Social
Slujbă cu distanţare socială la biserica “Sfântul Ilie”
• câteva zeci de brăileni au participat, ieri, la hramul bisericii “Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul”, de lângă Piaţa Halelor • sfinţită pe vremea Războiului de Independenţă, biserica “Sf. Ilie” a fost afectată iremediabil în timpul Primului Război Mondial, când un obuz a explodat la doi paşi distanţă de sfântul lăcaş • în urma cutremurului din 1940, biserica a avut din nou de suferit, pierzând o turlă şi fiind la un pas de a se prăbuşi
Afectaţi tot mai mult de criza generată de pandemia de COVID-19, de secetă şi de nesiguranţa zilei de mâine, brăilenii s-au rugat, ieri, Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, protectorul holdelor şi patronul spiritual al energeticienilor. Rugăciunile credincioşilor au fost ascultate pentru că, ieri, Dumnezeu ne-a trimis ploaie binecuvântată, ca să nu mai avem de suferit de pe urma secetei care a pârlolit până de curând pământurile însetate. Tot ieri, la sărbătoarea Sfântului Ilie, au fost date de pomană fructe pentru cei nevoiaşi, ca să avem rod bun până la sfârşitul anului.
Fondată în urmă cu aproape un secol şi jumătate (la 8 septembrie 1872), pe un teren cedat de Primăria Urbei Brăila, în vechiul “cartier al Pieţei”, biserica cu hramul “Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” a fost târnosită pe 20 iulie 1877, în timpul Războiului de Independenţă, de către Prea Sfinţitul Melchisedec, Episcopul Dunării de Jos. Alături de ierarh s-a aflat părintele protopop Alecu Sudeţeanu, înconjurat de un sobor de preoţi.
Ctitorită în stil neobizantin, din daniile credincioşilor şi ale celor care făceau parte din breslelee Căruţaşilor, Dragomanilor (translatorilor), Hamalilor (docherilor) şi Casapilor (măcelarilor), pe vremea Domnitorului Carol I, biserica de lângă Piaţa Mare a fost refăcută în anul 1894, când s-a construit turla mare şi s-a refăcut acoperişul. Lucrările au fost făcute cu banii obţinuţi din suprafaţa de 1.056 de stânjeni de teren din curtea bisericii, vândută unor brăileni.
Catapeteasma bisericii a fost pictată de reputatul pictor brăilean Matache Orăşanu în anul 1877, iar fresca doi ani mai târziu, de către pictorul D. Teodorescu. Acelaşi pictor a zugrăvit şi turla mare, în anul 1894, folosind tehnica uleiului pe zid, după cum se precizează în pisania aflată la biserică.
În timpul Primului Război Mondial, când ruşii din sectorul Năneşti – Nămoloasa bombardau inamicul care ocupase vremelnic Brăila, un obuz a explodat la 20 de metri distanţă de biserică, înspre miazăzi, pricinuind mari stricăciuni sfântului lăcaş (fisuri în zid). Părintele B. Enăcescu a realizat lucrări de reparaţii dar, pe timpul cutremurului din noiembrie 1940, edificiul a fost din nou afectat. Deşi s-au făcut reparaţii în anul 1942, turla mică, de deasupra pronaosului, n-a mai putut fi salvată. Aşa se face că, în prezent, biserica “Sf. Ilie”, de pe Strada Roşiori, are o singură turlă, în loc de două cum avea până acum 80 de ani.
Şi cutremurul de la 1977 a provocat distrugeri la biserica “Sf. Ilie”, atât la interior, cât şi la exterior, iar părintele paroh Costică Enache a iniţiat ample lucrări de consolidare şi refacere a zidăriei şi picturii. Biserica a fost resfinţită de PS Epifanie Norocel al Buzăului, la 23 octombrie 1986.
Vorbe din duh
E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.
„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)
„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)
Social
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.
Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.
Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.
Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.
Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027
Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.
Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.
Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.
Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.
Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie
Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.
În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.
Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.






















