Cultură
“Se pare că am deranjat undeva sau pe cineva la un moment dat! E posibil!”
• apreciază Ionuţ Săndel Balaban, fost director al Filarmonicii “Lyra-George Cavadia” Brăila, care a fost schimbat din funcţie fără explicaţii •„Eu consider că mi-am îndeplinit obiectivele asumate în calitate de manager”, crede Balaban
– Într-un interviu realizat la începutul acestui an, spuneam că, din 2015, de când vă aflaţi la conducerea Filarmonicii “Lyra-George Cavadia”, aţi reuşit să revigoraţi activitatea culturală a instituţiei. În urmă cu câteva luni, lucrurile au luat o altă întorsătură. Ce s-a întâmplat de fapt?
– Este adevarat. Am predat conducerea Filarmonicii “Lyra-George Cavadia” Brăila în data de 8 iulie 2020. Evoluţia şi activitatea instituţiei şi implicit implicarea mea sunt deja cunoscute la nivelul oraşului, ba chiar şi la nivel naţional şi internaţional. Nu pot da un răspuns clar în privinţa plecării mele de la conducerea filarmonicii. Pot spune însă că după patru ani în care mi-au fost apreciate realizările în calitate de manager al instituţiei la evaluările anuale, cu rezultate de peste nota 9, a venit cea de a 5-a din acest an, în care onorata comisie de evaluare a considerat, în urma analizei activităţii din anul 2019, că nu sunt un manager competent pentru a mai conduce instituţia Consiliului judeţean Brăila. Asta în condiţiile în care anul 2019 a fost anul cu cele mai numeroase şi de amploare activităţi ale filormonicii: 8 concerte simfonice, 10 recitaluri şi 4 evenimente educative, nemaipunând la socoteală piesele de teatru organizate în parteneriat cu impresariatul privat din ţară. La toate acestea se adaugă şi cele două controale din prima jumătate a anului 2020 ale Auditului Public Intern al Consiliului Judeţean Brăila şi cel al Curţii de conturi, în urma cărora instituţia nu a avut nicio problemă din punct de vedere al cheltuirii banului public. Se pare că am deranjat undeva sau pe cineva la un moment dat! E posibil! Sincer, nu m-a preocupat niciodată acest aspect! Atât timp cât interesul a fost acela de a îmi face treaba pentru şi în interesul instituţiei şi nu al celui personal, celelalte aspecte nu m-au interesat niciodată.
– Din câte ştim, Societatea Filarmonică Lyra a luat fiinţă în octombrie 1883, ca urmare a iniţiativei unui grup de entuziaşti, iubitori de cultură şi de muzică din Brăila. Între timp, numele societăţii a fost asociat cu Filarmonica “Lyra-George Cavadia”. Ce a însemnat acest lucru?
– A însemnat un lucru extraordinar de bun pentru cultura brăileană şi pentru melomani. A reluat ciclul concertelor în Brăila, a obişnuit lumea să vină la spectacolele organizate în Palatul Lyra. Pentru Societatea LYRA, cea privată, asocierea a fost păguboasă, confuzia de nume a redus drastic sponsorizările primite, toată lumea având impresia că LYRA este finanţată de Consiliul Judeţean Braila.
– Să înţelegem că a fost vorba despre o simbioză între o societate privată şi una păstorită de Consiliul Judeţean Brăila?
– A fost în primă instanţă o asociere în interesul ambelor părţi, Societatea Filarmonică LYRA – cea privată, având proprietatea Palatului Lyra însă fără fondurile necesare pentru a putea angaja artişti pentru producţii muzicale proprii. A fost ideea doctorului Nicu Teodorescu, care a sperat că astfel se va reactiva muzica clasică la Brăila.
– Ce a însemnat acest lucru?
– În anul 2007, Consiliul Judeţean Brăila înfiinţează Instituţia Publică de Spectacole – Orchestra Simfonică Lyra cu sediul în Palatul Lyra, având ca manager pe Dr. Nicu Teodorescu. Scopul instituţiei era acela de a dezvolta viaţa culturală a oraşului iar obiectivul era acela de a înfiinţa o orchestră simfonică la Brăila. În 2014, instituţia rămânea fără manager în urma demisiei doctorului Nicu Teodorescu. Obiectivul înfiinţării orchestrei a fost atins în anul 2016, la un an de la preluarea mea, ca manager, al instituţiei, în februarie 2015. Până în 2020, instituţia şi-a urmat cursul de dezvoltare conform proiectelor manageriale propuse şi susţinute de Consiliul Judeţean Brăila, ajungând astăzi să răspundă nevoilor şi aşteptărilor comunităţii brăilene în calitate de instituţie culturală.
– Care au fost motivele pentru care s-a renunţat la structură organizatorică?
– Pentru Societatea LYRA, cea privată, nu a fost un beneficiu funcţionarea instituţiei consiliului judeţean în incinta Palatului Lyra din 2007 şi până în 2016, deoarece, legal, instituţia nu putea acoperi cheltuielile de folosinţă ale spaţiului din palatul Lyra din bani publici. Din aceste motive, ca manager al instituţiei, am făcut tot posibilul pentru rezolvarea acestei situaţii, prin mutarea filarmonicii Lyra-George Cavadia Brăila în Casa Tineretului, în vara anului 2016. Din acel moment Societatea LYRA, cea privată, încearcă şi, cu siguranţă va şi reuşi, să îşi revină cu sprijin privat, să renoveze Palatul Lyra, ţinând cont că la acest moment am acceptat provocarea preşedintelui Societăţii LYRA de a prelua administrarea clădirii palatului Lyra, pentru realizarea acestui obiectiv extraordinar de important pentru Brăila.
– Cine se află în prezent la conducerea societăţii private şi cine conduce Filarmonica “Lyra-George Cavadia”?
– La momentul de faţă, Societatea Filarmonică LYRA cea privată, este condusă de domnul Constantin Teodorescu, fiul doctorului Nicu Teodorescu, iar la Filarmonica “Lyra-George Cavadia” Brăila, manager interimar este Colonelul Petrea Gogu, cel căruia i-am predat conducerea instituţiei. Eu, unul, consider că mi-am îndeplinit obiectivele asumate în calitate de manager, mai cu seamă acela de a înfiinţa la Brăila o orchestră simfonică profesionistă. Sper, însă, ca lucrurile bune să continue şi să se dezvolte mai departe aşa cum e şi firesc. Asta însă va depinde de interesul şi profesionalismul noii conduceri a instituţiei cât şi implicit de Consiliul Judeţean Brăila.
– Este firesc să funcţioneze două entităţi, cu patronaj şi sedii diferite, sub sigla Filarmonica LYRA?
– Categoric nu. Aşa cum am mai zis, confuzia nu ne-a ajutat, însă aceasta a fost speranţa doctorului Nicu Teodorescu, ca asocierea de nume şi interesul comun în cultura şi muzica brăileană să atragă din partea autorităţilor şi fondurile necesare pentru reabilitarea clădirii Palatul Lyra. Din această cauză, societatea privată LYRA a pus clădirea, Palatul Lyra, la dispoziţia instituţiei publice fără nici o condiţie, fără costuri. Din păcate, Consiliul Judeţean Brăila a decis că nu se poate investi în reabilitarea acestei clădiri.
– Care a fost contribuţia Consiliului Judeţean la reabilitarea clădirii în care funcţionează Filarmonica LYRA?
– Niciuna! Câtă vreme instituţia Consiliului Judeţean a fost condusă de domnul doctor Nicu Teodorescu, întreg Palatul Lyra a fost pus la dispoziţie gratuit de către Societatea Filarmonică. La încheierea colaborării, în urma deciziei Consiliului Judeţean, societatea privată a fost chiar obligată să plătească de nouă instalaţia de încălzire montată de instituţie, deşi aceasta fusese amortizată. Deci n-a existat nici o contribuţie la reabilitarea clădirii.
În schimb, din partea Primăriei, prin eforturile domnului Aurel Simionescu şi regretatului domn Ştefan Ichim, s-a primit ajutor la recondiţionarea sălii de concerte. Şi cu ajutorul domnului Silviu Mangiurea s-a primit ajutor la diverse lucrări de reparaţii.
– În ce stadiu se află, în prezent, lucrările de renovare la Palatul LYRA şi cine contribuie la acest lucru?
– Lucrările ar fi trebuit să înceapă în primăvara acestui an dar au fost întrerupte din cauza pandemiei. La momentul de faţă se lucrează la igienizarea unor spaţii din interior, reparaţii minore, aceasta şi datorită faptului că fondurile necesare sunt insuficiente. Lucrările de acum se fac prin eforturile domnilor Cristian Niculae, Marian Pascu şi Iulian Grigorescu, care au reuşit să sensibilizeze diferite persoane ce au mai realizat donaţii sau lucrări pro-bono în sprijinul societăţii.
– Când preconizaţi că vor avea loc primele evenimente culturale la LYRA?
– in legătura zilnic cu impresariatul privat din ţară şi sigur după data de 20 septembrie, cu respectarea tuturor măsurilor de prevenţie, sala Palatului Lyra va găzdui evenimente diverse pentru publicul brăilean. Sper în continuare că se vor găsi şi alte fonduri pentru lucrările de renovare necesare şi alţi brăileni dispuşi să ajute cu orice pot Societatea Lyra.
“M-am alăturat Partidului Verde, condus de actorul Florin Călinescu”
“Fiind o persoană căreia îi plac provocările, m-am alăturat formaţiunii conduse de actorul Florin Călinescu, tocmai pentru a reuşi să întorc banul public în folosul contribuabilului. În calitate de candidat pentru funcţa de consilier local din partea Partidului Verde, unul din obiectivele asumate este acela de a veni în sprijinul reabilitării clădirilor istorice prin parteneriatul public-privat şi/sau suport pentru obţinerea de fonduri europene. Fiind deja şi în campanie electorală, aşteptăm cu interes şi promisiunile candidaţilor la Primărie!”
Cultură
„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați
• expoziția poate fi vizitată în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00 • proiectul expozițional este realizat de Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine, în colaborare cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”
Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, din Galați, a găzduit marți, 10 noiembrie 2026, vernisajul expoziției „Principii și principesele României”. Proiectul expozițional este organizat de Muzeul Eparhial din Galați, în parteneriat cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, iar expoziția poate fi vizitată, de brăileni și gălățeni deopotrivă, în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00.
La manifestarea culturală desfășurată în Salonul Oficial al Muzeului Eparhial au fost prezenți: Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de oameni de cultură, artiști, profesori, clerici, numeroși elevi și studenți.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, pr. Rareș Bucur, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat manifestarea și a adresat un cuvânt de apreciere pentru organizarea acestei expoziții de excepție, subliniind faptul că evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Eparhiei Dunării de Jos.
Părintele Arhiepiscop Casian a mai arătat că această expoziție – realizată de Muzeul Pelișor, în colaborare cu Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine – ilustrează modul în care Monarhia Română a promovat arta, educația copiilor și păstrarea tradițiilor naționale, considerându-le adevărate „perle ale coroanei” și un model demn de urmat pentru tânăra generație.
„În cadrul sărbătorilor închinate Apostolului cel dintâi chemat, Sfântul Andrei, un loc aparte îl ocupă manifestările artistice, spirituale și culturale, cu atât mai mult cu cât această capelă se bucură de patronajul ceresc al celui mai mare iubitor de cultură dintre voievozii noștri, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu. În egală măsură, Suveranii României – Regele Carol I, Regele Ferdinand, Regina Elisabeta și Regina Maria – și-au dăltuit frumusețea sufletească în specificul românesc al artei. Însă arta cea mai frumoasă o arată această expoziție de la Muzeul Peleş: «perlele coroanei» pentru regi au fost copiii lor, iar creșterea, educația, împurpurarea și înveșmântarea lor în ținuta românească pot constitui un imbold şi un îndemn pentru educația de astăzi, în duhul modernităţii şi al tradiţiei ca la Casa Regală. Este o expoziție dedicată, în special, tinerilor și copiilor. Să dea Dumnezeu să rodească această inițiativă!”, a precizat ierarhul Dunării de Jos.
Expoziția este dedicată Principesei Maria (1870-1874), unica fiică a cuplului regal Carol I și Elisabeta, precum și copiilor Regelui Ferdinand I și ai Reginei Maria: Principesele Elisabeta (1894-1956), Maria (1900-1961) și Ileana (1909-1991), alături de Principii Nicolae (1903-1978) și Mircea (1913-1916).
Potrivit organizatorilor, expoziția surprinde modul în care vlăstarele regale au fost educate de guvernante și profesori de elită ai vremii, pregătindu-se pentru rolul istoric pe care aveau să și-l asume la maturitate, în special după trecerea la cele veșnice a Regelui Ferdinand I, în anul 1927.
„Publicul prezent a admirat panourile cu reproduceri foto din viața privată și publică a principilor și principeselor României – de la instantanee din copilărie și adolescență, până la portrete oficiale care au imortalizat momente cruciale din istoria națională”, a mai transmis, într-un comunicat, pr. Rareș Bucur.
Cultură
Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila
• conferința „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” va avea loc vineri, 13 noiembrie, de la ora 9:00, în Sala ProArte a Centrului de Creație • invitați: prof. univ. dr. Elena Enache și masterand Robert Bratosin
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Municipiului Brăila – în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” și Penitenciarul Brăila – organizează vineri, 13 noiembrie 2026, începând cu ora 9:00, Conferința tematică intitulată „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” – un eveniment dedicat dezbaterii provocărilor cu care ne confruntăm în contextul actual.
Discuția va fi moderată de managerul CJCPCT Brăila, Petronela Alina Sulicu, alături de invitata specială, prof. univ.dr. Elena Enache și de masterand Robert Bratosin, care vor oferi perspective academice și practice asupra modului în care tehnologia, inteligența artificială, ne modelează gândirea și obiceiurile.
„Într-o eră în care inteligența artificială influențează tot mai mult activitățile zilnice, educația și piața muncii, conferința își propune să exploreze echilibrul dintre eficiența tehnologică și riscul dependenței digitale. Evenimentul are un format interactiv și incluziv, reunind în aceeași sală membrii Uniunii Județene „Solidaritatea” a Pensionarilor și persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila. Această inițiativă urmărește facilitarea dialogului deschis și a integrării sociale prin intermediul educației și al dezbaterilor pe teme contemporane”, precizează organizatorii conferinței de vineri, 13 noeimbrie. Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook:Centrul.de.Creatie.Braila, iar accesul va fi liber, în limita locurilor disponibile.






















