Social Media

Administrație

Testele COVID şi minciunile lui Boboc

Timp de citire: 9 minute

• consilierii judeţeni sunt extrem de preocupaţi de testele COVID-19, însă motivele diferă • liberalul Vasile Constantin Varga a propus ca la Spitalul Judeţean să se realizeze teste COVID-19, contracost, pentru cei care se grăbesc să plece în concedii în alte ţări • colegul său Dănuţ Lungu susţine că medicii şi angajaţii spitalului ar trebui să fie testaţi mai des, preventiv • de cealaltă parte, preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, a explicat că deocamdată sunt prea mulţi pacienţi pentru a se putea face teste suplimentare contracost • cât despre medici, şeful CJ susţine că sunt testaţi toţi cei care au nevoie, conform protocolului • şi uite aşa au ieşit la iveală minciunile prefectului Boboc
 
Subiectul pandemiei de coronavirus rămâne unul important pe agenda consilierilor judeţeni, în special cel legat de testele care se fac pentru depistarea virusului. În cadrul celei mai recente şedinţe ordinare a CJ Brăila, o parte dintre consilieri au dorit lămuriri suplimentare de la preşedintele Francisk Chiriac în legătură cu testele COVID-19, chiar dacă motivele acestora au fost diverse. Cel care a deschis tematica la rubrica “alte probleme” a şedinţei, a fost PNL-istul Vasile Constantin Varga, care a solicitat lămuriri de la Chiriac privind probele recoltate pe zi de la suspecţii COVID-19 la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila şi efectuarea testelor de rigoare. Şeful CJ Brăila a răspuns că acestea diferă de la o zi la alta, astfel că media ar fi cam de 50 de teste pe zi, însă au fost momente în care s-au făcut şi 20 de teste, 40, 70, dar chiar şi 90 în perioadele de vârf ale pandemiei. Cum acesta a adăugat că toate testele realizate la spital sunt gratuite, Varga a venit cu propunerea ca SJU Brăila să realizeze câteva teste şi contracost, pentru brăilenii care doresc să plece în concedii în alte ţări şi au nevoie de aceste rezultate.
“Dat fiind fapul că este şi perioada concediilor, şi aţi văzut că sunt anumite ţări care nu ne primesc fără efectuarea testului COVID, ca să evităm să le mai facem în privat, nu credeţi că ar fi benefic pentru fondurile spitalului să aibă, nu ştiu, poate un anumit program orar care să permită să recoltăm testele contracost? Pentru cei care se grăbesc sau care îşi permit financiar să suporte costurile testului. Şi să acorde răspunsul în cel mult 24 de ore. Vin şi eu cu o propunere aşa, de bun-simţ. Eu vorbesc despre o altă categorie. A celor care se grăbesc. Aţi văzut că la privat, răspunsul vine undeva la trei zile şi e târziu pentru mulţi dintre noi”, a declarat Varga.
Preşedintele CJ Brăila a explicat că deocamdată acest lucru nu este posibil. Asta pentru că există foarte mulţi pacienţi care vin la Unitatea de Primiri Urgenţe şi conform protocolului, aceştia trebuie testaţi. De asemenea, a explicat că sunt foarte mulţi oameni internaţi în spital, dar mai mult decât atât, cadrele medicale trebuie să poată fi testate în orice moment, dacă situaţia o impune.
“Domnule consilier, vă dau răspunsul: în momentul de faţă, nu! Dacă situaţia se va mai ameliora şi pacienţii vor fi mai puţini, iar capacitatea de testare în Brăila va fi alta… Adică să spunem că vom testa, nu ştiu, 10 persoane, iar laboratorul face 50 de teste minim, pe zi, atunci putem să luăm o astfel de hotărâre, să spunem că facem 20 de teste şi pentru privat. O luăm în calcul. Dar în momentul când situaţia va deveni mai uşoară în spital”, a declarat Chiriac.
 
Când sunt medicii testaţi pentru COVID-19
 
La rândul său, consilierul judeţean PNL Brăila, Dănuţ Lungu, a dorit să ştie câte cadre medicale au fost testate până în prezent pentru COVID-19. Acesta a afirmat că din informaţiile sale medicii şi personalul din spital nu prea ar fi testaţi, iar mulţi dintre aceştia sunt expuşi zilnic, lucrând cu pacienţii infectaţi. Mai mult, Lungu şi-a exprimat îngrijorarea că o parte dintre aceştia intră apoi în contact cu alte cadre medicale mai puţin expuse, dar şi cu alte categorii de pacienţi, prin urmare cei aflaţi “în linia întâi” ar trebui testaţi măcar o dată pe săptămână, în opinia sa.
“Lucrurile nu prea sunt chiar aşa de în regulă în rândul cadrelor medicale. Am înţeles că nu se fac testări. Este un lucru foarte important pentru noi să ştim dacă acele cadre medicale sunt infectate, dacă cumva reprezintă un pericol pentru alţi posibili pacienţi”, a declarat Lungu.
Chiriac a explicat că medicii şi personalul medical din spitalele şi secţiile care se ocupă cu pacienţi infectaţi cu COVID-19, sunt testaţi dacă este nevoie, însă conform procedurilor, metodologiei stabilite de Ministerul Sănătăţii şi sub îndrumarea Direcţiei de Sănătate Publică Brăila.
“Deci, au fost cazuri în care o asistentă a fost confirmată pozitiv, contacţii apropiaţi, s-a făcut ancheta epidemiologică în cadrul spitalului, au fost testate toate cadrele medicale. Şi ştiţi foarte bine, că a fost cazul secţiei de Cardiologie, care a fost închisă o săptămână. A fost dezinfectată şi curăţată toată secţia respectivă, după care testaţi şi pacienţii care erau internaţi în momentul respectiv. Apoi, încet-încet şi-a reluat activitatea, după trecerea celor 7-8 zile, cum spune la lege, iar secţia respectivă a fost populată din nou. Dar ca să vă dau un răspuns foarte clar: cadrele medicale vor fi testate în funcţie de anchetele şi de cazurile care vor fi confirmate. Până în momentul de faţă, «Doamne Ajută!», nu am avut foarte multe cadre medicale infectate şi am avut mici focare, pe care le-am stins foarte repede”, a declarat Chiriac.
Şeful CJ Brăila a ţinut să le transmită colegilor că în momentul de faţă, la Brăila, sunt cinci locaţii unde sunt trataţi pacienţi COVID-19: “În primul rând la Unitatea de Primiri Urgenţe, unde pacientul vine şi este confirmat sau infirmat cu acest virus. Secţia de Boli Infecţioase, unde sunt tratate persoanele care au simptomatologie mai acută şi mai avansată. Mai este Corpul E al Spitalului Judeţean care tratează acelaşi lucru ca la Boli Infecţioase, iar în Corpul E mai este şi secţia de Terapie Intensivă, dedicată COVID-19. Avem la Corpul B o parte de aripă, pe Strada Pietăţii, unde sunt trataţi pacienţii cu forme mai uşoare. Şi mai avem la Spitalul de Pneumoftiziologie o secţie unde sunt trataţi pacienţii cu forme medii, în special cu afecţiuni pulmonare. De asemenea, Spitalul de Psihiatrie, care preia anumite cazuri. Şi să ştiţi că avem şi persoane care au afecţiuni psihiatrice, dar care sunt confirmate cu COVID-19. Sau cazuri cu simptome foarte uşoare”.
Liberalul Dănuţ Lungu a insistat că tocmai pentru că există atât de multe locaţii, cu atât de multe cadre medicale expuse a făcut propunerea ca toţi aceştia să fie testaţi măcar o dată pe săptămână. La rândul său, consilierul judeţean PND Brăila, Cătălin Iordache a intervenit pentru a-i explica liberalului că nu se pot face atât de multe teste, chiar dacă ar fi varianta ideală, asta deoarece toţi medicii, chiar şi cei care nu se ocupă direct de pacienţi COVID-19, se expun în spital, prin simplul fapt că merg la UPU atunci când este nevoie.
“Toate cadrele medicale sunt în prima linie. Pentru că serviciile de gardă vin la UPU, jos! Nu putem face 1.000 de teste pe zi, la toată lumea care lucrează în spital, chiar dacă ne-am dori şi chiar dacă ar fi foarte bine. Dar nu există prima linie, a doua, a şaptea linie! Orice medic, care este de gardă şi care este solicitat la UPU, un medic specialist într-o anumită specialitate medicală, coboară acolo ca să vadă pacientul respectiv. Deci tot în prima linie este şi acela. În prima linie sunt toţi!”, a declarat Iordache.
În final, preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac a ţinut să precizeze totuşi că toţi medicii cunosc protocolul, sunt echipaţi corespunzător şi se protejează cât mai bine cu putinţă.
 
Minciunile prefectului Boboc
 
Iată ce declara pe 18 iunie prefectul Cătălin Boboc, proaspătul candidat al PNL la preşedinţia CJ Brăila, el care a minţit fără jenă presa când a afirmat că nu este interesat de nicio candidatură şi până în prezent n-a oferit niciuo explicaţie pentru “răzgândeală”: “Se fac absolut toate testele! Sunt zile în care se fac şi 200 de teste pe zi. Toţi suspectţii sunt testaţi. În unele cazuri, când a fost nevoie am trimis probe şi la Bucureşti pentru a se efectua teste în paralel”, a declarat Boboc, pe data de 18 iunie, cu precizarea că şi personalul din cămine este testat o dată la 14 zile, dar şi în alte spaţii, unde DSP consideră necesară o astfel de măsură. Prefectul Cătălin Boboc a precizat atunci că în momentul de faţă în Brăila se pot face teste COVID-19 cu ajutorul a două aparate, unul la Spitalul Judeţean şi altul la Direcţia Sanitar Veterinară, principal fiind cel din cadru SJU, în timp ce aparatul de la DSV – ar fi ţinut oarecum pregătit, pentru cazul în care va fi nevoie de testări suplimentare. În realitate, adevărul este cel făcut public de Francisk Chiriac – se fac maximum 100 de teste pe zi.

Administrație

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale

Publicat

în

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.

Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.

Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.

Ajutor după un incendiu devastator

Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.

Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.

În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.

Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente

Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.

Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.

În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.

Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.

Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită

Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.

Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.

Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.

În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.

Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.

Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.

Citește articolul complet

Administrație

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării

Publicat

în

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.

Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.

După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.

Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.

Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.

În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.

Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.

Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.

Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.

În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧