Social
Sesizare din partea unor angajați panicați: Distanțarea socială, inexistentă la Yazaki Brăila
* asta au sesizat câteva persoane atât la redacția noastră, cât și pe Facebook * ITM a transmis că a efectuat un control la angajatorul Yazaki, iar acesta luase măsurile de protecție a salariațior în fața amenințării răspândirii noului coronavirus
O sesizare potrivit căreia angajații companiei Yazaki nu respectă distanțarea socială a sosit la redacție, vineri, însoțită de o fotografie ce ilustrează aglomerație de persoane și despre care se presupune că este realizată în curtea angajatorului privat. „În contextul pandemiei mondiale, nu este normal ce se întâmplă la Yazaki Brăila, o singură persoană dacă este infectată o să fie explozie. Plus că în autoubuzele ce transportă acești oameni acasă este aceeași situație. 0 norme de prevenție”, se arată în sesizarea ajunsă la redacție.
O altă persoană ne-a scris, în urmă cu câteva zile, că este îngrijorată, deoarece în incinta fabricii, oamenii muncesc unul lângă altul, nici vorbă de distanțare socială. „Sunt situații când 10 persoane muncesc una lângă alta”, ne-a scris persoana în cauză.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila a transmis că societatea Yazaki a fost verificată de inspectorii în muncă, iar angajatorul luase măsurile necesare de protejare a salariaților. „La momentul verificărilor, angajatorul a inițiat o serie de măsuri organizatorice, cât și măsuri alternative, după cum urmează: instruirea zilnică a salariaților, prestatorilor de servicii și a subcontractorilor privind modul de prevenire și combatere a virusului COVID 19; afișarea regulilor de prevenire pe toate panourile de informare din fabrică; asigurarea substanțelor de curățenie și dezinfecție a spațiilor comune, echipamentelor de muncă din secții și birouri; creșterea frecvenței de curățenie și dezinfecție în vestiare, toalete, cantină, mânere de uși, etc.; solicitarea furnizorilor de transport pentru angajați să curețe și să igienizeze zilnic vehiculele de transport pe toate rutele; utilizarea de către medicul de intreprindere a dispozitivelor pentru măsurarea temperaturii corporale pentru vizitatori, prestatori de servicii și subcontractori care intră în unitate; utilizarea chestionarelor pentru vizitatori, prestatori de servicii și subcontractori privind călătoriile în zona roșie și galbenă, cu luarea măsurilor în funcție de caz. Tot la momentul controlului, angajatorul, prin reprezentantul său legal, ne-a informat că are în analiză găsirea unor soluții în vederea protejării salariaților prin decalarea programului de lucru sau identificarea unor soluții alternative, în funcție și de specificul activității, pentru salariații care folosesc pentru venirea/plecarea de la muncă a mijloacelor de transport public în comun”, au transmis reprezentanții ITM Brăila.
Vorbe din duh
E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.
„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)
„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)
Social
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.
Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.
Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.
Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.
Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027
Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.
Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.
Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.
Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.
Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie
Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.
În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.
Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.






















