Social Media

Administrație

Semaforizarea intersecției Calea Galați cu Cezar Petrescu. Ceartă în CLM

Timp de citire: 5 minute

* consilierul municipal PNL Brăila Alexandru Ionel a propus în cadrul celei mai recente ședințe ordinare a CLM reutilizarea semafoarelor din zona Kaufland de pe Bulevardul Dorobanților, la intersecția dintre Calea Galați cu Strada Cezar Petrescu * propunerea a stârnit un val de ironii din partea viceprimarului Alexandru Jantea, care a explicat că este vorba despre bunurile unei societăți private, care nu pot fi luate pur și simplu de Primărie * discuțiile au ajuns la necesitatea montării unui sens giratoriu în zona respectivă, însă primarul Marian Dragomir a ținut să reamintească faptul că Poliția Rutieră este decidentul în toate situațiile legate de circulație
 
Faptul că la nivelul orașului există câteva semafoare care nu funcționează a pus gaz pe foc în cadrul celei mai recente ședințe ordinare a Consiliului Municipal Brăila. La rubrica ”Alte probleme” a ședinței, consilierul liberal Alexandru Ionel a intervenit pentru a atrage atenția că pe Bulevardul Dorobanților, în dreptul departamentului Inspectoratului pentru Situații de Urgență sunt montate câteva semafoare care nu funcționează. Consilierul a propus ca acestea să fie luate de către autorități și montate într-o intersecție intens circulată, unde accesul de pe strada secundară este foarte greoi. Concret, s-a adus în discuție situația intersecției dintre Calea Galați și Strada Cezar Petrescu, din cartierul Brăilița.
”Nu credeți că acele semafoare ar fi folositoare în intersecția Calea Galați cu Cezar Pentrescu? Mai ales că, iată, copiii au început școala și intersecția este intens circulată. Eu cred că o siguranță în plus este benefică tuturor. Și mai am o întrebare tot pentru domnul viceprimar, dacă reprezentantul Poliției Rutiere din cadrul IPJ v-a dat avizul pentru montarea acelor semafoare care nu funcționează de luni bune?”, a declarat Alexandru Ionel.
Propunerea PNL-istului a stârnit un val de comentarii ironice din partea viceprimarului Alexandru Jantea, care a dorit să sublinieze că respectivele semafoare aparțin magazinului Kaufland și au fost montate și sunt menținute acolo la solicitarea Poliției.
”În primul rând, semafoarele care se află în incinta imobilului aferent Kaufland sunt achiziționate și amplasate de către Kaufland. Proprietarul este Kaufland. La momentul la care dumnealor au amplasat, așa cum țineți minte, de la ieșirea din Kaufland se putea face stânga pe Bulevardul Dorobanților. Din discuțiile pe care le-am avut în cadrul ședinței Comisiei de Siguranță în Trafic, s-a luat decizia ca acolo să fie amplasat un indicator care să oblige spre dreapta. În momentul de față, din ieșirea de la Kaufland nu mai poți face stânga pe Bulevardul Dorobanților, este obligatoriu să faci dreapta. Direcția Tehnică a solicitat în trecut ca acele semafoare să ne fie predate nouă, dar dintr-un considerent care ține de o societate privată nu am primit un răspuns pozitiv. Nu pot să iau semafoare care sunt ale unei societăți private, să le plimb și să le pun în altă parte, întrucât se numește furt. Lucru pe care domnul consilier local ar fi trebuit să îl știe. (…) Dacă dumneavoastră considerați că acele semafoare sunt proprietatea municipalității, atunci să vă invit să vă luați o scară și o șurubelniță, le luați și le puneți unde vreți. Dar cu siguranță IPJ va încadra fapta dumneavoastră corespunzător”, a replicat Jantea, ironic.
 
Dragomir: Tot ce ține de regulile de circulație este stabilit de IPJ
Cum discuția dintre cei doi consilieri pe această temă a degenerat, a fost nevoie de intervenția primarului Marian Dragomir pentru a calma spiritele. Acesta a explicat că Primăria nu poate interveni pentru a rezolva problema respectivelor semafoare deoarece aparțin de Kaufland. Totodată, edilul-șef a dorit să reamintească faptul că tot ceea ce ține de reglementarea regulilor de circulație este stabilit la nivelul Poliției Rutiere din cadrul IPJ Brăila, iar Primăria are obligația de a se conforma. Dragomir l-a rugat pe consilierul PNL ca de acum înainte când are astfel de intervenții, să se adreseze celor din Primărie înainte în particular, pentru a clarifica anumite chestiuni tehnice.
”Eu așteptam un răspuns elegant din partea domnului viceprimar, nu să mă trimită cu șurubelnița să desfac eu semafoarele. Și vreau să îi atrag atenția domnului viceprimar că cetățenii urmăresc ședințele de consiliu și au urmărit și intervenția domnului viceprimar vizavi de intersecția Calea Galați cu Cezar Petrescu, unde dumnealui spunea că acolo este necesar un sens giratoriu. Și vreau să îl asigur că am fost singura persoană care i-am luat apărarea, ca să zic așa. Este necesar un sens giratoriu în acea intersecție, dar să îl montăm la 4-5 metri înălțime, ca să poată să treacă și tirurile”, a mai precizat PNL-istul, adugând în discuție și subiectul amplasării unui sens giratoriu în intersecția Cezar Petrescu cu Calea Galați.
Și aici i s-a explicat că IPJ Brăila a analizat situația și nu a considerat oportună montarea unui sens giratoriu în zona respectivă, deoarece în apropiere se află o stație de autobuz și traficul ar fi mult îngreunat.

Administrație

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale

Publicat

în

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.

Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.

Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.

Ajutor după un incendiu devastator

Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.

Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.

În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.

Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente

Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.

Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.

În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.

Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.

Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită

Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.

Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.

Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.

În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.

Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.

Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.

Citește articolul complet

Administrație

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării

Publicat

în

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.

Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.

După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.

Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.

Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.

În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.

Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.

Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.

Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.

În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧