Social Media

Administrație

Sprijin financiar pentru încurajarea natalității la Brăila

Timp de citire: 9 minute

* este vorba despre un stimulent financiar acordat de municipalitate pentru primele două nașteri, în valoare de 1.000 lei * ca să obțină acești bani însă, familiile/părinții trebuie să îndeplinească anumite criterii clare * proiectul vine la inițiativa consilierului municipal ALDE Daniela Rădulescu și a fost aprobat, ieri, în cadrul ședinței ordinare a CLM Brăila * aceasta a afirmat că își dorește să sprijine în acest fel creșterea natalității la Brăila * primarul Marian Dragomir a postat un mesaj pe rețelele de socializare, subliniind că a sprijinit acest demers, deoarece”Primăria Municipiului Brăila va avea întotdeauna bani pentru copii”
 
 
Veste bună pentru tineri și pentru toți brăilenii care doresc să își întemeieze o familie și să aibă copii: Primăria Brăila va acorda un sprijin financiar pentru primele două nașteri. Este vorba despre un proiect aprobat, ieri, de către membrii Consiliului Local Municipal, care vine la inițiativa consilierului ALDE Daniela Rădulescu. Aceasta s-a înscris înainte de alegerile locale din 2016 în campania ”Bătălia pe proiecte” lansată de ”Obiectiv – Vocea Brăilei” la vremea respectivă, cu acest deziderat, pe care a reușit să îl ducă la îndeplinire până la încheierea mandatului. Chiar și așa, trebuie precizat că suma dorită de Rădulescu la momentul lansării proiectului era de 2.000 lei însă în varianta finală, aprobată de CLM Brăila, s-a stabilit că stimulentul va fi de 1.000 lei.
Potrivit proiectului de hotărâre, banii se acordă de la bugetul local, prin Direcția de Asistență Socială Brăila. Interesant de subliniat este că suma se acordă în anumite condiții foarte clar stipulate, iar printre condiții se numără și plata la zi a taxelor și impozitelor locale. Menționăm că hotărârea CLM nu se aplică retroactiv, ci va produce efecte odată cu publicarea sa.
 
Care sunt condițiile de eligibilitate
 
Din cadrul Anexei proiectului, dar și a raportului de specialitate, aflăm că beneficiarii sunt oricare dintre părinții firești, una dintre persoanele care a adoptat sau căreia i s-a încredințat în vederea adopției un copil nou-născut sau mai mulți dacă e vorba despre gemeni, tripleți etc. Mai exact, condițiile de eligibilitate sunt următoarele: stimulentul se acordă o singură dată fiecărei familii/familii monoparentale/părinte pentru primele două nașteri survenite după intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, pe bază de cerere, însoțită de documente doveditoare; în cazul nașterilor gemelare, de tripleți sau multipleți, stimulentul se va acorda pentru fiecare copil; termenul de depunere al solicitării este de o lună de la data nașterii copilului; ambii părinți trebuie să aibă domiciliul stabilit în Municipiul Brăila, cu cel puțin 6 luni înainte de data nașterii copilului – nu se acordă celor care au stabilită reședința pe raza Municipiului Brăila; Stimulentul nu se acordă părinților care înregistrează datorii față de bugetul local – verificarea datoriilor se va efectua de către Direcția de Asistență Socială; dosarul depus trebuie să fie complet.
De asemenea, trebuie subliniat că potrivit proiectului, plata stimulentului financiar pentru nou-născuți se efectuează astfel: pentru cererile depuse în intervalul 1-15 ale lunii, plata se face după data de 20 a lunii respective, în timp ce pentru cererile depuse după acest interval, banii se vor aloca după data de 20 a lunii următoare. Tot cu această ocazie s-a aprobat și modelul cererii pentru acordarea acestui stimulent.
Tot în raportul proiectului se mai punctează că, potrivit unei adrese a Direcției de Evidență a Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date – Biroul Județean Brăila în anul 2015 erau 1.352 de copii cu domiciliul în Municipiul Brăila și 1.077 născuți la nivelul orașului nostru. În 2019, discutăm despre 1.136 de copii cu domiciliu în Municipiu și doar 979 de nou-născuți.
”Având în vedere dinamica nașterilor ce au avut loc în Municipiul Brăila în anii 2018 – 2019, apreciem că numărul nașterilor în anul 2020 ar putea fi la nivelul valorii de 1.075 (90 nașteri lunar)”, se mai arată în documentație.
 
Rădulescu: «Astfel putem face un pas spre creșterea natalității»
 
În expunerea de motive a proiectului de hotărâre, Daniela Rădulescu precizează că: ”Reducerea continuă a natalității, în paralel cu o creștere constantă a numărului vârstnicilor va determina schimbarea echilibrului între generații cu consecințe majore asupra dezvoltării socio-economice viitoare. Pe fondul menținerii unor valori scăzute ale ratei natalității, precum și datorită înaintării în vârstă a generațiilor conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, în perioada 2009-2018 numărul nou-născuților vii în Municipiul Brăila a scăzut, astfel că dacă în anul 2009 s-au înregistrat 1.777 nou-născuți, în anul 2018 s-au înregistrat 1.224 nou-născuți, se impune dezvoltarea unor servicii sociale care să stimuleze natalitatea cu respectarea și promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului”.
Contactată telefonic de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” după aprobarea proiectului în cadrul ședinței ordinare a CLM, aceasta a afirmat că acest deziderat al său datează dinainte de mandatul actual, însă abia acum a reușit să îl transforme în realitate. Dovadă fiind faptul că s-a înscris și în campania ”Bătălia pe proiecte” cu această idee, chiar dacă atunci și-ar fi dorit să se poată aloca mai mulți bani mamelor.
”Suma nu este cea pe care eu am dorit-o inițial, dar totuși sunt mulțumită. Eu aș fi vrut 2.000 lei, dar este bine și așa (n.r. – 1.000 lei). Am inițiat proiectul deoarece sunt de părere că astfel putem face un pas spre creșterea natalității. Sunt conștientă că nu este un pas uriaș, întrucât nu vorbim despre o sumă foarte mare. Însă în același timp, sunt de părere că orice sumă este binevenită când în sânul unei familii apare un nou membru. Sper că acest proiect al meu, împreună cu celelalte proiecte de reabilitare, modernizare a infrastructurii rutiere, sanitare, sociale ale muncii, să determine în câțiva ani stoparea declinului demografic și o întinerire a populației. Acest stimulent financiar ar reprezenta în plan simbolic, un «bun venit» spus celei/celui care pășește timid în această călătorie numită viață”, a declarat Rădulescu.
Ședința ordinară a CLM Brăila de ieri s-a desfășurat tot în sistem electronic, iar acest punct de pe ordinea de zi a suscitat interesul mai multor membri. Pe scurt, liberalul Petrică Popa a criticat faptul că se dau bani de la buget, însă a subliniat ironic că s-ar putea da chiar 1.000 de euro, dacă tot se face acest lucru, măcar pentru a se asigura că inițiativa dă rezultate. Sorin Boșneag din partea PSD a precizat că social-democrații susțin proiectul, la fel a făcut și Dan Păun, însă acesta din urmă a criticat faptul că se condiționează acordarea sprijinului de starea datoriilor părinților și a insistat pe două amendamente: să nu se dea bani, ci vouchere și mamele să vină cu adeverințe medicale prin care să dovedească faptul că și-au făcut controalele la zi. În urma intervențiilor primarului, dar și ale altor colegi consilieri acesta și-a retras amendamentele. De asemenea, PND-istul Bogdan Botea a numit proiectul populist și a precizat că ar putea măcar să fie simplificat și banii să se aloce odată cu primirea certificatului de naștere de către părinți, pentru a se evita proceduri birocratice și chiar obținerea de hotărâri judecătorești. Primarul a precizat că hotărârile judecătorești sunt necesare doar în situațiile în care părinții divorțează, pentru ca angajații DAS Brăila să știe cărui dintre părinți îi acordă acest sprijin financiar.
În cele din urmă, proiectul a fost aprobat cu 25 de voturi ”pentru”, 1 abținere a consilierului municipal PND Bogdan Botea și o neparticipare a PSD-istei Loredana Badiu, care avea probleme cu sistemul video la acel moment.
 
Dragomir, încântat de sprijinirea creșterii natalități la Brăila
 
La scurt timp după aprobarea proiectului în CLM Brăila, primarul Marian Dragomir a postat pe rețelele de socializare un mesaj prin care a adus în atenția cetățenilor acest ajutor pe care îl va acorda municipalitatea viitorilor părinți. Edilul-șef a dorit să sublinieze că municipalitatea va avea întotdeauna bani pentru a sprijini proiecte care vizează creșterea natalității.
”Astăzi (n.r. – ieri) a fost aprobat proiectul de hotărâre privind acordarea unui stimulent financiar pentru primele două nașteri. Condițiile pentru acordarea stimulentului în valoare de 1.000 de lei sunt următoarele: se va acorda doar pentru primele două nașteri; în cazul nașterilor gemelare sau de multipleți se va acorda pentru fiecare copil; ambii părinți trebuie să aibă domiciliul în Municipiul Brăila stabilit cu cel puțin 6 luni înainte de data nașterii; să nu aibă datorii la bugetul local; cererea se va depune în cel mult o lună de la data nașterii. Am susținut proiectul inițiat de doamna consilier Rădulescu și după discuțiile cu Direcția Finanțelor Publice Locale am demarat procedura de aprobare. Primăria Municipiului Brăila va avea întotdeauna bani pentru copii. Stimulentul se va acorda după publicarea hotărârii în Monitorul Oficial al Municipiului Brăila”, a declarat Dragomir.
 

Administrație

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale

Publicat

în

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.

Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.

Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.

Ajutor după un incendiu devastator

Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.

Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.

În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.

Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente

Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.

Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.

În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.

Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.

Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită

Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.

Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.

Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.

În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.

Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.

Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.

Citește articolul complet

Administrație

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării

Publicat

în

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.

Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.

După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.

Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.

Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.

În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.

Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.

Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.

Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.

În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧