Social Media

ÎNVĂȚĂMÂNT

Triaj zilnic al elevilor pentru prevenirea răspândirii gripei

Publicat

în

*  este una dintre recomandările făcute de Ministerul Educațieicare se aplică în școlile brăilene
 
 
Săptămâna aceasta s-au reluat cursurile în școli, iar Ministerul Educației a impus un set de reguli ce trebuie respectate în contextul declarării stării de alertă epidemică din cauza virusului gripal. Vorbim despre realizarea triajului zilnic în colectivitățile școlare la începutul primei ore de curs a fiecărui schimb, alături de asigurarea materialelor necesare pentru dezinfecția periodică a mâinilor și suprafețelor și aerisirea periodică a încăperilor. O altă recomandare făcută de autorități se referă la diseminarea către părinţii sau reprezentanţii legali ai copiilor a informaţiilor cu privire la recunoaşterea simptomelor de gripă sau alte infecţii respiratorii, în vederea realizării triajului epidemiologic zilnic la domiciliu, înainte de intrarea copilului în colectivitate. De asemenea, elevii sunt sfătuiți să folosească batiste de unică folosință în caz de tuse sau strănut, precum și măştilor de protecţie sanitară (recomandare valabilă și pentru angajații din școli). Nu în ultimul rând, părinții trebuie informați cu privire la necesitatea consultării medicului de familie la apariţia simptomelor respiratorii pentru stabilirea tratamentului, izolării şi efectuării unor eventuale investigaţii suplimentare.
Școlile brăilene aplică toate aceste recomandări de prevenire a răspândirii virusului, iar după primele zile de cursuri situația pare să fie sub control, fără multe cazuri de îmbolnăviri.
”Monitorizarea cazurilor se face la nivelul Direcției de Sănătate Publică și există o persoană de contact la nivel de Inspectorat și la nivelul fiecărei școli. În cazul în care avem cazuri de îmbolnăvire ele se raportează la DSP și împreună cu DSP-ul se ia o decizie, dacă se închide o formațiune o zi-două sau dacă e cazul pentru toată școala, dar atunci doar cu avizul ministerului. După primele zile de școală nu avem situații deosebite, în care să fie mulți copii sau profesori bolnavi. Avem și experiența pandemiei și sincer ne-am obișnuit cu un ritual să spunem, ritual ce înseamnă dezinfectare, aerisire etc. Copiii, dacă au semne de îmbolnăvire, anunță dirigintele sau învățătorul și rămân acasă”, ne-a declarat prof. Elena Tudor, inspectorul școlar general.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile