Administrație
Schimbarea regulilor la sprijinul financiar pentru încurajarea natalității
* este vorba despre proiectul din mandatul trecut al consilierului municipal PMP, Daniela Rădulescu, privind acordarea a 1.000 lei drept stimulent financiar pentru nou-născuții din Municipiul Brăila * membrii CLM Brăila au adus, recent, câteva schimbări privind condițiile de eligibilitate în cazul solicitanților * consilierii liberali au semnalat faptul că proiectul conține unele prevederi care sunt abuzive și chiar discriminatorii, din punctul lor de vedere
Inițiativa consilierului municipal PMP, Daniela Rădulescu, privind acordarea unui stimulent financiar pentru nou-născuții din Municipiul Brăila, care fusese aprobat în mandatul trecut, a suferit recent câteva modificări. Mai exact, consilierii municipali au aprobat în cadrul ultimei ședințe ordinare a CLM Brăila de anul trecut, mai multe modificări de nuanță la proiectul ce prevede alocarea a 1.000 lei pentru sprijinirea natalității, ce fusese inițial votat în luna aprilie 2020. Discutăm deci despre schimbarea a 7 articole din proiect și introducerea unuia nou, toate vizând, într-un fel sau altul, condițiile de eligibilitate ale solicitanților. Iată ce au modificat consilierii, cu precizarea că toate noutățile sunt îngroșate: Stimulentul se acordă o singură dată fiecărei familii/familii monoparentale/părinte pentru primele două nașteri survenite după intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, pe bază de cerere însoțită de documente doveditoare; în cazul nașterilor gemelare, de tripleți sau multipleți stimulentul se va acorda pentru fiecare copil; Termenul de depunere al solicitării este acum de 60 de zile calendaristice de la data emiterii certificatului de naștere al nou-născutului, dar nu mai mult de 120 de zile calendaristice de la nașterea copilului; Ambii părinți trebuie să aibă domiciliul stabilit în Municipiul Brăila, cu cel puțin 6 luni consecutive înainte de data nașterii copilului (între data nașterii copilului și data depunerii solicitării); Stimulentul nu se acordă celor care nu au stabilită reședința pe raza Municipiului Brăila. Depunerea unui dosar complet; Stimulentul nu se acordă părinților naturali/adoptivi care înregistrează datorii față de bugetul local la data soluționării dosarului (achitarea eventualelor datorii să se efectueze în maxim de 120 de zile calendaristice de la data nașterii copilului) – verificarea acestora se face de către Direcția de Asistență Socială (DAS); În cazul mamei singure minore, solicitarea stimulentului financiar pentru nou-născut se va face de către unul dintre reprezentanții legali ai acesteia; În cazul mamei minore (sub 16 ani) se va face verificarea datoriilor față de bugetul local ale reprezentanților legali ai acesteia.
Tot acum s-a hotărât că în cazul excepțional în care părintele solicitant este în imposibilitatea încasării stimulentului de nou-născut, plata acestuia se poate efectua celuilalt părinte, prin mandat poștal la domiciliu, ori în contul bancar al acestuia, pe baza acordului părintelui solicitant (acord tipizat conform anexei b, parte integrantă din hotărâre). Plata stimulentului financiar pentru nou-născuți se efectuează în termen de maxim 15 zile lucrătoare de la data depunerii cererii, cu condiția achitării datoriilor față de bugetul local.
De asemenea, s-a mai introdus un nou articol (art. 6) cu următorul conținut: ”(1) Stimulentul nu este inclus în veniturile salariale, nu este impozabil, conform Codului fiscal, și nu se urmărește silit decât pentru recuperarea sumelor necuvenite acordate cu același titlu. (2) Stimulentul nu se ia în calcul la stabilirea unor obligații legale de întreținere și nici la stabilirea veniturilor în baza cărora se acordă beneficii de asistență socială sau alte prestații sociale bazate pe testarea veniturilor”.
Totodată, în raportul proiectului se mai punctează că actele necesare pentru obținerea acestui stimulent sunt: Actul de identitate al părinților în termen de valabilitate; Certificatul de naștere al copilului/acte doveditoare ale adopției (iar aici tot ca o noutate – fac excepție de la această prevedere situațiile în care mama/copilul prezintă probleme de sănătate, atestate printr-un act medical, caz în care se va prezenta actul constatator al nașterii, dovadă naștere sau extrasul de naștere); Cerere tipizată și acord cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal conform Anexei proiectului; Hotărâre judecătorească de stabilire a domiciliului copilului/exercitare a autorității părintești în cazul părinților divorțați ori despărțiți în fapt (dacă nu există hotărârea de stabilire a domiciliului copilului, situația de fapt va fi probată prin anchetă socială, stimulentul fiind acordat părintelui care are în îngrijire copilul/copiii); Extras de cont pentru efectuarea viramentului bancar, după caz, pe numele părintelui solicitant.
Stimulentul financiar se acordă de către DAS Brăila, conform metodologiei prevăzute în anexa proiectului de hotărâre.
Liberalii, nemulțumiți de unele dintre condițiile de eligibilitate
În timpul ședinței ordinare a CLM Brăila din 21 decembrie 2020, consilierul municipal PNL, Cătălin Canciu, a dorit să facă anumite observații, precizând că i se pare că obligativitatea ca ambii părinți să aibă domiciliul stabilit în Municipiul Brăila este foarte restrictivă, la fel cum alte condiții ar fi de-a dreptul discriminatorii.
”Este o măsură restrictivă faptul că ambii părinți trebuie să aibă domiciliul stabil în Municipiul Brăila. Ne gândim, spre exemplu, la o studentă sau un student, care s-a căsătorit și soțul/soția poate nu și-a realizat această mutație în Municipiul Brăila. Iar la condițiile de eligibilitate, chiar ni se pare o discriminare, aceea că stimulentul se acordă doar pentru primele două nașteri. Vă mulțumesc!”, a declarat Canciu, fără a face însă vreun amendament.
Primarul Marian Dragomir nu a discutat despre subiectul legat de faptul că stimulentul se acordă doar pentru primele două nașteri, însă a apreciat că punctul privind domiciliul solicitanților a fost gândit pentru a evita anumite situații neplăcute, în urma unor eventuale controale ale Curții de Conturi.
”Domnule consilier, avem același punct de vedere. Și eu susțin amendamentul referitor la domiciliu, dar trebuie să avem în vedere și prevederile legale, care ne obligă să acordăm stimulente financiare doar locuitorilor Municipiului Brăila. În cazul de față, dacă unul dintre părinți nu este locuitor al Municipiului Brăila, iar copilul nu are încă o carte de identitate proprie, este o discuție care se poate transforma într-o notă la un control al Curții de Conturi, cu obligația de returnare a sumelor de bani. Și nu am vrea să ajungem să recuperăm sume de bani cu dobândă de la persoanele care au primit, inițial, un stimulent. Pentru că la o interpretare ad litteram a legii de către cei de la Curtea de Conturi, aceste persoane pot să fie obligate să returneze sumele de bani și dobânda actualizată cu rata inflației. Este bine să evităm o astfel de situație. Trebuie să respectăm prevederile legale”, a explicat Dragomir.
La rândul său, secretarul general al Municipiului Brăila, Ion Drăgan, a venit cu un amendament pentru art. 2 al hotărârii, introducând această noțiune privind obligativitatea ca ambii părinți să aibă domiciliul stabil în Municipiu cu cel puțin 6 luni ”consecutiv” (așa cum am precizat mai sus). Aspect care a fost aprobat cu 20 voturi ”pentru” și 7 abțineri din partea consilierilor PNL. Ulterior, scenariul votului s-a repetat întocmai și la aprobarea proiectul amendat.
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















