SĂNĂTATE
Tratamente medicale în străinătate decontate de stat
• 22 de pacienți au obținut aprobarea Casei de Asigurări de Sănătate Brăila pentru tratamente medicale planificate în spitale din șase state ale Uniunii Europene, în perioada 2021–august 2026 • costurile decontate au ajuns la peste 2,73 milioane de lei, iar procedura poate fi accesată și de alți asigurați, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege
Pacienții români pot beneficia de tratamente medicale în străinătate decontate de stat. Procedura presupune însă respectarea unor condiții stricte, iar în anumite situații este obligatorie obținerea unei aprobări înainte de plecarea din țară.
În județul Brăila, 22 de cereri pentru tratament medical planificat în străinătate au fost aprobate în perioada 2021– 25 august 2026, iar suma decontată a depășit 2,73 milioane de lei. Accesul la servicii medicale în străinătate reprezintă o soluție pentru pacienții care au nevoie de tratamente ce nu pot fi acordate în România într-un interval de timp justificat din punct de vedere medical.
Legislația europeană permite, în anumite condiții, decontarea acestor servicii prin sistemul public de asigurări de sănătate, însă procedurile diferă în funcție de tipul de asistență medicală solicitat. Potrivit informațiilor transmise de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Brăila, pacienții asigurați pot beneficia de tratamente planificate în alte state europene prin intermediul formularului portabil S2, cunoscut anterior sub denumirea E112. Documentul permite accesul la tratament în străinătate în condițiile prevăzute de legislația europeană și națională.
Formularul S2, necesar pentru tratamentele planificate în străinătate
Una dintre principalele condiții pentru obținerea decontării prin formularul S2 este ca tratamentul solicitat să facă parte din pachetul de servicii medicale de bază decontate de sistemul public de sănătate din România. În același timp, pacientul trebuie să demonstreze că tratamentul nu poate fi acordat în România într-un interval de timp rezonabil, raportat la starea sa de sănătate și la evoluția probabilă a bolii.
Pentru obținerea formularului S2, pacientul trebuie să depună o cerere la casa de asigurări de sănătate la care este înregistrat, împreună cu o copie a actului de identitate sau, după caz, a certificatului de naștere și dosarul medical.
Documentația trebuie să includă un raport medical care să precizeze diagnosticul, tratamentul recomandat și motivele pentru care acesta nu poate fi acordat în România într-un interval justificat medical.
Raportul trebuie întocmit de un medic dintr-un spital clinic universitar sau județean aflat în contract cu o casă de asigurări de sănătate din România.
Medicul trebuie să explice de ce tratamentul nu poate fi realizat în timp util în nicio unitate sanitară din țară și să indice perioada maximă în care acesta ar trebui administrat. Dosarul trebuie să conțină și confirmarea scrisă a spitalului din străinătate care urmează să efectueze tratamentul.
Unitatea medicală trebuie să confirme că poate acorda serviciul solicitat în baza formularului S2 și în perioada indicată de medicul curant. Toate documentele medicale trebuie să fie datate, semnate și ștampilate.
În cât timp se aprobă cererea și ce cheltuieli sunt acoperite
Conform informațiilor furnizate de CAS Brăila, termenul maxim de soluționare a cererii pentru eliberarea formularului S2 este de cinci zile lucrătoare. Decizia finală de aprobare este luată de persoanele desemnate din cadrul Serviciului medical și de directorul general al instituției.
Formularul trebuie eliberat, de regulă, înainte de plecarea pacientului în străinătate.
Există însă o excepție pentru situațiile de forță majoră, când documentul poate fi emis și ulterior, dacă nu a putut fi obținut în prealabil. În astfel de cazuri, casa de asigurări trebuie să întocmească un referat care să justifice circumstanțele extraordinare, imprevizibile și inevitabile care au împiedicat eliberarea documentului la timp.
Pot fi luate în considerare inclusiv împrejurări de natură medicală. Există însă o condiție importantă: formularul S2 nu mai poate produce efectele juridice urmărite dacă pacientul a achitat deja contravaloarea serviciilor medicale pentru care solicită documentul.
De asemenea, aprobarea tratamentului nu înseamnă că toate cheltuielile deplasării vor fi suportate de statul român. Formularul S2 nu acoperă transportul, cazarea sau eventualele coplăți impuse în statul în care se desfășoară tratamentul, potrivit legislației locale.
Peste 2,73 milioane de lei, decontați de CAS Brăila
Datele transmise de Casa de Asigurări de Sănătate Brăila arată că, în perioada 2021–2026, instituția a aprobat 22 de cereri pentru efectuarea unor tratamente medicale planificate în străinătate prin formularul S2.
Pacienții au beneficiat de servicii medicale în unități spitalicești din șase state membre ale Uniunii Europene: Spania, Germania, Italia, Franța, Belgia și Austria. Valoarea totală a tratamentelor decontate până la data de 25 august 2026 a fost de 2.738.081,74 lei.
Decontarea a fost realizată de CAS Brăila prin intermediul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Reprezentanții instituției precizează că aprobarea unei solicitări depinde de îndeplinirea condițiilor legale și de analiza documentelor medicale depuse.
Astfel, dacă în urma verificărilor se constată că solicitantul nu este asigurat în sistemul public de sănătate, cererea pentru eliberarea formularului S2 nu este aprobată, iar solicitantul este informat în scris.
O altă etapă esențială este verificarea dosarului medical, pentru a stabili dacă tratamentul face parte din serviciile decontate în România și dacă există motive medicale care justifică efectuarea lui în străinătate. Pentru pacienții din județul Brăila, primul pas este contactarea unei unități sanitare aflate în contract cu o casă de asigurări de sănătate, în vederea obținerii documentelor medicale necesare.
Tratament în străinătate cu bani proprii. Când pot fi recuperate cheltuielile
Există și situații în care pacienții aleg să achite din fonduri proprii tratamentele efectuate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, urmând să solicite ulterior rambursarea cheltuielilor.
În acest caz, trebuie făcută diferența între asistența medicală transfrontalieră planificată și serviciile medicale devenite necesare în timpul unei șederi temporare în străinătate. Cele două situații sunt reglementate prin mecanisme diferite, iar rambursarea nu este automată.
În situația asistența medicală transfrontalieră pacienții asigurați în România se pot deplasa într-un alt stat membru al Uniunii Europene pentru a beneficia de servicii medicale și pot solicita ulterior rambursarea cheltuielilor, dacă sunt îndeplinite condițiile legale.
Serviciile, medicamentele și dispozitivele medicale trebuie să se regăsească printre prestațiile la care persoana are dreptul potrivit legislației românești și să fie eligibile pentru decontare din fondul asigurărilor sociale de sănătate.
În anumite situații, legislația impune și obținerea unei autorizații prealabile. Potrivit informațiilor CAS Brăila, această cerință se aplică, în condițiile prevăzute de reglementările în vigoare, pentru investigațiile PET-CT în regim ambulatoriu și pentru anumite servicii spitalicești acordate în regim de spitalizare continuă.
În cazul investigațiilor PET-CT, este necesar un bilet de trimitere, însoțit de decizia de aprobare emisă de comisia de experți de la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Pentru anumite intervenții și tratamente spitalicești, printre care implantarea sau înlocuirea unui defibrilator cardiac, unele proceduri de artroplastie, implanturile segmentare de coloană vertebrală, bypassul coronarian și nașterea, documentația include un raport medical întocmit de un medic dintr-un spital clinic sau județean aflat în contract cu o casă de asigurări de sănătate.
Un aspect esențial pentru pacienți este că rambursarea nu acoperă neapărat întreaga sumă achitată spitalului din străinătate. Decontarea se face în limita tarifelor pe care sistemul public de sănătate din România le-ar fi suportat pentru serviciul medical respectiv, fără a depăși costul efectiv al tratamentului achitat și dovedit prin documente.
Cheltuielile de transport și cazare nu sunt rambursate prin acest mecanism. De asemenea, pot rămâne în sarcina pacientului diferențele dintre costul efectiv al tratamentului și suma eligibilă pentru rambursare.
O altă situație este cea a persoanelor care se îmbolnăvesc în timpul unei călătorii într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European și trebuie să primească asistență medicală pe durata șederii.
În anumite cazuri, pacienții ajung să achite serviciile medicale din fonduri proprii deoarece nu au prezentat cardul european de asigurări sociale de sănătate sau certificatul provizoriu de înlocuire a acestuia, ori documentul nu a fost recunoscut de furnizorul de servicii medicale. Pentru aceste situații, CAS Brăila poate iniția procedura de stabilire a tarifelor prin formularul E126, transmis instituției competente din statul în care a fost acordată asistența medicală.
Instituția respectivă comunică suma care ar fi fost rambursată pacientului dacă acesta ar fi solicitat decontarea în timpul șederii. În baza răspunsului primit, casa de asigurări din România poate efectua rambursarea, în condițiile aplicabile. Suma recuperată depinde de informațiile transmise de instituția din statul respectiv, iar rambursarea nu poate depăși cheltuielile suportate de asigurat.
Cardul european nu acoperă tratamentele planificate în străinătate
Una dintre cele mai importante precizări transmise de CAS Brăila vizează utilizarea cardului european de asigurări sociale de sănătate.
Acest document permite accesul la asistența medicală care devine necesară în timpul unei șederi temporare într-un alt stat participant la sistem, în condițiile legislației aplicabile. El nu este destinat acoperirii tratamentelor pentru care pacientul se deplasează în străinătate în mod special.
Prin urmare, persoanele care intenționează să efectueze o intervenție chirurgicală programată sau un alt tratament planificat în afara României trebuie să verifice în prealabil care dintre mecanismele legale li se aplică. În funcție de situație, poate fi necesară obținerea formularului S2 sau parcurgerea procedurii de autorizare și rambursare pentru asistența medicală transfrontalieră.
Ce trebuie să știe pacienții înainte de a pleca la tratament
Informațiile furnizate de CAS Brăila evidențiază importanța documentării și a verificării condițiilor de decontare înainte de efectuarea unui tratament în străinătate. Pacienții trebuie să se asigure că sunt asigurați în sistemul public de sănătate, că serviciul medical solicitat este eligibil pentru decontare și că au obținut toate documentele sau aprobările necesare.
De asemenea, este important să solicite spitalului din străinătate informații clare despre costurile tratamentului și să verifice ce cheltuieli vor rămâne în sarcina lor. În cazul tratamentelor planificate, obținerea acordului prealabil, atunci când acesta este obligatoriu, poate face diferența între un serviciu medical decontat în condițiile legii și unul pentru care pacientul va suporta integral sau parțial costurile.
CAS Brăila dorește să vină în sprijinul pacienților prin clarificarea procedurilor și a condițiilor în care pot beneficia de tratamente medicale în străinătate, astfel încât aceștia să își cunoască drepturile și să poată lua decizii informate cu privire la propria sănătate.
























