Social Media

Social

„ȘI EU POT!” – Două Asociații din Brăila dovedesc abilitatea din dizabilitatea dată de autism și sindromul Down

Timp de citire: 5 minute

* grație unei finanțări obținute în urma unui concurs de proiecte, Asociația S.O.S. Autism Brăila în parteneriat cu Asociația Down Botez Vlad Sergiu Brăila vor desfășura ore de mișcare alături de voluntari și vor oferi consultanță de specialitate privind terapii specifice și nutriție pentru copiii și tinerii speciali din Brăila * „Ne dorim, prin acest proiect, să promovăm educația, înțelegerea și receptivitatea față de calitățile și defectele celorlalți”, susțin coordonatorii proiectului
 
Asociația S.O.S. Autism Brăila, în parteneriat cu Asociația Down Botez Vlad Sergiu Brăila, desfășoară ore de mișcare alături de voluntari, cu materiale noi, profesionale și oferă consultanță de specialitate privind terapii specifice și nutriție pentru copiii și tinerii speciali din Brăila, printr-un proiect finanțat de Lidl România. Este vorba despre programul național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”, inițiat de Federația Fundațiile Comunitare din România, finanțat de Lidl România și implementat la nivel local de Fundația Comunitară Galați, proiectul „ȘI EU POT” câștigând o finanțare de peste 12.000 lei.
Beneficiarii direcți ai proiectului „ȘI EU POT!” sunt copii și tineri din cadrul Asociației S.O.S. Autism Brăila și Asociației Down Brăila Botez Vlad Sergiu.
„Proiectul pleacă de la nevoia de a ușura modul de participare la activități, în general, pentru persoanele cu autism și sindrom Down, prin desfășurarea de antrenamente de mișcare sportivă, printr-o strategie de antrenament blând, prin detalierea regulilor de joc în pași mici, prin folosirea repetiției.
Vom promova mișcarea și voluntariatul în comunitate ca instrument în dezvoltarea fizică și mentală, personală și în grup. Beneficiarii și voluntarii vor învăța să lucreze împreună și vor realiza beneficiul activităților desfășurate. Părinții beneficiarilor vor afla informații legate de metode de recuperare fizică și mentală a copiilor și tinerilor lor, vor fi consiliați cu privire la gestionarea emoțiilor în familie și vor expune problemele întâmpinate, vor dezbate teme legate de alimentație și de un stil de viață sănătos, prin organizarea unor întâlniri on-line cu specialiști din domeniile menționate”, au spus Adriana Florentina Ene, coordonator proiect și Ștefania Botez, responsabil de comunicare al proiectului.
De asemenea, prin proiectul ”ȘI EU POT!”, care se derulează în perioada noiembrie 2020 – martie 2021, inițiatorii își doresc să promoveze educația pentru toleranță, înțelegerea și receptivitatea față de calitățile și defectele celorlalți, formarea calităților de cooperare, acceptare și să fie un punct de plecare pentru alte activități similare.
Asociația S.O.S. Autism Brăila, înființată în anul 2013, este o organizație a părinților copiilor cu autism care are misiunea de a promova drepturile și interesele persoanelor cu autism și ale familiilor lor. Scopul asociației este de a abilita persoanele cu autism și de a asigura participarea acestora la viața activă a comunității, la serviciile sociale și de educație. Asociația a  reușit să organizeze, în fiecare an, evenimente dedicate persoanelor cu dizabilități, în special cu autism, și a adus alături de beneficiarii săi oameni care au dăruit din resursele lor. S-a ilustrat astfel o imagine pozitivă a copiilor și tinerilor cu autism și s-a încurajat voluntariatul în comunitate.
Asociația Down Botez Vlad Sergiu Brăila a fost înființată în luna noiembrie a anului 2014 în folosul dezvoltării și recuperării fizice și psihice a copiilor cu Sindrom Down din orașul nostru. Astfel, s-au demarat o serie de activități de conștientizare și de sensibilizare a comunității locale în ceea ce privește existența, acceptarea și integrarea copiilor cu Sindrom Down.
Toate demersurile Asociației au avut un singur scop, anume recuperarea copiilor într-o proporție cât mai mare pentru a putea fi integrați în comunitate.
Proiectul „ȘI EU POT!” este una dintre cele opt inițiative brăilene care au obținut finanțare prin programul „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”.
„Pentru noi, un criteriu fundamental în ceea ce privește selecția inițiativelor în care ne implicăm este relevanța pentru contextul local. De aceea, ne bucurăm că putem susține proiecte de impact gândite de la zero de organizații locale, bazate pe informații relevante de la firul ierbii, pentru comunitatea din care fac parte, pornind de la niște nevoi foarte bine identificate. Ne bucurăm că putem sprijini astfel de inițiative pe cât de curajoase, pe atât de autentice și că putem contribui astfel la un viitor mai bun pentru comunitățile din care facem parte”, a spus Cristina Hanganu, Director Comunicare & CSR, Lidl România.
Detalii despre proiectul „ȘI EU POT!” se pot accesa pe paginile de facebook SOS Autism Brăila Pagina Oficială, S.O.S. AUTISM-BRĂILA și Asociația Down Brăila Botez Vlad Sergiu.

Vorbe din duh

E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Publicat

în

Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.

„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)

„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)

„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)

Citește articolul complet

Social

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Publicat

în

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.

Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.

Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.

Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.

Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.

Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027

Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.

Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.

Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.

Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.

Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie

Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.

În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.

Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧