Sănătate
Secretul din baie pe care stomatologii nu il spun tare
Igiena orala a evoluat mai mult in ultimii zece ani decat in tot secolul anterior. Produsele de curatare a dintilor au trecut de la simpla periuta manuala la dispozitive cu tehnologie sofisticata, iar diferenta in sanatatea gingiilor si a smaltului dentar este vizibila.
Ceea ce parea un lux rezervat cabinetelor stomatologice a intrat acum in baia oricarui om obisnuit.
Periuta de dinti electrica a schimbat fundamental modul in care oamenii abordeaza curatarea zilnica. Studiile clinice arata ca modelele cu cap oscilant-rotativ reduc placa bacteriana cu pana la 21% mai eficient fata de varianta manuala, tocmai pentru ca frecventa vibratiilor depaseste cu mult ceea ce mana umana poate reproduce.
Acest avantaj nu este cosmetic – placa bacteriana neindepartata complet duce la gingivita, parodontoza si, in timp, la pierderea dintilor.
Insa periuta de dinti electrica nu functioneaza izolat intr-o rutina completa de igiena orala. Spatiile interdentare si zona de sub gingii raman vulnerabile chiar si dupa o periaj corect executat.
Aici intervine un alt dispozitiv care castiga rapid popularitate – dusul bucal, un instrument cu presiune de apa care curata tocmai acolo unde periuta nu poate ajunge.
Cum functioneaza cu adevarat vibratia sonica
Periuta de dinti electrica sonica functioneaza diferit fata de modelele clasice cu rotatii. In loc sa frece suprafata smaltului, aceasta genereaza unde sonore care creeaza micro-turbulente in lichidul din jurul dintilor, desprinzand depunerile bacteriene fara contact direct agresiv.
Concret, un model sonic standard produce intre 30.000 si 40.000 de miscari pe minut – un numar imposibil de atins manual.
Aceasta frecventa protejeaza smaltul pe termen lung, deoarece presiunea aplicata este mai mica decat la periajul manual vigoros, dar eficienta de curatare este semnificativ mai mare. In plus,modelele moderne includsenzori de presiune care emit un semnal sonor sau luminos atunci cand utilizatorul apasa prea tare, un detaliu mic care previne eroziunile ireversibile ale smaltului.
Alegerea intre un model oscilant-rotativ si unul sonic depinde in mare masura de sensibilitatea gingiilor. Persoanele cu gingii retrase sau sensibile raporteaza un confort mai mare cu tehnologia sonica.
Locul unde periuta nu ajunge niciodata
Spatiile interdentare reprezinta aproximativ 40% din suprafata totala a dintilor, conform datelor publicate de Asociatia Americana Dentara. O periuta de dinti electrica, oricat de performanta, nu patrunde in aceste zone inguste.
Dusul bucal rezolva aceasta problema prin jeturi de apa pulsatile care elimina resturile alimentare si bacteriile din spatiile pe care nici periuta, nici ata dentara nu le curata complet.
Studiile comparative arata ca utilizarea regulata a unui dus bucal reduce sangerarea gingiilor cu pana la 93% in sase saptamani, un rezultat pe care periajul singur nu il poate obtine.
Modelele portabile cu rezervor mic sunt o optiune practica pentru persoanele care calatoresc frecvent si nu vor sa intrerupa rutina.
Dusul bucal nu inlocuieste periuta de dinti electrica – cele doua dispozitive se completeaza reciproc si formeaza impreuna o rutina cu adevarat completa.
Ce spun cifrele despre obiceiurile romanilor
Romania se afla inca in urma mediei europene la capitolul igiena orala: datele Organizatiei Mondiale a Sanatatii indica faptul ca mai mult de jumatate din populatia adulta a tarii prezinta forme de boala parodontala.
Adoptarea periutei de dinti electrica a crescut in ultimii cinci ani, insa penetrarea pe piata ramane sub 20% comparativ cu state precum Suedia sau Germania, unde depaseste 50%.
Pretul initial mai ridicat descurajeaza unii consumatori, desi pe termen lung costul per periaj este comparabil cu cel al periutelor manuale de calitate medie.Dusul bucal are o penetrare si mai mica, desi oferta de modele accesibile a crescut semnificativ dupa 2020.
Schimbarea de mentalitate porneste intotdeauna de la informatie concreta, nu de la reclame.
Daca vrei sa imbunatatesti igiena orala incepand de maine, adauga dusul bucal la rutina de seara inainte de culcare – foloseste-l dupa periajul cu periuta de dinti electrica, nu inainte, pentruca jetul de apa sa elimine resturile mobilizate deja de periuta, nu sa le redistribuie in alte zone ale gurii.
Sănătate
Planul Național de Diabet, departe de realitatea sistemului medical românesc
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a criticat Planul Național de Diabet, despre care spune că nu a putut fi aplicat deoarece prevederile sale nu corespundeau realităților din sistemul medical românesc. Oficialul a anunțat că își dorește elaborarea unui nou document, cu obiective clare și măsuri care să poată fi puse în practică.
Declarațiile au fost făcute marți, 3 noiembrie, la lansarea campaniei de construire a primei Clinici Universitare Integrate de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii din România.
Ministrul Sănătății: Multe planuri sunt adevărate teze de doctorat
Alexandru Rogobete susține că numeroase strategii și planuri naționale au rămas neimplementate deoarece au fost construite în jurul unor obiective prea numeroase și greu de realizat.
„Multe planuri sunt întârziate şi multe din ele, din punctul meu de vedere, sunt adevărate teze de doctorat care nu pot fi puse în aplicare. Pentru că au fost scrise de tot felul de specialişti în domeniu, cadre universitare care au vrut să arate că ştiu să scrie mult, dar lucrurile foarte multe obiective, acţiuni care nu pot fi puse în aplicare şi avem aceste exemple din trecut”, a declarat ministrul.
Oficialul a explicat că documentele pe care le-a coordonat au fost concepute astfel încât să conțină obiective punctuale, indicatori măsurabili și acțiuni care pot fi realizate efectiv.
În ceea ce privește Planul Național de Diabet, ministrul a afirmat că acesta nu a fost aplicat din cauza diferenței dintre prevederile documentului și posibilitățile reale ale sistemului sanitar.
„Planul Naţional de Diabet nu a fost pus în aplicare pentru că a fost un basm, un roman, un plan care depăşeşte cu mult capacitatea sistemului de sănătate şi a României de a fi pus în aplicare şi nu pentru că am fi incompetenţi, ci pentru că ce scrie în acel plan nu are legătură cu realitatea din sistemul de sănătate”, a declarat Alexandru Rogobete.
Pacienții cu diabet ar putea primi mai ușor senzorii și pompele de insulină
O altă schimbare pe care ministrul Sănătății vrea să o introducă vizează accesul pacienților dependenți de insulină la dispozitivele medicale necesare monitorizării și tratamentului.
În prezent, aceștia trebuie să parcurgă mai multe etape și să ajungă la diferite cabinete medicale pentru a obține senzorii de monitorizare a glicemiei și pompele de insulină.
Alexandru Rogobete spune că își dorește simplificarea procedurilor și introducerea posibilității de eliberare a acestor dispozitive prin farmaciile cu circuit deschis.
„Îmi doresc să scoatem această plimbare inutilă a pacienţilor între cabinetele medicale pentru a-şi achiziţiona senzorii şi pompele de insulină. Îmi doresc să deschidem în circuitul de farmacii cu lanţ deschis, oricum statul le plăteşte, oricum sunt compensate şi gratuite. Eu nu văd rostul pentru ce un pacient care ştim că are diabet să stea cu orele şi să-l plimbăm între cabinetele din ambulatoriu doar pentru a-şi primi acele dispozitive medicale, repet, care oricum sunt gratuite”, a afirmat ministrul.
Un nou Plan Național de Diabet, anunțat de ministru
În ceea ce privește viitorul Plan Național de Diabet, Alexandru Rogobete a anunțat că documentul va fi regândit și va avea o structură mai simplă, cu măsuri care să poată fi aplicate în sistemul medical. „Vom discuta şi vă asigur că va fi unul suplu, la obiect şi care va putea fi pus în aplicare. În cel mai scurt timp posibil”, a mai declarat ministrul Sănătății.
Sănătate
Lista medicamentelor compensate urmează să fie actualizată. Aproape 40 de medicamente noi vor fi adăugate
Lista medicamentelor compensate și gratuite urmează să fie extinsă din nou, cu aproximativ 36 de medicamente noi și patru extinderi de indicații pentru tratamente deja existente, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Potrivit acestuia, noua actualizare ar urma să ducă la un total de 92 de medicamente și indicații noi introduse pe listă în anul 2026.
36 de medicamente noi și patru extinderi de indicații
Ministrul Sănătății a precizat că datele preliminare indică introducerea a aproximativ 40 de modificări pe lista medicamentelor compensate.
„Acum avem pregătită o nouă actualizare. În septembrie trebuia făcută o altă actualizare, dar nu s-a făcut. Datele preliminare arată că avem în jur de 36 de medicamente noi, cu 4 extinderi de indicații, adică 40 în total”, a declarat Alexandru Rogobete.
Extinderea indicațiilor înseamnă că anumite medicamente care se află deja pe lista tratamentelor compensate vor putea fi decontate și pentru alte afecțiuni sau pentru alte categorii de pacienți.
Numeroase tratamente noi, inclusiv pentru pacienții oncologici
Potrivit ministrului, legea prevede actualizarea listei medicamentelor compensate de două ori pe an.
Alexandru Rogobete a arătat că, în ultimul an, au fost introduse numeroase tratamente noi, multe dintre acestea fiind inovative și destinate, în special, pacienților care suferă de cancer.
În 2025, au fost introduse 41 de medicamente noi și au fost aprobate 10 extinderi de indicații. Ulterior, în februarie 2026, lista a fost actualizată din nou, cu alte 33 de medicamente și 19 extinderi de indicații.
Odată cu noua actualizare anunțată, numărul medicamentelor și indicațiilor noi introduse în acest an ar urma să ajungă la 92.
Ministrul Sănătății a precizat că procedura de actualizare a listei va fi reluată și în februarie 2027.
Lista medicamentelor compensate și gratuite este importantă în special pentru pacienții cu boli cronice sau grave, pentru care costul unor tratamente poate fi foarte ridicat.






















