Economie
Tudose: “Va fi creat un fond de solidaritate pentru plata compensării facturilor”
* liderii PSD garantează că prețurile pe care le plătesc românii pentru electricitate și gaze naturale nu se vor schimba * pe de altă parte, așa zisa liberalizare a reinventat băieții deștepți din energieBanii pe care îi va obține statul de la companiile din energie vor ajunge într-un fond de solidaritate și vor fi folosiți pentru compensarea facturilor, a declarat europarlamentarul PSD Mihai Tudose într-o conferință de presă. Măsura va fi introdusă într-o ordonanță care urmează să fie aprobată de Guvern.Mihai Tudose a explicat că va exista un preț de referință, care va include prețul de achiziție al energiei, o marjă pentru investiții și o marjă de profit, iar sumele peste acest preț de referință vor merge într-un fond de solidaritate. Banii vor fi folosiți apoi pentru a acoperi costurile plaafonării prețurilor la energie pentru populație și companii. „Pe pachetul de energie am să vă spun principiile la care am convenit și care înțeleg că vor fi prinse în ordonanța ce va trece în prima ședință de Guvern. Elementele de noutate sunt următoarele: apare noțiunea de preț de referință calculat pe o formulă complicată, care are ca bază prețul de achiziție, recunoașterea unor investiții și o cotă de profit. Ceea ce depășește acest preț de referință, la vânzare, va intra într-un fond de solidaritate, într-un cont deschis la Ministerul de Finanțe, de unde se va plăti compensarea acordată consumatorului final. Adică persoane fizice, persoane juridice”, a spus Tudose.„Un element de noutate aici este că apare și contingentare, dacă vreți, la anumite cantități. Încurajăm și compensăm, dar trebuie să avem un punct de referință și la consumurile anterioare, de un an, de doi ani, nu merge la nesfârșit”, a spus Tudose.„Față de ceea ce se întâmplă astăzi, în care toată această gaură între furnizori și consumator intră în buzunarele unor firme care nu fac decât să plimbe niște hârtii – pentru că nu i-ați văzut cu găletușa cu curent în spate alergând după clienți pe câmp – și este plătită de stat cu sume imense, va fi recuperată tot de la ei din acele profituri nejustificate, dar este o taxă de solidaritate, fiindcă trebuie să fim solidari cu poporul român și cu economia lui”, a mai spus europarlamentarul.„Când cumperi cu un leu de la producător și vinzi cu 1.000, nu e piață funcțională. Aici va funcționa legea”, a explicat el
Tema compensării prețurilor la energie și efectele costurilor mari a dus la tensiuni în coaliția de guvernare, unde PSD îl acuză pe ministrul liberal al Energiei, Virgil Popescu, că nu se implică în rezolvarea situației.
Astfel, vicepreședintele PSD, Mihai Tudose, a declarat în presa centrală că se impunea remanierea ministrului energiei, Virgil Popescu, în urma haosului din Energie. Asta deoarece măsurile luate de Virgil Popescu nu au adus deloc rezultatele așteptate. Mai mult, social-democratul a atras atenția că acum statul va fi nevoit să taie alte cheltuieli de la buget pentru a acoperi gaura făcută de ministru, în Energie: „Asta este problema prim-ministrului. Punctul meu de vedere personal l-am mai spus. Se impunea. (remanierea-n.n) Cu siguranță că dacă stai și te gândești la cât e consumul și la fiecare KW statul dă niște bani la niște băieți… Banii ăia pleacă din buget…. S-au vehiculat tot felul de sume, de ordinul miliardelor”.
În acest context, președintele social-democraților, Marcel Ciolacu, i-a cerut ministrului să vină până la 1 septembrie cu un act normativ în acest sens.
Totuși, a precizat el, oricare va fi decizia luată, prețurile pe care le plătesc românii pentru electricitate și gaze naturale nu se vor schimba.
Reinventarea băieților deștepți din energie
„Am văzut că această liberalizare, să nu îi mai spun tâmpită, haotică, cum spune BNR-ul, a dus de fapt la inventarea din nou a băieților deștepți din energie. A fost vândută energia cu 300, 400, anul trecut, iar astăzi, o cumpărăm cu toții la un preț de 3.000. Avem o supraimpozitare la producători, dar și acolo cineva a strecurat, în ordonanță, să fie luat prețul mediu, astfel încât s-au încadrat sub 440, ca să fie această supraimpozitare. Chiar mi-aș dori ca primul-ministru să afle cine a strecurat acest preț mediu în ordonanța trecută, să știm și noi cine, subteran, face jocurile în România pentru energie”, a spus Ciolacu.
Pe de altă parte, furnizorii de energie spun că statul român va câștiga în acest an peste 43 de miliarde de lei din taxele și dividendele plătite de sectorul energetic, ca urmare a majorării prețurilor.„Furnizorii nu au primit până acum niciun ban drept compensare pentru perioada care începe în aprilie. Pentru perioada noiembrie – martie, primii bani i-am primit după șapte luni, acum au trecut patru luni de la începutul noii scheme, sperăm să primim banii mai repede decât în prima schemă. Aceasta deși legea spune că trebuie să primim banii în 45 de zile. Autoritățile spun că furnizorii au transmis greu informațiile, dar interesul nostru este să completăm repede și să luăm banii repede. Dacă am întârziat a fost din cauza neclarităților”, a spus președintele Asociației Furnizorilor de Energie din România (AFEER), Laurențiu Urluescu.
Economie
Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale
• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).
Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.
Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.
În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă; neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.
„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.
Economie
60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru
• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent
Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.
Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.
Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.
Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.
„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.
Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.
Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.






















