CULTURĂ
Trupa de improvizaţie Obligo vine la Brăila
• cei cinci actori de comedie care formează grupul Obligo, cunoscuţi pentru participarea la emisiunea iUmor, vor ajunge în oraşul nostru pentru un show interactiv, luni, pe scena The Music Pub • evenimentul este programat la ora 20:00
Trupa de umor care se axează pe improvizaţie, Obligo va susţine un show de excepţie, luni, 20 martie, la Brăila. Mai exact, după succesul înregistrat la emisiunea iUmor unde au ajuns în finală şi la Românii au talent unde s-au calificat până în semifinală, cei cinci actori de comedie poposesc şi pe scena The Music Pub. Evenimentul este programat la ora 20:00 şi se anunţă destul de interesant, având în vedere că grupul Obligo este specializat în a crea spectacole interactive, extrem de amuzante şi spontane.
“Trupa Obligo are plăcerea să vă invite la un show unic de improvizaţie în The Music Pub, în data de 20 martie, ora 20:00, în care veţi putea vedea cum actorii plăsmuiesc din propunerile voastre un întreg spectacol (fără regie, fără texte învăţate sau scenarii). Emoţie, thriller, malgaşă, publicitate, cascadorie, ceartă, teatru, film, viticultor, arhetip, portugheză, horror, romales, Adriana Bahmuţeanu, huuuuuooooooo, fotbal şi gastronomie sunt doar… «câteva.. dintre… pe care… vedea… 🙂 … poţi… poate.. tu… decât… :)». Un show de entertainment live, un spectacol interactiv în care TU, publicul participi direct şi râzi non-stop”, se arată în cadrul unui comunicat emis de Cătălin Curcă, organizatorul evenimentului.
Trebuie subliniat că show-ul pus în scenă de Obligo se desfăşoară fără repetiţii, iar acţiunea este dezvoltată cu ajutorul publicului, astfel că fiecare spectacol este garantat de membrii grupului ca fiind unul cât se poate de original.
“Spontaneitatea ce naşte acest spectacol este cea care provoacă râsul şi permite crearea unor momente comice de aur. Troopa Obligo şi The Music Pub te aşteaptă doar pe tine şi pe tine şi pe tine şi numai pe tine într-o atmosferă sublimă de râs şi voie bună!”, mai completează sursa citată.
Cei interesaţi de eveniment pot cere mai multe informaţii sau face rezervări apelând numărul de telefon 0746479279.
CULTURĂ
Teatrul de Păpuși Brăila, prezent la Bienala de Scenografie București
Teatrul de Păpuși Brăila participă la cea de-a doua ediție a Bienalei de Scenografie București, desfășurată în perioada 16–25 octombrie 2026. Instituția brăileană a fost invitată să ia parte la evenimentul dedicat creației scenografice, alături de organizații și artiști din România și din străinătate.
Bienala este organizată cu implicarea Centrului Român OISTAT, a UNITER și a Festivalului Național de Teatru. Evenimentul a fost reluat în 2024, după o pauză de 32 de ani, iar în 2025 a primit Premiul Special al Senatului UNITER.
În cadrul Bienalei de Scenografie București 2026 este organizată o expoziție dedicată Teatrului de Animație și Teatrului pentru Copii și Tineret. Aceasta își propune să prezinte și să pună în valoare creațiile scenografice din acest domeniu.
Intitulată „Ecosistemul creativ”, expoziția reunește păpuși, marionete, costume, elemente de decor, instalații și schițe provenite din spectacole recente ale instituțiilor de profil din România. Publicul poate descoperi astfel modul în care ideile scenografilor se transformă în personaje, obiecte și universuri care prind viață pe scenă.
Bajko Attila, printre artiștii participanți
La expoziție participă 22 de artiști din patru țări: România, Italia, Marea Britanie și Ungaria. Printre aceștia se numără și Bajko Attila, artistul care a semnat scenografia spectacolului „Povestea pisicilor aristocrate”, montat pe scena Teatrului de Păpuși Brăila.
Participarea la Bienala de Scenografie București oferă teatrului brăilean ocazia de a face parte dintr-un eveniment dedicat diversității și creativității scenografice, în care universul spectacolelor pentru copii și tineri ocupă un loc distinct.
CULTURĂ
Corul „Trison” al Școlii Populare de Arte „Vespasian Lungu” – Diploma de Argint la Chișinău, în Republica Moldova
• prestigioasul cor brăilean a fost prezent, în perioada 15-18 octombrie, la cea de-a XIX-a ediție a Festivalului-Conscurs Internațional de Muzică Corală „A ruginit frunza din vii”, care s-a desfășurat la Chișinău • în total, au paticipat 30 de coruri din Republica Moldova, România, Ucraina, Spania, Germania și Letonia
Corul Mixt „Trison” al Școlii Populare de Arte și Meserii „Vespasian Lungu” Brăila a făcut, din nou, cinste orașului și țării, după ce a obținut Diploma de Argint, la categoria C (Coruri mixte), în cadrul celei de-a XIX-a ediții a Festivalului-Conscurs Internațional de Muzică Corală „A ruginit frunza din vii”, care s-a desfășurat la Chișinău, Republica Moldova, în perioada 15-18 octombrie 2026.
Astfel, sub îndrumarea profesorilor și dirijorilor Marcica și Ștefan Lupu, coriștii de la „Trison” au reprezentat cu succes municipiul Brăila și instituția unde-și desfășoară activitatea la acest important eveniment muzical internațional, dedicat promovării artei corale și dialogului cultural între popoare. Este pentru prima dată când brăilenii de la „Trison” urcă pe scena festivalului de la Chișinău.
Ediția din acest an a Festivalului-Conscurs Internațional de Muzică Corală „A ruginit frunza din vii” a reunit 30 de formații corale din Republica Moldova, România, Ucraina, Spania, Germania și Letonia. Diversitatea participanților a oferit un cadru valoros pentru schimburi de experiență artistică, promovarea tradițiilor muzicale naționale și consolidarea relațiilor culturale dintre țările participante.
Organizat de Asociația Muzical-Corală din Republica Moldova, cu sprijinul partenerilor culturali și instituționali, Festivalul „A ruginit frunza din vii”, de la Chișinău promovează excelența interpretativă, diversitatea repertoriului și prietenia prin muzică. Distincția obținută de Corul Mixt „Trison” al Școlii Populare de Arte și Meserii „Vespasian Lungu” Brăila răsplătește munca, pasiunea și dăruirea membrilor corului, precum și profesionalismul dirijorilor în pregătirea repertoriului prezentat în concurs.
„Gândurile noastre de aleasă apreciere și recunoștință se îndreaptă către Teatrul „Maria Filotti” Brăila, precum și către toți cei care, prin deschidere și susținere, au contribuit la această frumoasă experiență artistică a Corului Mixt „Trison”! Generozitatea și implicarea instituțiilor culturale locale sunt esențiale pentru încurajarea inițiativelor artistice și pentru promovarea valorilor culturale brăilene pe scenele din țară și din străinătate. Felicitări profesorilor și dirijorilor Marcica și Ștefan Lupu și tuturor membrilor Corului Mixt „Trison” pentru această frumoasă realizare! Le dorim noi succese artistice, inspirație și cât mai multe aplauze pe scenele viitoare!”, au consemnat reprezentanții Școlii Populare de Arte „Vespasian Lungu”, imediat după întoarcerea acasă a membrilor corului brăilean.
Aprecieri au venit, de asemenea, din partea reprezentantului Asociației Naționale a Corurilor din România, prof. univ. dr. Emil Badea, și a vicepreședintelui „Catalan Federation of Choral Asociation”, Enric Genesca.
























