecată a inculpatului “Bulă” pentru infracţiunea de omor în condiţii de violenţă în familie. În rechizitoriu se arată cum s-au produs faptele şi cum a încercat fiul ucigaş să pozeze în nevinovat, ba chiar l-a indicat drept complice pe un alt frate, numai că probele achetatorilor au arătat că el este cel vinovat. Instanţa va decide acum pedeapsa pe care o merită.
 
“Mariane nu mai da, că mă omori!”
 
Inculpatul Başa Marian locuia într-un imobil din comuna Chiscani, împreună cu membrii familiei sale, respectiv fraţii şi mama Georgeta G. Inculpatul avea o conduită constant violentă, fiind anterior condamnat în mod repetat pentru săvârşirea de infracţiuni ce implică violenţa, după cum au stabilit anchetatorii. Bărbatul a ajuns până la urmă să îşi ucidă propria mamă.
Potrivit procurorului criminalist, în seara de 5 ianuarie 2019, în jurul orei 18.00, inculpatul Başa Marian, de 42 de ani, a venit acasă în stare de ebrietate şi a continuat să consume vin în camera sa. Era împreună cu mama sa căreia a început să îi reproşeze la un moment dat că îi furase o cantitate de carne.
Fiul nervos a început să o lovească pe femeie cu un scaun pliant cu cadru metalic şi şezutul din lemn, dar şi cu o coadă de topor lungă de un metru.
Victima a început să ţipe şi să strige “Mariane nu mai da, că mă omori!”.  
Fratele agresorului se afla în casă şi a intervenit în conflict. I-a cerut lui Başa Marian să înceteze agresiunea, după care victima s-a refugiat în camera ei. Numai că a fost urmată de fiul agresiv care a continuat să o lovească.
“Bărbatul a lovit-o pe victimă cu intermitenţe până în jurul orei 23.00, după care a mers în altă cameră şi a continuat să consume alcool. Aproape de miezul nopţii, inculpatul Başa Marian a apelat serviciul unic de urgenţe şi a spus că, în momentul când a venit acasă, el şi-a găsit mama lovită, inconştientă şi sângerând în zona capului”, se arată în rechizitoriu.  Inculpatul a ţinut să îi explice operatorului de la 112 că mama sa era “moartă de beată”. Victima a fost preluată de ambulanţă şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, unde a rămas internată până la data de 13 ianuarie 2019 când a decedat. Oricum, medicii erau rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire.
Din raportul medico-legal de necropsie a rezultat  că victima a suferit un “şoc trumatic şi hemoragic decompensat, consecinţa unui politraumatism cu plăgi contuze cranio-faciale (15 leziuni traumatice numai la nivelul capului), echimoze şi hematoame toraco abdominale, la ambele membre superioare şi coapsa dreaptă, de mare întindere, fracturi, rinichi de şoc (…), leziuni care au condus în mod direct la decesul victimei”.
După cum au stabilit anchetatorii, în cursul agresiunii şezutul scaunului cu care a fost lovită femeia s-a desprins şi a fost găsit în camera locuită de inculpat prezentând urme de sânge. Cadrul din ţeavă metalică al scaunului a fost deformat şi chiar rupt. Acesta a fost găsit într-o anexă a locuinţei, plin de sânge. În plus, au fost găsite urme de sânge pe pereţii ambelor încăperi în care s-a consumat agresiunea.
 
De la un simplu ordin de protecţie, la acuzaţie de omor
 
În actul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila se arată că, după agresiune victima era conştientă, nu şi coerentă în exprimare, iar din primele investigaţii medicale a rezultat că în aparenţă aceasta a suferit leziuni de gravitate mult mai redusă, chiar vindecabile în aproximativ 10 zile. În aceste condiţii, faţă de inculpat a fost luată măsura emiterii unui ordin de protecţie. În ziua următoare, bărbatul a părăsit comuna Chiscani conştient de gravitatea faptei comise şi s-a deplasat într-o localitate din judeţul Ialomiţa, unde a fost angajat anterior ca cioban. După decesul victimei, inculpatul a discutat telefonic cu cei trei fraţi şi i-a minţit, spunându-le că el este de fapt internat într-un spital din Craiova.
Inculpatul a recunoscut că şi-a lovit mama, însă a spus că dacă va fi încarcerat îl va indica în calitate de coautor la comiterea faptei şi pe fratele B.D. Oricum, la data de 14 ianuarie, fraţii i-au comunicat faptul că mama agresată a decedat. Totuşi, până la data de 18 ianuarie, când inculpatul Başa Marian  fost prins de poliţişti, acesta s-a sustras cercetărilor, după cum arată procurorul.
 
“20 de ani scrie în spinarea ta”
 
Audiat fiind, se mai arată în rechizitoriu, ucigaşul nu a recunoscut săvârşirea faptelor. El a spus că a venit acasă şi a constatat că victima şi un frate de-al său erau în stare de ebrietate, aceştia certându-se într-o cameră. Individul chiar a spus că le-a cerut acestora să iasă din camera sa, ba chiar i-a împins, moment în care victima s-ar fi lovit cu capul de geamul uşii. Inculpatul a spus că el a adormit şi când s-a trezit a constatat că mama sa era inconştientă.
Potrivit procurorului, declaraţiile inculpatului Başa Marian erau în contradicţie cu cele susţinute de martorii oculari, adică fraţii acestuia.
În rechizitoriul întocmit de procuror se mai arată faptul că din discuţia purtată de bărbat cu fraţii săi, la data de 14 ianuarie, inculpatul a recunoscut că a lovit-o pe femeie, dar după ce aceasta ar fi fost lovită de fratele B.D. “Zi-i lui D. să se pregătească, că este complice cu mine”. “20 de ani scrie în spinarea ta”, a spus un alt frate al ucigaşului. “Tu ai dat în mama cu scaunul ăla care l-am luat eu de pe plajă”, i-a spus fratele acuzat de complicitate. Toate aceste declaraţii au reieşit din interceptările făcute de anchetatori.
Procurorul criminalist a stabilit că faptele inculpatului Başa Marian, care în noaptea de 5 spre 6 ianuarie 2019, în intervalul orar 20.00 – 23.00, i-a aplicat mamei sale Georgeta G. lovituri cu pumnii , un scaun pliant şi o coadă de topor, provocându-i un şoc traumatic şi hemoragic (…) întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de omor în condiţii de violenţă în familie.
Anchetatorii au arătat că inculpatul Başa Marian a avut o atitudine nesinceră în cursul urmăririi penale. Acesta are antecedente penale, anterior fiindu-i aplicate 4 pedepse cu închisoarea pentru infracţiuni de lovire sau alte violenţe şi vătămare corporală. La acest moment, inculpatul mai este cercetat într-o cauză pentru violare de domiciliu, ameninţare şi tentativă de distrugere prin incendiere.
La data de 18 ianuarie, inculpatul a fost reţinut şi apoi s-a dispus luarea măsurii arestării preventive. După trimiterea în judecată a inculpatului, dosarul a fost  înregistrat pe rolul Tribunalului Brăila.

Local

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere

Publicat

în

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.

Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.

Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.

Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei

Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.

În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.

Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.

Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic

În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.

Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată

Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.

Citește articolul complet

Local

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Publicat

în

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.

În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.

Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.

La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧