Social Media

ÎNVĂȚĂMÂNT

Stop hărţuirii pe internet!

Publicat

în

• săptămâna aceasta, la Liceul de Arte s-a desfăşurat o activitate ce a avut ca scop creşterea nivelului de informare şi conştientizare cu privire la efectele bullying-ului
 
Săptămâna aceasta, la Liceul de Arte “Hariclea Darclee” a avut loc acţiunea publică din cadrul Concursului “Fără ură, cu toleranţă”, lansat cu ocazia Zilei Internaţionale a Siguranţei pe Internet 2017. Evenimentul a fost susţinut de consilierul educativ al Liceului de Arte, prof. Veronica Picuş, de prof. Gheorghe Antonescu şi prof. Adrian Vasile.
Scopul acestei acţiuni a fost acela de a creşte nivelul de informare şi conştientizare cu privire la efectele bullying-ului (hărţuire) asupra tuturor celor implicaţi, indiferent care este rolul lor în situaţia de agresiune. În cadrul acestei acţiuni publice s-a evidenţiat şi corelaţia dintre situaţiile de agresiune şi încălcarea Drepturilor Copilului.
La eveniment au fost prezente 60 persoane: elevi, cadre didactice, psihologi, poliţişti, printre care: director Nicoleta Brânzia, director adjunct al liceului, Săndiţa Gaceu, prof. Zane Jarcu, prof. Corina Căluian, prof. Aurelia Ion – inspector şcolar educaţie permanentă, subcomisar Ninetta Anna Sarău şi agent şef adj. Elena Calcan – Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Brăila, inspector Nicoleta Codrescu – Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Brăila; prof. psiholog Adrian Vasile – Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională.
Reprezentanţii IPJ Brăila au prezentat şi infracţiunile care pot fi asociate bullying-ului, precum şi sancţiunile pe care le riscă un adolescent care încalcă legea.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile