LOCAL
Senatorul Ruse, condamnat de Înalta Curte la 1 an și 3 luni închisoare, cu suspendare
* săptămâna trecută, instanța l-a condamnat pe inculpatul Ruse Mihai la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice * în acest dosar, Ruse a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii, după cum se arată pe site-ul ÎCCJ * senatorul ALDE mai are o condamnare definitivă de 6 luni închisoare cu suspendare, primită în anul 2018 într-un alt dosar, pentru conflict de interese şi fals intelectual * cele două pedepse au fost contopite, Ruse primind dedeapsa finală de 1 an, 3 luni şi 10 zile închisoare cu suspendare
Senatorul ALDE de Brăila, Mihai Ruse, fostul primar de la Măxineni, a mai primit o condamnare într-un alt dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ).
Este vorba despre un dosar în care Ruse este acuzat de infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. În 2016, el a fost prins băut la volan, în localitatea Măxineni, și a fugit de polițiști, refuzând astfel să fie condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge. Oricum, în acest dosar, Ruse a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăţiei cu procurorii, după cum se arată pe site-ul ÎCCJ, probabil pentru a scăpa mai ușor. Oricum, senatorul mai are o pedeapsă de 6 luni închisoare cu suspendare, primită în anul 2018 într-un alt dosar, pentru conflict de interese şi fals intelectual. Sentința în cel de-al doilea dosar s-a dat de către ÎCCJ la data de 4 decembrie. Cele două pedepse ale senatorului au fost contopite, Ruse primind pedeapsa finală de 1 an, 3 luni şi 10 zile închisoare cu suspendare. Are și anumite obligații.
Magistrații au stabilit ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la una dintre următoarele entităţi: Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti sau Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector V Bucureşti. În plus, i s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere ori obligaţiilor ce îi revin pe durata termenului de supraveghere şi/sau a săvârşirii de noi infracţiuni, respectiv revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Soluția poate fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare.
Potrivit presei centrale, în rechizitoriului întocmit de Parchet se arăta faptul că, pe data de 29 octombrie 2016, în jurul orelor 18.15, poliţiştii rutieri au oprit în trafic, pe DN 23, în comuna Măxineni, judeţul Brăila, un autovehicul Dacia Logan, condus de Mihai Ruse. Poliţiştii l-au testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind o alcoolemie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul respirat. Mihai Ruse urma să se deplaseze cu polițiștii la spitalul din Brăila pentru a i se preleva probe biologice. Între timp, senatorul s-a prefăcut că asigură maşina, însă a demarat în viteză şi s-a ascuns în curtea casei sale, de unde nu a mai vrut să iasă. În aceeaşi zi, în jurul orelor 21.20, Mihai Ruse s-a prezentat la sediul Serviciului Rutier Brăila şi s-a pus la dispoziţia poliţiştilor, care l-au condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, unde i s-au recoltat două mostre biologice de sânge.
Prezentăm în continuare soluția dispusă de Înalta Curte, care nu este însă definitivă: ”Admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi inculpatul Ruse Mihai, în cauza penală ce formează obiectul dosarului nr.168/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Condamnă pe inculpatul Ruse Mihai la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Constată că infracţiunea din prezenta cauză a fost săvârşită de inculpat în concurs real cu infracţiunile pentru care acesta a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare, prin sentinţa penală din data de 13.11.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr.1548/1/2018, definitivă prin neapelare la 4.12.2018. (…) Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare în elementele ei componente, respectiv: – pedeapsa de 6 luni închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese în formă continuată; – pedeapsa de 4 luni închisoare stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual. Contopeşte pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în prezenta cauză cu pedepsele de 6 luni şi 4 luni închisoare stabilite prin sentinţa penală menţionată, în pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, pe care o sporeşte cu 3 luni şi 10 zile şi aplică inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 an 3 luni şi 10 zile închisoare. Menţine pedepsele accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute pe durata executării pedepsei principale aplicate inculpatului prin sentinţa penală din data de 13.11.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 1 an şi 3 luni şi 10 zile luni închisoare aplicată inculpatului pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani. Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Impune inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Bucureşti sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate”.
LOCAL
O eroare de soft a pus în funcțiune sistemele de alarmare din localitățile brăilene de pe malul Siretului. ISU precizează că nu e niciun pericol
Un mesaj care ar fi trebuit să fie transmis doar în localitățile aflate în proximitatea Barajului Reconstrucția de pe râul Bistrița, acumularea Piatra Neamț, s-a auzit și în difuzoarele de mare putere ale sistemelor de alarmare montate de-a lungul râului Siret, în județul Brăila.
Mesajul avertiza despre o creștere a nivelului râului ca urmare a unei deversări controlate efectuate la barajul de lângă Piatra Neamț.
Astfel, locuitorii unor așezări brăilene precum Cotu Lung sau Vădeni, unde sunt montate sisteme de înștiințare-alarmare au putut auzi mesajul și s-au gândit că proprietățile lor ar putea fi în pericol.
Ca urmare, mulți au sunat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brăila, pentru a cere lămuriri. ISU a transmis un comunicat de presă prin care a informat că nu există niciun motiv de alarmare, mesajul de la sistemul de alarmare fiind destinat doar localităților din apropierea barajului, transmiterea sa și în localitățile de pe malul Siretului din județul Brăila fiind cauzată de o eroare de soft apărută în sistem.
”Astăzi, 07 noiembrie 2026, în jurul orei 16.00, din cauza unei erori de soft, în sistemul de înștiințare-alarmare la inundații pe râul Siret, care funcționează și pe raza județului Brăila, a fost transmis un mesaj către populație privind deversarea controlată din Barajul Reconstrucția de pe râul Bistrița, acumularea Piatra Neamț. Mesajul nu era destinat localităților brăilene, care nu vor fi afectate de actuala situație. Atunci când va fi necesar, autoritățile locale și populația din localitățile județului Brăila, aflate în albia majoră a râului Siret, vor fi anunțate în timp operativ despre astfel de deversări controlate, astfel încît să poată lua măsuri de autoprotecție”, a transmis ISU Brăila.
LOCAL
Fost șef al IPJ Brăila, cu multă experiență în prafuri, numitul Chivu Cătălin a găsit făină în loc de cocaină!
Azi dimineață, numitul Chivu Cătălin a făcut un filmuleț cu o ”mare” descoperire pe Faleză: niște pungi cu ”praf” alb aruncate într-un coș de gunoi.
Fost șef al IPJ Brăila care a avut de-a face în viața lui profesională cu ceea ce se cheamă prafuri de mare risc, Chivu a considerat că trebuie să anunțe poliția ca să cerceteze ”enormitatea” întâmplată la Brăila, pe Faleza Dunării.
”Ia uitați ce este aici! Eu în clipa asta sun la poliție”, a zis polițistul pensionar ca și când ar fi descoperit niște kilograme de cocaină care ar valora, vă dați seama, o sumă uriașă.
Atât de uriașă încât nici un copil care s-a mai uitat pe la filme polițiste nu ar fi crezut că a fost aruncată la gunoi. Sigur, numitul Chivu nu a ratat ocazia să critice poliția că se mișcă greu, dar că el îi așteaptă pe cei de la Crimă organizată.
Zis și făcut! S-a mobilizat DIICOT-ul, s-au luat probe, s-au trimis la Constanța, așadar s-au consumat resurse din banii contribuabililor ca să i se dovedească numitului Chivu că la mijloc era doar făină.
De fapt, niște puști au făcut o farsă, iar deșteptul polițist pensionar, care a fost anunțat ”de cineva”, a intervenit prompt. Și-o fi pus întrebarea că poate cineva și-a bătut joc de el?
Până una alta, el a dat-o mai departe și-a aruncat-o în cârca DIICOT că poate polițiștii de la Crimă Organizată nu erau suficient de ocupați.
Cu asta se ocupă numitul Chivu Cătălin când nu merge în pelerinaje cu pensionarii de la Asociația ”Ana Aslan” sau când nu controlează activitatea spitalului din Făurei ca membru în Consiliul de Administrație din partea PNL. E ocupat, ce mai!
Poziția oficială a polițiștilor de la Crimă Organizată: făină alimentară
”Având în vedere sesizarea prin apel 112 a polițiștilor și informațiile apărute în spațiul public (postarea lui Chivu – n.n) cu privire la prezența unei substanțe susceptibilă de a avea efect psihoactiv, polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat cercetări cu privire la împrejurările în care a fost depozitată substanța pulverulentă de culoare albă, astfel că a fost identificat un tânăr care ar fi aruncat substanța respectivă în spațiul de depozitare pentru deșeuri, fără a urmări provocarea unei stări de panică în rândul populației sau generarea unor suspiciuni cu privire la natura acesteia, afirmând că este făină alimentară.
Totodată, în urma analizelor de laborator a rezultat că respectiva substanță nu face parte din categoria substanțelor stupefiante sau psihotrope supuse controlului conform Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri cu modificările și completările ulterioare și nici alte substanțe psihoactive”.






















