Sport
Teodora Naidin şi Cătălina Varvaruc, în lotul României pentru mondialele de sambo
• evoluţiile celor două brăilence la Campionatul European le-au asigurat biletele pentru competiţia continentală din Georgia
La cinci ani de la înfiinţare, secţia de sambo a obţinut primele rezultate notabile la o competiţie internaţională, Teodora Naidin a cucerit medalia de bronz, la categoria 52 kg, la Campionatul European rezervat junioarelor care a avut loc în urmă cu puţin timp la Praga, iar colega ei, Cătălina Varvaruc s-a clasat pe locul al cincilea la categoria 56 kg, la aceeaşi competiţie.
În urma acestor rezultate, dar mai ales a prestaţiilor pe Naidin şi Varvaruc le-au avut la Praga, acestea au fost înştiinţate de federaţia de specialitate că vor face parte din lotul României pentru Campionatul Mondial de sambo care va avea loc în luna septembrie, în Georgia.
“Mergem din premieră în premieră la sambo, după ce Naidin şi Varvaruc au avut prestaţii foarte bune la europenele de la Praga, ele au fost convocate de preşedintele FR Sambo, Viorel Gâscă, pentru Campionatul Mondial din Georgia. Consider că am spart gheaţa cu o medalie de bronz la europene, iar la Tbilisi ambele sportive vor urca pe podium. Avem timp să ne pregătim ca să reprezentăm onorabil clubul nostru şi România”, a punctat antrenoarea Carmen Constantin.
Cele două sportive nu vor avea vacanţă în această vară, deocamdată se concentrază pe două fronturi, cel şcolar şi cel sportiv iar când vor încheia anul şcolar se vor antrena intens în vederea mondialelor de sambo de la Tbilisi.
Naidin şi Varvaruc au început pregătirile pentru mondialele de sambo de la Tbilisi
La câteva zile după europenele de la Praga cele două sportive au vorbit despre prima lor competiţie internaţională dar şi despre mondialele de sambo din toamnă, unde cred că vor urca pe podium.
“A fost o competiţie grea la Praga, dar până la urmă am reuşit să depăşesc toate obstacolele pe care le-am avut în cale şi am cucerit bronzul. A fost prima mea ieşire în afara ţării, iar emoţiile m-au copleşit. Au fost şi alte reguli acolo, de exemplu trebuia să fii în colţul suprafeţei pe care urma să concurezi cu cinci meciuri înainte. Dar consider că medalia obţinută a recompensat toate eforturile pe care le-am făcut. Atmosfera de la lot este foarte bună, fetele m-au primit cu afecţiune, am învăţat foarte multe lucruri la antrenamente de acolo. Eu cred că având puţină experienţă internaţională puteam cuceri argintul. Medalia de bronz obţinută de mine este un început al marii performanţe, la care bineînţeles şi-au adus contribuţia atât antrenoarea de la Brăila, Carmen Constantin, cât şi antrenorul lotului naţional, Viorel Gâscă şi sper ca la mondialele din septembrie să urc din nou pe podium, cine ştie, poate chiar pe o treaptă mai sus. Eu sper să fim ajutate de club să ajungem la Campionatul Mondial şi la alte competiţii internaţionale, altfel vom fi obligate să dăm curs unor oferte de la alte grupări sportive din ţară”, ne-a declarat Teodora Naidin.
“Am avut neşansa să fac parte dintr-o grupă foarte grea, dar şi aşa cred că, dacă aş fi scăpat de emoţii, aş fi urcat pe podium. Ce să spun, tremuram din toate încheieturile înainte de fiecare meci. A fost prima mea ieşire la o competiţie internaţională, în septembrie altfel vor sta lucrurile. Campionatul Mondial de sambo va fi net superior europenelor atât ca număr de participanţi cât şi ca valoare, dar dacă mă voi pregăti din toate punctele de vedere, pot face o figură frumoasă”, a punctat Cătălina Varvaruc.
Arte marțiale
Ștefan Vrânceanu, campion mondial la Milano
• în promoția Petrosyan Mania, brăilenul l-a pus la podea pe italianul Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare • Vrânceanu se antrenează la clubul ”Doru Team”, care a mai dat un campion mondial, pe Valentin Mavrodin
Doru Team Brăila este clubul unde munca și cunoștințele de zeci de ani bat orice piedici. Cel mai titrat club brăilean de kickboxing a reușit o performanță istorică pe 7 noiembrie 2026. În această zi, în palmaresul clubului brăilean de kickboxing Doru Team și în cel al sportului românesc s-a scris o nouă pagină glorioasă: Ștefan Vrânceanu a devenit campion mondial la Milano, în cadrul galei Petrosyan Mania.
Sportivul brăilean, pregătit de sensei Dorel Beșleagă, l-a învins pe italianul Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare. Înaintea meciului cu Vrânceanu, italianul era considerat cel mai bun produs al academiei fraților Petrosyan, fiind considerat de către specialiștii italieni din domeniu drept cel mai bun kickboxer din istorie.
După acest meci, Ștefan Vrânceanu devine noul campion mondial. Titlul ajunge la Brăila, unde este legitimat sportivul, mai precis la CS Doru Team Brăila, club afiliat Federației Române de Budokai și IBK Kyokushin All-Round Fighting. Vrânceanu este posesor al centurii negre 1 Dan. Noul campion mondial practică acest sport de la vârsta de 7 ani, acesta având 19 ani în prezent.







TKO, în repriza a cincea
”Sâmbătă, 7 noiembrie, Ștefan a urcat în ring la Milano, în main event-ul galei Petrosyan Mania, împotriva italianului Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare.
”Au fost 5 reprize de câte 3 minute, o luptă grea, în care Ștefan a demonstrat caracter, determinare și valoare. În repriza a 5-a, a venit momentul decisiv, în care Vrânceanu i-a aplicat un mawashi geri geodan (high kick) și italianul a fost numărat pentru prima oară. După acest moment, Ștefan a insistat cu brațele, pentru că era luat în brațe ori de câte ori încerca să facă orice, și a reușit să-i aplice niște croșee adversarului, care a fost numărat a doua oară. După numărătoare, arbitrul a oprit meciul pentru că italianul se clătina grav, iar încă o lovitură era fatală. Victorie prin abandon. Centura mondială la 65 kg vine acasă, la Brăila, este a doua centură în decurs de o lună și 4 zile”, ne-a declarat sensei Dorel Beșleagă.
Sursa citată l-a elogiat în continuare pe elevul său pentru prestația de la Milano.
”Ștefan Vrânceanu vine pe un val de victorii prin KO. În data de 2 octombrie, la Tulcea, în Gala EFC, gala vestitului luptător constănțean Alex Filip, a câștigat piramida categoriei 67 kg după două victorii, amândouă terminate cu KO”, a continuat reputatul antrenor brăilean.
Bucurie în tabăra brăileană după succesul răsunător din Italia
”Bucuria mea după victoria lui Ștefan în meciul de la Milano a fost foarte mare, pentru că a fost la ei acasă și de obicei dacă nu câștigi prin KO nu ai cum să câștigi altfel…
Acest câștig nu este întâmplător, pentru că sportivii mei au peste 150 de meciuri la amatori, multe la semi pro și destule la profesioniști, unde au câștigat în fața multor luptători deja consacrați și mai mari de vârstă.
Ștefan a ajuns să lupte pentru acest titlu mondial după victoria din piramida de la -67 kg unde a câștigat titlul și centura în ambele meciuri prin KO.
Pe această cale, vreau să le mulțumesc tuturor celor care ne-au fost alături, celor care ne-au sprijinit pentru această deplasare, dar și celor care ne susțin de-a lungul timpului.
Mulțumim Tănase Octavian TMR Carpet Clean, TMR Self-Wash La Zăpada, Adrian Roșca, Plase pescărești, Radu Medeleanu Alex Filip, Alexandru Mitan, Vasile Varga, Emil Gym Sala Culturism, Robert Gabriel și tuturor susținătorilor și prietenilor noștri din mediul on-line!!!!
Un mulțumesc special lui Valentin Mavrodin, elevul meu și colegul lui Ștefan, campionul mondial ISKA și DFS la categoria 70 kg, care a venit tocmai din Irlanda pentru a fi alături de noi. Așa cum noi am fost și vom fi întotdeauna alături de el, și el ne-a demonstrat ce înseamnă prietenia adevărată!
Mulțumim tuturor prietenilor și colegilor lui de antrenament, care l-au sprijinit pe Șuncă (porecla cu care este cunoscut Ștefan Vrânceanu printre apropriați n.red.) și au contribuit la această victorie!”, a mai adăugat Dorel Beșleagă.
Ștefan Vrânceanu: ”O bucurie greu de descris în cuvinte!”
Tânărul campion ne-a povestit despre dificultățile întâmpinate în ring și despre determinarea cu care a luptat până în ultimul moment. ”Victoria obținută la Milano înseamnă foarte mult pentru mine. A fost un meci greu, cu un adversar puternic, care mi-a pus probleme încă din prima repriză. Am fost trimis la podea, dar nu m-am gândit nicio secundă să renunț. Am știut că trebuie să mă ridic, să rămân concentrat și să continui să lupt.
Cred că astfel de momente arată cel mai bine ce înseamnă sportul de performanță. Nu este vorba doar despre lovituri sau despre cine este mai puternic, ci și despre mentalitate, caracter și capacitatea de a merge mai departe atunci când lucrurile nu ies așa cum ți-ai dorit.
Să câștig în Italia, în fața publicului adversarului, și să obțin titlul mondial este o bucurie greu de descris în cuvinte. În spatele acestui rezultat sunt multe ore de antrenament, sacrificii, disciplină și oameni care au crezut în mine.
Vreau să îi mulțumesc antrenorului meu, Dorel Beșleagă, întregii echipe Doru Team Brăila, familiei și tuturor celor care m-au susținut și au fost alături de mine. Această victorie nu este doar a mea, ci și a tuturor celor care au contribuit la drumul meu.
Pentru mine, acest titlu nu reprezintă un punct final, ci o motivație în plus să muncesc, să evoluez și să demonstrez că pot ajunge și mai departe. Sunt mândru că am putut reprezenta România și că am adus acest rezultat acasă”, ne-a declarat campionul mondial.
”Doru Team”, cel mai vechi club de kickboxing din Brăila. Campionii Mavrodin și Vrânceanu se antrenează de la vârsta de 11, respectiv 7 ani
Potrivit antrenorului Dorel Beșleagă, ”Doru Team” este cel mai vechi club de kickboxing din Brăila. ”Practicăm kickboxing din anul 2001, iar până atunci practicam karate Kyokushin. Mi-au trecut prin mână mii de elevi dornici să facă mișcare și să învețe arte marțiale de contact și dintre ei am avut sute de medalii la competiții naționale și internaționale dar și în gale semi- pro și profesioniste de kickboxing și de MMA. Datorită dezvoltării foarte puternice a kickboxing-ului în ultimul timp, cu generația lui Mavrodin și Vrânceanu am reușit cele mai mari performanțe, pentru că pe acești copii i-am antrenat de la vârsta de 11 ani și respectiv 7ani”, ne-a mai declarat Dorel Beșleagă.
Handbal
HC Dunărea Brăila, la un pas de grupele EHF European League! Meci decisiv duminică, în Polivalentă
HC Dunărea Brăila este foarte aproape de o calificare în grupele EHF European League, iar duminică, 15 noiembrie, are șansa de a face pasul decisiv. Echipa pregătită de Bogdan Burcea întâlnește formația norvegiană Molde, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă, în returul confruntării pentru accederea în faza grupelor.
Brăilencele pornesc cu un avantaj important: au pierdut prima manșă din Norvegia la o singur gol diferență, astfel că o victorie la cel puțin două goluri în partida de pe teren propriu le-ar asigura calificarea.
Victorie la Zalău înaintea duelului european
HC Dunărea vine după o victorie convingătoare în campionat, obținută în deplasare, la HC Zalău. Formația brăileană s-a impus la scor, după o partidă în care echilibrul s-a menținut în primele 45 de minute.
Rezultatul reprezintă un moral bun înaintea confruntării cu Molde, în care miza este una importantă pentru parcursul european al echipei.
Un rol esențial îl poate avea și publicul din Brăila. Clubul speră ca Sala Polivalentă să fie plină duminică, așa cum s-a întâmplat la mai multe dintre partidele disputate pe teren propriu în acest sezon.
„Pe 15 noiembrie avem nevoie de o sală plină! Împreună luptăm pentru calificare!”, este mesajul transmis de HC Dunărea suporterilor.
Cât costă biletele la HC Dunărea – Molde
Biletele pentru partida retur au fost puse în vânzare luni, 9 noiembrie. În prima zi, abonații au avut prioritate și au putut cumpăra bilete pentru locurile pe care le ocupă în mod obișnuit la meciurile echipei.
Ulterior, biletele au devenit disponibile pentru toți suporterii, atât la casieria Sălii Polivalente, cât și online, pe platforma Eventim.
Prețurile sunt de 35 de lei pentru adulți și 15 lei pentru copii și persoanele cu handicap mediu sau ușor.
Clubul precizează că abonamentele nu sunt valabile la meciurile din competițiile europene.
Duminică, HC Dunărea are nevoie de sprijinul tribunelor pentru a transforma avantajul terenului propriu într-o calificare europeană.






















