Local
Șoferi amendați pentru că și-au expus mașina la vânzare pe domeniul public. Samsarii adevărați, greu de prins
* în ultima săptămână, Poliția Locală a aplicat trei sancțiuni pe această temă * cei care s-au specializat în vânzarea de mașini la mâna a doua, au învățat cum să fenteze legea
Chiar dacă, în general, și-au mutat ”afacerea” în parcările unor supermarket-uri din municipiu, samsarii de mașini continuă să ocupe abuziv și anumite porțiuni de trotuar sau de carosabil, în zone cu aflux mare de pietoni. Având experiență de ani de zile în domeniul vânzărilor de mașini second-hand, samsarii reușesc, în general, să scape de amenzi, fie la ”mica înțelegere” cu unii dintre agenții care ar trebui să pună legea în aplicare, fie prin scoaterea numerelor de înmatricularea ale autoturismelor expuse pe domeniul public, pentru ca acestea să nu poată fi identificate în bazele de date ale autorităților.
Din când în când, Poliția Locală mai aplică niște sancțiuni pentru expunerea ilegală pe domeniul public a autoturismelor scoase la vânzare, însă, în general, cei ce primesc astfel de amenzi sunt cei care încearcă să își vândă mașinile proprietate personală, fără a face asta în mod frecvent, deci nefiind familiarizați cu metodele samsarilor. În ultima săptămână, Poliția Locală a aplicat trei astfel de sancțiuni, fiecare în valoare de câte 500 lei ”pentru nerespectarea prevederilor H.C.L.M. Brăila nr. 248/2008, privind interzicerea expunerii spre vânzare a autovehiculelor – înmatriculate sau neînmatriculate – pe terenul domeniului public și privat al Municipiului Brăila, cu excepția celor aprobate prin hotărâri ale Consiliului Local Municipal Brăila”, după cum am fost informați prin intermediul unui comunicat de presă. Unul dintre cei sancționați a fost brăileanul M. N.-D., în vârstă de 46 ani, din Brăila care, în calitate de proprietar, a expus spre vânzare, pe bulevardul Dorobanților, un autovehicul marca Citroen, pe un teren ce aparține domeniului public al Municipiului Brăila, în loc neautorizat în acest sens. Tot la fel, a fost sancționat și T. E., în vârstă de 47 ani, din sat Lăpușel, com.Regea, județul Maramureș, care lăsase pe Șos. Baldovinești din municipiul Brăila, un autovehicul marca Ford cu anunț de vânzare expus la vedere.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















