* polițiștii au constatat 120 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică, joi, pe timp de zi și noapte, iar intervențiile au fost imediate...
• după ce au fost respinse excepțiile și cererile invocate în cauză, s-a dat startul judecății față de inculpatul Mihai Maricel, acuzat de omor calificat, iar...
* peste 700 de câini, din cele mai diverse rase, din 12 țări, se vor ”duela” pentru Cupa Dunării, în acest sfârșit de săptămâni * competițiile...
* evenimentul va avea loc duminică, 18 mai, începând cu ora 11.00 * inițial fusese programat sâmbătă, însă a fost amânat cu o zi din cauza...
* sâmbătă, 17 mai, între orele 16:00 și 23:00, muzeografii brăileni, în parteneriat cu celelalte instituții de cultură din Brăila, școli și licee, dar și cu...
Astăzi, în jurul orei 12:20, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Șoseaua Buzăului a avut...
• igienizarea punctelor gospodărești a început în aprilie și va dura până la sfârșitul lunii mai, desfășurându-se etapizat în toate cartierele de blocuri din municipiul Brăila...
• proiectul de modernizare a acestei străzi din municipiu a presupus nu doar asfaltarea carosabilului și trotuarelor ci și transformarea în spațiu verde a unui loc...
• s-a stins din viață Adrian Simion, ”un om rar: unul care nu a confundat niciodată conducerea cu puterea, ci a înțeles că adevărata autoritate se...
• polițiștii de siguranță școlară au prezentat elevilor principalele reguli de circulație și locurile pe unde au voie să circule ca pietoni, semnificația culorilor semaforului, a...