POLITIC
„Toată lumea ştie că proiectele prin care comuna s-a dezvoltat îi aparţin domnului Doagă”
“Singura soluţie pentru comuna Viziru este Victor Doagă, care a demonstrat că ştie să facă administraţie, că poate să facă echipă cu cei din primărie, a demonstrat că lucrează în folosul oamenilor. Toată lumea ştie că proiectele prin care comuna s-a dezvoltat îi aparţin domnului Doagă. Din păcate, în ultimii opt ani, în comună nu s-a întâmplat mai nimic pentru binele oamenilor. De aceea, este nevoie de Victor Doagă la primărie. Să recupereze timpul pierdut, să iniţieze şi să dezvolte noi proiecte, să atragă fonduri pentru dezvoltarea comunei Viziru. Eu îl cunosc foarte bine şi am să-i sprijin, de la Bucureşti, toate proiectele importante. Este un om bătăios, harnic, muncitor şi priceput dar, cea mai importantă calitate a dânsului este aceea că iubeşte şi respectă oamenii. Ştiu că va duce la bun sfârşit ceea ce şi-a propus să realizeze. Da, Victor Doagă merită să fie primarul comunei Viziru!”.
POLITIC
Mihai Tudose: ”Zonele marine protejate din Europa beneficiază de conservare numai pe hârtie”
• ”Avem legislație europeană, avem o strategie a UE în domeniu, există obiective ambițioase, dar starea ecosistemelor marine se degradează accelerat”, a avertizat europarlamentarul roman • ”Trebuie făcut mai mult pentru protejarea ecosistemelor și conservarea biodiversității, fără a afecta sectoarele esențiale pentru aceste regiuni, precum pescuitul, turismul și transportul maritim”, a declarat Mihai Tudose, vicepreședinte al Comisiei pentru Securitate și Apărare din Parlamentul European
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a declarat că raportul Curții de Conturi Europene vizând starea zonelor marine protejate din UE reprezintă un semnal de alarmă cu privire la ineficiența protecției mediului marin.
”Sunt două probleme majore. Prima ține de lentoarea includerii în regimul de protecție, existând un decalaj mare între obiectivele pentru anul 2030 din strategia UE în domeniul biodiversității și zonele marine protejate, desemnate ca atare. Dar și mai gravă e lipsa de măsuri efective în majoritatea zonelor incluse în regimul de protecție.
Așa cum concluzionează auditul Curții de Conturi, declararea ca zone protejate nu este suficientă pentru o protecție reală. Avem legislație europeană, avem o strategie a UE în domeniu, există obiective ambițioase, dar starea ecosistemelor marine se degradează accelerat.
Agenția Europeană de Mediu a avertizat, deja, că cele mai multe din habitatele și speciile marine din UE nu au parte de o conservare adecvată.
Asta, în condițiile în care 600 de milioane de euro din fondurile UE sunt banii alocați pentru biodiversitatea marină în actualul cadru financiar multianual, 2021-2027…
E nevoie de măsuri eficiente de protecție, bazate pe soluții inovatoare, și, pentru o gestionare durabilă, de un echilibru între nevoile de protecție a mediului și impactul socio-economic. Pentru că trebuie ținut cont de faptul că 40% din populația UE locuiește la o distanță de cel mult 50 km de coastă.
Trebuie făcut mai mult pentru protejarea ecosistemelor și conservarea biodiversității, fără a afecta sectoarele esențiale pentru aceste regiuni, precum pescuitul, turismul și transportul maritim”, a declarat Mihai Tudose, vicepreședinte al Comisiei pentru Securitate și Apărare din Parlamentul European.
POLITIC
Iulian Timofei s-a întors în funcția de prefect
Prin hotărâre de guvern, Executivul condus de Luca Niculescu a început să numească noii prefecți după demisia celor de la PNL și USR, urmare a debarcării lui Ilie Bolojan.
Reamintim că PNL a votat învestirea Guvernului Niculescu, dar Bolojan a decis trecerea în opoziție și a dictat demisiile celor aflați în funcții politice (secretari de stat, prefecți, subprefecți etc) așa cum a procedat și Sorin Grindeanu când PSD a ieșit de la guvernare.
În acest context, Iulian Timofei revine în funcția de prefect al județului Brăila, înlocuindu-l astfel pe liberalul Florin Dobrescu pe care l-a mai înlocuit o dată în ianuarie 2022.
Cei doi sunt pensionari – Timofei a ieșit la pensie de la Inspectoratul de Jandarmi în vreme ce Florin Dobrescu din Inspectoratul de Poliție.
Urmează ca săptămâna viitoare să fie stabilit și noul subprefect al Brăilei.
























