Editorial
Și să vi se ierte vouă toate păcatele…
”Viorica Dăncilă, prima femeie prim ministru din istoria României, o femeie civilizată, neconflictuală, deosebit de comunicativă”.
Așa o prezenta Liviu Dragnea, în urmă cu un an și jumătate, la numirea în funcție. Între timp, Liviu Dragnea a ieșit din schemă, iar Viorica Dăncilă a devenit și prima femeie din istoria PSD care conduce partidul. Cum? Civilizat, neconflictual și deosebit de comunicativ. Ne-am convins de asta vineri, 9 iulie, când Brăila a devenit prima organizație PSD din țară analizată în urma rezultatelor obținute la alegerile europarlamentare. Deosebit de comunicativă, Viorica Dăncilă și-a adunat ca o cloșcă toți membrii într-o sală, în care, împreună, ore în șir, depășind cu mult programul, au analizat comportamente și rezultate, ferecați în spatele ușilor. Adică la propriu ferecați. Adică încuiați pe bune cu cheia. Cine intra încuia, cine ieșea încuia. Iar presa, și nu doar colegii mei din Brăila, ci și ditamai gașca de corespondenți, păzea holurile numărând de plictiseală de câte ori pe minut se răsucea cheia în broască. Într-un final, s-au deschis ușile larg și a început conferința de presă. Din nou, deosebit de comunicativă, Viorica și-a spus povestea, s-a lăudat până a dat pe afară, a mai lăsat să vorbească vreo doi, trei, a mai acceptat câteva întrebări, în general pe cele neincomode, după care, brusc, oaspeții înalți s-au ridicat și au plecat spre Galați. Tipic pentru școala de bune maniere și comunicare a PSD.
Am aflat însă, vineri, un lucru foarte important. În mărinimia ei, civilizata și neconflictuala Viorica Dăncilă nu va pedepsi nici un primar care la europarlamentare a dat cu flit PSD susținându-l fățiș și asumat pe Mihai Tudose. Doamne, ce femeie bună, cum le-a iertat ea toate păcatele!… Cum?! Habar n-avem! Că ce s-a întâmplat sub cheie, sub cheie a rămas, iar primarii s-au evaporat până să fie acceptată presa în sală. Putem să înțelegem, însă, din replicile cu substrat de ”jmeker” ale lui Teodorovici, marele președinte executiv al PSD, că nu degeaba au ”dialogat” ei cu ușile încuiate.
Acum, nu știu cum și-au explicat ”trădarea” primarii în cauză, ce li s-a promis și cât au crezut. Cert este că, în ciuda faptului că de 30 de ani Brăila este un important fief PSD, care a adus voturi cu duiumul partidului, înapoi nu a primit nimic. Sub PSD, Brăila s-a ruinat și a decăzut continuu, fără ca de la București (indiferent cine a condus partidul) să primească cel mai mic semn de bunăvoință și interes, cu excepția gogoșilor din perioadele electorale. Iar până una alta, singurul proiect palpabil pentru noi rămâne podul, datorat lui Mihai Tudose. Deci… cine, cui să arate îngăduință?!
Revenind la primarii iertați, dar și la toți ceilalți primari brăileni mai mult sau mai puțin supuși PSD, ei știu ce au făcut la europarlamentare și tot ei vor decide ce vor face și la următoarele alegeri. Ideea e că toți au în spate câte o turmă de alegători, care efectiv le stă la picioare. Cum vor folosi masa asta electorală, din nou doar ei decid, cu sau fără iertarea Vioricăi. Care nu poate face altceva nimic decât să le promită. Exact cum face PSD de 30 de ani. Iar ei înghit făgăduielile și, într-un final, se mulțumesc cu extrem de puțin. De ce? Pentru că le merge! Căci nu doar Viorica, ci și electoratul iartă. De 30 de ani, din 4 în 4 ani, tot iartă toate păcatele aleșilor (și nu doar din PSD, dar acum despre ei este vorba), făcute cu voie sau fără de voie, chit că (satul, comuna, orașul) întreg județul e praf și pulbere. Practic, din prea multă iertare, de ani de zile întrega țară se tot prăbușește. Singura diferență, de vreo lună nu se mai prăbușește mitocănește, pe sub mustață. Acum se prăbușește cu coc: civilizat, neconflictual și deosebit de comunicativ.
Editorial
Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!
Liderul PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a fost citat ca martor de DNA Iași. Popa a dat declarații cam două ore joi, 1 octombrie. A doua zi, vineri, 2 octombrie, Ilie Bolojan a fost la DNA Iași unde a stat cam trei ore, tot în calitate de martor.
Dosarul este legat de o presupusă mită uriașă de 1,5 milioane euro pe care omul de afaceri din Vaslui Fănel Bogos ar fi dat-o ca să intre la premierul demis pentru a-l schimba pe directorul DSVSA Vaslui.
De altfel, în aceeași oală cu șeful DSVSA Vaslui este și Alexandru Bociu, șeful suprem al ANSVSA, care-ar fi refuzat să-l schimbe din funcție pe subalternul lui din Vaslui.
Conform unor surse de încredere, Alexandru Bociu a deranjat multă lume bună din PNL tocmai pentru că el aplică legea și nu execută ordine de partid.
Conform altor surse, inclusiv Alexandru Popa, liderul PNL Brăila, s-ar fi străduit să-l schimbe după ce Bociu nu l-a ”executat” pe Costică Peltea omul PSD din fruntea DSVSA Brăila. Cică Peltea nu i-ar fi dat lui Popa autorizație pentru un abator! Mai mult, după scandalul uriaș cu variola la ovine care-a lovit ferme din Brăila unde s-au depistat animale neînregistrate legal, Bociu a demis întreaga conducere a DSVSA, inclusiv adjunctul care era omul PNL.
La acest moment, DSVSA Brăila este condusă de specialiști trimiși de la București de același incomod Bociu. Pe de altă parte, ziarul Comunitatea a obținut o declarație de la deputatul Alexandru Popa, conform căreia el a fost citat ca martor al apărării: „Sunt un profesionist în agricultură (…) Nu am avut nicio treabă cu dosarul propriu-zis, dar am fost citat de doamna Trăilă (Cristina Trăila, secretar general al Guvernului Bolojan, în prezent inculpată în acest dosar- n.n) ca martor din partea dumneaei, ca să pot să dau o expertiză mai mult tehnică”.
Logic, asta înseamnă că Trăilă are încredere în Popa, că doar nu este singurul profesionist în agricultură din țara asta. Mai mult, am putea afirma că Popa i-ar putea fi dator! Cu ce , nu se știe! În fond, nimănui nu-i convine să depună mărturie la DNA, decât dacă nu are loc de întors.
Apoi, dacă știi că ești total neimplicat în practicile toxice ale demiterilor și numirilor după propriile interese în acest caz, de ce mergi cu avocatul de mână? Sincer, când ești complet nevinovat, când nu ai făcut nimic care să miroasă a trafic de influență, de ce ai nevoie de avocat?
Un răspuns ar putea fi legat de maniera controversată de instrumentare a dosarelor, dar și de măsurile preventive care au un puternic iz politic, de aici și scăderea dramatică a credibilității justiției în general. Ca să nu mai vorbim de maniera în care se face justiție la televizor.
În acest context, nu putem să nu ne aducem aminte cum a tratat PNL Brăila, în frunte cu Alexandru Popa și numitul Chivu Cătălin, episodul în care, în urma unui denunț, DNA a ridicat documente de la Consiliul Județean legate de HC Dunărea.
Vă aduceți aminte că Francisk Chiriac, președintele CJ, și Adrian Manole, președintele HC Dunărea, erau deja condamnați de liderii PNL și Chivu? Acum aceiași liberali în frunte cu numitul Chivu nu mai scot o vorbă! Culmea, nu se mai aude nimic în legătură cu acel dosar in rem, deși au trecut atâtea luni! Sau poate procurorii așteaptă alegerile locale… Orice e posibil!
Editorial
Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei, și? De parcă ar fi primul!
Constituția este stâlpul democrației! Când se încalcă o dată legea fundamentală a statului, puteți fi siguri că vor urma și alte încălcări, din ce în ce mai ”justificate”, până se va ajunge ca respectarea Constituției să devină excepția.
În ultimii ani au fost multe încălcări și aș aminti de încălcările flagrante ale drepturilor și libertăților cetățenești în perioada pandemiei. Pe o ură colectivă – vacciniști versus anti-vacciniști – guvernele (Orban, dar mai ales Câțu) din acea perioadă și-au bazat așa-zisele reguli, care-au încălcat în lanț drepturile și libertățile cetățenești.
Un singur aspect reamintesc: cum să impui vaccinarea cu un vaccin experimental, când cetățenii sunt atât de diferiți, au boli, au alergii, au slăbiciuni etc etc. Ei bine, s-a putut și poporul plătește și va plăti în continuare pentru milioanele și milioanele și milioanele de doze, care ar fi trebuit administratate tuturor, cam câte 6 de căciulă. ”Noroc” că a izbucnit războiul Rusia – Ucraina astfel că, peste noapte, a dispărut și Covid-ul și regulile absurde.
Următoarea încălcare flagrantă a Constituției a fost atunci când i s-a interzis Dianei Șoșoacă, președintele S.O.S România, să candideze la președinția țării. Ion Iliescu care se bucura de o popularitate imensă nu a avut curajul să facă așa ceva atunci când a candidat Corneliu Vadim Tudor din partea PRM. Să ne aducem aminte cât de dur și amenințător era în limbaj C.V. Tudor. Până la urmă, liderul PRM a fost învins democratic la vot.
Dacă Diana Șoșoacă era lăsată să candideze, cu siguranță ”mânca” din voturile lui Călin Georgescu și niciunul nu ajungea în turul 2. Părerea mea! Sau poate ajungea, dar nu cu un scor atât de mare și atunci ”proeuropenii” se aliau în spatele candidatului pro-occidental, care câștiga democratic alegerile.
Acum, după atâtea luni de la învestirea lui Nicușor Dan, sincer, nu era mai bună Elena Lasconi? A treia oră când s-a încălcat fragrant legea fundamentală a țării a fost când s-au anulat alegerile prezidențiale – turul I -, când s-au calificat Călin Georgescu și Elena Lasconi. Pe ce motiv? Nicușor Dan a promis desecretizarea documentelor, că le va face publice ca să priceapă toată lumea de ce s-au anulat alegerile prezidențiale, o premieră în România post-comunistă. Nu s-a desecretizat nimic, că nu aveau ce. În schimb, Călin Georgescu a fost martirizat și a intrat în categoria adulaților. Ferească Dumnezeu să zici ceva de Georgescu!
Dar cum a fost sacrificată Elena Lasconi pentru Nicușor Dan, vă mai aduceți aminte? Iar acum progresiștii nu-l mai înghit pe președintele Dan! S-au lipit de Ilie Bolojan care este și el un ”Mesia”, adulat, indiferent ce-ar face. Să te ferească Dumnezeu să zici ceva de Bolojan!
În fine, abia acum vine lovitura de grație: preaiubitul și întâiul matematician al țării, Nicușor Dan a început să interpreteze Constituția ca pe un text de la Limba Română. Fără nicio legătură cu Matematica. Astfel că, întâi l-a propus pe Tomac, al cărui partid nici nu a intrat în Parlament. Acum l-a desemnat pe Veștea, peste capul Bolojan al PNL, ceea ce a dus deja la împărțirea liberalilor în două tabere. În plus, o dă încontinuu că el ”nu vrea” un guvern votat de AUR sau cu membri AUR pe post de miniștri.
Păi, cum vine asta? Votanții AUR nu sunt români? Nicușor Dan nu este președintele tuturor românilor, ci doar al ”proeuropenilor”? Am zis-o și-o repet: întâi președintele să fi desemnat un premier de la PSD, partidul situat pe locul I la ultimele parlamentare. Dacă Grindeanu&Co nu treceau un guvern de Parlament, la rând intra AUR! Dacă nici AUR nu făcea nimic, a treia oară votau toți parlamentarii cu ochii închiși, orice guvern. Asta-i formula rezultată după ultimele parlamentare! Este practic imposibil fără PSD sau fără AUR. Și dacă partidele ”proeuropene” nu se înțeleg între ele, atunci hai la anticipate! De ce-i este frică lui Nicușor Dan să respecte Constituția?
Ce crede el sau altcineva – Bolojan, Veștea, Grindeanu, Fritz – că dacă împart, pe față, alegătorii românii în cetățeni de mâna întâi și cetățeni de mâna a doua, după votul exprimat la ultimele alegeri, Europa va ajuta România cu bani, dacă nu-și îndeplinește jaloanele pe care tot ai noștri conducători le-au negociat? Nu, fraților! Stați liniștiți! Uitați-vă la țările din jur cum tratează interesul național. Cu atenție! Că vremurile se schimbă!
Ai noștri conducători însă, par din ce în ce mai mult rupți de realitatea în care trăiesc românii și își permit să facă ”fițe” de parcă am fi o țară bananieră, fără Constituție, fără democrație, fără reguli.






















