* argeșeanul va schimba patul de acasă cu cel din celulă, după ce Curtea de Apel Galați a admis contestația formulată de DIICOT Brăila împotriva deciziei...
• aceasta este situaţia pe care trebuie să o suporte locuitorii cartierului Lacu Dulce • chiar dacă aproape toate străzile din acest cartier arată în prezent...
* decizia CNSC a fost deja comunicată autorității contractante și asocierii având drept lider China Communication Construction Company Ltd * aceasta poate fi atacată cu plângere...
• zilele trecute, inculpatul Turtoi Eduard-Marian, acuzat de infracţiunile de act sexual cu un minor, pornografie infantilă şi şantaj, a primit o veste proastă de la...
• autoritatea locală a contestat măsura dispusă de auditorii locali de la CC Brăila în privinţa finanţării handbalului, la mijloc fiind vorba de o sumă considerabilă,...
• a admis însă o serie de completări la documentaţie, mai cu seamă pe parte de penalităţi în sarcina contractorului general • decizia Consiliului Naţional de...
• primul lot de maşini ar urma să ajungă la Brăila în a doua jumătate a acestei luni • “Am fi avut demult autobuzele aici, dacă...
• până luni, 3 iulie, nu s-a înregistrat la instanţă vreo contestaţie la procedura de achiziţie pentru lotul de 20 de autobuze noi • aşa că...