INFRACȚIUNI
Spargere la un magazin de pe strada 1 Decembrie 1918. Hoții au fugit cu articole vestimentare
Un magazin situat pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Brăila, în zona cuprinsă între străzile Plevna și Rahova, a fost spart în această dimineață de persoane necunoscute. Hoții au distrus geamurile ușii de acces, au pătruns în interior și au furat mai multe articole vestimentare.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, incidentul a fost semnalat luni, 19 mai, în jurul orei 05:10. Un bărbat în vârstă de 48 de ani din Brăila a apelat numărul de urgență 112 și a anunțat faptul că geamurile ușii de acces ale unei societăți comerciale aflate în apropierea intersecției străzii 1 Decembrie 1918 cu strada Plevna sunt sparte.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracție în incinta magazinului și ar fi sustras mai multe articole vestimentare, după care au părăsit zona.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila continuă cercetările pentru identificarea autorilor și stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a fost comisă fapta. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR
































