Economie
Se așteaptă investitori în Lacu Sărat
* asta a afirmat, recent, primarul comunei Chiscani, Costică Busuioc Cojea (PSD), extrem de încântat că Guvernul României a aprobat, în sfârșit, o hotărâre privind atestarea Stațiunii Lacu Sărat ca fiind de interes național * acesta a precizat că aștepta această decizie de aproape patru ani, de când a ajuns la cârma Primăriei * Cojea s-a lăudat că odată cu această titulatură se deschid posibilități mult mai serioase de accesare a fondurilor europene și de atragere de mari investitori pentru dezvoltarea zonei
Introducerea Stațiunii Lacu Sărat în rândul celor de Interes Național de către Guvernul României îi dă speranțe primarului comunei Chiscani, Costică Busuioc Cojea că va putea dezvolta în sfârșit zona. Acesta a afirmat că aștepta o asemenea decizie de la Centru de aproape patru ani, de când a venit la cârma Primăriei Chiscani. Și asta, pentru a putea accesa linii mai serioase de finanțare de la Uniunea Europeană și pentru a reuși să atragă investitori mari, care să dezvolte stațiunea, dar și județul Brăila. Cojea s-a lăudat că dacă totul va decurge conform planurilor sale, brăilenii și nu numai, se vor putea bucura de o ”stațiune boboc” în cel mai scurt timp posibil.
”Vă dați seama că ne ajută foarte mult la atragerea de investitori, la dezvoltarea de noi investiții și totodată este vorba despre accesul mai ușor la liniile de finanțare. Aștept acest moment de când am intrat în mandat. Sunt patru ani de zile, aproape. Acum așteptăm deschiderea liniilor de finanțare pe fonduri europene. Noi avem proiecte pregătite. Urmează să aplicăm pentru a dezvolta zona și pentru a face un boboc de stațiune. Cu alei, cu poteci, cu asfaltare, cu tot ce trebuie”, a declarat Cojea, extrem de încântat.
Întrebat în legătură cu investițiile care se fac în prezent în stațiune, primarul comunei Chiscani a amintit despre demersul omului de afaceri liberal, Vasile Dogărescu (administratorul SC Eldomir Impex SRL), care reabilitează fostul hotel ”Diana” din stațiune, dar realizează și un centru de tratament ultra-modern, precizând că din punctul său de vedere, lucrurile au evoluat foarte mult și că
proiectul deja a ajuns la 60%.
”Și baza de tratament și hotelul sunt într-un stadiu avansat. În proporție de 60%, zic eu, din cum văd că se mișcă lucrurile, este gata. Deocamdată cereri ar mai fi pentru investiții, însă destul de firave, nu precum aceasta a domnului Vasile Dogărescu. Dar acum, bănuiesc că vor fi mult mai multe, pentru că și facilitățile sunt altele. Sunt câțiva, dar noi sperăm să vină și mai mulți, și mai puternici. Cu ocazia aceasta dezvoltăm și stațiunea, dar dezvoltăm și județul. Să sperăm că de acum vom auzi numai de bine!”, a mai adăugat primarul comunei Chiscani.
Ce promitea Cojea anul trecut, când visa la această titulatură pentru stațiune
Așa cum au precizat redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în vara anului 2019, primarul comunei Chiscani, Costică Cojea, se lăuda cu un proiect de igienizare şi ecologizare a spaţiilor verzi din 2018, ce s-a ridicat la 270.710 lei, cu faptul că reușise să implementeze un proiect de înlocuire a stâlpilor de iluminat vechi, cu unii noi, cu alură metalică retro şi becuri LED, procedură care a costat circa 700.000 (bani veniți printr-o finanţare guvernamentală). De asemenea, acesta mai sublinia că a reuşit să elimine gropile multe şi mari de pe aleile staţiunii, astfel că următorul pas viza turnarea de covor asfaltic de la un capăt la altul. De altfel, Costică Cojea vorbea despre construcţii de clădiri noi sau reparaţii ale clădirilor vechi care se făceau în diferite zone ale staţiunii. Însă primarul comunei Chiscani preciza în iunie 2019, că are planuri mari, promiţând că urmează să se facă ordine în toate domeniile. De exemplu, pentru spaţiile verzi acesta a vorbit despre implementarea unui proiect de peisagistică menit să schimbe complet aspectul staţiunii. Astfel, în locul bălăriilor actuale, vizitatorii ar urma să admire aranjamente florare deosebite, sau spaţii aerisite printre copaci, acoperite doar de gazon tuns la linie. Tot în cadrul acestui deziderat, fuseseră integrate şi pistele de biciclete, care ar urma să împânzească staţiunea.
Toate aceste idei depindeau, după cum declara Cojea la vremea respectivă tocmai de declararea stațiunii ca fiind de interes național, pentru a facilita atragerea de fonduri europene și guvernamentale, dar și de obținerea titlului de Staţiune Balneoclimaterică.
Ar mai trebui subliniat și că din 2016, Staţiunea Lacu Sărat este administrată exclusiv de Primăria Chiscani, cea care a câştigat un proces intentat Primăriei Brăilei, proces în urma căruia instanţele de judecată au stabilit că staţiunea se află pe teritoriul administrativ al comunei Chiscani. Din acel moment, orice implicare a Primăriei Brăila în treburile staţiunii s-a încheiat. Doar Primăria Chiscani are dreptul de a colecta taxe de la agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în stațiune. Acest drept a venit, însă, la pachet cu obligaţia de a le asigura agenţilor economici dar şi turiştilor o infrastructură adecvată şi condiţii optime de desfăşurare a activităţii. Liderii municipiului și județului Brăila au propus la un moment dat realizarea unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară ”Lacu Sărat”, însă proiectul a picat în momentul în care a ajuns să fie dezbătut în Consiliul Local Chiscani.
Lacu Sărat, Stațiune de Interes Național
Reamintim că, Stațiunea Lacu Sărat a fost declarată de către Guvernul Ludovic Orban ca fiind de interes național, printr-o hotărâre adoptată pe 7 mai, care se referă la mai multe localități sau părți din localități. Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei: “Guvernul României, la inițiativa Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, a adoptat joi, 07 mai 2020, Hotărârea pentru aprobarea atestării unor localități sau părți din localități, ca stațiuni turistice de interes național, respectiv local și pentru modificarea anexei nr. 1 și anexei nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 852/2008 pentru aprobarea normelor și criteriilor de atestare a stațiunilor turistice”.
Din aceeași sursă am aflat că la solicitarea autorităților administrației publice locale, localitățile Lacu Sărat (jud. Brăila), Tășnad (jud. Satu Mare), cât și Zona Turistică Centrul Istoric – Coridorul Crișul Repede (Municipiul Oradea, jud. Bihor) și Zona Turistică Borlova – Muntele Mic (Comuna Turnu Ruieni, jud. Caraș-Severin) au fost atestate ca stațiuni turistice de interes național. Totodată, ”având în vedere potențialul turistic, dar și resursele naturale și antropice”, localitățile Tăuții Măgherăuș (jud. Maramureș), Vama (jud. Satu Mare), Ocnele Mari (jud. Vâlcea), Peștișani (jud. Gorj), Jucu (jud. Cluj) au fost atestate ca stațiuni turistice de interes local.
Ministerul a mai punctat că pe termen mediu și lung, atestarea localităților va crea un impact socio-economic pozitiv.
„Acestea vor putea fi promovate cu noul statut și astfel vor avea şanse mai mari în atragerea de finanţări nerambursabile. Spre exemplu, investitorii ar putea accesa finanţări structurale europene pentru construirea de structuri de primire turistice, fapt ce va contribui la creşterea numărului turiştilor de pe piaţa internă şi externă. De asemenea, având în vedere efectul multiplicator al turismului în sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcțiile, agricultura, artizanatul și comerțul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului în localităţile atestate staţiuni turistice vor genera efecte benefice pentru dezvoltarea economică şi creşterea calităţii vieţii a rezidenţilor acestor zone. Totodată, pentru a sprijini dezvoltarea localităților care au potențial turistic ridicat și dispun de resurse turistice, dar sunt situate în zone montane cu relief neuniform sau cuprind arii protejate în care nu se poate interveni, au fost completate criteriile de atestare a stațiunilor turistice prevăzute în Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 852/2008, în sensul permiterii sistemelor individuale de colectare și epurare, care asigură același nivel de protecție ca și sistemele centralizate de canalizare și epurare”, se specifică în comunicatul Ministerului Economiei, cu precizarea că până la acest moment, în România sunt atestate 51 de stațiuni turistice de interes național și 77 de interes local.
Economie
60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru
• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent
Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.
Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.
Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.
Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.
„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.
Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.
Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.
Economie
Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale
• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).
Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.
Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.
În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă; neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.
„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.






















