Sport
Spectacol şi suspans în ultima etapă la Turneul campionilor
• Armata a câştigat grupa pe ultima sută de metri • Inspectoratul Şcolar s-a calificat in extremis în finala mare, pe criteriul diferenţei de goluri în întâlnirile directe • astăzi au loc cele două finale
Echipa Armatei a răsturnat toate calculele şi a câştigat grupa după o victorie categorică, 7-2, în faţa formaţiei Inspectoratului Şcolar, cea care, după primele două etape avea maximum de puncte şi părea deja calificată în finala mare a Turneului campionilor. După acest succes al Armatei, organizatorii a trebuit să ia în calcul absolut toate variantele de departajare pentru a decide cine se mai califică în finala mare, iar şansa le-a surâs profesorilor care în meci direct au învins-o cu 4-1 pe Pricons.
“Am aplicat regulamentul din ROAF astfel că ordinea în clasament a celor trei echipe cu acelaşi număr de puncte s-a făcut pe criteriul diferenţei de goluri în întâlnirile directe, astfel că finala mare se va disputa între echipa Armatei şi cea a Inspectoratului Şcolar”, ne-a declarat Mihai Ianoş, secretarul AJF Brăila.
Meciul dintre Armata şi Inspectoratul Şcolar a fost unul spectaculos cu toate că scorul spune cu totul altceva. Armata a irosit prima ocazie de gol în minutul 4 prin Constandache, dar tot în acelaşi minut Ioniţă a deschis scorul. Cu toate că portarul Florin Giurgiu a avut intervenţii salvatoare Constandache (min. 8) a reuşit un euro gol şi a dublat avantajul echipei sale şi tot el a stabilit scorul primei reprize, 3-0 pentru Armata, încă din minutul 15.
Inspectoratul Şcolar a avut momente bune de joc dar nu a avut soluţii la finalizare, însă putea înscrie în minutul 17 dacă mingea şutată de Micu nu lovea bara. La şase minute de la reluare Banciu a şutat sub transversală şi Armata conducea cu 4-0. În continuare s-a jucat pe contre. Putea fi 4-1 în minutul 30 dar mingea şutată de Anghel a lovit transversala şi la următoarea fază Pascu a marcat pentru 5-0. În minutul 32 Banciu a înscris cel de-al şaselea gol pentru Armata, iar un minut mai târziu, insistenţa în atac a celor de la Inspectoratul Şcolar s-a încheiat cu un frumos gol marcat de Anghel. Până la finalul partidei fiecare echipă a mai înscris câte un gol, autori fiind Constandache şi Tănase, iar Armata s-a impus cu 7-2.
În primul meci al serii Pricons a trecut lejer, cu 5-1, de Ronţăilă.
“A fost un turneu frumos, cu meciuri interesante şi cu un final palpitant, dacă ţinem cont de faptul că ordinea în grupă s-a stabilit abia după ultimul meci. Vor fi două finale la fel de spectaculose”, a punctat Adrian Manole, preşedintele Comisiei de fotbal în sală.
Astăzi, de a ora 17.30, are loc finala mică, Pricons – Ronţăilă, urmează un meci între fostele glorii ale fotbalului brăilean, în care se întâlnesc echipele coordonate de Cristea Rusu şi Şerban Trofin, apoi finala mare dintre Armata şi Inspectoratul Şcolar.
Sport
HC Dunărea Brăila a pierdut la un gol diferență cu Molde. Calificarea în grupele EHF European League se va juca la Brăila
• HC Dunărea Brăila a fost învinsă la un gol, 30-29, în Norvegia, de Molde • returul se va juca duminică, 15 noiembrie, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila • formația brăileană păstrează șanse reale de calificare în grupele EHF European League
În returul de la Brăila, HC Dunărea Brăila are nevoie să se impună la cel puțin 2 goluri în fața celor de la Molde pentru a se califica în grupele acestei competiții. După partida tur, echipa antrenată de Bogdan Burcea păstrează șanse importante de calificare în EHF European League.
Meciul cu nordicele a început într-o notă de echilibru. Tveiten a marcat pentru gazde, Laslo a marcat de la 7 metri și a restabilit egalitatea, 1-1.
Molde s-a desprins la 5-1 în minutul 10, apoi a urmat un gol semnat de Mohamed. Echipa gazdă s-a detașat la cinci lungimi, 7-2, în minutul 11, dar treptat jocul s-a echilibrat iar în minutul 25 Necula a egalat la 13-13.
Molde a gestionat însă mai bine finalul de repriză și după primele 30 de minute conducea la o diferență de 2 goluri, 16-14.
Pauza a fost un sfetnic bun pentru echipa brăileană, iar acest lucru s-a regăsit și pe tabelă.
Deși Molde a condus la trei lungimi în două rânduri, în minutul 38 Boiciuc a egalat la 19-19 și tot ea a marcat pentru 20-20.
Molde s-a mai desprins o dată la patru lungimi în minutul 47, 26-22.
Ultimele 10 minute au fost decisive în privința victoriei. Elena Roșu a egalat la 27-27 în minutul 54 și echipa brăileană a avut șansa de a conduce pentru prima dată în meci dar a irosit-o.
Cu câteva secunde înainte de final a fost din nou egalitate, 29-29, însă ultimul cuvânt l-a avut Molde, care a înscris golul victoriei prin Tveiten, iar formația norvegiană a câștigat partida tur cu 30-29.
Returul dintre HC Dunărea Brăila și Molde se va juca duminică, 15 noiembrie, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila. Câștigătoarea acestei ”duble” se va califica în grupele EHF European League, care vor începe în luna ianuarie a anului 2027.
Pentru Dunărea Brăila au marcat
- Kirdiasheva – 6 goluri
- Mihai 5
- E. Roșu 5
- Boiciuc 3
- Laslo 3
- Jezic 2
- Mihăilă 1
- Mohamed 1
- Lixăndroiu 1
- Rebeca Necula 1
- Klikovac 1
Elena Șerban a avut 7 intervenții, Bianca Curmenț 2 intervenții, Trusova o intervenție.
Pentru Molde au înscris
- Tveiten 8 goluri
- Obaidli 7
- Kamburce 5
- Petersson 3
- S. Obaidli 2
- Loseth 2
- Eiriksson 1
- Røhne 1
- Simonsen 1
Skogstrand a avut 11 intervenții.
Sport
Fotbal Liga a IV-a | Derby-ul etapei a 10-a se dispută la Urleasca: Victoria Traian – Daous Dava 2018 Brăila
Etapa a 10-a din Liga a IV-a programează sâmbătă, 7 noiembrie, un nou derby, Victoria Traian – Daous Dava 2018 Brăila, o partidă care va avea loc la Urleasca, de la ora 11:00, între liderul campionatului și echipa de pe locul al 3-lea.
Victoria Traian are 22 de puncte, adversara sa are 18 puncte, dar și un joc mai puțin disputat.
Se anunță un meci echilibrat între două formații care au în componență fotbaliști experimentați, cu multe partide în Liga III-a, unii dintre ei și cu jocuri în Liga a II-a.
Un alt meci interesant se dispută la Făurei, între CS Făurei, locul al 9-lea, și ACS Comunal Cazasu, poziția a 5-a.
Sunt două formații avide de puncte, echipa gazdă pentru a urca în clasament, formația din Cazasu pentru a-și menține șansele de a prinde turneul play-off.
Viitorul Însurăței – Viitorul Galbenu este de asemenea o partidă care suscită interes în această rundă.
Duminică, de la ora 11:00, la Baza Sportivă Chiscani, se dispută ultimul meci al rundei a 10-a, adversare fiind Suporter Club Progresul Brăila, o formațe care mizează pe tineri fotbaliști, și CS Local Mircea Vodă, una dintre revelațiile acestui sezon competițional.
Etapa a 10-a programează meciurile
Sâmbătă, 7 noiembrie, ora 11:00
- Viitorul Ianca – CSC Tricolorul Viziru
- Șoimii Tudor Vladimirescu – Viitorul Cireșu
- Victoria Traian – Daous Dava 2018 Brăila
- Viitorul Însurăței – Viitorul Galbenu
- CS Făurei – ACS Comunal Cazasu
Duminică, 8 noiembrie, ora 11:00
- Suporter Club Progresul Brăila – CS Local Mircea Vodă
Clasamentul la zi
- Victoria Traian – 22 puncte
- Viitorul Ianca – 21 puncte
- Daous Dava 2018 Brăila – 18 puncte
- Viitorul Cireșu – 17 puncte
- ACS Comunal Cazasu – 15 puncte
- CS Local Mircea Vodă – 13 puncte
- Viitorul Galbenu – 13 puncte
- Viitorul Însurăței – 12 puncte
- CS Făurei – 8 puncte
- Suporter Club Progresul Brăila – 7 puncte
- CSC Tricolorul Viziru – 4 puncte
- Șoimii Tudor Vladimirescu – 0 puncte






















