Social Media

Sport

Stadionul Municipal, omologat în timp record

Timp de citire: 7 minute

* în doar o lună de zile, tribuna întâi și o porțiune din tribuna a doua au fost puse la punct, astfel încât stadionul să fie apt pentru meciurile din Liga a II-a * Primăria Brăila a investit circa 500.000 lei, lucrările fiind efectuate de SUPAGL * suprafața de joc a fost pusă la punct cu ajutorul unui suporter înfocat al echipei, omul de afaceri Sandu Paveliuc, dar și a altor sponsori, suma investită fiind de 80.000 lei * joi, 15 iulie, terenul a fost omologat pentru Liga a II-a, astfel că este oficial: Dacia Unirea revine pe Stadionul Municipal  * tot joi, Dacia Unirea s-a înscris în Liga a II-a și a depus garanția financiară de 50.000 lei  
 
Nu este un vis, ci este oficial, Stadionul Municipal a fost omologat pentru Liga a II-a, astfel că, după doi ani de zile, Dacia Unirea revine acasă. Dorința fanilor echipei fanion a orașului Brăila s-a împlinit joi, 15 iulie când decizia de omologare a fost în unanimitate, din partea tuturor celor cu drept de decizie.
“S-au îndeplinit condițiile de omologare a Stadionului Municipal. Au fost prezenți Dragoș Ionescu de la FRF, reprezentanți de la ISU, Jandarmeria Brăila, SUPAGL, DJST, DSP, Electrica, Securitatea în construcții, toți au fost de acord că Municipalul îndeplinește toate condițiile ca Dacia Unirea să joace aici în Liga a II-a. Faptul că am ajuns în această fază i se datorează lui Sandu Paveliuc (om de afaceri și suporter dedicat al echipei n.n.), care a rezolvat o problemă foarte importantă, cea a suprafeței de joc. Partea de infrastructură a fost rezolvată de Primăria Brăila, prin SUPAGL”, ne-a spus cu acest prilej Vasile Popa, vicepreședintele Consiliului de Administrație al Daciei Unirea.
Joi la prânz, Dacia Unirea s-a înscris în Liga a II-a și totodată a depus garanția financiară impusă de FRF.
“În jurul orei 13.00, ne-am înscris în Liga a II-a și am depus și suma de 50 000 lei, garanția impusă de FRF, ca înscrierea să devină oficială. Terenul a fost omologat dimineață, au mai fost omologate tribuna întâi cu 2.500 de locuri, sectorul pentru oaspeți de la tribuna a doua, cu 500 de locuri, pentru galeria echipei oaspete. Mulțumim Primăriei Brăila și SUPAGL pentru tot sprijinul acordat. De săptămâna viitoare ne vom concentra toată atenția pe latura sportivă”, ne-a declarat Valentin Avramescu, președintele Consiliului de Administrație.
 
Suprafața de joc a costat în jur de 80 000 lei
După ce echipa a retrogradat din Liga a II, în primăvara anului 2019, terenul de la Stadionul Municipal nu a mai fost omologat de FRF pentru Liga a III-a. Iar de atunci formația brăileană a evoluat la Însurăței, pe un teren impecabil. Dar odată cu revenirea Daciei Unirea în Liga a II-a s-a pus problema unde va juca în acest eșalon. Rezolvarea a fost simplă, nu exista decât o singură bază sportivă în Brăila care să poată fi omologată pentru acest eșalon, Stadionul Municipal. Iar visul brăilenilor de a urmări meciurile Daciei Unirea pe Municipal au devenit realitate, datorită implicării Primăriei Braila și a lui Sandu Paveliuc. Încă de acum un an de zile, acesta din urmă a început lucrările la suprafața de joc. Iar de atunci și până la acest moment, împreună cu alți investitori prieteni și iubitori ai sportului rege au investit 80.000 lei în terenul de fotbal. În această sumă intră și aproximativ 5.000 de lei, bani pe care Asociația Suporterilor Daciei Unirea i-au investit ca să cumpere sămânță de gazon pentru supraînsămânțare. Tot Sandu Paveliuc a dotat clubul cu o mașină de tuns gazonul. La acest moment la suprafața de joc încă se mai lucrează, pentru că se montează rulouri de gazon în locurile în care acesta nu a apărut. Dar, în mare, suprafața este bună de joc.
“Terenul a fost nivelat, acum se pun acele rulouri cu gazon natural, pentru a acoperi zonele unde nu a ieșit gazonul. Suprafața de joc a fost fertilizată, s-a făcut și acel tratament fitosanitar cu fungicide. Sâmbătă și duminică vom mai nivela terenul și probabil cu câteva zile înainte de primul meci pe teren propriu. Până atunci vom face numai lucruri de întreținere, udat și tuns. În privința celorlalte lucrări totul a fost rezolvat, iar un merit îl are domnul Munteanu de la SUPAGL, care a fost zilnic la stadion și a urmărit personal mersul lucrărilor, ca un  adevărat diriginte de șantier”, a spus Sandu Paveliuc.
 
Daciei Unirea revine acasă după ce a promovat în Liga a II-a
Promovarea Daciei Unirea în liga a II-a a produs un declic la nivelul conducerii locale, iar performanța realizată de echipa de fotbal pregătită de Florentin Petre și Marian Samuilă a fost răsplătită de Primăria Brăila. Aceasta a alocat de la bugetul local circa 500.000 lei și, într-un interval foarte scurt, de aproximativ o lună de zile, a schimbat fața bazei sportive din parcul Monument.
Buruienile care tronau în zona din fața Municipalului, cele care năpădiseră frumoșii trandafiri de toate culorile, au dispărut. După o lună de zile, intrarea în Stadionul Municipal este una plăcută ochiului. Jungla formată de bălării a dispărut, se văd doar trandafirii. Tribuna întâi a suferit o modificare radicală, fiind reparată și văruită în culorile clubului Dacia Unirea, au fost schimbate toate ușile vandalizate, au fost văruite zonele în încăperile de la primul și al doilea etaj, cele care la un moment dat au fost tapetate cu tălpi de adidași de către persoane certate cu buna cuviință. O transformare spectaculoasă! Acum, spectatorii și oficialii cluburilor de fotbal care vor ajunge pe Municipalul brăilean vor putea urmări în condiții decente meciurile din Liga a II-a. 
 
Din punct de vedere sportiv lucrurile merg bine
Dacia Unirea a încheiat, joi, 15 iulie, cantonamentul centralizat de la Mamaia, iar Florentin Petre este mulțumit de modul în care s-au pregătit fotbaliștii echipei brăilene.
“A fost un stagiu de pregătire foarte bun, din toate punctele de vedere, jucătorii au răspuns cu toată responsabilitatea la toate ședințele de pregătire. Nou veniții s-au integrat în grup. În mare, lotul este format, mai avem nevoie de un fundaș stânga și un atacant, săptămâna viitoare sper să definitivăm și aceste două transferuri”, ne-a declarat Florentin Petre.
Joi, după antrenamentul de dimineață, jucătorii Daciei Unirea au revenit la Brăila. Vineri, Florentin Petre a mai programat o ședință de pregătire, apoi fotbaliștilor li s-a acordat o scurtă vacanță până luni dimineață.
Cu o zi înaintea încheierii cantonamentului de la Mamaia, Dacia Unirea a disputat un amical cu CS Medgidia, iar partida s-a încheiat la egalitate, 1-1. Deși a mai avut câteva ocazii clare de gol, formația brăileană a condus doar cu 1-0 la pauză – a marcat Raphael Stănescu. În repriza a doua, CS Medgidia a egalat, însă Dacia Unirea a mai irosit câteva șanse de gol, la una dintre acestea mingea lovind bara porții celor de la Medgidia.
“A fost un antrenament util. Deși a fost foarte cald, ne-am creat foarte multe ocazii pe care le-am ratat cu mare lejeritate. Fizic stăm foarte bine însă jucătorii încă nu sunt pregătiți din punct de vedere tehnico-tactic, abia am încheiat perioada de acumulări fizice, avem timp să lucrăm și cu mingea”, a mai spus Florentin Petre.
Dacia Unirea a început meciul cu următoarea formulă de echipă: Duță – Pătlăgică, Moroianu, Stănciulescu, Apostolache – Cocârlă, Taciuc, Lungu, Petrache – Voinescu, R. Stănescu. În repriza a doua au mai jucat C. Andrei, Sava Paliu, Bădilaș, V. Robu, Priboi, Ioniță, Rotea, Voinescu, Duțu.
Apostol și Patrick Petre au în continuare un program separat de pregătire, ei urmând să revină la antrenamente alături de colegii lor de săptămâna viitoare.

Arte marțiale

Ștefan Vrânceanu, campion mondial la Milano

• în promoția Petrosyan Mania, brăilenul l-a pus la podea pe italianul Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare • Vrânceanu se antrenează la clubul ”Doru Team”, care a mai dat un campion mondial, pe Valentin Mavrodin

Publicat

în

Ștefan Vrânceanu, campion mondial la Milano
Performanță istorică pentru clubul ”Doru Team” și pentru kickboxingul brăilean!

Doru Team Brăila este clubul unde munca și cunoștințele de zeci de ani bat orice piedici. Cel mai titrat club brăilean de kickboxing a reușit o performanță istorică pe 7 noiembrie 2026. În această zi, în palmaresul clubului brăilean de kickboxing Doru Team și în cel al sportului românesc s-a scris o nouă pagină glorioasă: Ștefan Vrânceanu a devenit campion mondial la Milano, în cadrul galei Petrosyan Mania.

Sportivul brăilean, pregătit de sensei  Dorel Beșleagă, l-a învins pe italianul Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare. Înaintea meciului cu Vrânceanu, italianul era considerat cel mai bun produs al academiei fraților Petrosyan, fiind considerat de către specialiștii italieni din domeniu drept cel mai bun kickboxer din istorie.

După acest meci, Ștefan Vrânceanu devine noul campion mondial. Titlul ajunge la Brăila, unde este legitimat sportivul, mai precis la CS Doru Team Brăila, club afiliat Federației Române de Budokai și IBK Kyokushin All-Round Fighting. Vrânceanu este posesor al centurii negre 1 Dan. Noul campion mondial practică acest sport de la vârsta de 7 ani, acesta având 19 ani în prezent.

TKO, în repriza a cincea

”Sâmbătă, 7 noiembrie, Ștefan a urcat în ring la Milano, în main event-ul galei Petrosyan Mania, împotriva italianului Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare.

”Au fost 5 reprize de câte 3 minute, o luptă grea, în care Ștefan a demonstrat caracter, determinare și valoare. În repriza a 5-a, a venit momentul decisiv, în care Vrânceanu i-a aplicat un mawashi geri geodan (high kick) și italianul a fost numărat pentru prima oară. După acest moment, Ștefan a insistat cu brațele, pentru că era luat în brațe ori de câte ori încerca să facă orice, și a reușit să-i aplice niște croșee adversarului, care a fost numărat a doua oară. După numărătoare, arbitrul a oprit meciul pentru că italianul se clătina grav, iar încă o lovitură era fatală. Victorie prin abandon. Centura mondială la 65 kg vine acasă, la Brăila, este a doua centură în decurs de o lună și 4 zile”, ne-a declarat sensei Dorel Beșleagă.

Sursa citată l-a elogiat în continuare pe elevul său pentru prestația de la Milano.

”Ștefan Vrânceanu vine pe un val de victorii prin KO. În data de 2 octombrie, la Tulcea, în Gala EFC, gala vestitului luptător constănțean Alex Filip, a câștigat piramida categoriei 67 kg după două victorii, amândouă terminate cu KO”, a continuat reputatul antrenor brăilean.

Bucurie în tabăra brăileană după succesul răsunător din Italia

”Bucuria mea după victoria lui Ștefan în meciul de la Milano a fost foarte mare, pentru că a fost la ei acasă și de obicei dacă nu câștigi prin KO nu ai cum să câștigi altfel…

Acest câștig nu este întâmplător, pentru că sportivii mei au peste 150 de meciuri la amatori, multe la semi pro și destule la profesioniști, unde au câștigat în fața multor luptători deja consacrați și mai mari de vârstă.

Ștefan a ajuns să lupte pentru acest titlu mondial după victoria din piramida de la -67 kg unde a câștigat titlul și centura în ambele meciuri prin KO.

Pe această cale, vreau să le mulțumesc tuturor celor care ne-au fost alături, celor care ne-au sprijinit pentru această deplasare, dar și celor care ne susțin de-a lungul timpului.

Mulțumim Tănase Octavian TMR Carpet Clean, TMR Self-Wash La Zăpada, Adrian Roșca, Plase pescărești, Radu Medeleanu Alex Filip, Alexandru Mitan, Vasile Varga, Emil Gym Sala Culturism, Robert Gabriel și tuturor susținătorilor și prietenilor noștri din mediul on-line!!!!

Un mulțumesc special lui Valentin Mavrodin, elevul meu și colegul lui Ștefan, campionul mondial ISKA și DFS la categoria 70 kg, care a venit tocmai din Irlanda pentru a fi alături de noi. Așa cum noi am fost și vom fi întotdeauna alături de el, și el ne-a demonstrat ce înseamnă prietenia adevărată!

Mulțumim tuturor prietenilor și colegilor lui de antrenament, care l-au sprijinit pe Șuncă (porecla cu care este cunoscut Ștefan Vrânceanu printre apropriați n.red.) și au contribuit la această victorie!”, a mai adăugat Dorel Beșleagă.

Ștefan Vrânceanu: ”O bucurie greu de descris în cuvinte!”

Tânărul campion ne-a povestit despre dificultățile întâmpinate în ring și despre determinarea cu care a luptat până în ultimul moment. ”Victoria obținută la Milano înseamnă foarte mult pentru mine. A fost un meci greu, cu un adversar puternic, care mi-a pus probleme încă din prima repriză. Am fost trimis la podea, dar nu m-am gândit nicio secundă să renunț. Am știut că trebuie să mă ridic, să rămân concentrat și să continui să lupt.

Cred că astfel de momente arată cel mai bine ce înseamnă sportul de performanță. Nu este vorba doar despre lovituri sau despre cine este mai puternic, ci și despre mentalitate, caracter și capacitatea de a merge mai departe atunci când lucrurile nu ies așa cum ți-ai dorit.

Să câștig în Italia, în fața publicului adversarului, și să obțin titlul mondial este o bucurie greu de descris în cuvinte. În spatele acestui rezultat sunt multe ore de antrenament, sacrificii, disciplină și oameni care au crezut în mine.

Vreau să îi mulțumesc antrenorului meu, Dorel Beșleagă, întregii echipe Doru Team Brăila, familiei și tuturor celor care m-au susținut și au fost alături de mine. Această victorie nu este doar a mea, ci și a tuturor celor care au contribuit la drumul meu.

Pentru mine, acest titlu nu reprezintă un punct final, ci o motivație în plus să muncesc, să evoluez și să demonstrez că pot ajunge și mai departe. Sunt mândru că am putut reprezenta România și că am adus acest rezultat acasă”, ne-a declarat campionul mondial.

”Doru Team”, cel mai vechi club de kickboxing din Brăila. Campionii Mavrodin și Vrânceanu se antrenează de la vârsta de 11, respectiv 7 ani

Potrivit antrenorului Dorel Beșleagă, ”Doru Team” este cel mai vechi club de kickboxing din Brăila. ”Practicăm kickboxing din anul 2001, iar până atunci practicam karate Kyokushin. Mi-au trecut prin mână mii de elevi dornici să facă mișcare și să învețe arte marțiale de contact și dintre ei am avut sute de medalii la competiții naționale și internaționale dar și în gale semi- pro și profesioniste de kickboxing și de MMA. Datorită dezvoltării foarte puternice a kickboxing-ului în ultimul timp, cu generația lui Mavrodin și Vrânceanu am reușit cele mai mari performanțe, pentru că pe acești copii i-am antrenat de la vârsta de 11 ani și respectiv 7ani”, ne-a mai declarat Dorel Beșleagă.

Citește articolul complet

Handbal

HC Dunărea Brăila, la un pas de grupele EHF European League! Meci decisiv duminică, în Polivalentă

Publicat

în

HC Dunărea Brăila, la un pas de grupele EHF European League! Meci decisiv duminică, în Polivalentă

HC Dunărea Brăila este foarte aproape de o calificare în grupele EHF European League, iar duminică, 15 noiembrie, are șansa de a face pasul decisiv. Echipa pregătită de Bogdan Burcea întâlnește formația norvegiană Molde, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă, în returul confruntării pentru accederea în faza grupelor.

Brăilencele pornesc cu un avantaj important: au pierdut prima manșă din Norvegia la o singur gol diferență, astfel că o victorie la cel puțin două goluri în partida de pe teren propriu le-ar asigura calificarea.

Victorie la Zalău înaintea duelului european

HC Dunărea vine după o victorie convingătoare în campionat, obținută în deplasare, la HC Zalău. Formația brăileană s-a impus la scor, după o partidă în care echilibrul s-a menținut în primele 45 de minute.

Rezultatul reprezintă un moral bun înaintea confruntării cu Molde, în care miza este una importantă pentru parcursul european al echipei.

Un rol esențial îl poate avea și publicul din Brăila. Clubul speră ca Sala Polivalentă să fie plină duminică, așa cum s-a întâmplat la mai multe dintre partidele disputate pe teren propriu în acest sezon.

„Pe 15 noiembrie avem nevoie de o sală plină! Împreună luptăm pentru calificare!”, este mesajul transmis de HC Dunărea suporterilor.

Cât costă biletele la HC Dunărea – Molde

Biletele pentru partida retur au fost puse în vânzare luni, 9 noiembrie. În prima zi, abonații au avut prioritate și au putut cumpăra bilete pentru locurile pe care le ocupă în mod obișnuit la meciurile echipei.

Ulterior, biletele au devenit disponibile pentru toți suporterii, atât la casieria Sălii Polivalente, cât și online, pe platforma Eventim.

Prețurile sunt de 35 de lei pentru adulți și 15 lei pentru copii și persoanele cu handicap mediu sau ușor.

Clubul precizează că abonamentele nu sunt valabile la meciurile din competițiile europene.

Duminică, HC Dunărea are nevoie de sprijinul tribunelor pentru a transforma avantajul terenului propriu într-o calificare europeană.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧