Social Media

ADMINISTRAȚIE

Sfârșitul unui platan uriaș de pe strada Ana Aslan

Publicat

în

• arborele a fost tăiat, joi, de o echipă a Seroplant, asistată de o macara de mare tonaj • conducerea instituției spune că a trebuit luată această măsură, deoarece în trunchiul copacului se formase o scorbură de mari dimensiuni, astfel că exista riscul prăbușirii în caz de furtună sau viscol
 
O automacara de mare tonaj, cu braț telescopic, a reușit cu greu să intre pe strada Ana Aslan, prin intersecția cu Calea Călărașilor. Misiunea ei: să ajute la tăierea unui superb platan de circa 20 de metri înălţime. “Am fost nevoiţi să îndepărtăm acest arbore de pe domeniul public deoarece avea o scobură cât să intre un om în ea şi exista riscul iminent al prăbuşirii lui, cu tot ceea ce putea rezulta de aici”, ne-a declarat Ligia Drăgan, directorul Serviciului Seroplant din cadrul Primăriei Brăila.
Unii locatari ai străzii s-au arătat nemulțumiți de tăierea platanului, alții erau de acord cu măsura luată de Seroplant, plângându-se că arborii înalți de pe strada Ana Aslan cauzează mari probleme în timpul furtunilor puternice care le rup crengile sau chiar ar putea să-i culce cu totul la pământ. De exemplu, în timpul operațiunii de tăiere a platanului, proprietarii unei agenţii de turism ne-au sesizat o situaţie care îi nemulţumeşte total: “La furtuna din august 2023, un platan rupt ne-a provocat mari daune materiale. Asta în situația în care făcusem nenumărate sesizări anterioare. Am solicitat despăgubiri, iar răspunsul Primăriei a fost unul negativ, motivându-se cauza de forţă majoră. De aceea, suntem în proces cu respectiva instituţie. Şi uitaţi-vă vizavi, la acel platan a cărui coroană a ajuns peste imobilele de pe trotuarul opus. Măcar acest platan să fie toaletat…”.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile