Social Media

Cultură

„Studiul și dragostea mea pentru muzică s-au manifestat încă de mic copil”

Timp de citire: 9 minute

* se destăinuie colonel Petrea Gogu, director și dirijor al Filarmonicii „Lyra-George Cavadia”
 
Pe parcursul carierei sale de muzician și ofițer-dirijor, împreună cu instrumentiștii muzicii militare, colonelul Petrea Gogu a contribuit la formarea și educarea multor generații de militari, a concertat pe scenele și în parcurile orașului și a bucurat mii de brăileni prin prestația artistică. Brăilean prin adopție, a pus Orașul cu salcâmi pe harta muzicii militare din întreaga lume prin Festivalul Internațional al Muzicilor Militare, a dirijat pe scene din țară și din străinătate și a fost răsplătit cu premii și diplome, în semn de recunoaștere și apreciere a activității sale pe tărâmul lui Euterpe, muza Muzicii.
 
– Anul 2020 a adus pentru dumneavoastră o serie de realizări, printre care și  preluarea conducerii Filarmonicii Lyra – George Cavadia din Brăila. Ce înseamnă acest lucru pentru directorul și dirijorul Festivalului Internațional al Muzicilor Militare din Brăila, președinte al Asociației Culturale Voces Concordiae și președinte al multor concursuri muzicale sau instrumentale, naționale sau internaționale?
– Pentru mine reprezintă o încununare a activității mele pe tărâmul lui Euterpe, muza muzicii, o onoare și o apreciere față de cariera mea ca muzician, care din anul 1989 și până în prezent participă, organizează și creează evenimente culturale în municipiul Brăila și nu numai.
Ca dirijor al Muzicii Militare a Garnizoanei Brăila, muzică ce până la înființarea Filarmonicii „Lyra-George Cavadia” (30.05.2016) a fost principală componentă a vieții culturale muzicale brăilene, am organizat și dirijat zeci, sute de concerte pe scenele și în parcurile orașului, unele deja de referință. Ca exemple ar fi concertele vocal-instrumentale de Paști și Crăciun, unde, alături de orchestra de suflători, au concertat mari artiști vocali și instrumentiști ai scenei românești: Ileana Slătinaru Nistor, Ionel Voineag etc. Astfel, simt că activitatea mea actuală a venit ca o continuare firească, însă, din anumite perspective, și o redefinire a dedicării mele pentru lumea artistic-muzicală.
 
– Tot în anul care s-a încheiat, ați dirijat, la Filarmonica din Pitești, Orchestra simfonică de suflători, iar repertoriul a fost reprezentat de Muzica de film. Ce alte concerte la pupitrele altor orchestre se înregistrează în palmaresul dumneavoastră?
– În luna octombrie 2020, Filarmonica din Pitești m-a invitat să dirijez Orchestra de Suflători, orchestra formată din valoroși artiști-instrumentiști ai acestui domeniu. Cariera mea de ofițer dirijor al ansamblurilor de suflători, experiența acumulată în domeniu și, în mod particular, în calitate de dirijor al Festivalului Internațional al Muzicilor Militare din Brăila, România, au stat la baza acestei onorante invitații.
Repertoriul a fost ales pe măsura artiștilor-instrumentiști, având totodată o tematică îndeosebi atractivă pentru publicul larg – Muzica de film. Succesul a fost cel scontat, numerosul public prezent în sală răsplătindu-ne prestația cu aplauze și chiar cerându-ne să bisăm de două ori.
Un alt concert, tot cu o formație de suflători, l-am dirijat acum doi ani pe scena Filarmonicii din Sibiu, tematica fiind muzică religioasă.
Anul acesta, împreună cu Orchestra de Cameră „George Cavadia” Brăila, vom susține două concerte: pe scena Teatrului „Maria Filotti” din Brăila și pe cea a Teatrului Național de Operă și Operetă din Galați, având aceeași tematică atât de îndrăgită de publicul de pretutindeni – Muzica de film.
 
– De-a lungul timpului, ați fost distins cu premii și diplome, care răsplătesc activitatea dumneavostră. Ne puteți enumera câteva dintre acestea?
– De-a lungul carierei mele, am avut bucuria numeroaselor semne de apreciere, printre care și:
Diplomă de excelență oferită de Primăria Municipiului Brăila – 2003;
Diplomă de cel mai bun dirijor al anului oferită de Serviciul Muzicilor Militare – 2005;
Diplomă pentru participare/excelență oferită de organizatorii festivalurilor internaționale ale muzicilor militare din: Regensburg, Bayreuth, Hanovra – Germania, Calais, Albertville – Franța, Sanremo – Italia, Cracovia – Polonia și bineînțeles din România: Brăila, București, Sibiu, Iași și Galați (1996- 2016).
Diplomă de excelență – cel mai bun profesor al anului, oferită de Guvernul României pentru activitatea mea de profesor al Liceului de Arte „Hariclea Darclée” din Brăila– 2008;
Emblema de onoare oferită de Statul Major al Forțelor Terestre – 2011;
Emblema de onoare a Statului Major General – 2016.
 
– Sunteți absolvent al Școlii Militare de Muzică din București și al Universității de Muzică București – Facultatea de Compoziție, Muzicologie, Pedagogie Muzicală. Cum a început pasiunea dumneavoastră pentru muzica militară?
– Studiul și dragostea mea pentru muzică s-au manifestat încă de mic copil, familia înscriindu-mă în anul 1973 la Școala de Muzică din Focșani, Județul Vrancea. Din clasa a V-a până în a VIII-a, am studiat clarinetul la clasa profesor Scerbina, apoi, la Liceul Militar de Muzică, am studiat același instrument la clasa profesor Avesalon.
După terminarea Școlii Militare de Muzică, în august 1982, am fost repartizat, în urma unui concurs, la Muzica Reprezentativă și de Protocol a Armatei, ca subofițer instrumentist la partiția clarinet.
În perioada 1986 – 1989, am urmat cursurile de ofițer-dirijor la Școala Militară de Muzică București, finalizându-le cu diploma de licență la Universitatea Națională de Muzică București, promoția iunie 1998, avându-i ca profesori la dirijat orchestră și cor: Nicolae Racu, Ioan Golcea, Dan Mihai Goea.
În perioada 1989 – 2016, am fost dirijorul Muzicii Militare a Garnizoanei Brăila, trecând în rezervă cu gradul de colonel.
 
– Ați studiat clarinetul, saxofonul, pianul și chitara. Din câte știu, sunteți îndrăgostit de clarinet. De ce preferați acest instrument?
– Se spune că prima dragoste nu se uită niciodată, pentru mine clarinetul este „vioara” ansamblurilor de suflători, este instrumentul care prin excelență mă definește ca muzician și melodist.
Ca profesor, am datoria să transmit mai departe dragostea și pasiunea mea pentru acest nobil instrument elevilor clasei de clarinet din cadrul Liceului de Arte „Hariclea Darclée” din Brăila.
 
– Nu sunteți brăilean, dar ați pus Brăila pe harta muzicii militare din întreaga lume. Cum a început Festivalul Internațional al Muzicilor Militare?
– Nu sunt brăilean, dar am devenit! În anul 1989 am fost repartizat ca ofițer dirijor la Muzica Militară a Garnizoanei Brăila.
Pe parcursul carierei mele de muzician și ofițer-dirijor, împreună cu instrumentiștii muzicii militare, am contribuit la formarea și educarea multor generații de militari, am concertat pe scenele și în parcurile orașului bucurând mii de brăileni prin prestația noastră artistică.
Ideea desfășurării unui festival al muzicii militare la Brăila mi-a aparținut fiind îmbrățișată și susținută de comanda garnizoanei – domnul general Eugen Bădălan, iar din partea Primăriei Brăila, de către domnul primar Anton Lungu.
Din 1996 și până în 2019 s-au desfășurat 14 ediții ale Festivalului. Din 1998, la acest festival au participat și formații străine, dându-i astfel un caracter de festival internațional.
Pe parcursul celor 14 ediții, la Festivalul Internațional al Muzicilor Militare din Brăila au participat formații din toată țara, dar și din străinătate: Bulgaria, Ungaria, Polonia, Moldova, Ucraina, Austria, Germania, Franța, Scoția, SUA, făcând astfel Brăila cunoscută pe harta lumii ca un oraș al muzicii și, în special, un oraș al muzicii de fanfară.
Ca director al Festivalului Internațional al Muzicilor Militare din Brăila, am contribuit la buna organizare și desfășurare a acestui eveniment, implicându-mă și ca dirijor.
 
– Care sunt proiectele dumneavoastră pentru anul 2021?
– Pentru anul 2021, invit publicul spectator în sala de concerte pentru a audia Orchestra de Cameră a Filarmonicii, ce va interpreta, la cel mai înalt nivel artistic, pagini celebre din creația compozitorilor români și străini.
Pe scenele brăilene vor evolua consacrați muzicieni, dirijori, soliști vocali și instrumentiști, în cadrul recitalurilor vocal–instrumentale, concertelor camerale și concertelor vocal – simfonice.
Nu i-am uitat nici pe tinerii muzicieni brăileni, astfel că aceștia vor evolua ca instrumentiști și soliști în cadrul Mini-orchestrei de Cameră a Liceului de Arte „Hariclea Darclée”, în parteneriat cu Filarmonica „Lyra-George Cavadia”.
Concertele filarmonicii se vor organiza în parteneriat cu Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” și Facultatea de Arte din Galați, Universitatea Națională de Muzică București și, nu în ultimul rând, cu Liceul de Arte „Hariclea Darclée” din Brăila.
De asemenea, Cvintetul Filarmonicii va susține recitaluri și concerte de cameră educative și în orașele din Județul Brăila: Ianca, Făurei și Însurăței.
 
– Ce mesaj transmiteți brăilenilor care sunt încântați de toate manifestările muzicale organizate de dumneavoastră?  
– În calitate de director și dirijor al Filarmonicii „Lyra-George Cavadia”, cu sprijinul Consiliului Județean și Primăriei Municipiului Brăila, asigur brăilenii că mă voi strădui să promovez tinere talente și artiști consacrați în cadrul concertelor Filarmonicii, să diversific paleta genurilor și formațiilor ce vor evolua pe scenele brăilene, menținând și dezvoltând în continuare Filarmonica „Lyra-George Cavadia” ca instituție de elită a culturii muzicale locale și naționale.
Cu această ocazie, fac un apel către toți cei care pot sponsoriza Filarmonica, pentru a susține astfel organizarea de concerte la cel mai înalt nivel artistic și a păstra vie amprenta culturală locală și națională, chiar și în actuala perioadă incertă și plină de obstacole pentru domeniul cultural-artistic.          
(A consemnat Tudorița TARNIȚĂ)
 

Cultură

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

• expoziția poate fi vizitată în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00 • proiectul expozițional este realizat de Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine, în colaborare cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”

Publicat

în

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, din Galați, a găzduit marți, 10 noiembrie 2026, vernisajul expoziției „Principii și principesele României”. Proiectul expozițional este organizat de Muzeul Eparhial din Galați, în parteneriat cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, iar expoziția poate fi vizitată, de brăileni și gălățeni deopotrivă, în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00.

La manifestarea culturală desfășurată în Salonul Oficial al Muzeului Eparhial au fost prezenți: Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de oameni de cultură, artiști, profesori, clerici, numeroși elevi și studenți.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, pr. Rareș Bucur, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat manifestarea și a adresat un cuvânt de apreciere pentru organizarea acestei expoziții de excepție, subliniind faptul că evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Eparhiei Dunării de Jos.

Părintele Arhiepiscop Casian a mai arătat că această expoziție – realizată de Muzeul Pelișor, în colaborare cu Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine – ilustrează modul în care Monarhia Română a promovat arta, educația copiilor și păstrarea tradițiilor naționale, considerându-le adevărate „perle ale coroanei” și un model demn de urmat pentru tânăra generație.

„În cadrul sărbătorilor închinate Apostolului cel dintâi chemat, Sfântul Andrei, un loc aparte îl ocupă manifestările artistice, spirituale și culturale, cu atât mai mult cu cât această capelă se bucură de patronajul ceresc al celui mai mare iubitor de cultură dintre voievozii noștri, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu. În egală măsură, Suveranii României – Regele Carol I, Regele Ferdinand, Regina Elisabeta și Regina Maria – și-au dăltuit frumusețea sufletească în specificul românesc al artei. Însă arta cea mai frumoasă o arată această expoziție de la Muzeul Peleş: «perlele coroanei» pentru regi au fost copiii lor, iar creșterea, educația, împurpurarea și înveșmântarea lor în ținuta românească pot constitui un imbold şi un îndemn pentru educația de astăzi, în duhul modernităţii şi al tradiţiei ca la Casa Regală. Este o expoziție dedicată, în special, tinerilor și copiilor. Să dea Dumnezeu să rodească această inițiativă!”, a precizat ierarhul Dunării de Jos.

Expoziția este dedicată Principesei Maria (1870-1874), unica fiică a cuplului regal Carol I și Elisabeta, precum și copiilor Regelui Ferdinand I și ai Reginei Maria: Principesele Elisabeta (1894-1956), Maria (1900-1961) și Ileana (1909-1991), alături de Principii Nicolae (1903-1978) și Mircea (1913-1916).

Potrivit organizatorilor, expoziția surprinde modul în care vlăstarele regale au fost educate de guvernante și profesori de elită ai vremii, pregătindu-se pentru rolul istoric pe care aveau să și-l asume la maturitate, în special după trecerea la cele veșnice a Regelui Ferdinand I, în anul 1927.

„Publicul prezent a admirat panourile cu reproduceri foto din viața privată și publică a principilor și principeselor României – de la instantanee din copilărie și adolescență, până la portrete oficiale care au imortalizat momente cruciale din istoria națională”, a mai transmis, într-un comunicat, pr. Rareș Bucur.

Citește articolul complet

Cultură

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

• conferința „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” va avea loc vineri, 13 noiembrie, de la ora 9:00, în Sala ProArte a Centrului de Creație • invitați: prof. univ. dr. Elena Enache și masterand Robert Bratosin

Publicat

în

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Municipiului Brăila – în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” și Penitenciarul Brăila – organizează vineri, 13 noiembrie 2026,  începând cu ora 9:00, Conferința tematică intitulată „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” – un eveniment dedicat dezbaterii provocărilor cu care ne confruntăm în contextul actual.

Discuția va fi moderată de managerul CJCPCT Brăila, Petronela Alina Sulicu, alături de  invitata specială, prof. univ.dr. Elena Enache și de masterand Robert Bratosin, care vor oferi perspective academice și practice asupra modului în care tehnologia, inteligența artificială, ne modelează gândirea și obiceiurile.

„Într-o eră în care inteligența artificială influențează tot mai mult activitățile zilnice, educația și piața muncii, conferința își propune să exploreze echilibrul dintre eficiența tehnologică și riscul dependenței digitale. Evenimentul are un format interactiv și incluziv, reunind în aceeași sală membrii Uniunii Județene „Solidaritatea” a Pensionarilor și persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila. Această inițiativă urmărește facilitarea dialogului deschis și a integrării sociale prin intermediul educației și al dezbaterilor pe teme contemporane”, precizează organizatorii conferinței de vineri, 13 noeimbrie. Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook:Centrul.de.Creatie.Braila, iar accesul va fi liber, în limita locurilor disponibile.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧