Social Media

SPORT

Spectacol în Polivalentă de “Ziua Porților Deschise”

Publicat

în

• evenimentul a fost organizat de HC Dunărea • au fost prezenți în jur de 700 de brăileni • spectatorii au asistat șI la un antrenament al echipei brăilene
 
HC Dunărea este ca un magnet pentru iubitorii handbalului brăilean și fiecare acțiune a conducerii clubului este salutată de publicul local.
“Ziua Porților Deschise” a atras la Polivalentă în jur de 700 de brăileni, iar atmosfera care s-a creat a fost una foarte frumoasă.
Brăilenii au avut ocazia să vadă pe viu toate modernizările care s-au făcut la Sala Polivalentă, mai precis condițiile în care se pregătesc handbalistele antrenate de Jan Leslie și Cristian Preda, ghid fiind chiar președintele clubului, Adrian Manole.
De asemenea, cei aproximativ 700 de fani și galeria, care și-a făcut numărul ca la un meci oficial, au avut ocazia să cunoască lotul echipei HC Dunărea pentru sezonul următor. Fiecare handbalistă a fost prezentată publicului, noile venite în mod special.
Brăilenii au mai putut asista și la un antrenament condus de cei doi tehnicieni, totul într-o atmosferă de sărbătoare.
La finalul evenimentului, fiecare brăilean a plecat cu gândul la viitoarea ediție de campionat dar și cu cel puțin un autograf de la vedetele echipei HC Dunărea.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile