Social Media

Sănătate

Spitalul Județean Brăila a redus prețul testelor PCR

Timp de citire: 6 minute

* este vorba despre o scădere de la 450 lei la 300 lei a prețului testelor PCR SARS-CoV-2 care se efectuează contracost în Spitalul Județean de Urgență Brăila, pentru cei care nu sunt internați și doresc acest lucru * propunerea a fost făcută în cadrul Consiliului de Administrație al spitalului și aprobată, joi, în CJ Brăila * consilierul județean Marian Căpățînă (PNL) a propus ca prețul să fie redus la 230 lei, media pe piața din Brăila la capitolul teste PCR * managerul SJU și președintele CJ au promis o analiză în acest sens și o revenire asupra prețului, dacă se va putea
 
Schimbare de tarif pentru testele real time PCR care depistează virusul SARS-CoV-2, realizate contracost în cadrul Spitalului Județean de Urgență Brăila pentru brăilenii care nu sunt internați, dar doresc acest lucru. Decizia a fost luată, joi, în cadrul celei mai recente ședințe ordinare a CJ Brăila, ca urmare a unei analize și propuneri venite din partea Consiliului de Administrație al spitalului. Mai exact, consilierii au dezbătut un proiect care viza modificarea și completarea unei hotărâri din decembrie 2020 prin care s-au stabilit taxele și tarifele reprezentând veniturile proprii ale CJ Brăila și ale instituțiilor publice subordonate acestuia pentru anul fiscal 2021. Potrivit documentației aflate la mapa membrilor CJ Brăila, proiectul a venit cu două modificări, ambele la Spitalul Județean de Urgență Brăila: micșorarea tarifului pentru testul PCR SARS CoV-2 de la 450 lei la 300 lei și fixarea prețului de 30 lei pentru o ședință în cadrul serviciului de Radioterapie cu ortovoltaj. Trebuie punctat că această modificare a venit și ca urmare a unui articol ”Obiectiv – Vocea Brăilei” privind detalii despre pașaportul COVID și problemele conexe, care a reliefat, printre altele, o diferență de preț între testele PCR realizate în mediul privat și cele de la spital. Contactat atunci, președintele CJ Brăila, Francisk Chiriac a explicat că se va face o analiză și că prețul se va reduce, dar doar până în punctul în care spitalul nu va risca să înregistreze pierderi la acest capitol. Iar promisiunea a fost onorată. Cu toate acestea, consilierul județean PNL Marian Căpățînă, membru supleant în CA la spital, a intervenit în timpul ședinței și a solicitat ca tariful să fie redus și mai mult.
 
Propunerea lui Căpățînă
Consilierul PNL Marian Căpățînă a afirmat că deși a fost de acord în CA cu reducerea tarifului pentru testele PCR realizate în spital, la 300 lei, ulterior a făcut o analiză a pieței și a descoperit că prețul este mai mare decât media în județul nostru. Acesta a propus ca prețul testelor realizate la SJU să fie de 230 lei.
”Aș dori să fac un mic amendament. Nu este vorba despre vreo sumă colosală. Este vorba despre tariful care se va percepe la spital pentru executarea unui test PCR real time contracost. În proiectul de hotărâre și în propunerea conducerii Spitalului Județean tariful a fost de 300 lei. Și eu am votat pentru 300 lei. Dar timpul mi-a permis ca să fac o analiză de piață. Undeva media tarifului în județul Brăila este cam pe la 230 lei. Și atunci, având în vedere că Spitalul Județean totuși este un colos, nu poate să își permită un preț mare pentru că atunci nu va mai efectua nimic, dar nici un preț mic nu poate să își permită fiindcă va fi un concurent neloial în piața serviciilor. De aceea, amendamentul se referă strict la această testare, la 230 lei. Prețul pentru noul aparat de ortovoltaj mi se pare că este în regulă. El este pe poziții și poate să funcționeze”, a declarat Căpățînă.
Prezentă în sală, Delia Râșnoveanu, managerul Spitalului Județean a precizat că toate costurile au fost calculate ținându-se cont de personalul care activează în spital, de faptul că se lucrează în ture continue de dimineață până seară, chiar și în weekend.
”Costurile sunt destul de mari pentru asigurarea salariilor și întreținerea aparaturii. Dacă o să facem niște calcule, să sperăm că ne încadrăm în sumă. Nu pot să vă spun în momentul acesta dacă e bine sau nu”, a mai adăugat aceasta.
O intervenție a avut și președintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, care a promis că dacă analiza realizată la spital va reliefa că este posibilă o scădere a prețului fără ca unitatea să iasă pe minus în privința costurilor cu materialele necesare pentru teste, nu are nimic împotrivă.
” Măcar costurile cu mentenanța, cu absolut toate materialele care se folosesc într-un astfel de test. Dacă este suma aceasta, în contextul în care ne vom duce la 230 lei, înseamnă că spitalul va ieși pe minus în ceea ce privește plata unui test. Din câte știu eu, un test este cantitativ și calitativ. Știu că spitalul are aparate care fac teste cantitativ. Este o altă procedură, alte costuri în ceea ce privește efectuarea acestor teste. Nu știu ce teste fac celelate clinici, nu e treaba mea. Dacă fac doar calitativ, atunci clar prețul costului per PCR este mai mic. Eu aș avea propunerea să aprobăm așa, cum ați votat în Consiliul de Administrație. Să mai facem o revizuire, să vedem dacă aceste costuri se pot diminua și în proxima ședință putem vota din nou micșorarea acestui tarif”, a propus Chiriac, iar sugestia sa a fost acceptată de consilieri.
Căpățînă a decis să renunțe la amendament în acest context, iar proiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi în forma sa inițială.
Precizăm că tarifele pentru testele PCR realizate la spital nu îi vizează pe pacienții internați (aceștia sunt testați gratuit), ci doar persoanele care doresc să se testeze contracost.

Sănătate

Glicemia, un test mic pentru o problemă mare. Diabetul nu așteaptă! Medicii vin în mijlocul comunității

• diabetul și obezitatea devin două dintre cele mai serioase provocări pentru sănătatea publică, iar medicii atrag atenția că prevenția nu mai poate fi amânată • cu ocazia Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, Revista Repere Medicale aduce în prim-plan această realitate printr-o amplă campanie de informare și testare gratuită, desfășurată la Galați, Brăila și Ianca, cu implicarea medicului diabetolog Dr. Cristina Chiriță-Voineag, doctor în Științe Medicale

Publicat

în

Glicemia, un test mic pentru o problemă mare. Diabetul nu așteaptă! Medicii vin în mijlocul comunității

Un test de glicemie poate dura doar câteva minute, însă informația pe care o oferă poate reprezenta începutul unui drum important către un diagnostic precoce și o viață mai sănătoasă. Pornind de la această realitate, Revista Repere Medicale organizează, cu prilejul Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, o amplă campanie de informare, educație pentru sănătate și testare gratuită, care va aduce prevenția mai aproape de comunitățile din Galați, Brăila și Ianca.

Un rol important în această campanie îl are dr. Cristiana Chiriță-Voineag, medic primar și doctor în Științe Medicale, care se implică frecvent în acțiuni de informare, educație pentru sănătate și prevenție, considerând că astfel de inițiative sunt esențiale pentru conștientizarea riscurilor asociate diabetului și obezității.

Prin participarea activă la întâlnirile cu publicul, medicul trage un semnal de alarmă asupra consecințelor unui stil de viață nesănătos și insistă asupra importanței depistării precoce a factorilor de risc, a controalelor medicale periodice și a adoptării unor obiceiuri sănătoase, subliniind că prevenția trebuie să înceapă înainte de apariția bolii, nu după instalarea acesteia.

Marcarea Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, sărbătorită anual pe 14 noiembrie, nu înseamnă doar o serie de evenimente dedicate unei afecțiuni cronice, ci reprezintă un prilej de a readuce în atenția publică o problemă medicală cu implicații profunde asupra sănătății individuale și colective. Diabetul zaharat continuă să fie una dintre marile provocări ale medicinei contemporane, iar asocierea tot mai frecventă cu obezitatea, sedentarismul și dezechilibrele metabolice impune o abordare complexă, în care prevenția și educația medicală trebuie să ocupe un loc central.

În spatele unui diagnostic de diabet se află, de multe ori, ani întregi în care factorii de risc au fost ignorați, controalele medicale au fost amânate, iar semnalele transmise de organism nu au primit atenția necesară. Tocmai de aceea, campaniile de screening și informare au o importanță deosebită: îi ajută pe oameni să-și cunoască starea de sănătate, să înțeleagă riscurile și să solicite ajutor medical înainte ca eventualele dezechilibre să evolueze către complicații.

Dr. Cristiana Chiriță-Voineag, implicare activă în promovarea prevenției

Unul dintre momentele importante ale campaniei va avea loc sâmbătă, 14 noiembrie, la Brăila Mall, unde brăilenii vor putea beneficia de testare gratuită a glicemiei și informații medicale de specialitate, sub îndrumarea șef lucrări dr. Cristiana Chiriță-Voineag, medic primar, doctor în Științe Medicale și șef de lucrări la disciplina Diabet, Nutriție și Boli de Metabolism din cadrul Facultății de Medicină și Farmacie a Universității ”Dunărea de Jos” din Galați.

Prezența medicului într-o astfel de campanie depășește cadrul unei simple acțiuni de testare. Este vorba despre o întâlnire directă între specialist și comunitate, într-un spațiu accesibil, în care oamenii pot primi informații medicale corecte, pot înțelege mai bine factorii care le influențează sănătatea și pot afla ce pași trebuie să urmeze atunci când rezultatele testărilor indică posibile probleme. Experiența clinică și activitatea universitară îi permit medicului să abordeze prevenția dintr-o perspectivă complexă, care îmbină practica medicală, cercetarea și educația. În cazul diabetului zaharat, această abordare este cu atât mai importantă cu cât boala nu trebuie privită exclusiv prin prisma valorilor glicemiei, ci în contextul întregului profil metabolic al pacientului. Un aspect asupra căruia specialistul atrage atenția în mod deosebit este legătura dintre obezitate și diabetul zaharat de tip II.

Excesul ponderal, în special acumularea grăsimii la nivel abdominal, favorizează apariția rezistenței la insulină, mecanism care poate conduce, în timp, la creșterea glicemiei și la instalarea diabetului. De aceea, evaluarea unei persoane nu trebuie să se oprească la o singură valoare. Glicemia, tensiunea arterială, colesterolul și trigliceridele sunt indicatori care trebuie urmăriți împreună, deoarece dezechilibrele lor pot indica un risc metabolic și cardiovascular crescut. Pentru Dr. Cristiana Chiriță-Voineag, asemenea acțiuni reprezintă și o oportunitate de a transmite un mesaj esențial: prevenția nu începe în cabinetul medicului, atunci când boala este deja instalată, ci în viața de zi cu zi, prin alegeri alimentare corecte, mișcare, monitorizare medicală și informare.

Diabetul și obezitatea, două probleme care nu mai pot fi privite separat

Tema centrală a campaniei  a fost dezvoltată și în cadrul conferinței ”Diabetul zaharat și obezitatea: o asociere cu impact major asupra sănătății”, organizată de Revista Repere Medicale în data de 12 noiembrie 2026, începând cu ora 09:00, la Grădina Botanică din Galați. Evenimentul și-a propus să aducă împreună profesioniști din domeniul medical pentru o dezbatere asupra relației dintre diabetul zaharat și obezitate, două afecțiuni strâns legate, care contribuie semnificativ la creșterea riscului de boli cardiovasculare și a altor complicații cronice. Obezitatea nu reprezintă doar o problemă de ordin estetic sau o consecință a unui stil de viață dezechilibrat. Este o afecțiune complexă, cu mecanisme metabolice și hormonale, care poate influența funcționarea întregului organism.

În special obezitatea abdominală este asociată cu un risc crescut de rezistență la insulină, hipertensiune arterială, dislipidemie și diabet zaharat de tip II. În acest context, controlul greutății corporale devine o componentă importantă a prevenției. O alimentație echilibrată, reducerea consumului de produse ultraprocesate, limitarea zaharurilor, activitatea fizică regulată și respectarea controalelor medicale pot contribui la reducerea riscului metabolic. Mai mult, depistarea precoce a prediabetului oferă posibilitatea intervenției înainte de instalarea diabetului zaharat de tip II. Acesta este unul dintre motivele pentru care medicii insistă asupra evaluărilor periodice, în special în cazul persoanelor supraponderale, sedentare sau cu antecedente familiale de diabet.

De ce este important să ne testăm glicemia?

Unul dintre mesajele centrale ale campaniei este că diabetul poate evolua mult timp fără manifestări evidente. Setea excesivă, urinările frecvente, oboseala persistentă, vederea încețoșată sau scăderea inexplicabilă în greutate pot reprezenta semnale ale unei probleme metabolice, însă absența simptomelor nu exclude existența bolii. Testarea glicemiei este un prim pas în evaluarea riscului, însă o valoare obținută în cadrul unei acțiuni de screening nu reprezintă, singură, un diagnostic de diabet.

Rezultatele care ridică suspiciuni trebuie urmate de consult medical și investigații de laborator recomandate de specialist, precum glicemia à jeun (sau pe nemâncate) și hemoglobina glicată (HbA1c). Tocmai această diferență dintre screening și diagnostic trebuie înțeleasă de populație. O testare gratuită poate atrage atenția asupra unei posibile probleme, dar confirmarea diagnosticului și stabilirea conduitei medicale aparțin medicului. Prin participarea specialiștilor, campania își propune să transforme simpla testare într-un demers real de educație pentru sănătate.

Testări gratuite în Galați, Brăila și Ianca

Acțiunile dedicate Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului se vor desfășura în mai multe locații, astfel încât cât mai multe persoane să poată beneficia de evaluarea gratuită a glicemiei și de informații despre prevenirea diabetului zaharat. Programul campaniei este următorul:

– 12 noiembrie 2026 | Grădina Botanică din Galați | ora 09:00 – Conferința ”Diabetul zaharat și obezitatea: o asociere cu impact major asupra sănătății”, dedicată profesioniștilor din domeniul medical.

– 14 noiembrie 2026 | Selgros Galați | 10:00–13:00 – Testarea gratuită a glicemiei, cu sprijinul echipei medicale Regina Maria.

– 14 noiembrie 2026 | Brăila Mall | 10:00–18:00 – Testare gratuită și informare medicală, sub îndrumarea șef lucrări dr. Cristiana Chiriță-Voineag.

– 15 noiembrie 2026 |Selgros Galați | 10:00–13:00 – Continuarea acțiunii de screening, cu sprijinul echipei medicale Regina Maria.

– 15 noiembrie 2026 | Casa de Cultură Ianca | 10:00–13:00 – Determinarea gratuită a glicemiei și promovarea prevenției diabetului zaharat, sub îndrumarea șef lucrări dr. Cristiana Chiriță-Voineag.

Participarea este o ocazie pentru cetățeni de a acorda câteva minute propriei sănătăți, de a-și verifica glicemia și de a afla care sunt factorii ce pot favoriza apariția diabetului.

Citește articolul complet

Sănătate

O nouă materie ar putea deveni obligatorie în școli. Ce vor învăța elevii, potrivit planului ministrului Alexandru Rogobete

Publicat

în

O nouă materie ar putea deveni obligatorie în toate școlile din România. Ce vor învăța elevii, potrivit planului ministrului Alexandru Rogobete

Educația pentru sănătate ar putea deveni materie obligatorie în școlile din România, după ce ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că pregătește, împreună cu Ministerul Educației, introducerea unor module dedicate acestui domeniu.

Acestea ar urma să fie adaptate în funcție de vârsta elevilor și să includă teme precum alimentația, prevenția bolilor, vaccinarea, sportul și adoptarea unui stil de viață sănătos. Ministrul susține că disciplina trebuie să fie obligatorie, deoarece varianta opțională riscă să nu fie aplicată în școli.

Anunțul a fost făcut în cadrul conferinței naționale România Inteligentă, „Soluții pentru boala secolului XXI – Parteneriat în lupta cu obezitatea”, organizată de Antena 3 CNN. Alexandru Rogobete a explicat că prevenirea problemelor de sănătate trebuie să înceapă încă din copilărie și că școala are un rol important în formarea unor obiceiuri sănătoase.

Ministrul Sănătății vrea ca educația pentru sănătate să fie obligatorie

Alexandru Rogobete a precizat că a discutat deja cu ministrul Educației despre introducerea acestei componente în programa școlară și că există deschidere pentru proiect.

Oficialul consideră că educația pentru sănătate nu ar trebui să rămână o disciplină opțională, deoarece experiențele anterioare arată că o astfel de abordare nu garantează desfășurarea efectivă a cursurilor.

„Educația în școli va fi o materie obligatorie. Va fi obligatorie, pentru că, dacă rămâne opțională, nu se va face. Am avut experiența asta în trecut și cred că trebuie să depășim această barieră”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Acesta a explicat că demersul trebuie să aibă o abordare mai amplă, care să nu se limiteze la informațiile medicale.

„Cred că în această situație, pentru această componentă, este nevoie de o abordare 360 de grade, pentru că aici nu discutăm doar despre medicină, discutăm și despre educație pentru sănătate. Și aș începe cu acest aspect”, a afirmat Alexandru Rogobete.

Ce vor învăța elevii la noua materie

Potrivit ministrului, modulele de educație pentru sănătate ar urma să fie organizate în funcție de grupele de vârstă, astfel încât informațiile să fie adaptate nivelului de înțelegere al copiilor.

Printre subiectele care ar putea fi abordate se numără alimentația, prevenția, screeningul, vaccinarea, activitatea fizică și adoptarea unui stil de viață sănătos.

„Mă bucur că avem un ministru al Educației deschis la această propunere. Am avut discuții prealabile deja cu dumnealui și pregătim pentru anul viitor un modul de educație pentru sănătate în școli, structurat pe grupe de vârstă, care să includă, pe lângă zonele specifice, și această componentă, de exemplu, alimentația”, a declarat ministrul.

Alexandru Rogobete a insistat și asupra importanței explicării unor noțiuni medicale de bază încă din primii ani de școală.

„Cred că este important să le explicăm copiilor, în funcție de vârstă, cât de importante sunt screeningul și prevenția, vaccinarea, care este tot o componentă a prevenției, sportul și stilul de viață”, a mai spus acesta.

Obezitatea, una dintre problemele majore de sănătate publică

Ministrul Sănătății a făcut anunțul în contextul discuțiilor despre obezitate, o problemă care afectează un număr tot mai mare de persoane.

Potrivit datelor prezentate în cadrul conferinței, aproximativ șapte din zece persoane din România sunt supraponderale, iar aproape patru din zece adulți suferă de obezitate. Boala este asociată cu peste 200 de complicații și generează costuri importante pentru sistemul medical.

În acest context, autoritățile consideră că prevenția trebuie să înceapă înainte de apariția problemelor de sănătate, iar educația copiilor privind alimentația și mișcarea poate contribui la formarea unor comportamente sănătoase.

Deocamdată, introducerea disciplinei obligatorii nu este o măsură adoptată. Ministerele urmează să stabilească forma concretă a modulelor și modalitatea în care acestea vor fi incluse în programa școlară.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧