Local
Tupeu de interlop de Lacu Dulce
• în urmă cu două zile, judecătorii Tribunalului Brăila au respins cererea inculpatului Bănică Stelu, care a rămas în spatele gratiilor • individul, dat în urmărire internaţională aproape doi ani, este cercetat pentru atacul violent asupra unui alt interlop, tot din gruparea Corbu, Ionuţ Vrînceanu • Stelu a ajuns după gratii în iulie ac, după ce a decis să se predea la Consulatul României din Anglia
Adus în luna iulie din Anglia şi dus direct la arest, fiind cercetat pentru tentativă de omor, Bănică Stelu, interlopul din Lacu Dulce, ar fi vrut să fie lăsat să plece acasă. A solicitat judecătorilor Tribunalului Brăila înlocuirea arestului preventiv, însă nu a reuşit să îi convingă. Interlopul rămâne în continuare în spatele gratiilor. “Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul Bănică Stelu privind înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu ori controlul judiciar. Obligă pe inculpat la plata sumei de 50 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”, este soluţia pronunţată de instanţă pe 31 octombrie.
Interlopul Bănică a fost depistat în Anglia, după aproape doi ani de căutări. Mandatul de arestare emis în lipsă încă din septembrie 2016 a fost confirmat de instanţă în luna iulie, măsura arestului fiind apoi prelungită.
În ziua de 27 iulie, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale (SIC) al IPJ Brăila s-au deplasat în municipiul Bucureşti, pentru a-l prelua, de la aeroport, pe interlopul Bănică. Acesta era urmărit la nivel naţional şi internaţional, întrucât se sustrăgea de la măsura arestării preventive, însă a decis să se predea la Consulatul României din Anglia. Bărbatul de 42 de ani este acuzat de comiterea infracţiunii de tentativă de omor, victimă fiind un alt membru al grupării Corbu, Vrînceanu Ionuţ Marin, zis “Ionel”, care a fost adus la un pas de moarte după o bătaie cruntă. Pentru aceeaşi faptă comisă în vara lui 2016, mai este căutat încă un membru al grupării interlope din Lacu Dulce. Este vorba despre Băncuţă Casius Cley, cumnatul lui Stănel Corbu (în prezent Lăcătuş), de 35 de ani. Acuzat în acest dosar este şi liderul grupării, Stănel Corbu, cercetat pentru complicitate la tentativă de omor. Atacul violent asupra celui cunoscut tot ca membru al grupării din Lacu Dulce, Vrînceanu Ionuţ, de 27 de ani, a avut loc în luna august 2016, într-un imobil de pe strada Plevna, unde locuia acesta. Vrînceanu a făcut greşeala de a-l ataca cu toporul pe Corbu, în vala lui 2015, astfel că după un an şi-a primit răsplata.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















