Social Media

Sport

Situaţie explozivă la Dacia Unirea. Jucătorii refuză să iasă la antrenament

Timp de citire: 3 minute

* luni după-amiază şi marţi dimineaţă jucătorii au rămas în vestiar şi au făcut grevă în loc să se antreneze * “În acest moment, Dacia Unirea este clubul cu cea mai gravă situaţie financiară din Liga a II-a, iar detensionarea situaţiei nu depinde de noi”, a declarat Valentin Avramescu
 
După 10 luni de aşteptare în care nu au primit niciun salariu, situaţia a devenit una explozivă la Dacia Unirea. Sătui de promisiuni, luni după-amiază jucătorii formaţiei brăilene au dorit să tragă un semnal de alarmă. Ei s-au prezentat la stadionul Municipal pentru primul antrenament al acestei săptămâni însă nu s-au antrenat ci, în semn de protest faţă de incertitudinile din punct de vedere financiar care plutesc asupra clubului de fotbal, au rămas în vestiar. Marţi dimineaţă situaţia s-a repetat. Fotbaliştii au discutat cu antrenorul Alin Pânzaru însă nu au ieşit pe teren să se pregătească. Un prim semnal la adresa oficialităţilor locale, următorul putând fi mult mai grav, neprezentarea la partida care va avea loc sâmbătă în etapa a 12-a, în care Dacia o va întâlni pe teren propriu cu CS Mioveni.
“Jucătorii au recurs la această soluţie pentru că trebuie să-i ia şi pe ei cineva în seamă. Într-adevăr, situaţia este explozivă. Conducerea clubului este, ca de obicei, alături de jucători dar rezolvarea problemelor nu depinde de noi. Partea de organizare am dus-o până acum noi, despre salarii nu avem ce să le spunem jucătorilor. Conducerea Daciei Unirea este la mijloc în această situaţie, între jucători şi oficialităţile locale. Este un moment delicat. Domneşte incertitudinea în privinţa finanţării echipei de către oficialităţile locale şi nu ştim cum şi când se va rezolva această problemă. Detensionarea situaţiei nu depinde de conducerea clubului. Primarul Marian Dragomir le-a promis jucătorilor că în septembrie vor avea banii viraţi, iată suntem la mijlocul lunii octombrie şi nu avem nicio certitudine în acest sens. În acest moment, Dacia Unirea este clubul cu cea mai gravă situaţie de acest fel din Liga a II-a”, ne-a declarat Valentin Avramescu, preşedintele Consiliului director al Daciei Unirea.
 
Alin Pânzaru: Toată lumea de la club gâfâie la propriu
 
Prezent de asemenea la stadion, antrenorul Alin Pânzaru a ţinut să precizeze că atât luni cât şi marţi a vorbit cu jucătorii şi a încercat să-i determine să se antreneze dar de fiecare dată s-a lovit de refuzul lor.
“Eu mi-am făcut datoria, mi-am pregătit temele de antrenament, am discutat cu jucătorii dar ei nu au vrut să se antreneze nici luni şi nici marţi. Din punct de vedere sportiv, nimeni nu are ce le reproşa acestor fotbalişti. Unii au intrat în luna a 10-a în care nu au primit niciun leu, cei care au venit în vară au deja trei luni. Toată lumea de la club gâfâie la propriu. Unii nu au nici după ce bea apă, cum să-i mai motivez? Noi încă speră să se accelereze lucrurile şi situaţia să se îmbunătăţească’, a explicat antrenorul Alin Pânzaru.

Sport

HC Dunărea Brăila a pierdut la un gol diferență cu Molde. Calificarea în grupele EHF European League se va juca la Brăila

• HC Dunărea Brăila a fost învinsă la un gol, 30-29, în Norvegia, de Molde • returul se va juca duminică, 15 noiembrie, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila • formația brăileană păstrează șanse reale de calificare în grupele EHF European League

Publicat

în

HC Dunărea Brăila a pierdut la un gol diferență cu Molde. Calificarea în grupele EHF European League se va juca la Brăila

În returul de la Brăila, HC Dunărea Brăila are nevoie să se impună la cel puțin 2 goluri în fața celor de la Molde pentru a se califica în grupele acestei competiții. După partida tur, echipa antrenată de Bogdan Burcea păstrează șanse importante de calificare în EHF European League.

Meciul cu nordicele a început într-o notă de echilibru. Tveiten a marcat pentru gazde, Laslo a marcat de la 7 metri și a restabilit egalitatea, 1-1.

Molde s-a desprins la 5-1 în minutul 10, apoi a urmat un gol semnat de Mohamed. Echipa gazdă s-a detașat la cinci lungimi, 7-2, în minutul 11, dar treptat jocul s-a echilibrat iar în minutul 25 Necula a egalat la 13-13.

Molde a gestionat însă mai bine finalul de repriză și după primele 30 de minute conducea la o diferență de 2 goluri, 16-14.

Pauza a fost un sfetnic bun pentru echipa brăileană, iar acest lucru s-a regăsit și pe tabelă.

Deși Molde a condus la trei lungimi în două rânduri, în minutul 38 Boiciuc a egalat la 19-19 și tot ea a marcat pentru 20-20.

Molde s-a mai desprins o dată la patru lungimi în minutul 47, 26-22.

Ultimele 10 minute au fost decisive în privința victoriei. Elena Roșu a egalat la 27-27 în minutul 54 și echipa brăileană a avut șansa de a conduce pentru prima dată în meci dar a irosit-o.

Cu câteva secunde înainte de final a fost din nou egalitate, 29-29, însă ultimul cuvânt l-a avut Molde, care a înscris golul victoriei prin Tveiten, iar formația norvegiană a câștigat partida tur cu 30-29.

Returul dintre HC Dunărea Brăila și Molde se va juca duminică, 15 noiembrie, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila. Câștigătoarea acestei ”duble” se va califica în grupele EHF European League, care vor începe în luna ianuarie a anului 2027.

Pentru Dunărea Brăila au marcat

  • Kirdiasheva – 6 goluri
  • Mihai 5
  • E. Roșu 5
  • Boiciuc 3
  • Laslo 3
  • Jezic 2
  • Mihăilă 1
  • Mohamed 1
  • Lixăndroiu 1
  • Rebeca Necula 1
  • Klikovac 1

Elena Șerban a avut 7 intervenții, Bianca Curmenț 2 intervenții, Trusova o intervenție.

Pentru Molde au înscris

  • Tveiten 8 goluri
  • Obaidli 7
  • Kamburce 5
  • Petersson 3
  • S. Obaidli 2
  • Loseth 2
  • Eiriksson 1
  • Røhne 1
  • Simonsen 1

Skogstrand a avut 11 intervenții.

Citește articolul complet

Sport

Fotbal Liga a IV-a | Derby-ul etapei a 10-a se dispută la Urleasca: Victoria Traian – Daous Dava 2018 Brăila

Publicat

în

Fotbal Liga a IV-a | Derby-ul etapei a 10-a se dispută la Urleasca: Victoria Traian - Daous Dava 2018 Brăila

Etapa a 10-a din Liga a IV-a programează sâmbătă, 7 noiembrie, un nou derby, Victoria Traian – Daous Dava 2018 Brăila, o partidă care va avea loc la Urleasca, de la ora 11:00, între liderul campionatului și echipa de pe locul al 3-lea.

Victoria Traian are 22 de puncte, adversara sa are 18 puncte, dar și un joc mai puțin disputat.

Se anunță un meci echilibrat între două formații care au în componență fotbaliști experimentați, cu multe partide în Liga III-a, unii dintre ei și cu jocuri în Liga a II-a.

Un alt meci interesant se dispută la Făurei, între CS Făurei, locul al 9-lea, și ACS Comunal Cazasu, poziția a 5-a.

Sunt două formații avide de puncte, echipa gazdă pentru a urca în clasament, formația din Cazasu pentru a-și menține șansele de a prinde turneul play-off.

Viitorul Însurăței – Viitorul Galbenu este de asemenea o partidă care suscită interes în această rundă.

Duminică, de la ora 11:00, la Baza Sportivă Chiscani, se dispută ultimul meci al rundei a 10-a, adversare fiind Suporter Club Progresul Brăila, o formațe care mizează pe tineri fotbaliști, și CS Local Mircea Vodă, una dintre revelațiile acestui sezon competițional.

Etapa a 10-a programează meciurile

Sâmbătă, 7 noiembrie, ora 11:00
  • Viitorul Ianca – CSC Tricolorul Viziru
  • Șoimii Tudor Vladimirescu – Viitorul Cireșu
  • Victoria Traian – Daous Dava 2018 Brăila
  • Viitorul Însurăței – Viitorul Galbenu
  • CS Făurei – ACS Comunal Cazasu
Duminică, 8 noiembrie, ora 11:00
  • Suporter Club Progresul Brăila – CS Local Mircea Vodă

Clasamentul la zi

  1. Victoria Traian – 22 puncte
  2. Viitorul Ianca – 21 puncte
  3. Daous Dava 2018 Brăila – 18 puncte
  4. Viitorul Cireșu – 17 puncte
  5. ACS Comunal Cazasu – 15 puncte
  6. CS Local Mircea Vodă – 13 puncte
  7. Viitorul Galbenu – 13 puncte
  8. Viitorul Însurăței – 12 puncte
  9. CS Făurei – 8 puncte
  10. Suporter Club Progresul Brăila – 7 puncte
  11. CSC Tricolorul Viziru – 4 puncte
  12. Șoimii Tudor Vladimirescu – 0 puncte
Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧