Local
Tineri, «îngropaţi» de cannabis
• 11 tineri brăileni care făceau trafic cu droguri de risc au fost prinşi de procurorii DIICOT, printre aceştia şi o minoră • împărţiţi în grupuri şi grupuleţe, dar având unul sau doi prieteni “numitor comun”, aceştia cumpărau şi revindeau cannabis • pentru cei apropiaţi, doza era 50-60 lei, iar pentru cunoştinţele mai îndepărtate ori “prietenul prietenului”, preţul creştea la 70 lei • în faţa anchetatorilor, cei mai mulţi dintre inculpaţi şi-au recunoscut faptele • toţi erau şi consumatori, nu numai traficanţi • “lotul” a fost trimis în judecată, dosarul fiind acum pe masa judecătorilor Tribunalului Brăila, pentru soluţionare
În loc să-şi trăiască cei mai frumoşi ani din viaţă în libertate, 10 tineri brăileni cu vârste cuprinse între 18 şi 31 ani, dar şi o minoră de doar 16 ani, au probleme grave cu legea acum, după ce procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) i-au trimis în judecată pentru trafic de droguri de risc. Cinci dintre ei se află în arest preventiv, alţi patru sub control judiciar, iar minora şi un tânăr de 23 de ani sunt cercetaţi în libertate. Aceste măsuri au fost luate la finele lunii martie 2018, când au avut loc descinderi la domiciliile lor. Cei mai mulţi nu au loc de muncă, iar ziua şi-o ocupau cu traficul de cannabis, aşa cum au stabilit anchetatorii. Inculpaţii cumpărau şi vindeau între ei, iar în unele cazuri îşi ofereau gratuit unii altora substanţa interzisă, doar de dragul de a consuma împreună. Minora a ajuns în Brăila, odată cu admiterea la liceu. A făcut greşeala de a-şi alege anturajul nepotrivit şi aşa a ajuns în cercul tinerilor trimişi astăzi în judecată de DIICOT. Procurorii au stabilit că ea nu a vândut nimănui droguri, dar cumpăra aproape de la tot “lotul” şi consuma cot la cot cu acesta.
Reţeaua a intrat în atenţia poliţiştilor din toamna anului 2017, după ce la ei a ajuns informaţia că un tânăr poreclit “Roman” distribuia diferite cantităţi de cannabis, contra sumei de 70 lei/doza, potenţialilor consumatori de pe raza municipiului Brăila. Aşa a început ancheta care a scos la iveală grupul de consumatori, vânzători, cumpărători. Iar preţul pentru prieteni era de 50-60 lei/doza, în timp ce pentru cunoscuţii mai îndepărtaţi, preţul creştea la 70 lei/doza. Şi nu de fiecare dată doza avea acelaşi gramaj de cannabis, unii trăgându-şi partea pentru consumul propriu, au mai aflat anchetatorii.
Astfel, în urma percheziţiilor din 28 martie 2018, procurorii DIICOT Brăila au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor Nicuşor Ardeleanu, Geo Mitu, Dănuţ Georgian Mănăilă, Radu Georgian Chiriţă şi Andrei Lucian Ion, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, potrivit comunicatului de presă emis de direcţia antimafia, pe 29 martie 2018. Ulterior, au fost prezentaţi instanţei cu propunere de arest preventiv. Acum, dosarul a ajuns pe masa judecătorilor Tribunalului Brăila, spre soluţionare, dosar în care sunt inculpaţi: Nicuşor Ardeleanu (31 ani), Geo Mitu (22 ani), Dănuţ Georgian Mănăilă (22 ani), Radu Georgian Chiriţă (21 ani), Andrei Lucian Ion (22 ani) – toţi aceştia fiind arestaţi preventiv, Robert Christian Civga (22 ani), Ionuţ Georgian Ghiţă (21 ani), Viorel Păun (18 ani), Adrian Leonard Spirea (22 ani) – aflaţi sub control judiciar, Gabriel Leonard Frangulea (23 ani) şi minora V.G.B. (16 ani), aflaţi în stare de libertate.
Cum au intrat în vizorul procurorilor
“În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2017, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, inculpaţii au cumpărat, deţinut şi revândut unor consumatori din Brăila, diferite cantităţi de cannabis”, se arată în comunicatul de presă emis de DIICOT în 29 martie 2018, la o zi după ce procurorii au făcut 16 percheziţii domiciliare în municipiu şi au ridicat cantitatea de 207 grame de cannabis.
Dând timpul în urmă până în noiembrie 2017, aflăm că poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila l-au controlat corporal pe Robert Civga, găsind asupra lui 5 doze ce conţineau fragmente vegetale mărunţite de culoare verde şi cu miros specific, ce păreau a fi droguri. Aceiaşi agenţi l-au controlat corporal şi pe Andrei Ion, care-l însoţea pe Civga, şi au găsit asupra lui un grinder metalic (obiect folosit adesea la mărunţirea tutunului şi a altor ierburi interzise, potrivit site-urilor de specialitate – n.r.), dar şi o folie de hârtie pentru confecţionarea ţigărilor. Fragmentele vegetale luate de la Civga s-au dovedit a fi cannabis. Apoi, la urechile anchetatorilor a mai ajuns informaţia că un alt tânăr din Brăila ar vinde droguri contra sumei de 70 lei/doza. Toate acestea au fost puse cap la cap, iar pe 28 martie 2018, procurorii, poliţiştii şi jandarmii au dat buzna în casele suspecţilor. Toate informaţiile deţinute de anchetatori s-au confirmat în momentul în care au găsit în locuinţe fragmente vegetale, grindere metalice, pungi de plastic autosigilante, resturi de ţigarete şi altele, iar în urma prelucrării probelor a reieşit faptul că tinerii aveau acasă cannabis.
Luaţi la audieri, o parte dintre suspecţi a recunoscut traficul de droguri, alţii nu, dar au povestit că sunt consumatori. De aici, poveste încurcată: unii îşi vindeau între ei substanţa interzisă, ca mai apoi să-şi ofere gratis unul altuia acelaşi drog spre consum, ori cumpărau cu 50 lei/doza şi revindeau tot între ei cu 70 lei/doza, cu scopul de a scoate ceva profit. Practic, existau mai multe grupuri şi grupuleţe, dar toate aveau 1-2 persoane ca numitor comun.
Spre exemplu, Nicuşor Ardeleanu (31 ani) a recunoscut că făcea trafic de droguri, povestind că este consumator de substanţe interzise, de 8-9 ani. În cursul lunii martie, a cumpărat o cantitate de 80-90 grame de cannabis, contra sumei de 2.500 lei, de la o persoană din alt judeţ, marfă achiziţionată pentru consum propriu. Pentru că avea o datorie la Adrian Spirea, a plătit-o cu 20 de grame de cannabis, dar a oferit spre consum şi altor prieteni, fără a le cere bani.
Inculpatul Geo Mitu, un tânăr de 22 ani, nu a recunoscut traficul de droguri, însă le-a povestit anchetatorilor că este consumator de circa 5-6 ani şi a oferit şi altora spre consum, printre care şi Andrei Ion, fără să ceară bani în schimb.
Dănuţ Mănăilă are tot 22 ani, nu a recunoscut că ar face trafic de droguri, dar a susţinut că este consumator de câţiva ani. A consumat cannabis cu Robert Civga, oferit de acesta din urmă, dar nu a admis că ar fi vândut vreodată substanţe interzise. Radu Georgian Chiriţă (21 ani) nu a recunoscut comiterea infracţiunii de trafic de droguri, în schimb a susţinut că a consumat cannabis până în seara dinaintea percheziţiei, alături de Andrei Ion, Viorel Păun şi alţii. Nu a recunoscut faptele nici Gabriel Frangulea (23 ani), un alt inculpat în dosar, dar le-a spus procurorilor că el consumă droguri de vreo 10 ani, iar în prezent încearcă să renunţe la acest viciu periculos. A adăugat că a cumpărat o singură dată cannabis de la Civga, pentru suma de 50 lei/doza, apoi, ocazional s-a întâlnit cu acesta şi au consumat împreună.
Ceilalţi inculpaţi, Andrei Ion, Robert Civga, Ionuţ Ghiţă, Viorel Păun, Adrian Spirea şi minora V.G.B. au recunoscut că sunt consumatori şi că au făcut trafic de droguri.
Anturajul nepotrivit, îngroparea tinereţii
După finalizarea audierilor, procurorii au tras linie şi au ajuns la concluzia că, de fapt, toţi ar fi cumpărat şi revândut cannabis fie între ei, fie către terţe persoane. Andrei Ion ar fi cumpărat substanţa interzisă de la Robert Civga, începând cu luna septembrie 2017, şi ar fi oferit spre consum prietenilor săi, Radu Chiriţă, V.G.B., Dănuţ Mănăilă, Geo Mitu, dar şi lui Civga. Ion cumpăra doza cu 60 lei, îşi oprea o cantitate mică pentru sine, apoi revindea doza cu 70 lei. Anchetatorii au mai stabilit că acesta cumpăra substanţe interzise şi de la Mănăilă şi Chiriţă, plus alte persoane, deşi ulterior ar fi consumat împreună “marfa”.
Robert Civga a povestit că încearcă să se lase de droguri şi alte substanţe psihoactive. Cele cinci doze pe care poliţiştii de la Municipiu le-au găsit asupra lui în urma controlului corporal din noiembrie 2017, fuseseră cumpărate de la Dănuţ Mănăilă, contra sumei de 50 lei/doză. Civga intenţiona să le revândă pentru 70 lei/doza, aşa cum mai procedase şi în trecut. Tânărul se cunoştea şi cu Andrei Ion, pe care-l transporta adesea la diferiţi consumatori din Brăila, au mai aflat anchetatorii. Tot el a fost cel care i-a vândut lui Gabriel Frangulea cannabis în schimbul a 60 lei gramul.
Ionuţ Ghiţă se întâlnea adesea în apartamentul său din municipiu cu alţi prieteni, consumatori şi ei de droguri. Chiar înaintea percheziţiilor a avut loc un astfel de episod. Acesta cumpărase cannabis de la Adrian Spirea, care, la rându-i, achiziţionase “marfa” de la altcineva. S-a întâmplat de mai multe ori ca Ghiţă să meargă cu Spirea la “sursa” lui pentru a lua droguri, iar uneori erau însoţiţi şi de minora V.G.B., potrivit actelor întocmite de anchetatori.
Viorel Păun le-a povestit procurorilor că de aproximativ 2 ani este consumator de droguri, iar prin intermediul anturajului a ajuns să-i cunoască pe Radu Chiriţă, Andrei Ion, Ionuţ Ghiţă şi Adrian Spirea. A ajuns să cumpere “marfă” de la Chiriţă şi Ion, contra sumei de 70 lei/gramul, dar ar fi găsit mai ieftin şi în altă parte, unde i se făceau oarecare reduceri de preţ, de 10-20 lei, în funcţie de cantitatea achiziţionată. Dar nu s-a sfiit nici de la a revinde cannabis, au arătat procurorii.
Adrian Spirea şi-a asumat că făcea trafic de droguri şi că este consumator de circa 1 an. Îl cunoscuse de câteva luni pe Nicuşor Ardeleanu şi obişnuia să petreacă timp la el acasă, ajutându-l la diverse treburi, cum ar fi repararea unui autoturism. Aşa a aflat că Ardeleanu este şi el consumator. Când Spirea rămânea fără bani, Ardeleanu îi dădea gratis substanţa interzisă. Practic, aceasta era şi o recompensă pentru că-l ajuta să repare maşina. Atrăgând şi alţi prieteni consumatori, se întâlneau seara în apartamentul lui şi se drogau, iar printre acei amici se afla chiar şi minora B. Pe aceasta din urmă, o ajuta să-şi cumpere “marfa”.
Copila de 16 ani nu era consumatoare până să fie admisă la un liceu din municipiu. Odată mutată în Brăila, ea a ajuns în anturajul nepotrivit, unde cei mai mulţi amici se drogau. Printre aceştia se numărau şi Chiriţă, Ghiţă, Ion, Mitu şi Spirea. Tot de la ei a ajuns să cumpere cannabisul, mai puţin de la Mitu, oferindu-le în schimb sume cuprinse între 70 şi 100 pentru o doză.
Toate conversaţiile în ceea ce priveşte traficul de droguri se purtau pe Whatsapp ori Facebook, tinerii încercând să se ferească de poliţişti. Numai că, în ciuda “măsurilor de siguranţă”, tot au ajuns în plasa procurorilor antimafia.
Dosarul a fost deja înregistrat la Tribunalul Brăila, urmând a fi programată prima şedinţă de judecată.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















