Local
Suspendarea permisului pentru neplata amenzilor. Noua regulă care îi vizează pe șoferi
Șoferii care nu își achită amenzile de circulație în termen de 90 de zile riscă să rămână fără dreptul de a conduce. Măsura a fost introdusă de Guvern printr-o ordonanță de urgență și va intra în vigoare în 2026. Suspendarea permisului va fi operată direct în bazele de date ale Poliției, iar cei prinși la volan în această situație pot ajunge chiar să aibă dosar penal.
Măsura va fi aplicată electronic, prin intermediul bazelor de date ale Poliției Române, în colaborare cu administrațiile publice locale. Reglementarea urmează să intre în vigoare în august 2026, la șase luni după adoptarea ordonanței.
Procedura exactă de aplicare va fi stabilită ulterior printr-o hotărâre de Guvern, elaborată la propunerea Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Finanțelor și Ministerului Dezvoltării.
Amenzile neplătite pot duce la suspendarea permisului
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, chestorul general de poliție Bogdan Despescu, a explicat într-o conferință de presă modul în care va funcționa noul mecanism.
Potrivit acestuia, șoferii sancționați au la dispoziție un termen de 90 de zile pentru a achita amenda primită. În primele 15 zile de la aplicarea sancțiunii, persoana în cauză poate plăti jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege sau poate depune contestație.
După expirarea acestui interval, responsabilitatea monitorizării plății revine autorităților locale, în colaborare cu poliția. Dacă, la împlinirea celor 90 de zile, amenda nu a fost achitată, autoritatea publică locală va introduce în sistemul informatic măsura suspendării dreptului de a conduce.
Permisul nu va fi ridicat fizic
Noua procedură nu presupune predarea efectivă a permisului de conducere. Suspendarea va fi operată doar în evidențele informatice, iar șoferul va figura cu dreptul de a conduce suspendat în bazele de date ale autorităților.
Introducerea măsurii în sistem trebuie realizată în maximum două zile de la expirarea termenului de 90 de zile. Dacă persoana respectivă este prinsă conducând după ce suspendarea a fost operată, fapta va fi considerată infracțiune, iar polițiștii vor deschide dosar penal.
Cum se poate ridica suspendarea permisului
Șoferii își pot achita amenda în orice moment. După efectuarea plății și transmiterea dovezii către autoritatea locală, instituția are obligația de a ridica suspendarea în termen de două zile.
Încetarea suspendării dreptului de a conduce va intra în vigoare la ora 00:00 a zilei următoare împlinirii termenului de două zile de la plata amenzii.
Durata suspendării depinde de valoarea amenzii
Perioada pentru care este suspendat dreptul de a conduce va fi stabilită în funcție de valoarea sancțiunii aplicate. Concret, pentru fiecare 50 de lei din cuantumul amenzii se va aplica o zi de suspendare.
De exemplu, în cazul unei sancțiuni de două puncte-amendă, valoarea totală este de 405 lei, având în vedere că un punct-amendă este în prezent 202,5 lei. În această situație, perioada de suspendare ar fi de aproximativ opt zile.
Urmează adaptarea sistemelor informatice
Bogdan Despescu a precizat că implementarea măsurii necesită adaptarea sistemelor informatice ale Poliției Române, în colaborare cu Ministerul Finanțelor. În termen de 60 de zile vor fi elaborate normele metodologice necesare aplicării noilor prevederi, acestea urmând să fie aprobate prin hotărâre de guvern. Ulterior, autoritățile vor modifica și regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Local
Deținuții din Penitenciarul Brăila, ajutați de jandarmi să se reintegreze în societate
• la sfârșitul săptămânii trecute, jandarmii au fost prezenți la activitatea desfășurată la Penitenciarul Brăila -«Punți spre comunitate – soluții integrate și idei inovatoare», organizată în scopul prevenirii recidivei în rândul deținuților • în cadrul evenimentului și discuțiilor cu persoane private de libertate a fost promovată responsabilitatea, respectarea legii și conviețuirea socială • la sfârșitul lunii octombrie, în cadrul unui alt eveniment dedicat prevenirii recidivei, șase deținuți au gătit pizza alături de copiii lor
Importanța colaborării instituționale în sprijinirea reintegrării sociale a persoanelor private de libertate. Jandarmii au fost printre deținuți, cu recomandări care să îi ajute să revină la o viață normală și liniștită după eliberare.
Astfel, la sfârșitul săptămânii trecute, Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila a răspuns invitației Penitenciarului Brăila de a participa la activitatea ”Punți spre comunitate – soluții integrate și idei inovatoare”, dedicată consolidării parteneriatelor dintre instituțiile publice, angajatori și organizațiile comunității.
Evenimentul a fost organizat în cadrul Strategiei Naționale de Prevenire a Recidivei 2025–2029.
”Jandarmeria are un rol important în acest demers, prin activitățile de prevenire, menținerea ordinii și siguranței publice, dar și prin implicarea în proiecte și inițiative care promovează responsabilitatea, respectarea legii și conviețuirea socială.
Credem că o comunitate mai sigură se construiește nu doar prin intervenție, ci și prin prevenție, educație, colaborare și responsabilitate comună”, arată reprezentanții Jandarmeriei Brăila.
Oamenii legii consideră că prin implicarea în astfel de acțiuni preventive, cu participarea tuturor partenerilor instituționali, se poate construi o comunitate mai sigură!
Reintegrarea socială se construiește pas cu pas
Un alt eveniment care face parte din cadrul Strategiei de prevenire a recidivei 2025-2029, coordonat de către specialiștii Serviciului Educație al Penitenciarului Brăila, a avut loc la sfârșitul lunii octombrie.
După cum arată lucrătorii unității de detenție, reintegrarea se constuiește pas cu pas, prin implicare, învățare și oportunități reale de a exersa comportamente pozitive în contexte apropiate de viața din comunitate.
Deprinderea unor abilități practice și consolidarea relațiilor familiale sunt pași importanți în procesul de reintegrare socială.” În acest context, 6 persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila, au participat la o activitate educativă desfășurată la Trattoria Ibrail, unde au pregătit pizza alături de copiii lor, sub îndrumarea personalului. Dincolo de experiența culinară, activitatea a reprezentat o oportunitate de a exersa abilități practice, de a-și dezvolta capacitatea de cooperare, comunicarea și lucrul în echipă, dar și de a-și consolida relația cu familia. Educația înseamnă mai mult decât transmiterea unor cunoștințe. Înseamnă experiențe care formează deprinderi, responsabilitate și încredere în propriile capacități”, se arată în comunicatul Penitenciaruui Brăila, postat pe adresa de Facebook.
Local
Tineri puși pe scandal, liniștiți de jandarmi
• de la începutul lunii noiembrie, jandarmii au desfășurat misiuni pentru asigurarea și menținerea ordinii publice, fiind aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 22.500 de lei • sancțiunile au fost aplicate în urma sesizărilor privind tulburarea liniștii și ordinii publice, în special în situații în care grupuri de tineri au provocat deranj sau au fost implicate în scandaluri în spațiul public
În perioada 1–9 noiembrie, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila au desfășurat misiuni pentru asigurarea și menținerea ordinii și siguranței publice, atât în municipiu, cât și în județ.
În acest interval, au fost legitimate, prin intermediul aplicației EDAC, 195 de persoane și au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, dintre care 13 avertismente și 38 de amenzi, în valoare totală de 22.500 de lei.
”Sancțiunile au fost aplicate în urma sesizărilor privind tulburarea liniștii și ordinii publice, în special în situații în care grupuri de tineri au provocat deranj sau au fost implicate în scandaluri în spațiul public. De asemenea, au fost desfășurate 17 activități informativ-preventive în unitățile de învățământ și în spațiul public, atât independent, de către cadrele unității, cât și în cooperare cu partenerii instituționali”, arată reprezentanții Jandarmeriei Brăila.
În ceea ce privește misiunile de ordine publică, au fost executate opt misiuni de asigurare a ordinii și siguranței publice, precum și 100 de misiuni de menținere a ordinii publice, desfășurate atât independent, cât și în cooperare cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, în cadrul patrulelor mixte.
Prin aceste activități, jandarmii au urmărit prevenirea faptelor antisociale, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și creșterea gradului de siguranță a cetățenilor.






















