Social Media

Editorial

Tusea și ”junghiurile” dintre noi

Timp de citire: 5 minute

Pentru cine ia în serios pandemia de coronavirus și încearcă să respecte regulile de distanțare socială, o ieșire la cumpărături într-un supermarket brăilean este o  loterie cu gust amar, în care nu-ți joci banii ci șansele de a scăpa neinfectat. Asta pentru că, pe lângă pericolul parșivului virus apărut de nicăieri, care ne-a dat viețile peste cap, pândește la tot pasul și un alt pericol cu care conviețuim aici dintotdeauna, dar care acum se poate dovedi mortal: nesimțirea fără leac a unora dintre noi.
Am ieșit, ca tot omul, la cumpărături, într-un supermarket brăilean, nu contează care, sâmbătă seară, pe la 20.00, când speram că o să fie mai puțină lume printre rafturi. Probabil și alții gândiseră la fel, pentru că magazinul nu era atât de gol pe cât ar fi trebuit să fie la ora aia. În fine, cumpărătorii își vedeau de coșurile lor, unii mai tensionați, cu măști pe față  și mănuși în mâini, alții mai relaxați, fără măști și mănuși, genul de oameni care cred în teoriile conspirației și au impresia că tot ce trăim acum este o mare farsă. Totul a decurs bine până când atmosfera aparent liniștită a fost spartă de o tuse ascunsă printre rafturi, ce-ți răsună în timpane ca un foc de armă și te face să te simți ca un vânat încolțit care nu știe din ce parte îi poate veni sfârșitul. Simt că e cazul să mă grăbesc spre casa de marcat, în speranța că omul cu tusea nu va ajunge acolo în același timp cu mine. Dar mai am de luat câte ceva și, preocupat să completez lista de cumpărături, câteva rafturi mai încolo, mă pomenesc cu tusea la câțiva metri de mine. Mă întorc și îl văd pe tușitor în toată deplinătatea lui: bărbat de vreo 50 de ani, genul care își suflă nasul pe stradă apăsându-și nările pe rând cu degetul mare și lansându-și încărcătura direct pe trotuar. Nu  are mască și nici măcar nu se sinchisește să pună mâna la gură. Tușește din toți rărunchii ca la mă-sa acasă și când termină de tușit se conversează cu femeia blondă de lângă el, împingându-și coșul mai departe, ca și când tusea lui ar fi cel mai firesc lucru din lume. Tu o simți lângă tine ca pe o lovitură de tun încasată din plin. O tuse care-ți poate nărui șansele să scapi cu bine din toată nebunia asta ce a pus stăpânire pe tot mapamondul. O tuse pe care o poți lua și duce cu tine acasă, la cei dragi pe care încerci să-i protejezi cum poți. Ai mască pe față și mănuși în mâini, dar te întrebi dacă sunt suficiente, când vine unul și tușește peste tine cu toată nesimțirea de care e el capabil, fără ca măcar să pună mâna la gură, ce să mai vorbim despre tusea în cot, despre care ne tot spun specialiștii pe la televizor…
Iar partea proastă e că e plină Brăila de de-ăștia. Îi vedeam pe stradă, înainte de a începe nebunia de acum, cum tușeau în stânga și-n dreapta, făcându-și limba jgheab și împrăștiindu-și virușii cu o nonșalanță pe care o puteai citi în ochii lor inexpresivi și porcini, de oameni fără cei șapte ani de acasă. Chiar și atunci, înainte de pandemie, când lumea nu o luase razna așa cum a luat-o acum, îți venea să-i iei de guler pe tușitorii ăștia și să-i întrebi ”De ce nu pui, mă, mâna la gură când tușești? Lua-te-ar…!”. Lua-i-ar cine? Dumnezeu, Dracu, Moartea? La cât sunt de nesimțiți, oricum nu dau doi bani… Așa că tot pe tine, care ești obligat să conviețuiești cu astfel de specimene, o să te ia ceva până la urmă, iar ei își văd de treaba lor în continuare, trăiesc în nesimțirea lor și așa își învață și progeniturile. Partea proastă e că sunt, în continuare, mult mai mulți decât oamenii educați, au drept de vot și votează, modelând lumea după apucăturile și nesimțirea lor…
 
 

Editorial

Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!

Publicat

în

Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!

Liderul PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a fost citat ca martor de DNA Iași. Popa a dat declarații cam două ore joi, 1 octombrie. A doua zi, vineri, 2 octombrie, Ilie Bolojan a fost la DNA Iași unde a stat cam trei ore, tot în calitate de martor.

Dosarul este legat de o presupusă mită uriașă de 1,5 milioane euro pe care omul de afaceri din Vaslui Fănel Bogos ar fi dat-o ca să intre la premierul demis pentru a-l schimba pe directorul DSVSA Vaslui.

De altfel, în aceeași oală cu șeful DSVSA Vaslui este și Alexandru Bociu, șeful suprem al ANSVSA, care-ar fi refuzat să-l schimbe din funcție pe subalternul lui din Vaslui.

Conform unor surse de încredere, Alexandru Bociu a deranjat multă lume bună din PNL tocmai pentru că el aplică legea și nu execută ordine de partid.

Conform altor surse, inclusiv Alexandru Popa, liderul PNL Brăila, s-ar fi străduit să-l schimbe după ce Bociu nu l-a ”executat” pe Costică Peltea omul PSD din fruntea DSVSA Brăila. Cică Peltea nu i-ar fi dat lui Popa autorizație pentru un abator! Mai mult, după scandalul uriaș cu variola la ovine care-a lovit ferme din Brăila unde s-au depistat animale neînregistrate legal, Bociu a demis întreaga conducere a DSVSA, inclusiv adjunctul care era omul PNL.

La acest moment, DSVSA Brăila este condusă de specialiști trimiși de la București de același incomod Bociu. Pe de altă parte, ziarul Comunitatea a obținut o declarație de la deputatul Alexandru Popa, conform căreia el a fost citat ca martor al apărării: „Sunt un profesionist în agricultură (…) Nu am avut nicio treabă cu dosarul propriu-zis, dar am fost citat de doamna Trăilă (Cristina Trăila, secretar general al Guvernului Bolojan, în prezent inculpată în acest dosar- n.n) ca martor din partea dumneaei, ca să pot să dau o expertiză mai mult tehnică”.

Logic, asta înseamnă că Trăilă are încredere în Popa, că doar nu este singurul profesionist în agricultură din țara asta. Mai mult, am putea afirma că Popa i-ar putea fi dator! Cu ce , nu se știe! În fond, nimănui nu-i convine să depună mărturie la DNA, decât dacă nu are loc de întors.

Apoi, dacă știi că ești total neimplicat în practicile toxice ale demiterilor și numirilor după propriile interese în acest caz, de ce mergi cu avocatul de mână? Sincer, când ești complet nevinovat, când nu ai făcut nimic care să miroasă a trafic de influență, de ce ai nevoie de avocat?

Un răspuns ar putea fi legat de maniera controversată de instrumentare a dosarelor, dar și de măsurile preventive care au un puternic iz politic, de aici și scăderea dramatică a credibilității justiției în general. Ca să nu mai vorbim de maniera în care se face justiție la televizor.

În acest context, nu putem să nu ne aducem aminte cum a tratat PNL Brăila, în frunte cu Alexandru Popa și numitul Chivu Cătălin, episodul în care, în urma unui denunț, DNA a ridicat documente de la Consiliul Județean legate de HC Dunărea.

Vă aduceți aminte că Francisk Chiriac, președintele CJ, și Adrian Manole, președintele HC Dunărea, erau deja condamnați de liderii PNL și Chivu? Acum aceiași liberali în frunte cu numitul Chivu nu mai scot o vorbă! Culmea, nu se mai aude nimic în legătură cu acel dosar in rem, deși au trecut atâtea luni! Sau poate procurorii așteaptă alegerile locale… Orice e posibil!

Citește articolul complet

Editorial

Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei, și? De parcă ar fi primul!

Publicat

în

Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei și? De parcă ar fi primul!

Constituția este stâlpul democrației! Când se încalcă o dată legea fundamentală a statului, puteți fi siguri că vor urma și alte încălcări, din ce în ce mai ”justificate”, până se va ajunge ca respectarea Constituției să devină excepția.

În ultimii ani au fost multe încălcări și aș aminti de încălcările flagrante ale drepturilor și libertăților cetățenești în perioada pandemiei. Pe o ură colectivă  – vacciniști versus anti-vacciniști – guvernele (Orban, dar mai ales Câțu) din acea perioadă și-au bazat așa-zisele reguli, care-au încălcat în lanț drepturile și libertățile cetățenești.

Un singur aspect reamintesc: cum să impui vaccinarea cu un vaccin experimental, când cetățenii sunt atât de diferiți, au boli, au alergii, au slăbiciuni etc etc. Ei bine, s-a putut și poporul plătește și va plăti în continuare pentru milioanele și milioanele și milioanele de doze, care ar fi trebuit administratate tuturor, cam câte 6 de căciulă. ”Noroc” că a izbucnit războiul Rusia – Ucraina astfel că, peste noapte, a dispărut și Covid-ul și regulile absurde.

Următoarea încălcare flagrantă a Constituției a fost atunci când i s-a interzis Dianei Șoșoacă, președintele S.O.S România, să candideze la președinția țării. Ion Iliescu care se bucura de o popularitate imensă nu a avut curajul să facă așa ceva atunci când a candidat Corneliu Vadim Tudor din partea PRM. Să ne aducem aminte cât de dur și amenințător era în limbaj C.V. Tudor. Până la urmă, liderul PRM a fost învins democratic la vot.

Dacă Diana Șoșoacă era lăsată să candideze, cu siguranță ”mânca” din voturile lui Călin Georgescu și niciunul nu ajungea în turul 2. Părerea mea! Sau poate ajungea, dar nu cu un scor atât de mare și atunci ”proeuropenii” se aliau în spatele candidatului pro-occidental, care câștiga democratic alegerile.

Acum, după atâtea luni de la învestirea lui Nicușor Dan, sincer, nu era mai bună Elena Lasconi? A treia oră când s-a încălcat fragrant legea fundamentală a țării a fost când s-au anulat alegerile prezidențiale – turul I -, când s-au calificat Călin Georgescu și Elena Lasconi. Pe ce motiv? Nicușor Dan a promis  desecretizarea documentelor, că le va face publice ca să priceapă toată lumea de ce s-au anulat alegerile prezidențiale, o premieră în România post-comunistă. Nu s-a desecretizat nimic, că nu aveau ce. În schimb, Călin Georgescu a fost martirizat și a intrat în categoria adulaților. Ferească Dumnezeu să zici ceva de Georgescu!

Dar cum a fost sacrificată Elena Lasconi pentru Nicușor Dan, vă mai aduceți aminte? Iar acum progresiștii nu-l mai înghit pe președintele Dan! S-au lipit de Ilie Bolojan care este și el un ”Mesia”, adulat, indiferent ce-ar face. Să te ferească Dumnezeu să zici ceva de Bolojan!

În fine, abia acum vine lovitura de grație: preaiubitul și întâiul matematician al țării, Nicușor Dan a început să interpreteze Constituția ca pe un text de la Limba Română. Fără nicio legătură cu Matematica. Astfel că, întâi l-a propus pe Tomac, al cărui partid nici nu a intrat în Parlament. Acum l-a desemnat pe Veștea, peste capul Bolojan al PNL, ceea ce a dus deja la împărțirea liberalilor în două tabere. În plus, o dă încontinuu că el ”nu vrea” un guvern votat de AUR sau cu membri AUR pe post de miniștri.

Păi, cum vine asta? Votanții AUR nu sunt români? Nicușor Dan nu este președintele tuturor românilor, ci doar al ”proeuropenilor”? Am zis-o și-o repet: întâi președintele să fi desemnat un premier de la PSD, partidul situat pe locul I la ultimele parlamentare. Dacă Grindeanu&Co nu treceau un guvern de Parlament, la rând intra AUR! Dacă nici AUR nu făcea nimic, a treia oară votau toți parlamentarii cu ochii închiși, orice guvern. Asta-i formula rezultată după ultimele parlamentare! Este practic imposibil fără PSD sau fără AUR. Și dacă partidele ”proeuropene” nu se înțeleg între ele, atunci hai la anticipate! De ce-i este frică lui Nicușor Dan să respecte Constituția?

Ce crede el sau altcineva – Bolojan, Veștea, Grindeanu, Fritz –  că dacă împart, pe față, alegătorii românii în cetățeni de mâna întâi și cetățeni de mâna a doua, după votul exprimat la ultimele alegeri, Europa va ajuta România cu bani, dacă nu-și îndeplinește jaloanele pe care tot ai noștri conducători le-au negociat? Nu, fraților! Stați liniștiți! Uitați-vă la țările din jur cum tratează interesul național. Cu atenție! Că vremurile se schimbă!

Ai noștri conducători însă, par din ce în ce mai mult rupți de realitatea în care trăiesc românii și își permit să facă ”fițe” de parcă am fi o țară bananieră, fără Constituție, fără democrație, fără reguli.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧